Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Spiritualitate

IPS Ioan, în Pastorala de Crăciun: „Doamne, fără mila Ta pierim pe valurile atât de învolburate ale acestei lumi. Nu ne părăsi!“

Publicat

pe

Din Egipt am chemat pe Fiul Meu(Osea 11, 1)

Iubiți frați și surori în Domnul,

Prin mila lui Dumnezeu am ajuns la Peștera din Betleem, să ne închinăm Pruncului Divin, Oaspetelui Ceresc. Acesta a fost momentul astral din istoria mântuirii omului, când Fiul lui Dumnezeu vine pe pământ să-l caute pe om, comoara lui Dumnezeu răpită de păcat și de moarte.


Timpul așteptării se împlinise; până aici Legea Vechiului Testament l-a condus pe om, până aici, ca timp și ca loc, până la Betleemul Iudeii. De azi vorbim de timpul plinirii vremii: „Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea” (Galateni 4, 4-5).

O, Preasfântă Fecioară, ce mare har ai aflat înaintea lui Dumnezeu, acela de a-L naște pe Fiul mântuirii noastre! Ce Părinți Sfinți te-au născut și cum pronia lui Dumnezeu a fost cu tine!

Iubiților, prin Întruparea Sa, Hristos ne-a deschis calea spre Sine ca Dumnezeu. Prin profeți, Dumnezeu a grăit mereu către poporul lui Israel, chemându-l să-I urmeze.

Iată însă ce grăiește Dumnezeu prin Profetul Osea, cu aproape opt sute de ani înainte de Întruparea lui Hristos: „Dar poporul Meu este hotărât să se despartă de Mine. Îl strig, dar el nici nu ridică ochii spre Mine” (Osea 11, 7). Profetul Osea a trăit în timpul domniei lui Ieroboam al II-lea (783-743 î. Hr.), așa ne dă mărturie istoria, și așa grăia Dumnezeu prin el atunci.

Oare aceste cuvinte nu ne sunt adresate și nouă astăzi, când Dumnezeu, prin Fiul Său, pe Care L-a trimis în lume, strigă către noi?! Către poporul lui Israel a strigat prin profeți, iar către noi strigă prin Fiul Său. Azi, tot mai mulți dintre frații noștri vor să se despartă de Dumnezeu și puțini mai sunt cei care își ridică ochii către Hristos Domnul.
La Betleem, azi sunt mai mulți îngeri decât oameni. Mâhnitu-S-a Dumnezeu văzând starea poporului și totuși El nu Se răzbună. Își trimite Fiul în lume, nu într-un pelerinaj, ci ca prin Jertfă să-Și aducă poporul din nou în casa iubirii Sale. Mâhnit, dar iubitor mai grăiește Dumnezeu prin Osea: „O, cum te voi lăsa, Efraime! (…). Mila Mă cuprinde!” (Osea 11, 8)

Iată, iubiților, ce praznic este cel de azi: Praznicul cel Mare al milei lui Dumnezeu. Acum, prin milă, primim cel mai de preț Dar de la Dumnezeu Tatăl, pe Fiul Său. Dacă dreptății lui Dumnezeu nu răspundem cum se cuvine și nu-I acceptăm totdeauna dreptatea, nici măcar acum, când Îl vedem pe Pruncul Iisus, nu putem să-I răspundem cu smerenie și cu recunoștință milei Sale celei cerești?! Analizând istoric, se vede că nu am răspuns cum se cuvine milei lui Dumnezeu față de noi. Să ne amintim de atitudinea lui Irod, când au sosit magii și i-au adus și lui vestea Nașterii Pruncului Împărat. Aici vedem o sincopă în gândirea lui Irod, el nu-și trimite ostașii cu magii să-L caute pe Pruncul Împărat și apoi să-L ucidă. Însă, după plecarea magilor, îngerul lui Dumnezeu îi dă poruncă în vis lui Iosif să ia Pruncul și pe Mama Sa și să fugă în Egipt: „Scoală-te, ia Pruncul și pe Mama Lui și fugi în Egipt și stai acolo până ce-ți voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să Îl ucidă” (Matei 2, 13).

Iată purtarea de grijă a lui Dumnezeu față de Pruncul Iisus, față de Fecioara Maria și de Dreptul Iosif, cel care își asumase marea responsabilitate de-a o ocroti pe tânăra Fecioară atunci când a părăsit Templul din Ierusalim.
De ce în Egipt?! Ca astfel să se împlinească ceea ce spune Scriptura: „Când Israel era tânăr, eu îl iubeam, și din Egipt am chemat pe Fiul Meu” (Osea 11, 1). „Din Egipt am chemat pe Fiul Meu” nu este o metaforă poetică, ci are un fundament istoric bine întemeiat. În vremea Mântuitorului Hristos, în Egipt trăiau câteva sute de mii de israeliți, Egiptul fiind astfel locul de scăpare pentru cei năpăstuiți de legile celor care guvernau atunci Țara lui Israel. Aici, în Egipt, îngerul lui Dumnezeu i-a trimis pe Iosif împreună cu Pruncul și cu Mama Sa.
„Mila Mă cuprinde”, zice și azi Dumnezeu către noi.
Doamne, fără mila Ta pierim pe valurile atât de învolburate ale acestei lumi.
Nu ne părăsi!

Iubiți frați și surori în Domnul,

Dacă Irod s-a întristat de venirea în lume a lui Mesia, au fost însă oameni care L-au primit cu bucurie și anume păstorii din ținutul Betleemului. Bucurie mare a fost și în rândul îngerilor. Iată, ceata îngerească a cântat cu bucurie, dând slavă lui Dumnezeu pentru cele văzute și de cele împlinite (cf. Luca 2, 13-14); văd și îngerii descoperită „Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută” (Troparul Născătoarei, glas 4).

Cred că păstorii au fost primii oameni care au venit cu darurile lor la Pruncul Iisus. Ei nu I-au adus daruri scumpe asemenea magilor, aur, tămâie și smirnă (cf. Matei 2, 11), ci I-au adus sudoarea frunții lor de păstor: „Să mergem, dar, până la Betleem, să vedem cuvântul acesta ce s-a făcut și pe care Domnul ni l-a făcut cunoscut. Și grăbindu-se, au venit și au aflat pe Maria și pe Iosif și pe Prunc culcat în iesle. Și văzându-L, au vestit cuvântul grăit lor despre acest copil” (Luca 2, 15-17).

Nașterea lui Iisus Hristos a fost acel moment astral din istoria omenirii, după creație, când, în mod cu totul direct, Cerul s-a coborât pe pământ, s-a întâlnit Cerul cu pământul. Păcatul ridicase un munte de nerecunoștință între om și Dumnezeu. Omul alerga după moarte, în ea vedea alinarea durerilor pământești. Omul nu mai privea spre cer, ci numai spre pământ. Omul pierduse drumul spre Iubire.

Moartea, în esența ei, nu este iubire, ci frângere a oaselor, dar nu și a vieții.

Omul iubea mai mult întunericul, și nu Lumina: „Că oricine face rele, urăște lumina și nu vine la Lumină, pentru ca faptele lui să nu se vădească” (Ioan 3, 19-20). Și azi vedem cum unii dintre frații noștri vor să pună în lanțuri lumina, să nu se vadă fărădelegile acestei lumi. În întuneric, cred ei că păcatul n-ar fi văzut de Creator.
Fraților, Evanghelia lui Hristos ne îndeamnă să ne renaștem și noi azi din uitare, să ne regăsim drumul spre noi și spre semenii noștri.

Cât de aproape ne este inima din noi și n-o găsim, n-o deschidem să intre în ea, să Se odihnească și să Se roage Duhul Sfânt: „De asemenea și Duhul vine în ajutorul slăbiciunii noastre, căci noi nu știm să ne rugăm cum trebuie, ci Însuși Duhul Se roagă pentru noi cu suspine negrăite” (Romani 8, 26). Nu căutăm nevăzutul din noi, ci ne îndreptăm mintea spre întunericul astral. Omul a fost semănat de Dumnezeu să răsară în veșnicie, iar el vrea să rămână mereu în subsolul vremelnicei istorii.

La Întruparea Sa, Hristos nu ia chip de înger, ci chip iconic, de om, și-i arată omului că este și el chemat să fie o icoană vie. Azi se împlinește încă o dată ce scrie în Cartea Facerii: „Și a zis Dumnezeu: «Să facem om după chipul și după asemănarea Noastră (….)». Și a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său” (Facere 1, 26-27).
Priviți icoana Nașterii Domnului și veți vedea lumina de pe fața Pruncului. Ce frumusețe divină! Așa era și fața lui Adam înainte de căderea în păcat.

Lumina și iubirea erau înveșmântate în veșnicie.

Iată, vedem și icoana istorică a lui Hristos, Cel Care, de azi, este Dumnezeu și Om: Dumnezeu adevărat și Om adevărat. L-am văzut prin mărturia Sfinților Evangheliști ca Dumnezeu, făcând minuni, dar L-am văzut, așa cum L-a văzut și Isaia Profetul, suferind ca Om, părăsit de toți și atârnat pe lemnul Crucii.

Iubiților,

Omul, în viața lui, trece prin mari provocări, dar se pare că cele mai grele provocări sunt acelea de a iubi și de a trece pragul bisericii. Iată, omul împlinește unele din poruncile Evangheliei, însă, când e vorba de porunca iubirii, aici ne poticnim cei mai mulți dintre noi.

Cât de greu este a urî, a face rău și cât de ușor și de plăcut lui Dumnezeu este a face binele! Cui îi ceri ajutorul când faci rău, iubite frate creștine?! Și cui îi ceri ajutorul când faci binele?! Unde privești când faci rău și unde privești când faci binele?!

Să privim de azi spre această icoană a Nașterii Domnului, știind că milă I-a fost lui Dumnezeu de noi, atunci când Și-a trimis Fiul în lume s-o izbăvească din robia păcatului și a morții.

Iubiți frați și surori,

Iată au ajuns și magii la Peștera din Betleem. Sunt osteniți de drum, dar vedem în mâinile lor darurile pe care le-au adus Pruncului Împărat, iar pe chip, bucuria de a-L întâlni pe Cel Care a făcut cerul și pământul. După colindul îngerilor: „Slavă întru cei de Sus, lui Dumnezeu, și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14), care i-a adus bucurie Maicii Domnului, iată acum o altă bucurie și mângâiere adusă de către cei trei magi. Darurile magilor erau de mare preț, probabil că valorificându-le, Dreptul Iosif va fi reușit să asigure fuga în Egipt. Am putea spune că astfel și magii L-au ajutat pe Prunc să fugă în Egipt.

Dacă magii I-au adus daruri lui Iisus, oare noi, azi, cui ducem daruri?! Azi, Hristos nu are nevoie de aur, de tămâie și de smirnă, ci are nevoie de iubirea noastră, de iubirea față de cei aflați în suferință, frații mai mici ai Lui: „Întrucât ați făcut unuia dintre acești frați ai Mei prea mici, Mie Mi-ați făcut” (Matei 25, 40).

Iubiților, lacrimile pocăinței noastre sunt aurul cel așteptat de Hristos de la noi. Lacrimile omului cad în cer, nu pe pământ.

Lacrimile sunt pâinea și cuvântul de mângâiere pentru cel aflat în suferință. Iată aurul, smirna și tămâia ta pe care le poți aduce lui Hristos azi și ori de câte ori vei trece prin fața unei case, unde vei vedea o mamă, o văduvă sau vreun frate care au nevoie de ajutorul tău. Nu fi nepăsător, ci ajută-i să fugă din foamete, din frig și din sărăcie.
Vădindu-ne prin fapte, nu numai cu vorba, vom arăta că suntem devotați creștini, în care a rodit cuvântul Evangheliei lui Hristos.

Iubiți fii duhovnicești,

Acum, la acest Praznic al milei, Îl rog pe Bunul Dumnezeu să vă mângâie pe toți, mai ales pe cei aflați în suferință și să-Și reverse mila Sa cea bogată peste neamul nostru greu încercat în aceste vremi.
Să aveți parte cu toții de sănătate, de pace și de bucurii în Duhul Sfânt!
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, azi, fiecare casă de creștin este un Betleem.
Vino, mângâie și miluiește!
† Ioan al Banatului

Spiritualitate

A început noul an bisericesc

Publicat

pe

Anul bisericesc începe în data de 1 septembrie deoarece, după tradiția moștenită din Legea Veche, în această zi Dumnezeu a început creația lumii. Potrivit Sfintei Tradiții, activitatea publică a Mântuitorului a debutat tot în această zi. În bisericile ortodoxe se oficiază slujbe de Te Deum.

Pe parcursul unui an bisericesc este rezumată lucrarea de mântuire, de la creație și până la sfârșitul lumii. Biserica Ortodoxă marchează aceste lucruri prin sărbătorile prăznuite în lunile de început și final de an.

Astfel, anul bisericesc se încheie în luna august, când avem sărbătorile Adormirii Maicii Domnului, în data de 15, și Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, în 29 august. Aceste două sărbători ne amintesc de viața veșnică, fiind vorba de două adormiri. Sfântul Ioan, ca prooroc al pocăinței, condiție pentru intrarea în împărăția cerurilor, anunță venirea împărăției lui Dumnezeu și încheierea veacului acestuia.

Începutul Anului Nou bisericesc a fost instituit de Sfinții Părinți la Sinodul I de la Niceea. Ei au rânduit să se sărbătorească data de 1 septembrie ca un început al mântuirii creștinilor, în amintirea intrării lui Hristos în mijlocul adunării evreilor vestind tuturor anul bineplăcut Domnului.

Începutul activității Mântuitorului nostru Iisus Hristos s-a făcut la începutul lunii septembrie, deoarece după calendarul iudaic intrarea în sinagoga din Nazaret (Luca 4, 14-19), după întoarcerea din pustia Carantaniei, a fost în luna a șaptea, numită Tișri (care corespunde în calendarul nostru lunii septembrie).

Biserica Mântuitorului Hristos prăznuiește începutul anului creștinesc în locul celui vechi, călăuzindu-se la viața cea nouă, cum spune Sfântul Apostol Pavel: Împreună cu El ne-am îngropat prin botez întru moarte: precum Hristos a înviat din morți prin slava Tatălui, așa și noi întru înnoirea vieții să umblăm. (Romani 6, 4).

Ca mijloc de comemorare a vieții și-a activității răscumpărătoare a Mântuitorului, anul bisericesc ortodox are în centrul său praznicul Sfintelor Paști și este împărțit în trei mari faze sau perioade, numite după cartea principală de slujbă folosită de cântăreții de strană în fiecare din aceste perioade și anume:

Perioada Triodului (perioada prepascală);
Perioada Penticostarului (perioada pascală);
Perioada Octoihului (perioada postpascală).

Perioada Triodului: de la Duminica Vameșului și a Fariseului, cu trei săptămâni înainte de începutul Postului Paștilor, până la Duminica Paștilor – în total zece săptămâni. Primele trei săptămâni din această perioadă alcătuiesc vremea de pregătire sufletească în vederea începerii postului, iar restul de șapte săptămâni – adică însuși Postul Paștilor – este vremea de pregătire, prin pocăință, post și rugăciune, pentru marea sărbătoare a învierii, precedată de amintirea Patimilor Celui ce S-a răstignit pentru noi.
Perioada Penticostarului: de la Duminica Paștilor până în Duminica I după Rusalii sau a Tuturor Sfinților – în total opt săptămâni.

Perioada Octoihului ține tot restul anului, adică de la sfârșitul perioadei Penticostarului până la începutul perioadei Triodului. Este cea mai lungă perioadă din cursul anului bisericesc. Durata ei variază între 40-26 săptămâni, fiind în funcție de data Paștilor. (informații preluate din Liturgica Generală, Pr. Prof. Dr. Ene Braniște)

Pe tot parcursul anului bisericesc, cu cele trei mari perioade ale lui, și anume Triodul, Octoihul și Penticostarul, credincioșii trăiesc în mod concret și intens simțirea că reiterează viața lui Hristos, că retrăiesc toate evenimentele vieții Lui și că se află neîntrerupt sub ploaia darurilor Sfântului Duh mijlocite prin rugăciunile Maicii Domnului și ale tuturor sfinților, spunea Părintele Dumitru Stăniloae.

În Sinaxarul peste tot anul de la finalul Ceaslovului, în ziua întâi a lunii septembrie citim că se face pomenirea anului nou bisericesc și începutul indictionului.

Indictionul (de la latinescul indictio) este o perioadă de 15 ani, al cărui prim an se numește și indictionul întâi și așa mai departe, până la al 15-lea, după ordinea lor.

Biserica prăznuiește această zi, adică începutul Indictionului, pentru că după tradiția veche, la această dată Dumnezeu a început crearea lumii, iar în al doilea rând, pentru că în această zi a intrat Mântuitorul nostru Iisus Hristos în sinagoga iudeilor.

Luând Iisus Hristos cartea proorocului Isaia, a aflat locul unde era scris: „Duhul Domnului peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor, să vindec pe cei zdrobiți la inimă, să propovăduiesc celor robiți eliberare și orbilor vedere, să slobozesc pe cei sfărâmați întru ușurare, să propovăduiesc anul Domnului cel bine primit” (Isaia 61, 1-2).
După ce a citit aceste cuvinte, a zis: „Iată, astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta în urechile voastre”. Încât și popoarele s-au minunat de cuvintele harului ce ieșeau din gura Lui” (Luca 4, 16-22).

Prin structura anului bisericesc, așa cum a fost el rânduit, menționează părintele Braniște, Biserica urmărește ca Persoana și amintirea Domnului să fie prezente în chip tainic, real și continuu în fiecare din zilele și anii vieții creștinilor.

Citeste mai mult

Spiritualitate

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Zi de post și rugăciune

Publicat

pe

În calendarul bisericesc, în ziua de 29 august, este pomenită Tăierea capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul.

Referindu-se la această zi de cinstire a Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, părintele profesor Ene Branişte arată că istoria acestei sărbători a fost la început, probabil, o aniversare – proprie cultului local palestinian – a târnosirii unei biserici din Sebasta (Samaria), unde, după mărturiile lui Eusebiu şi Ieronim, se aflau mormintele Sfântului Ioan Botezătorul şi ale Sfinţilor Proroci Elisei şi Avdie.

Cinstirea Sfântului Ioan Botezătorul la 29 august încheie şirul sărbătorilor din cursul anului bisericesc, care începe la 1 septembrie şi se încheie la 31 august. Această cinstire a Sfântului Ioan se încadrează în tematica eshatologică a sărbătorilor din ultima lună a anului bisericesc: „Schimbarea la Faţă ” – 6 august şi „Adormirea Maicii Domnului” – 15 august.

Despre aceste sărbători din luna august Preafericitul Părinte Patriarh Daniel explică că ele definesc această ultimă lună a anului bisericesc ca „luna evenimentelor ultime (eshatologice) legate de a doua venire, cea întru slavă, a Mântuitorului Iisus Hristos, Judecătorul viilor şi al morţilor, când Maica Domnului, stând de-a dreapta Mântuitorului, mijloceşte cu rugăciunile ei milostive pentru mântuirea lumii, iar Sfântul Ioan Botezătorul, stând de-a stânga Mântuitorului, se roagă pentru cei ce s-au pocăit, dar n-au mai trăit pe pământ ca să arate faptele sau roadele pocăinţei lor, aşa cum se vede în icoana Deisis (a Judecăţii de Apoi), sau pe catapeteasma Sfântului Altar”. Din această explicație teologică înţelegem importanţa Sfântului Ioan Botezătorul pentru lumea creştină şi de ce poporul dreptmăritor îl cinsteşte cu atâta dragoste.

Ziua de 29 august este o zi de post şi pocăinţă în care Biserica ne îndeamnă să postim pentru a nu ne asemăna cu Irod Antipa care, din cauza ospăţului fără măsură, a cerut ca Salomeea să-i danseze şi căreia, drept răsplată, i-a oferit capul Sfântului Ioan Botezătorul, şi să ne asemănăm vieții de postitor desăvârşit a Sfântului Ioan.

Această zi de cinstire a Sfântului Proroc Ioan Botezătorul face parte din categoria posturilor de o zi din cursul anului bisericesc, alături de „Înălţarea Sfintei Cruci”, prăznuită la 14 septembrie, şi de ajunul Bobotezei – 5 ianuarie.

Tradiții și superstiții

La praznicul Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, se ţine post. E bine să nu se mănânce roşii, pepene roşu, alte fructe, mâncăruri sau băuturi de culoare roşie, în memoria sângelui vărsat de Sfânt. Unii mănâncă numai struguri sau chiar ţin post negru. Nu se taie nimic cu cuţitul, totul se rupe cu mâna, nu se folosesc farfurii sau alte blide.

Nu se mănâncă varză, căci se spune că lui Ioan Botezătorul i s-a tăiat capul pe varză de 7 ori şi a înviat. Trebuie evitate orice alimente de formă rotundă. În popor, sărbătoarea mai e cunoscută şi ca “Sfântul Ioan cap tăiat”, “Sântion de toamnă”, “Sfântul Ioan taie capul pe curechi”, “Crucea mică” ori “Brumariul”.

În ziua de 29 august, oamenii împart mere, pere, castraveţi. În ziua în care cade crucea mică nu este bine de semănat nicio sămânţă.

După ce se înserează, se adună mai multe la un loc, unde fac chefuri şi jocuri, însă fără bărbaţi, zicându-se că aceasta e ziua când femeia e tot aşa de mare ca şi bărbatul.

Citeste mai mult

Spiritualitate

Hramul Mănăstirii Timișeni. Liturghie arhierească și închinare la moaștele Sfântului Cuvios Calistrat de la Timișeni și Vasiova

Publicat

pe

În zilele de 28 și 29 august, Mănăstirea Timișeni, din cadrul Arhiepiscopiei Timișoarei, își va sărbători hramul închinat „Tăierii capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul”.

Evenimentul va fi marcat anul acesta și de un moment deosebit, aducerea moaștelor Sfântului Cuvios Calistrat de la Timișeni și Vasiova, precum și prezentarea Tomosului de canonizare și a icoanei sfântului.

În seara zilei de joi, 28 august, programul liturgic va debuta la ora 19.00 cu Vecernia cu Litia, urmată de slujba Privegherii de toată noaptea.

Programul liturgic va continua vineri, 29 august, la ora 9.00, prin procesiunea de aducere a moaștelor Sfântului Cuvios Calistrat.

La ora 9.30 va fi săvârșită Sfânta Liturghie arhierească, în prezența numeroșilor credincioși așteptați să participe.

Un moment de aleasă însemnătate va avea loc la ora 12.00, când va fi prezentat Tomosul de canonizare și icoana Sfântului Cuvios Calistrat.

Prin acest eveniment, obștea monahală împreună cu pelerinii se vor bucura de darul binecuvântării și de ocrotirea unui nou sfânt așezat în rândul celor cinstiți de Biserica Ortodoxă Română.

Mănăstirea Timișeni este un așezământ monahal de maici aflat în apropierea localității Șag, județul Timiș, ctitorit în anul 1944 de Mitropolitul Vasile Lăzărescu. După o perioadă de întrerupere impusă de regimul comunist, mănăstirea a fost redeschisă în 1968 prin grija Mitropolitului Nicolae Corneanu.

Actuala biserică, ridicată între anii 1968 și 1972 și pictată de artistul Victor Jurcă din Lugoj, a fost sfințită la 29 august 1972.

De‑a lungul anilor, obștea a ridicat chilii, trapeză, ateliere și spații pentru pelerini, transformând mănăstirea într‑un loc de rugăciune, reculegere și întâlnire duhovnicească pentru credincioșii din întreaga Mitropolie a Banatului.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite