Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Spiritualitate

IPS Ioan, în Pastorala de Paști: „Azi, Hristos a venit să ne mângâie, văzându-ne că suntem mai triști ca oricând“

Publicat

acum 5 ani

pe

Ca în fiecare an, IPS Ioan, mitropolitul Banatului, a transmis Pastorala de Paști în care pe lângă explicația acestei sfinte sărbători ne-a transmis și cuvinte de încurajare și binecuvântare.

Redăm textul integral al pastoralei:

† IOAN, din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, părintească binecuvântare.

 „Vă aduc aminte, fraților, Evanghelia pe care v-am binevestit-o (…), că Hristos a murit pentru  ăcatele noastre, după Scripturi; și că a fost îngropat  și că a înviat a treia zi, după Scripturi.” (I Corinteni 15, 1-4)

Hristos a înviat!

 Iubiţi fraţi și surori în Domnul,

Praznicul Învierii Domnului ne aduce chiar și în anul acesta mângâiere, bucurie și învățătură duhovnicească. Azi, Hristos a venit să ne mângâie, văzându-ne că suntem mai triști ca oricând. El le spune Apostolilor Săi că vor avea necazuri în lume, dar să îndrăznească, pentru că El a biruit și împreună cu El vor birui și ei: „În lume necazuri veți avea, dar îndrăzniți. Eu am biruit lumea” (Ioan 16, 33). Mai mult, El a biruit cel mai mare necaz al omului, care era moartea. Hristos, pe Cruce, biruie moartea. Hristos nu doar pătimește și moare pentru noi, ci El și înviază pentru noi, ne dă și nouă arvuna vieții veșnice.

Au fost și mai sunt și azi oameni care se îndoiesc de Învierea lui Hristos. Sfântul Apostol Pavel a avut în centrul propovăduirii sale Învierea lui Hristos, pe Care L-a întâlnit pe drumul Damascului (cf. Faptele Apostolilor 9, 1-5). Arătările Mântuitorului după Înviere au fost experiate de femeile mironosițe, de Apostoli și de cei peste cinci sute de frați, așa cum mărturisește Sfântul Apostol Pavel: „În urmă S-a arătat deodată la peste cinci sute de frați, dintre care cei mai mulți trăiesc până azi, iar unii au și adormit” (I Corinteni 15, 6).

Mormântul gol, săpat în piatră, a grăit și el despre Învierea lui Hristos. Iudeii n-au putut nega punerea în mormânt a trupului lui Hristos și nici faptul că după trei zile mormântul a rămas gol (cf. Matei 27, 57-66).

Învierea lui Hristos este un act unic în istoria omenirii și a devenit arvuna învierii noastre. Sfântul Apostol Pavel se adresează Corintenilor și le pune în față această mare minune: „De va zice cineva: Cum înviază morții? Și cu ce trup au să vină? Nebun ce ești! Tu ce semeni (bob de grâu) nu dă viață dacă nu va fi murit (…). Se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc” (I Corinteni 15, 35-44). Vedeți ce cuvinte aspre le spune Sfântul Pavel celor care pun la îndoială Învierea lui Hristos?!

Iosif din Arimateea și Nicodim au luat trupul lui Iisus și l-au semănat în mormânt săpat în piatră. Răsare oare o sămânță care cade pe o stâncă?! Nicidecum! Dar ce-au semănat cei doi ucenici în piatră? Ei au semănat trupul lui Hristos și a răsărit Învierea. Sfântul Pavel ne spune că Învierea nu este o readucere la viață a trupului vechi și nici o creare a unui trup nou din nimic, ci o pnevmatizare a trupului muritor al lui Hristos: „Cât despre noi, cetatea noastră este în ceruri, de unde și așteptăm Mântuitor, pe Domnul Iisus Hristos, Care va schimba la înfățișare trupul smereniei noastre, ca să fie asemenea trupului slavei Sale, lucrând cu puterea ce are de a-Și supune Sieși toate” (Filipeni 3, 20-21). Apostolii și ucenicii au recunoscut o corporalitate a lui Hristos înainte de moarte, altfel nu ar fi putut propovădui Învierea Lui. Caracterul trupului înviat al lui Hristos nu poate fi cunoscut prin simpla cercetare istorică, ci numai prin credință.

Iubiți credincioși,

Să trăim așa încât viața lui Hristos să devină viața noastră. Prin împărtășire, Trupul și Sângele lui Hristos lucrează în noi în vederea învierii noastre și astfel dimensiunea fizică a trupului nostru depășește orizontul morții. Hristos ne pătrunde în Euharistie cu Trupul Lui. Hristos a îndumnezeit trupul Său încă de la zămislirea din Fecioara Maria. Nici chiar în timpul morții trupul Său nu a fost lipsit de această îndumnezeire.

Învierea lui Hristos este un act unic și creator al lui Dumnezeu și reprezintă intervenția lui Dumnezeu în istorie, în lumea noastră, în lumea morții. După căderea omului în păcat și în moarte, ridicarea lui nu putea veni prin sine. Numai Hristos, ca Dumnezeu Întrupat, a putut învinge moartea. El coboară la iad, în casa morții, și acolo învinge moartea. A murit moartea. Profetul Isaia vorbește despre Domnul Savaot că: „El va înlătura moartea pe vecie!” (Isaia 25, 8) Iar profetul Osea spune: „Din stăpânirea locuinței morților îi voi izbăvi și de moarte îi voi mântui. Unde este, moarte, biruința ta?”(Osea 13, 14)

La Vecernia din Sâmbăta Mare auzim: „Astăzi iadul strigă suspinând: Mai bine mi-ar fi fost de n-aș fi primit pe Cel ce S-a născut din Maria, că venind asupra mea mi-a surpat puterea; porțile cele de aramă le-a sfărâmat. Sufletele pe care le țineam întru mine mai dinainte, Dumnezeu fiind, le-a înviat. Astăzi iadul strigă suspinând: Zdrobitu-s-a stăpânirea mea, Păstorul S-a răstignit și pe Adam l-a înviat” (din Cântările Praznicului).

Învierea are și o dimensiune istorică, deoarece persoanele care L-au văzut pe Hristos Înviat erau persoane istorice. Prin Înviere, Hristos dă o nouă dimensiune istoriei, care, până atunci avea un sfârșit tragic, iar de acum ea intră în veșnicie. Hristos binecuvântează istoria și pe cei care o însoțesc aici, pe pământ. Hristos înviază istoria, pe care, însă, o va pune în cumpăna dreptății, la cea de-a doua Sa Venire în lume. Nicio faptă săvârșită în istorie nu va fi trecută cu vederea, totul va fi judecat. Nu încercați să ucideți istoria, că Iisus Hristos a murit, a înviat și a înviat-o și pe ea.

Lui Hristos I-a fost milă de om, nu doar pe Cruce, ci și atunci când a coborât la iad să-i ridice pe cei căzuți în umbra morții. Nu întâmplător în slujbele noastre cerem totdeauna mila lui Dumnezeu. Hristos nu este un pelerin prin iad, ci Acela Care îi ridică pe Adam și pe Eva și pe toți cei care ajunseseră în casa morții. În arătările Sale după Înviere, Hristos are inițiativa, El vine în întâmpinarea Apostolilor și-i ridică de pe valurile necredinței și ale îndoielii. Despărțirea de ei, la patruzeci de zile după Înviere, nu este tristă, ci este o despărțire mângâietoare, prin venirea Mângâietorului, a Duhului Sfânt, la Cincizecime. Să facem și noi azi faptele Mângâietorului și să-i mângâiem pe cei aflați în suferință.

Prin Învierea Sa, Hristos pune început credinței celei noi: veșnicia omului. Și astfel omul nu rămâne doar un personaj istoric, ci un fiu al veșniciei și al comuniunii întru iubire cu Preasfânta Treime Dumnezeu. Învierea Mântuitorului ne dă puterea să depășim greutățile acestei vieți pământești și să tindem tot mai mult la asemănarea cu Iisus Hristos, Cel Care a venit să ne ridice din robia morții și să ne ducă în Casa Părintelui Ceresc (cf. Ioan 14, 2-3).

Drept-măritori creștini,

Omul ajunsese, înainte de Învierea lui Hristos, o ființă care se târa între pământ și cer; un paznic de morminte, un paznic al durerii. Omul păzea moartea fratelui său. Timpul creștea în urma lui și îl ducea spre moarte. Dumnezeu îl făcuse pe om icoană a Sa, iar omul s-a făcut un tablou.

Iubiților, Maica Domnului a ajuns în ipostaza de a-și vedea Fiul răstignit pe Cruce. Cât de mare i-a fost durerea! Însă pe ea putem să o numim, și așa va și rămâne, Maica Vieții, iar durerea ei nemărginită s-a transformat în bucurie pentru toată lumea. Drumul Crucii, fără durere, n-ar fi dus nicăieri, dar marea durere a adus bucuria Învierii. Durerile se sting, gândurile mor, însă omul, după Învierea lui Hristos, nu mai moare. Omul nu mai rămâne străjuit de țărână în umbra morții, ci rămâne ocrotit de aripa veșniciei. Pentru unii infinitul este foarte greu, pentru alții este bucuria întâlnirii cu Iisus Hristos Cel Înviat. Omul se vremuiește, însă ferice de cel ce se vremuiește încă de aici, în Iisus Hristos. Să ne vremuim spre pocăință, că acolo unde cade o lacrimă a pocăinței, răsare o floare, iar unde cade o picătură din sângele urii, răsare un spin.

Iubiții mei,

Până la Învierea lui Hristos, moartea rămăse sesingurul regizor pe scena lumii. Tot ea trăgea cu sapa cortina peste ultimul act din viața omului: moartea. Omul se învoise să joace în spectacolul lumii regizat de moarte. Ea, moartea, ar fi vrut să-I ia locul Creatorului. El este Cel Care a scris această capodoperă, Om, iar moartea începuse să o pună pe scena lumii. Însă Dumnezeu intervine în istoria lumii și nu-Și lasă opera Om să fie dirijată de moarte.

Moartea a pus în scenă chiar pironirea Iubirii pe stânca Golgotei, să nu mai înflorească niciodată. A dat-o spinilor, dar Iubirea, dintre piroane și spini, S-a înălțat la Cer, murind moartea și înviind viața.

Până la Hristos, istoria era știința nefericirii oamenilor. Hristos este începutul vremuirii noastre în lumina Învierii Sale. Hristos a înviat și noi vom învia: „Adevărat, adevărat zic vouă, că vine ceasul, și acum este, când morții vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu și cei ce vor auzi vor învia” (Ioan 5, 25). Oare poate Dumnezeu să dea viață morților, ar întreba cineva. Noi, în a noastră credință, mărturisim: Da! El ține viața, o păstrează în cei vii și o dăruiește celor care încă nu s-au născut. Boabele de grâu înmulțite în spice îi reprezintă pe toți cei botezați în trecut, în prezent și în viitor. Suntem toți rod al morții și al Învierii lui Hristos. Toți avem soarta unui grăunte semănat în pământ.

Fraților, Hristos îi numește „prieteni” pe Sfinții Săi Apostoli și îi iubește ca pe prietenii Săi devotați: „Voi sunteți prietenii Mei dacă faceți ceea ce vă poruncesc. De acum nu vă mai zic slugi, că sluga nu știe ce face stăpânul său, ci v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscute” (Ioan 15, 14-15). Chiar atunci când Iuda Îl trădează și Îl vinde, Hristos nu-Și retrage dragostea Sa, ci-l întreabă: „Prietene, pentru ce ai venit?” (Matei 26, 50) Mântuitorul, Care l-a iertat pe tâlharul de pe cruce, l-ar fi iertat și pe prietenul Său, Iuda, dacă ar fi rămas încrezător și și-ar fi cerut iertare. Acesta însă s-a pierdut prin deznădejdea sa (cf. Matei 27, 3-5).

Iubiți fii duhovnicești,

La Praznicul Învierii din acest an vedem cum Lumina plânge și auzim vaietul Luminii. În aceste momente să facem din punct virgulă și să mergem mai departe și să fim prieteni în continuare cu timpul. Omul se naște plângând și pleacă din această lume tăcând. Moartea ia din rând, nu la rând.

În această lume, fără Dumnezeu totul este nimic. Se spune că un copil era într-o pădure și i-a zis unui ram dintr-un copac: Vorbește-mi de Dumnezeu. Și îndată ramul a înflorit. Și noi, chiar dacă nu putem face o faptă bună, măcar să înflorim și să spunem un cuvânt de mângâiere celui aflat în necaz. Mângâierea este semnul că inima ta încă mai bate pentru semenii tăi. Femeile mironosițe au găsit piatra răsturnată și giulgiurile zăcând. Hristos vrea să intre în inima ta (cf. Apocalipsă 3, 20), dar pe ea se află o piatră pe care scrie păcat. Ajută-L să o răstoarne și să intre în inima ta.

Doamne, vino și ne ajută să rostogolim piatra păcatului de pe inima noastră și să intri Tu în ea!

Iubiții mei frați în Hristos, dreptatea lui Dumnezeu față de noi este condiționată de iubirea față de semenii noștri. Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan ne spune: „Iubiților, dacă Dumnezeu astfel ne-a iubit pe noi, și noi datori suntem să ne iubim unul pe altul” (I Ioan 4, 11). Să-i cuprindem în inima noastră pe cei care sunt acum în mare suferință și au nevoie de ajutorul nostru.

Să ne rugăm pentru toți care, în aceste clipe de grea încercare a neamului nostru, stau de strajă vieții.

Doamne, valurile mării acestei vieți s-au ridicat asupra corabiei noastre. Suntem singuri, vino Tu la cârma ei și o condu la limanul cel liniștit al iubirii Tale!

Hristos a înviat!

Al vostru, al tuturor, de tot binele voitor, † Ioan al Banatului

0
Știri asemănătoare
Citeste mai mult

Spiritualitate

Creştinii prăznuiesc Intrarea Maicii Domnului în Biserică

Publicat

acum o zi

pe

20 noiembrie 2024

de

Sărbătoarea creştină este cunoscută în popor sub denumirea de Vovidenia sau Ovedenia. Este prima mare sărbătoare din postul Crăciunului. Cei care ţin post au voie să mănâce peşte în această zi.

În calendarele populare, Vovidenia este, în primul rând, ziua în care începe iarna. Denumirea populară de Vovidenie provine din limba slavonă şi înseamnă „ceea ce se face văzută”, însă conform altor surse, ea se poate corela cu cuvântul „vedenie” – sărbătoare asociată – generic – luminii.

Ioachim şi Ana nu aveau copii, asa că L-au rugat pe Dumnezeu să îi facă părinţi. Ei au făgăduit că dacă vor avea un copil îl vor duce la templu şi îl vor închina Lui. Un înger le-a vestit că vor avea o fată, pe care o vor numi Maria. Sfinţii Ioachim şi Ana nu au uitat de promisiunea făcută lui Dumnezeu şi la trei ani de la naşterea Maicii Domnului, au dus-o pe fiica lor la templu.

Când a ajuns în fața treptelor Templului din Ierusalim, micuța Maria le-a urcat singură, ca o persoană matură care cunoștea drumul pe care trebuia să meargă.

A fost întâmpinată de marele preot Zaharia, tătăl Sfântului Ioan Botezătorul, care a dus-o în cea mai sfântă încăpere din acest loc, în Sfânta Sfintelor, camera sfântă, în care nicio femeie și nici un preot n-au avut voie să pășească, ci doar arhiereul, o dată pe an. Camera sfântă era loc de rugăciune pentru Maria, iar celelalte fecioare care, de asemenea, erau aduse pentru închinare în Biserica Domnului până la împlinirea vârstei de 15 ani, primeau loc de rugăciune, conform mărturiei Sfântului Chiril al Alexandriei şi a lui Grigorie de Nissa, între biserică şi altar.

Tradiții

În unele locuri, astăzi, copiii pun crengi de măr în vase cu apă şi le folosesc în noaptea de Anul Nou drept sorcove.

În credinţa populară se spune că dacă nuieluşa Sfântului Nicolae, care trebuie să fie din măr, înfloreşte până la sărbătoarea Naşterii Domnului, înseamnă că Sfântul l-a iertat pe cel pedepsit cu ea.

Credința populară spune că de Intrarea Maicii Domnului în Biserică, ca și de Crăciun, cerurile se deschid, iar oamenii pot înțelege graiul animalelor. Este momentul în care credincioșii se roagă pentru împlinirea celei mai mari dorințe din viața lor. La țară, fetele care vor să-și afle ursitul, merg la fântâna din sat cu o lumânare albă. La cântatul cocoşului, fiecare fată aprinde lumânarea aşezată pe marginea fântânii şi priveşte în fântână. Pe luciul apei, fata care împlineşte ritualul are șansa să vadă chipul ursitului ei.

Tot în această zi se fac previziuni meteorologice, astfel că dacă în noaptea de Vovidenie este senin, anul viitor va fi secetos, iar dacă ninge, va fi o iarnă bogată în zăpadă.

0
Citeste mai mult

Spiritualitate

Postul Crăciunului. Să sporim rugăciunea și faptele bune

Publicat

acum o săptămână

pe

13 noiembrie 2024

de

Postul Crăciunului începe, în fiecare an, pe data de 15 noiembrie. Anul acesta lăsatul secului cade într-o zi de joi, iar ultima zi de post este marți, 24 decembrie. Postul Crăciunului este unul dintre cele mai importante din an. Cunoscut și ca Postul Nașterii Domnului Iisus Hristos, durează 40 de zile.

Pe 14 noiembrie este lăsatul secului pentru Postul Crăciunului, ultima zi în care se mai poate mânca de dulce. Pe vremuri, în această zi de lăsatul secului se făceau mari petreceri în familii, se serveau fripturi, ciorbe cu carne, prăjituri și vin. În postul Nașterii Domnului (14 noiembrie – 24 decembrie), dar și în perioada de la Crăciun până la Bobotează (25 decembrie – 6 ianuarie) nu se fac nunți.

În Postul Crăciunului 2024 sunt 14 zile de dezlegare la pește, iar Biserica a rânduit ca în fiecare sâmbătă și duminică, cuprinse între 21 noiembrie și 20 decembrie să fie zilele cu dezlegare la pește. Pe data de 21 noiembrie este sărbătorită Intrarea Maicii Domnului în Biserică, iar pe data de 20 decembrie sărbătorim pomenirea Sfântului Ignatie Teoforul.

Cum să postim

Durata de 40 de zile a Postului Crăciunului a fost stabilită la Sinodul din Constantinopol din anul 1166 ținut sub președinția Patriarhului Luca Hrisoverghi. Decizia s-a luat din dorința de a se uniformiza cultul Bisericii. Nu toți creștinii posteau la fel de aspru și pe aceeași durată de timp. Unii se nevoiau cu post aspru câte șase săptămâni, pe când alții alegeau un post ușor pe o durată de șapte zile. În timpul postului creștinii se abțin cu desăvârșire de la consumul de alimente de origine animală. Începând cu praznicul Vovideniei (Intrarea în biserică a Maicii Domnului), 21 noiembrie, dezlegări la pește vor mai fi în sâmbetele și duminicile de până la Crăciun, precum și la prăznuirea Sfântului Apostol Andrei- cel întâi chemat și a Sfântului Ierarh Nicolae. Dacă una dintre prăznuirile celor doi sfinți va pica miercurea sau vinerea, nu va mai fi dezlegare la pește, ci doar dezlegare la untdelemn și vin.

Prin durata lui de 40 de zile, ne amintim de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aștepta să primească cuvintele lui Dumnezeu scrise pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii. Astfel, creștinii postind 40 de zile, se învrednicesc să primească pe Cuvântul lui Dumnezeu întrupat și născut din Fecioara Maria. Postul Crăciunului aminteşte de postul îndelungat al patriarhilor şi drepţilor din Vechiul Testament, în aşteptarea venirii lui Mesia, Izbăvitorul. După unii tâlcuitori ai cultului ortodox, prin durata lui de 40 de zile, acest post aduce aminte şi de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aştepta să primească cuvintele lui Dumnezeu, în Decalogul scris pe lespezi de piatră.

Cu toate că este un post de lungă durată, Postul Crăciunului este mai ușor decât Postul Paștelui, deoarece creștinii au parte de mai multe zile cu dezlegare la pește, ulei și vin. În timpul Postului, se consumă doar mâncăruri de post. Creștinii nu au voie să consume carne, ouă și brânză, iar în zilele de luni, miercuri și vineri, mâncarea trebuie să fie consumată fără ulei și nu se bea vin. Cu toate acestea, dacă în zilele de luni, miercuri sau vineri există o sărbătoare cu cruce neagră, atunci creștinii au voie să consume vin și untdelemn. Dacă sărbătoarea este trecută în calendar cu cruce roșie, atunci au dezlegare și la pește.

0
Citeste mai mult

Spiritualitate

Sărbătoare: Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril

Publicat

acum 2 săptămâni

pe

7 noiembrie 2024

de

Creştinii îi sărbătoresc vineri pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, cunoscuţi drept conducătorii cetelor de îngeri, păzitorii oamenilor de la naştere şi până la moarte şi călăuze ale sufletelor în drumul acestora spre rai.

În fiecare an, pe 8 noiembrie, Biserica cinsteşte Soborul Sfinţilor Mihail şi Gavril şi al tuturor Puterilor cereşti celor fără de trupuri. Deci, pe 8 noiembrie nu sunt prăznuiţi doar Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, ci toate cetele îngereşti care nu s-au despărţit de Dumnezeu. Arhanghelii din calendarul bisericesc sunt conducătorii cetelor de îngeri, având aripi şi purtând săbii, ca simbol al biruinţei, şi sunt călăuze ale sufletelor în drumul acestora spre rai.

Despre Arhanghelul Mihail se ştie că este conducătorul oştilor cereşti-îngereşti, iar despre Arhanghelul Gavril ştim că este vestitorul Fecioarei Maria că va naşte pe Mântuitorul lumii, pruncul Iisus.

Arhanghelul Gavriil a fost trimis de Dumnezeu la Fecioara Maria să-i vestească taina cea mare a întrupării Domnului şi tot el a adus drepţilor Ioachim şi Ana vestea zămislirii Maicii Domnului.

În folclorul religios românesc, Arhanghelul Mihail este un personaj mai venerat, în comparaţie cu Arhanghelul Gavriil. El poartă, uneori, cheile raiului, este un înfocat luptător împotriva diavolului şi veghează la capul bolnavilor, dacă acestora le este sortit să moară, sau la picioarele lor, dacă le este hărăzit să mai trăiască. De multe ori, îl întâlnim alăturându-se Sfântului Ilie, atunci când acesta tună şi trăsneşte sau orânduieşte singur grindina, cu tunul. El ţine şi ciuma în frâu, asemănător Sfântului Haralambie.

Arhanghelii, în viziunea populară, asistă si la judecata de apoi, sunt patroni ai casei, ard păcatele acumulate de patimile omeneşti fireşti şi purifică, prin post, conştiinţele.

În zonele muntoase, în care Arhanghelii erau celebraţi şi ca patroni ai oilor, stăpânii acestor animale făceau o turtă mare din făină de porumb, numită „turta arieţilor” (arieţii fiind berbecii despărţiţi de oi), care era considerată a fi purtătoare de fecunditate. Această turta se arunca în dimineata zilei de 8 noiembrie în tarla oilor. Dacă turta cădea cu faţa în sus era semn încurajator, de bucurie în rândul ciobanilor, considerandu-se că în primăvară toate oile vor avea miei. Dacă turta cădea cu faţa în jos era mare supărare.

În calendarul popular, soborul Sfinţilor Mihail şi Gavril se serbează trei zile, în 8, 9 şi 10 noiembrie. Prima zi se numeşte capul Arhanghelului, a doua zi mijlocul Arhanghelului, iar a treia zi coada Arhanghelului.

Totodată, un vechi obicei spune că de sărbătoarea Sfinţilor Mihail şi Gavril se aprind lumânări atât pentru oamenii în viaţă, cât şi pentru cei trecuţi la cele sfinte fără lumânare sau dispăruţi în împrejurări năprasnice.

Altfel, în ziua Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril se făcea marea pomenire pentru toţi morţii din familie.  Ziua Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril se serbează fiindcă ei iau sufletele oamenilor când mor.

Se spune că cel care lucrează în această zi, de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, se va chinui în ceasul morţii până la ieşirea sufletului.

Ziua de 8 noiembrie este totodată “Vara Arhanghelilor”, care ţine o zi. Pe lângă aceasta, între Arhangheli şi Crăciun trebuie să mai fie între două şi patru zile senine şi călduroase care se numesc popular “Vara iernii”.

În sâmbăta dinaintea sărbătorii se fac praznice pentru sufletul morţilor. Ofrandele date de pomană pentru morţi, din Ajun sau din Ziua Arhanghelilor, se numesc „Moşii de Arhangheli”.

0
Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite