Prima sărbătoare a noului an bisericesc este Naşterea Maicii Domnului, în ziua de 8 septembrie. Această sărbătoare reprezintă poarta de intrare în cuprinsul întregului şir de prăznuiri la care Biserica ne cheamă pe noi toți în cursul anului bisericesc care a început la 1 septembrie.

Sărbătorile mari ale Maicii Domnului sunt Nașterea Maicii Domnului (8 septembrie), Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie), Buna Vestire (25 martie) și Adormirea Maicii Domnului (15 august). Aceste sărbători sunt socotite ca fiind praznice împărătești.

În afară de cele patru sărbători principale ale Sfintei Fecioare pe care le-am menționat, mai există în calendarul ortodox și alte sărbători: Soborul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (26 decembrie), Acoperământul Maicii Domnului (1 octombrie), Izvorul Tămăduirii (Vinerea Luminată), Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana (9 decembrie), Aducerea veșmân­tului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne (2 iulie) și Punerea în raclă a brâului Maicii Domnului (31 august).

Sfânta Fecioară Maria, drept cea mai sfântă dintre femei și ca una care s-a învrednicit să nască cu trup pe Mântuitorul Iisus Hristos, se bucură de preacinstire în Ortodoxie, fiind cea dintâi și cea mai mare dintre toți sfinții. A cinstit-o Dumnezeu Însuși în momentul în care a ales-o să fie „locaș al Cuvântului Hristos”.

Din paginile Sinaxarului aflăm că Sfânta Fecioară Maria s-a născut din Sfinţii şi Drepţii Părinţi Ioachim şi Ana, fiind unicul lor copil, dobândit la bătrâneţe, după stăruitoare rugăciuni. Sfântul Ioachim, tatăl Fecioarei Maria, se trăgea din seminţia lui Iuda, fiind urmaş al regelui David, iar Sfânta Ana, mama sa, era fiica preotului Mathan din Betleem, din seminţia lui Aaron.

Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului a început să fie prăznuită încă din secolul al V-lea, între Sinodul III Ecumenic (431) și Sinodul IV Ecumenic (451). Acest lucru se observă datorită faptului că sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului se prăznuiește și la copți, și la siro-iacobiți, care s-au despărțit de Biserica Ortodoxă după Sinodul IV Ecumenic.

Sfântul Roman Melodul este cel care a compus condacul și icosul acestui praznic, în secolul al VI-lea, iar în secolul al VIII-lea, Sfântul Ioan Damaschin a alcătuit Canonul ce se cântă la slujba Utreniei.

Hotărârea datei de 8 septembrie pentru prăznuire este în legătură directă cu ziua sfințirii unei biserici închinate Maicii Domnului la Ierusalim de către împărăteasa Eudoxia, la începutul secolului al V-lea.

Tradiții și superstiţii

Se spune că nu e voie să se aprindă focul în casă în preajma acestei sărbători, oricât ar fi de frig, fiindcă aduce ghinion şi boală.

În această zi, femeile care nu pot avea copii trebuie să se roage pentru dezlegarea pântecelor şi se spune că vor primi pruncul dorit. Şi pentru că Fecioara Maria este protectoarea tuturor mamelor, femeile însărcinate se pot ruga pentru o naştere uşoară şi un copil sănătos.

Se mai spune că în fiecare casă trebuie să fie câte o candelă aprinsă pentru alungarea spiritelor rele şi pentru preamărirea Naşterii Fecioarei Maria.

Bărbaţii nu au voie să meşterească sau să facă treabă prin gospodărie, iar femeile nu au voie să coasă şi să spele rufe pentru a nu atrage răul asupra lor şi a familiilor lor.

Ziua de dinaintea sărbătorii şi ziua de după aduc ghinion celor care lucrează – bărbaţii se vor lovi, iar femeilor li se va arde mâncarea. În unele zone există chiar superstiţia conform căreia dacă găteşti înainte sau după Sfânta Maria Mică, ţi se varsă oala cu mâncare şi îi arde pe copii.

Aceia care nu şi-au adunat plante medicinale nu trebuie să mai facă acest lucru pentru că acestea îşi pierd puterea tămăduitoare dacă sunt culese după Sfânta Maria Mică.

De Sfânta Maria Mică se împart struguri şi prune de sufletul morţilor, pentru ca acestora să li se ierte păcatele şi să primească şi ei din roadele toamnei pe lumea cealaltă.

Maramureşenii cred că toamna va fi urâtă şi cu precipitaţii dacă plouă pe 8 septembrie. Iar dacă înfloresc merii şi perii, înseamnă că toamna va fi plăcută, iar recoltele se vor culege uşor. Semnele din această zi îi ajută pe oameni să facă prognoze despre următorul an agricol.

În alte regiuni, oamenii sunt ferm convinşi că vremea se strică de tot după Sfânta Maria Mică, vara devenind o simplă amintire. Păsările călătoare îşi iau zborul către ţinuturi mai calde şi insectele se ascund în pământ.

Se spune în popor că, începând cu această zi, nu se mai poartă pălărie, fiindcă vine cu adevărat vremea rea. De unde şi cunoscuta vorbă: O trecut Sântămăria, leapădă şi pălăria’.

Anul bisericesc începe în data de 1 septembrie deoarece, după tradiția moștenită din Legea Veche, în această zi Dumnezeu a început creația lumii. Potrivit Sfintei Tradiții, activitatea publică a Mântuitorului a debutat tot în această zi. În bisericile ortodoxe se oficiază slujbe de Te Deum.

Pe parcursul unui an bisericesc este rezumată lucrarea de mântuire, de la creație și până la sfârșitul lumii. Biserica Ortodoxă marchează aceste lucruri prin sărbătorile prăznuite în lunile de început și final de an.

Astfel, anul bisericesc se încheie în luna august, când avem sărbătorile Adormirii Maicii Domnului, în data de 15, și Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, în 29 august. Aceste două sărbători ne amintesc de viața veșnică, fiind vorba de două adormiri. Sfântul Ioan, ca prooroc al pocăinței, condiție pentru intrarea în împărăția cerurilor, anunță venirea împărăției lui Dumnezeu și încheierea veacului acestuia.

Începutul Anului Nou bisericesc a fost instituit de Sfinții Părinți la Sinodul I de la Niceea. Ei au rânduit să se sărbătorească data de 1 septembrie ca un început al mântuirii creștinilor, în amintirea intrării lui Hristos în mijlocul adunării evreilor vestind tuturor anul bineplăcut Domnului.

Începutul activității Mântuitorului nostru Iisus Hristos s-a făcut la începutul lunii septembrie, deoarece după calendarul iudaic intrarea în sinagoga din Nazaret (Luca 4, 14-19), după întoarcerea din pustia Carantaniei, a fost în luna a șaptea, numită Tișri (care corespunde în calendarul nostru lunii septembrie).

Biserica Mântuitorului Hristos prăznuiește începutul anului creștinesc în locul celui vechi, călăuzindu-se la viața cea nouă, cum spune Sfântul Apostol Pavel: Împreună cu El ne-am îngropat prin botez întru moarte: precum Hristos a înviat din morți prin slava Tatălui, așa și noi întru înnoirea vieții să umblăm. (Romani 6, 4).

Ca mijloc de comemorare a vieții și-a activității răscumpărătoare a Mântuitorului, anul bisericesc ortodox are în centrul său praznicul Sfintelor Paști și este împărțit în trei mari faze sau perioade, numite după cartea principală de slujbă folosită de cântăreții de strană în fiecare din aceste perioade și anume:

Perioada Triodului (perioada prepascală);
Perioada Penticostarului (perioada pascală);
Perioada Octoihului (perioada postpascală).

Perioada Triodului: de la Duminica Vameșului și a Fariseului, cu trei săptămâni înainte de începutul Postului Paștilor, până la Duminica Paștilor – în total zece săptămâni. Primele trei săptămâni din această perioadă alcătuiesc vremea de pregătire sufletească în vederea începerii postului, iar restul de șapte săptămâni – adică însuși Postul Paștilor – este vremea de pregătire, prin pocăință, post și rugăciune, pentru marea sărbătoare a învierii, precedată de amintirea Patimilor Celui ce S-a răstignit pentru noi.
Perioada Penticostarului: de la Duminica Paștilor până în Duminica I după Rusalii sau a Tuturor Sfinților – în total opt săptămâni.

Perioada Octoihului ține tot restul anului, adică de la sfârșitul perioadei Penticostarului până la începutul perioadei Triodului. Este cea mai lungă perioadă din cursul anului bisericesc. Durata ei variază între 40-26 săptămâni, fiind în funcție de data Paștilor. (informații preluate din Liturgica Generală, Pr. Prof. Dr. Ene Braniște)

Pe tot parcursul anului bisericesc, cu cele trei mari perioade ale lui, și anume Triodul, Octoihul și Penticostarul, credincioșii trăiesc în mod concret și intens simțirea că reiterează viața lui Hristos, că retrăiesc toate evenimentele vieții Lui și că se află neîntrerupt sub ploaia darurilor Sfântului Duh mijlocite prin rugăciunile Maicii Domnului și ale tuturor sfinților, spunea Părintele Dumitru Stăniloae.

În Sinaxarul peste tot anul de la finalul Ceaslovului, în ziua întâi a lunii septembrie citim că se face pomenirea anului nou bisericesc și începutul indictionului.

Indictionul (de la latinescul indictio) este o perioadă de 15 ani, al cărui prim an se numește și indictionul întâi și așa mai departe, până la al 15-lea, după ordinea lor.

Biserica prăznuiește această zi, adică începutul Indictionului, pentru că după tradiția veche, la această dată Dumnezeu a început crearea lumii, iar în al doilea rând, pentru că în această zi a intrat Mântuitorul nostru Iisus Hristos în sinagoga iudeilor.

Luând Iisus Hristos cartea proorocului Isaia, a aflat locul unde era scris: „Duhul Domnului peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor, să vindec pe cei zdrobiți la inimă, să propovăduiesc celor robiți eliberare și orbilor vedere, să slobozesc pe cei sfărâmați întru ușurare, să propovăduiesc anul Domnului cel bine primit” (Isaia 61, 1-2).
După ce a citit aceste cuvinte, a zis: „Iată, astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta în urechile voastre”. Încât și popoarele s-au minunat de cuvintele harului ce ieșeau din gura Lui” (Luca 4, 16-22).

Prin structura anului bisericesc, așa cum a fost el rânduit, menționează părintele Braniște, Biserica urmărește ca Persoana și amintirea Domnului să fie prezente în chip tainic, real și continuu în fiecare din zilele și anii vieții creștinilor.

În calendarul bisericesc, în ziua de 29 august, este pomenită Tăierea capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul.

Referindu-se la această zi de cinstire a Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, părintele profesor Ene Branişte arată că istoria acestei sărbători a fost la început, probabil, o aniversare – proprie cultului local palestinian – a târnosirii unei biserici din Sebasta (Samaria), unde, după mărturiile lui Eusebiu şi Ieronim, se aflau mormintele Sfântului Ioan Botezătorul şi ale Sfinţilor Proroci Elisei şi Avdie.

Cinstirea Sfântului Ioan Botezătorul la 29 august încheie şirul sărbătorilor din cursul anului bisericesc, care începe la 1 septembrie şi se încheie la 31 august. Această cinstire a Sfântului Ioan se încadrează în tematica eshatologică a sărbătorilor din ultima lună a anului bisericesc: „Schimbarea la Faţă ” – 6 august şi „Adormirea Maicii Domnului” – 15 august.

Despre aceste sărbători din luna august Preafericitul Părinte Patriarh Daniel explică că ele definesc această ultimă lună a anului bisericesc ca „luna evenimentelor ultime (eshatologice) legate de a doua venire, cea întru slavă, a Mântuitorului Iisus Hristos, Judecătorul viilor şi al morţilor, când Maica Domnului, stând de-a dreapta Mântuitorului, mijloceşte cu rugăciunile ei milostive pentru mântuirea lumii, iar Sfântul Ioan Botezătorul, stând de-a stânga Mântuitorului, se roagă pentru cei ce s-au pocăit, dar n-au mai trăit pe pământ ca să arate faptele sau roadele pocăinţei lor, aşa cum se vede în icoana Deisis (a Judecăţii de Apoi), sau pe catapeteasma Sfântului Altar”. Din această explicație teologică înţelegem importanţa Sfântului Ioan Botezătorul pentru lumea creştină şi de ce poporul dreptmăritor îl cinsteşte cu atâta dragoste.

Ziua de 29 august este o zi de post şi pocăinţă în care Biserica ne îndeamnă să postim pentru a nu ne asemăna cu Irod Antipa care, din cauza ospăţului fără măsură, a cerut ca Salomeea să-i danseze şi căreia, drept răsplată, i-a oferit capul Sfântului Ioan Botezătorul, şi să ne asemănăm vieții de postitor desăvârşit a Sfântului Ioan.

Această zi de cinstire a Sfântului Proroc Ioan Botezătorul face parte din categoria posturilor de o zi din cursul anului bisericesc, alături de „Înălţarea Sfintei Cruci”, prăznuită la 14 septembrie, şi de ajunul Bobotezei – 5 ianuarie.

Tradiții și superstiții

La praznicul Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, se ţine post. E bine să nu se mănânce roşii, pepene roşu, alte fructe, mâncăruri sau băuturi de culoare roşie, în memoria sângelui vărsat de Sfânt. Unii mănâncă numai struguri sau chiar ţin post negru. Nu se taie nimic cu cuţitul, totul se rupe cu mâna, nu se folosesc farfurii sau alte blide.

Nu se mănâncă varză, căci se spune că lui Ioan Botezătorul i s-a tăiat capul pe varză de 7 ori şi a înviat. Trebuie evitate orice alimente de formă rotundă. În popor, sărbătoarea mai e cunoscută şi ca “Sfântul Ioan cap tăiat”, “Sântion de toamnă”, “Sfântul Ioan taie capul pe curechi”, “Crucea mică” ori “Brumariul”.

În ziua de 29 august, oamenii împart mere, pere, castraveţi. În ziua în care cade crucea mică nu este bine de semănat nicio sămânţă.

După ce se înserează, se adună mai multe la un loc, unde fac chefuri şi jocuri, însă fără bărbaţi, zicându-se că aceasta e ziua când femeia e tot aşa de mare ca şi bărbatul.