Spiritualitate
IPS Ioan, în Pastorala de Paști: „Doamne, șterge lacrima de pe obrazul iubitei noastre surori Basarabia!“
Publicat
acum 8 anipe
de
timispress

† IOAN, Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului
Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, părintească binecuvântare.
„Eu sunt Învierea și Viața.” (In. 11, 25)
Hristos a înviat!
Iubiţi fraţi și surori în Domnul,
Prin slujbele săvârșite în bisericile noastre în perioada Postului Mare, L-am însoțit și noi pe Hristos, alături de Maica Domnului și de Apostolii Săi, la Judecată, pe Drumul Crucii, pe Golgota și apoi la punerea pietrei peste Mormântul Său. Am trăit clipe de durere văzând ce a pătimit pentru noi Fiul lui Dumnezeu. I-am văzut pe Apostoli cuprinși de frică, triști, neputând să înțeleagă cum oamenii au îndrăznit să răstignească Însăşi Iubirea.
Nu poate exista o faptă mai gravă în lume decât să condamni la moarte Iubirea. Oamenii nu știau însă că Iubirea nu moare niciodată. În iubirea Sa, atunci, pe Cruce, cu brațele întinse spre noi, ne-a cuprins pe toți Hristos Domnul.
Iată cum îl poate orbi păcatul pe om: în loc să pironească păcatul, el a pironit pe Cruce Iubirea. Răstignirea a fost limita cea mai de jos a căderii omului. Căderea lui Adam a fost mult mai de înțeles decât căderea omului atunci când L-a răstignit pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Adam a mâncat și a căzut, iar fiii lui, peste veacuri, vor bate piroane în Fiul lui Dumnezeu. Când ostașii băteau piroane în mâinile și în picioarele lui Hristos, atunci ei puneau punct vieții pământești a lui Hristos. Piroanele plângeau cu lacrimi de sânge văzând cruzimea omului, răsplata omului față de Creatorul său.
Plângeau și îngerii în Cer văzând ce face omul, care era rodul iubirii lui Dumnezeu. Nici ei nu știau taina Crucii și a Răstignirii. Vor vedea însă cum Hristos Își va lua Crucea, o va înfige în inima morții și va zdrobi apoi cu ea lanțurile care ferecau porțile iadului. Iată câtă putere i-a dat Hristos Crucii când a fost răstignit pe ea. Ne-a lăsat-o și nouă ca armă împotriva diavolului.
Drama Crucii nu are însă ca ultim act mormântul. Timpul ne duce în mormânt, însă noi îl ducem în veşnicie, căci este timpul nostru, darul vieţii noastre pământeşti.
Azi trăim şi nu doar asistăm la ultimul act din drama Crucii şi anume Învierea.
Azi au răsărit pentru noi razele veșniciei. Până azi, lumina vieții noastre apunea într-un mormânt, de azi însă lumina vieții noastre răsare de la orizontul veșniciei, spre care ne îndreptăm după ce pășim peste pragul mormântului.
Sunt oameni cărora le este frică de veșnicie și de aceea își ucid timpul, sperând să nu intre și ei în veșnicie. Timpul ni-l putem irosi în această viață, dar nu-l putem arde sau ucide. El curge în Sus, în veșnicie. Hristos i-a dat acest sens timpului. Dacă nu l-ar fi sfințit prin venirea Sa în lume să-l răscumpere pe om, timpul ar fi rămas cel mai trist orfan din univers.
Iubiții mei fii duhovnicești,
Ziua Învierii transcende timpul, ea nu începe într-o noapte și nu se sfârșește tot într-o noapte.Ea răsare din Lumina Învierii lui Hristos și nu are un apus, ci ea intră în veșnicie. Pe noi ne-a binecuvântat Dumnezeu să ne naștem după acest răsărit al Zilei Învierii lui Hristos.
Noi ne-am născut în veșnicia de ieri, trăim veșnicia de azi și ne îndreptăm spre veșnicia de mâine.
Cu Ziua Învierii începe era milei și a îndurării, timpul milei și îndurării și al pocăinței pentru om. Dumnezeu ne cere ca măcar o clipă din această era a milei și a îndurării Sale să ne pocăim de păcatele noastre și să-L iubim pe El și pe semenii noștri, căci esenţa vieții în veșnicie este iubirea.
În veșnicia de mâine omul nu se mai hrănește cu pâine, ci din iubire.
Iubirea este pâinea veșniciei.
Iubiților, unii dintre noi trăiesc o viață moartă, visul lor se aseamănă cu visul unei frunze galbene de toamnă. Ei cred că destinul lor este asemenea unei frunze de toamnă. Până în această zi a Învierii se ofileau și zilele omului, așa cum se ofilesc florile câmpului, însă, din această zi, chiar dacă frunzele se ofilesc toamna, omul înflorește în toamna vieții, înflorește în veșnicie. Din această zi a Învierii noi nu vom mai fi înmormântați în pământ, ci în viața cea veșnică. Mormântul nu mai este un punct al vieții, ci o virgulă după care urmează veșnicia.
De multe ori însă, iubiți frați și surori, prin faptele noastre noi înmormântăm visele și credința semenilor noștri. Să nu fim groparii viselor și ai credinței fraților noștri. Uneori noi îi ducem pe frații noștri într-un pelerinaj pe calea durerii şi a sărăciei și apoi călătorim singuri în uitare.
Hristos S-a pierdut pe Sine să ne afle pe noi în uitarea profundă în care intrasem. Uitasem de semeni, uitasem de Dumnezeu, devenisem omul uitării.
Au existat vremuri când au fost răstignite conștiințele oamenilor, s-a încercat să se pună în lanțuri conștiința și credința neamului nostru. A fost deschis chiar un târg de conștiințe, iar unii, din nefericire, și le-au vândut, evadând din iubire în trădare.
După Învierea Domnului omul a intrat în dialog cu veșnicia, în dialog cu Însuși Răscumpărătorul său, Hristos Domnul, Om și Dumnezeu. Hristos ne-a vindecat de nefericire învățându-ne o nouă gramatică a libertății și a iubirii: Evanghelia Sa.
Trăim azi, fraților, de parcă înaintea noastră n-ar fi fost nimeni, iar după noi nu va mai fi nimeni. Ne asumăm tot mai greu libertatea trăită în lumina Învierii, în lumina primei raze a veșniciei.
La început a fost sfârșitul, însă omul a căzut din sfârșit și a așteptat un nou început: Învierea şi Răscumpărarea făcută de Hristos Domnul.
Nemurirea a fost o temă principală încă din preistoria omului. Prin credință omul are curajul să pășească spre Dumnezeu.
Credința în Înviere ne dă curajul de a păși pe cărarea Luminii.
Credința în Înviere ne dă curajul de a păși spre veșnicie.
Credința în Înviere ne dă curajul de a atinge neatinsul.
Credința în Înviere ne dă curajul de a evada în veșnicie.
Iubiți frați și surori în Domnul,
Azi prăznuim Ziua Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Este ziua în care mărturisim credința în Învierea lui Hristos și în învierea noastră. Este și ziua nașterii noastre în veșnicie. Avem fiecare o zi de naștere, când maicile noastre ne-au adus în această lume. Însă azi este ziua în care Hristos ne-a născut pentru veșnicie.
Rostirea cuvintelor: „Hristos a înviat!” nu este o simplă formulă de salut, ci poartă în ea o mărturisire de credință, o mărturisire a unui adevăr care a schimbat drumul omului în istorie și în veșnicie. Ferice de omul care răspunde din adâncul inimii: „Adevărat a înviat”!
Iubite frate, când ai răspuns: „Adevărat a înviat!”, mărturisești că ți-ai asumat și tu învierea ta și veșnicia ta. Învierea noastră va fi la fel pentru toți și în același timp, însă veșnicia noastră va fi după cum ne-o pregătim fiecare încă de aici, din această viață pământească. Azi, mărturisind: „Adevărat a înviat!”, ne asumăm povara sau bucuria veșniciei. Hristos spune azi despre Sine: „Eu sunt Învierea și Viața” (In. 11, 25).
Iată, azi s-a dovedit că într-adevăr El este Învierea, adică și pe noi ne va învia, iar apoi ne va da viața veșnică. Dar, înainte de a pleca din lume, Hristos ne-a lăsat o poruncă și anume pe ce cale trebuie să călătorim în această viață. El a mers pe calea Crucii, iar nouă ne spune: Voi să umblați pe calea iubirii. „Aceasta este porunca Mea: „Să vă iubiți unul pe altul, precum v-am iubit Eu” (In. 15, 12).
Viața ne-a dovedit că această cale a iubirii este grea, pentru unii este mai ușor a urî decât a iubi. Izvorul iubirii este Dumnezeu, aşadar să mergem tot mai des la acest izvor să ne umplem inima de iubire și s-o împărtășim și semenilor noștri. În lume este un singur izvor din care curge adevărata iubire, restul toate sunt izvoare otrăvite.
Nu alergați la alte izvoare, căci, bând din ele, veți muri.
Azi am venit la sfânta biserică să ne împărtășim și din izvorul Luminii, căci adevărata Lumină este cea care izvorăște din Mormântul lui Hristos. Tot ce este în lume, în afară de această Lumină, sunt palide umbre la care se adăpostesc toți cei cărora le este frică să evadeze din viață în veșnicie.
Mărturisind Învierea lui Hristos și făcându-ne părtași Învierii Lui, trebuie „să lepădăm lucrurile întunericului și să ne îmbrăcăm cu armele luminii” (Rom. 13, 12).
Iată cu ce dorește Hristos să ne îmbrăcăm azi: în Lumina Învierii Sale. Adică să păzim întreaga noastră ființă întru sfințenie, alungând gândurile rele și ducând la împlinire voia lui Dumnezeu.
Să ne deschidem inimile și să facem loc în ele și pentru cei care sunt în nevoi, să nu căutăm la fața omului, ci la chipul lui Dumnezeu care este în om.
Hristos este icoana vie care se află în inimile noastre. Să n-o întinăm, ci s-o lăsăm să strălucească, așa cum strălucesc azi toate bisericile în Lumina Învierii Sale.Mărturisirea credinței în Înviere devine lucrătoare în noi prin faptele noastre bune, căci „credința fără fapte este moartă” ( Iacov 2, 26).
Învierea Domnului dă lumină și „luminează pe tot omul” (In. 1, 9). Această lumină pătrunde în ființa noastră odată cu Botezul.
Martirii, prin viaţa lor, au ars ca nişte torţe vii şi, chiar dacă nu toţi au fost arşi, faptele lor au fost făclii de lumină în lume. Prin Înviere i se dă omului lumină și primește o nouă poruncă de la Hristos și anume să devină și el un om nou, un om lumină: „Fiți fii ai Luminii” (In. 12, 36). Prin cuvânt, prin purtare și prin faptele noastre să fim cum ne poruncește Hristos: „Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca oamenii să vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru Cel din Ceruri” (Mt. 5, 16).
Iubiti credincioși,
Hristos a petrecut de mai multe ori Paștele cu Apostolii și cu ucenicii Săi, însă numai înainte de Patima Sa a rostit la Cina cea de Taină cuvintele: „Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu. (…) Beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor”(Mt. 26, 26-28). A lăsat atunci Apostolilor Săi, dar și nouă, Cina nemuririi, pentru că toți cei care vor gusta din această Cină vor avea și ei viață veșnică. Hristos ne spune: „Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu are viață veșnică și Eu îl voi învia în ziua de apoi. Căci Trupul Meu este adevărată mâncare și Sângele Meu adevărată băutură.
Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu rămâne întru Mine și Eu în el” (In. 6, 54- 56).
Iată, Cina nemuririi este încununată azi de Lumina Învierii. Pâinea nemuririi noastre și Lumina Învierii lui Hristos! Să ne împărtășim cu Hristos și să trăim în Lumina Învierii Lui.
Viața și Lumina sunt cele două elemente existențiale ale acestei Zile a Învierii Domnului.
Să aveți parte, iubiților, de viață în Lumina lui Hristos!
Ce ne-a lăsat Hristos după Învierea Sa?! Pâinea Vieții, Lumină și Pace. Aceste valori sunt veșnice și noi trebuie să le experiem încă din viață noastră pământească.
Prin Înviere, Hristos ne-a arătat că viața este darul lui Dumnezeu și că ea este veșnică. Viața nu poate fi arsă, căci darul lui Dumnezeu nu poate fi cuprins de nicio flacără pământească. Lumina Învierii nu poate fi stinsă de niciun curent de gândire din lume. Toți cei care se luptă cu Lumina vor cădea în întuneric. Toți cei care vor încerca să răstignească pacea vor pieri de sabie.
Viața, Lumina și Pacea, acestea sunt daruri lăsate nouă de Hristos, pe care să le păstrăm și să le cultivăm în inimile noastre și ale semenilor noștri.
Drept măritori creștini,
Anul acesta, 2018, țara întreagă sărbătorește Centenarul Marii Uniri. La 1 Decembrie 1918, prin voința tuturor românilor, s-a realizat reîntregirea țării și a neamului nostru românesc. S-a înfăptuit un stat național unitar, visul de veacuri al românilor.
Să-i cinstim acum pe marii bărbați ai neamului, făuritori de țară românească și pe feciorii români căzuți pe front. Cu sângele lor s-au trasat granițele României. Acestea sunt sfinte și nu pot fi atinse.
Dar iată că mai avem azi o Soră basarabă care nu s-a întors acasă.
Doamne, șterge lacrima de pe obrazul iubitei noastre surori Basarabia!
Doamne, deschide-i poarta să intre iar în marea familie românească! Dorul de țară este cel mai greu dor pe care îl simte românul când este departe de țară. Mi-am pus de multe ori această întrebare: De ce acest dor este așa de greu și nu se poate stinge din inima omului cât trăiește?
Răspunsul cred că ar fi aceasta: România este o țară zidită din dor.
Iubiți fii duhovnicești,
Cu flacăra credinței în Înviere, luminând în inimile noastre și mărturisită prin lumânările aprinse la miezul nopții, vă îndemn să umblați în această viață călăuziți mereu de Lumina Învierii lui Hristos.
Vă îndemn de asemenea să fiți voi înșivă făclii aprinse în sfeșnicul țării și al Bisericii noastre strămoșești.
Așa cum ne spune și Înviatul din Nazaret: „Să vadă oamenii faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru Cel din Ceruri” (Mt. 5, 16).
Doamne, nu îngădui să lipsească niciodată Viața, Lumina și Pacea din Țara românilor!
Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți!
Hristos a înviat!
Al vostru, al tuturor, de tot binele voitor, † Ioan al Banatului
Poate te-ar interesa si:
-
Sfinții împărați Constantin și Elena, prăznuiți de credincioșii ortodocși
-
Săptămâna Luminată se încheie cu Duminica Tomii sau Paștile Mic
-
SAPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce trebuie să faci pentru sporul casei
-
Hristos A Înviat! Sfintele Paști – una dintre cele mai mari sărbători ale anului
-
IPS Ioan, în Pastorala de Paști: „Fraților, nu-L țineți pe Hristos sub piatra uitării voastre. Nu-L îngropați în uitare!“
-
În noaptea de Înviere programul mijloacelor de transport în comun va fi prelungit, la Timișoara
Spiritualitate
Începe Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, cel mai lung din ultimii opt ani
Publicat
acum 2 săptămânipe
7 iunie 2026de
timispress
Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel va începe, anul acesta, luni, 8 iunie.
Perioada de pregătire pentru sărbătoarea celor doi mari Apostoli se va încheia în 28 iunie, în ajunul praznicului din 29 iunie, având astfel o durată de 21 de zile. Este cel mai lung post al Sfinților Apostoli din ultimii opt ani.
Durata acestui post este influențată de data Paștilor. În anul 2026, Învierea Domnului a fost sărbătorită în 12 aprilie, ceea ce determină o perioadă mai lungă de postire înaintea praznicului Sfinților Apostoli Petru și Pavel.
Un post cu multe dezlegări
Deși este o perioadă de înfrânare mai lungă, Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel este considerat unul dintre cele mai ușoare posturi de peste an din punct de vedere alimentar.
Potrivit calendarului bisericesc, din cele 21 de zile de post, 12 vor avea dezlegare la pește. Chiar prima zi a postului, 8 iunie, este cu dezlegare la pește.
Sărbătorile importante din perioada postului sunt Sf. Ap. Bartolomeu (11 iunie) și Nașterea Sf. Prooroc Ioan Botezătorul (24 iunie). Dezlegare la pește va fi și în zilele de prăznuire a sfinților români mucenici Nicandru și Marcian (8 iunie), Isihie (15 iunie) și Sfinții Mitropoliți Neofit Cretanul (16 iunie) și Grigorie Dascălul (22 iunie), precum și în zilele de week-end.
În cinstea Sfinților Apostoli
Numit în popor și „Postul Sânpetrului”, acest timp de pregătire este rânduit în cinstea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, doi dintre cei mai importanți vestitori ai Evangheliei și modele de credință, pocăință și jertfelnicie pentru întreaga Biserică.
Prin post, rugăciune și fapte bune, credincioșii sunt chemați să urmeze râvna apostolică a celor doi sfinți și să se pregătească duhovnicește pentru sărbătoarea lor. Pregătirea poate include participarea mai deasă la slujbele bisericii, citirea epistolelor Sfinților Apostoli Petru și Pavel, lecturarea cărților duhovnicești și intensificarea faptelor de milostenie.
Ca în toate perioadele de post de peste an, în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel nu se săvârșesc nunți religioase. Tradiția Bisericii consideră că perioada de postire, dedicată pocăinței și înfrânării, nu este compatibilă cu petrecerile care însoțesc în mod obișnuit astfel de evenimente.
Sursa: Basilica.ro
Spiritualitate
Sfânta Treime – ziua în care biserica îl prăznuiește pe Sfântul Duh
Publicat
acum 3 săptămânipe
31 mai 2026de
timispress
De Sfanta Treime, Biserica Ortodoxa prăznuiește pe Sfântul Duh, a treia persoană a Sfintei Treimi, precum indică Penticostarul, la Sinaxarul Utreniei din Lunea Cincizecimii:
„În această zi, în Lunea Rusaliilor, prăznuim pe însuşi Preasfântul de viaţă Făcătorul şi întru tot puternicul Duh, Unul din Treime, Dumnezeu, Cel de o cinstire, de o fiinţă şi de o slavă cu Tatăl şi cu Fiul.
În ziua Cincizecimii S-a pogorât Duhul Sfânt, în chip de limbi de foc, peste Sfinţii Apostoli, în foişorul unde stăteau ei, şi s-a aşezat peste flecare dintr-înşii. Pentru cinstirea Sfântului Duh, dumnezeieştii Părinţi, care pe toate bine le-a tocmit, cu prilejul Cincizecimii, au rânduit o sărbătoare deosebită, în această zi a Rusaliilor.
Mântuitorul făgăduise înainte de patima Sa venirea Sfântului Duh, zicând: «De folos este ca Eu să Mă duc; că de nu Mă voi duce Eu, Mângâietorul nu va veni». Şi iarăşi: «Voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor va trimite vouă: Duhul adevărului, Care din Tatăl purcede». Iar după patimă, înainte de înălţarea la cer, iarăşi a zis: «Iar voi să rămâneţi în Ierusalim, până când vă veţi îmbrăca cu putere de sus». Deci, făgăduindu-le pe Mângâietorul, acum L-a trimis lor pe Acesta.
Pe când Ucenicii se găseau în foişor, în ziua Cincizecimii, cam pe la ceasul al treilea din zi, s-a făcut pe neaşteptate tunet din cer, în aşa fel, încât a străbătut mulţimea adunată la Ierusalim, din toată lumea; şi Duhul Sfânt S-a văzut în chip de limbi de foc, pogorând nu numai peste cei doisprezece Apostoli, ci şi peste cei şaptezeci de ucenici; şi aceştia au început să grăiască în limbi străine, fiecare din Apostoli grăind limbile tuturor neamurilor. Astfel, nu numai cel de alt neam auzea pe Apostol grăind în limba sa proprie, ci şi Apostolul înţelegea şi grăia limba fiecărui neam. Din pricina aceasta mulţimea socotea că sunt beţi, că neînţelegând cum fiecare Apostol poate grăi tuturor în limba fiecăruia, îl socotea pe acela beat. Alţii, însă, se mirau zicând: Ce înseamnă aceasta? Mulţimea, adunată la Ierusalim pentru praznic, era din toate părţile pământului: părţi, mezi şi elimiţi, care fuseseră robiţi puţin mai înainte, de Antioh.
Deci, Duhul Sfânt a venit după ce au trecut zece zile de la înălţare, iar nu îndată după înălţare, spre a face pe Ucenici să-L aştepte cu şi mai multă înflăcărare. Tradiţia zice că în fiecare zi venea să se închine acelui Trup îndumnezeit al lui Hristos câte una din cetele îngerilor. Deci, după împlinirea celor nouă zile, împăcarea fiind săvârşită prin Fiul, în a zecea zi a venit în lume şi Mângâietorul. În ce priveşte Pogorârea Duhului după cincizeci de zile de la Paşti, aceasta ar fi în amintirea Legii Vechi; că Israel a primit cele zece porunci după un timp de cincizeci de zile de la trecerea prin Marea Roşie. Să se mai ţină seamă şi de asemănări: Acolo era un munte, aici un foişor; acolo s-a văzut foc, aici limbi de foc; iar în locul tunetului şi negurei din Sinai, aici s-a auzit un vuiet de vifor năpraznic.
Duhul Sfânt S-a pogorât în chip de limbi de foc, ca să arate că este în legătură cu Cuvântul cel viu; sau pentru că Apostolii trebuiau să înveţe mulţimile şi să le aducă la Hristos şi prin mijlocirea Cuvântului. S-a pogorât apoi, în chip de foc, ca să arate pe de o parte, că Dumnezeu este foc mistuitor, iar pe de alta, pentru nevoia de curăţire; şi S-a împărţit în limbi, pentru haruri. Şi precum odinioară a amestecat pe cei ce ştiau numai o limbă şi i-a împărţit în mai multe limbi tot aşa şi acum, celor ce cunoşteau numai o limbă, le-a dat să cunoască multe limbi, ca să adune pe cei ce erau de diferite limbi, risipiţi în toate laturile lumii. Faptul s-a petrecut într-o zi de sărbătoare, pentru a fi cât mai mulţi cei adunaţi şi ca prin ei vestea să se răspândească pretutindeni; apoi şi pentru ca cei ce se aflau acolo de Paşti şi văzuseră cele săvârşite atunci asupra lui Hristos, să aibă de ce să se minuneze. Faptul s-a petrecut apoi în ziua Cincizecimii, fiindcă se cuvenea ca tot în timpul în care se dăduse Legea cea Veche, să se reverse şi harul Duhului; după cum şi Hristos săvârşind un nou Paşte propriu, făcuse în loc de Paştile cel obişnuit, Paştile cel adevărat.
Duhul nu S-a aşezat pe buzele Apostolilor, ci pe capetele lor, căci capul este ocârmuitorul şi partea cea mai aleasă a trupului şi cuprinde în el mintea, de la care şi limba îşi trage graiul. Pe de altă parte, este ca şi cum Duhul Şi-ar lăsa glasul prin limbă, aşezându-Se asupra capetelor Apostolilor şi rânduindu-i astfel învăţători ai tuturor celor de sub soare. Vuietul care a avut loc şi focul s-a întâmplat din pricină că ele au fost şi în Sinai, arătând prin aceasta, că şi atunci şi acum Duhul este Acelaşi, dând Legea şi orânduind toate. Mulţimea s-a tulburat de vuietul suflării, fiindcă socotea că vine împlinirea tuturor celor prevestite de Iisus, iudeilor, cu privire la nimicirea lor. Se spune «ca de foc», ca să nu cugete cineva despre Duhul Sfânt că ar fi avut vreo însuşire trupească.
Apostolii au fost învinuiţi de beţie. Dar Petru, sculându-se şi vorbind în mijlocul mulţimii, a dovedit că lucrul acesta nu este adevărat, aducând mărturie cuvântului proorocului Ioil. Astfel a înduplecat dintre ei, cu cuvântul, ca la trei mii, să vină la Hristos”.
sursa: ziarullumina.ro
Spiritualitate
Rusaliile – sărbătoarea prăznuită la 50 de zile de la Înviere
Publicat
acum 3 săptămânipe
31 mai 2026de
timispress
Rusaliile sau Cincizecimea, una dintre cele mai vechi sărbători creştine, este prăznuită la 50 de zile de la Învierea Domnului, când Duhul Sfânt s-a coborât la apostoli, fiind cunoscută şi ca ziua întemeierii Bisericii, când s-au convertit la creştinism 3.000 de oameni.
Ortodocşii sărbătoresc, duminică şi luni, Cincizecimea sau Pogorârea Sfântului Duh peste sfinţii apostoli, sărbătoare creştină care mai este cunoscută în popor ca Rusalii sau Duminica Mare.
Sărbătoarea Rusaliilor este una dintre cele mai vechi sărbători creştine, împreună cu cea a Paştilor, fiind prăznuită încă din vremea sfinţilor apostoli. Până către sfârşitul secolului al IV-lea şi începutul secolului al V-lea, Cincizecimea era o dublă sărbătoare: a Înălţării Domnului şi a Pogorârii Sfântului Duh. Apoi, sărbătoarea a fost separată, Cincizecimea rămânând numai ca Pogorâre a Duhului Sfânt.
Când s-au împlinit cincizeci de zile de la Înviere, s-a auzit un tunet care a străbătut mulţimea adunată la Ierusalim din toată lumea. Duhul Sfânt s-a văzut în chip de limbi de foc, pogorând nu numai peste cei doisprezece apostoli, ci şi peste cei şaptezeci de ucenici. Apostolii au început să vorbească în limbile tuturor neamurilor şi să se înţeleagă între ei, iar mulţimea a crezut că sunt beţi. Atunci, Sfântul Apostol Petru a vorbit în mijlocul mulţimii, iar 3.000 de oameni s-au convertit la creştinism. Se crede astfel că Cincizecimea este sărbătoarea întemeierii Bisericii Creştine, pentru că cei 3.000 de oameni au alcătuit cea dintâi comunitate creştină din Ierusalim, nucleul Bisericii de mai târziu.
Ce tradiții trebuie respectate
De Rusalii se mai leagă şi alte tradiţii şi obiceiuri, care diferă de la o regiune la alta. În unele zone, oamenii îşi împdobesc casele şi gospodăriile cu ramuri de tei, nuc, plop sau stejar, pentru a alunga răul şi bolile. Ramurile de tei au o simbolistică aparte în această sărbătoare: se crede că teiul fereşte gospodăriile de grindină sau de duhurile rele ale zânelor. Flăcăii le aduc din păduri, după care se sfinţesc la biserică, iar credincioşii le iau acasă şi le pun la icoane.
Ramurile de tei, soc sau mure sfinţite de Rusalii se folosesc ca leacuri tot restul anului. În tradiţia populară se zice că numai până la Sânziene plantele au puteri vindecătoare.
Tot de Rusalii, în unele regiuni se dansează „Jocul Căluşarilor”. Se spune în popor că leacul cel mai folosit pentru cei atinşi de Rusalii este jocul căluşarilor.
În unele zone, femeile fac descântece pentru a alunga Ielelor, iar uşile se ung cu usturoi, pentru că se crede că aşa va fi păzită casa de rele şi ghinion tot restul anului.
Spiritele rele se mai alungă prin ritualuri gălăgioase şi pocnituri cu ramuri de tei.
În unele gospodării se prepară unsori care se dau pe ugerele vacilor, pentru a spori laptele.
În Ardeal este obiceiul cunoscut ca “udatul nevestelor”. Femeile sunt stropite cu apă, pentru a fi sănătoase şi frumoase tot restul anului.
În unele zone se spune că dacă de Rusalii este timp frumos, toată vara va fi frumoasă şi rodnică.
Rusaliile sunt, în credinţa populară, spiritele morţilor, numite în popor Iele sau zâne rele.
Cuvântul Rusalii provine din latinescul „rosalia”, care simbolizeaza sărbatoarea trandafirilor, dar reprezintă şi fetele împaratului Rusalim, despre care se credea că aveau puteri magice şi seduceau oamenii, pedepsindu-i pe cei care nu le respectau.
În credinţa populară, Rusaliile sunt spiritele morţilor care, după ce au părăsit mormintele la Joimari şi au petrecut Paştile cu cei vii, refuză să se mai întoarcă în locurile lor de sub pământ şi încep să facă rele oamenilor.
Pentru a le îmbuna, oamenii, care evitau să le spună Rusalii, le-au dat diferite nume: iele, zâne sau frumoase. Există superstiţia că aceste spirite stau pe lângă izvoare şi pot, prin cântecele lor, să ia minţile oamenilor şi să-i îmbolnăvească. Boala seamană, se spune în popor, cu o transă ce nu poate fi înlăturată decât de puterea dansului căluşarilor.
Superstiţii de Rusalii
Legendele spun că Ielele sau Rusaliile sunt fiinţe fantastice, care umblă prin văzduh şi pot lua minţile oamenilor dacă nu respectă ziua. Rusaliile, cunoscute sub diferite nume – iele, zâne, şoimane, împărătesele-văzduhului, ursoaice -, umblă îmbracate în alb, iar locurile în care dansează rămân arse şi neroditoare.
Se spune că Rusaliile răpesc uneori un tânar frumos ca să joace cu el, apoi îl eliberează, dar acesta nu trebuie să spună ce a văzut, pentru că altfel ar putea fi pedepsit.
În unele sate, oamenii cred că în zilele de Rusalii nu este bine să mergi la câmp, pentru că te prind şi te pedepsesc Ielele. De Rusalii, oamenii nu trebuie să intre în vie sau să meargă în locuri pustii, pentru că s-ar putea întâlni cu spiritele rele.
În unele zone se spune că cine nu respectă sărbătoarea Rusaliilor, va fi pedepsit de Iele, care provoacă boala denumită popular “luat din Rusalii”. De asemenea, nu este bine să te cerţi cu cineva în ziua de Rusalii, pentru că vei fi “luat din Rusalii”.

Apicultorii pot depune cererile de plată până în 31 iulie, la APIA
Festivalul inimilor, ediția a XXXV-a, la Timișoara
Dulce fără compromisuri. Povestea unui răsfăț care îți face bine
Restricții de circulație pe Autostrada A1 Deva – Nădlac
ANUNȚ. P.U.Z – REALIZARE CENTRALA ELECTRICA FOTOVOLTAICA 11MW PE SOL TIMISOARA NORD
Programări online pentru obținerea actelor de identitate, la Timișoara
Radare fixe și camere de detecție a trecerii la semafor, operative la Timișoara, din martie
Nuntă mare în Banat. Stana Stepănescu s-a măritat cu Bojidar Ciobotin
Timişorenii pot afla la telefon ce impozit au de plătit
Vindecări și minuni la Mănăstirea Sfântul Nectarie – un loc binecuvântat din Banat
Articole recente
- Apicultorii pot depune cererile de plată până în 31 iulie, la APIA 19 iunie 2026
- Festivalul inimilor, ediția a XXXV-a, la Timișoara 19 iunie 2026
- Dulce fără compromisuri. Povestea unui răsfăț care îți face bine 18 iunie 2026
- Restricții de circulație pe Autostrada A1 Deva – Nădlac 16 iunie 2026
- ANUNȚ. P.U.Z – REALIZARE CENTRALA ELECTRICA FOTOVOLTAICA 11MW PE SOL TIMISOARA NORD 15 iunie 2026
Cele mai citite
-
Localeacum 3 aniProgramări online pentru obținerea actelor de identitate, la Timișoara
-
Localeacum 1 anRadare fixe și camere de detecție a trecerii la semafor, operative la Timișoara, din martie
-
Evenimenteacum 7 aniNuntă mare în Banat. Stana Stepănescu s-a măritat cu Bojidar Ciobotin
-
Actualitateacum 10 aniTimişorenii pot afla la telefon ce impozit au de plătit
-
Spiritualitateacum 10 aniVindecări și minuni la Mănăstirea Sfântul Nectarie – un loc binecuvântat din Banat
-
Sănătateacum 4 aniCabinetul de terapie cu plăcuțe de cupru, brevetată de regretatul Ioan Ometa, se redeschide. Terapeutul Jurcă continuă serviciile de excelență ale reputatului doctor
-
Actualitateacum 8 aniÎncepe Curățenia generală de primăvară, la Timișoara
-
Socialacum 8 aniRuga în Banat. Tradițiile cele mai frumoase din țară

