Ne găsiți și pe:

Spiritualitate

IPS Ioan, în Pastrorala de Crăciun: „Să fim icoane vii în această lume plină de deznădejde, de ură și de neteamă de Dumnezeu“

Publicat

pe

† IOAN, Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, părintească binecuvântare.

 „Nu vă temeți. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul.” (Luca 2, 10)

Iubiți frați și surori în Domnul,

Să mulțumim Bunului Dumnezeu Care ne-a ajutat să ajungem și la acest Praznic al Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. Astăzi fiecare biserică ia chip de Betleem; aici avem pusă spre cinstire icoana Nașterii Domnului, icoană în care vedem plinirea vremii (cf. Galateni 4, 4) și a Scripturilor. Astăzi așteptarea s-a sfârșit. Astăzi dorul de Dumnezeu s-a împlinit. Astăzi s-au unit Cerul cu pământul și Dumnezeu, cu omul.

Să mergem deci cu păstorii, cărora îngerul le-a vestit Nașterea Pruncului Dumnezeiesc, în peștera din Betleem, în adâncul pământului, în adâncul întunericului în care trăia lumea. Aici, în peșteră, au găsit păstorii „Scara” pe care a coborât Fiul lui Dumnezeu la noi; au văzut „Tronul” pe care S-a așezat Hristos aici, pe pământ; au văzut-o pe Fecioara Maria, cea care a deschis porțile pământului să coboare Hristos Domnul pentru izbăvirea lumii.

S-au mirat păstorii și toți cei care i-au auzit vorbind despre Nașterea Pruncului Dumnezeiesc. Dar cum să nu te miri în fața acestei kenoze, acestei coborâri în adânc de lume?! Iisus aduce cu Sine pace în lume și între oameni bunăvoire (cf. Luca 2, 14). Hristos Se naște în peșteră, dar și între cei mai neluați în seamă dintre oameni, păstorii.

Fiul lui Dumnezeu Își începe viața pământească printre păstori și o sfârșește între regi, care L-au răstignit alături de tâlhari, arătând astfel că a venit pentru toți pământenii, indiferent de starea lor socială. Hristos S-a descoperit săracilor și bogaților, ostașilor și împăraților.

Hristos nu a rămas în tainica peșteră, ea doar a fost cea care L-a primit. El a ieșit în lume grăind oamenilor despre viața de veci, prezentându-Se lumii ca fiind „Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6). Hristos vine să fie Lumina lumii: „Eu sunt Lumina lumii, cel ce-Mi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții” (Ioan 8, 12). El vine să alunge întunericul și să vedem cu toții măreția creației lui Dumnezeu.

Iubiții mei fii duhovnicești,

Despre venirea lui Hristos în lume au grăit profeții Vechiului Testament, dar să vedem totuși cum a fost primit Hristos Domnul aici, pe pământ.

Așa după cum ne mărturisește Sfânta Scriptură, cu teamă: „Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu” (Luca 1, 30). Cu toate că Arhanghelul Gavriil o salută cu aceste cuvinte: „Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei!”, Fecioara s-a tulburat de cuvântul lui (cf. Luca 1, 29). Este o reacție firească a unei Fecioare care nu știa de bărbat (cf. Luca 1, 34). Sunt convins că Fecioara Maria, cât a stat la templul din Ierusalim, a auzit citindu-se, nu o dată, din cartea Profetului Isaia: „Iată, Fecioara va lua în pântece și va naște fiu și vor chema numele lui Emanuel” (Isaia 7, 14). Însă nu s-a gândit niciodată că Dumnezeu grăise despre ea, prin Profetul Isaia. Fecioara era în fața unui Arhanghel, Gavriil, unul trimis de Dumnezeu să-i aducă această veste a întrupării Fiului Său.

Cine este Arhanghelul Gavriil?! Acesta se destăinuie preotului Zaharia, zicând: „Eu sunt Gavriil, cel ce stă înaintea lui Dumnezeu” (Luca 1, 19). Și lui Zaharia i-a fost teamă la întâlnirea cu Arhanghelul Gavriil. Și lui îi spune: „Nu te teme” (Luca 1, 13).

Sfântul Evanghelist Matei vorbește și el despre nedumerirea lui Iosif și ce-i spune Arhanghelul: „Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt” (Matei 1, 20). Sfântul Luca ne descrie starea păstorilor la arătarea îngerului. Ei au fost cuprinși de frică mare, dar îngerul le spune: „Nu vă temeți. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul” (Luca 2, 10). Păstorii pleacă în căutarea Celui vestit de înger, ei cred cuvintelor lui. Păstorilor le fusese teamă, însă L-au găsit și apoi au vestit și ei despre Prunc tuturor oamenilor pe care îi întâlneau (cf. Luca 2, 17).

Să vestim și noi semenilor noștri, așa cum au vestit păstorii, că azi S-a născut Hristos Domnul. E greu să luăm chip de înger, dar măcar să luăm chip smerit de păstor, vestind și noi Nașterea lui Hristos.

Fraților, iată că teama i-a cuprins pe toți: pe Zaharia, pe Fecioara Maria, pe smeriții păstori, însă toți au fost liniștiți de înger prin aceste cuvinte: Nu te teme! Nu vă temeți! Îngerul s-a arătat în vis lui Iosif, spunându-i să ia Pruncul și pe Mama Lui și să fugă în Egipt: „Scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui și fugi în Egipt și stai acolo până ce-ți voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă” (Matei 2, 13). Îngerul le spune și magilor în vis să nu se mai întoarcă pe la Irod: „Iar luând înștiințare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în țara lor” (Luca 2, 12). Iată că Dumnezeu îl călăuzește pe om și cu timp și fără timp.

Iubiții mei,

Nu vă fie teamă! Nu te teme! Acestea sunt cuvintele care au stat și stau la temelia credinței noastre. Iată care este starea omului în fața tainei lui Dumnezeu, o teamă sfântă, atunci când se află în fața măreției și a lucrărilor lui Dumnezeu.

Fraților, să nu vă fie teamă de Dumnezeu, căci este iubire! Să nu vă fie teamă de iubirea Lui! Teamă să ne fie de a păcătui. Preotului Zaharia, Fecioarei Maria, păstorilor și Dreptului Iosif le-a fost teamă auzind cuvintele îngerului, dar pe noi, de ce oare nu ne cuprinde teama când auzim, nu cuvânt rostit de înger, ci grăit de Fiul lui Dumnezeu, Care S-a întrupat să ne învețe ce avem de împlinit spre a dobândi viață veșnică?! Oare nu ar trebui să ne fie teamă de veșnicia lacrimilor, de veșnicia despărțirii de Dumnezeu și de cei dragi ai noștri?!

Iubită mamă, nu-ți este teamă că vei fi despărțită de fiii tăi?! Să ne fie frică de veșnicia durerilor și a suspinelor.

Nu vă fie teamă de întâlnirea cu Iisus Hristos, celor ce împliniți cuvântul Evangheliei Sale, când va veni să judece viii și morții. Martirilor nu le-a mai fost teamă, căci au crezut în veșnicia adusă de Hristos în lume.

Nu vă fie teamă de moarte, Hristos a biruit-o pe Cruce, iar limita omului nu mai este moartea, ci veșnicia. Hristos deschide, prin întruparea și venirea Sa în lume, porțile veșniciei pentru om. Trăiam o moarte vie înainte de Hristos. Omul își semăna oasele în pământ, fără nădejdea veșniciei. Hristos, prin moartea Sa, îi aduce omului veșnicia pierdută. Omul a fost creat de Dumnezeu pentru veșnicie, nu pentru moarte. Între om și floarea câmpului este o mare deosebire. Fără credința în Dumnezeu, despre om am putea citi doar într-o carte de zoologie.

Fraților, de nu ne vom pocăi, se vor coborî sfinții din icoane și tot nu va lăsa Dumnezeu să piară creația Sa.

Iubiții mei fii duhovnicești, să împlinim porunca lui Dumnezeu: „Fiți sfinți, că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sunt sfânt” (Levitic 19, 2). Să fim icoane vii în această lume plină de deznădejde, de ură și de neteamă de Dumnezeu. Hristos Domnul S-a întrupat din Fecioara Maria și de la Duhul Sfânt, venind în lume să facă din noi icoane vii, vase ale harului dumnezeiesc. Cât de binecuvântată de Dumnezeu este familia cea plină de icoane vii: părinți și prunci!

Doamne, rugămu-Te să faci și din noi icoane și cu ele să-Ți împodobești apoi Cerul!

Iubite surori creștine, stau și mă gândesc cât de mâhnită este Maica Domnului când vede că pântecele unor mame devine azi, din leagănul vieții, un leagăn al morții.

Fraților, nu mai avem un popor de rezervă, nu mai avem o Românie de rezervă. Nașterea de prunci înseamnă dăinuirea neamului nostru creștin. În ultimele trei decenii a mai murit o Românie.

Nu striviți, surorilor, în al vostru sân, icoana pe care o dorește Dumnezeu să-Și împodobească Cerul!

Iubiții mei frați și surori în Domnul,

Dumnezeu Își trimite Fiul în istorie, binecuvântând timpul în care omul trebuie să se pregătească pentru veșnicie. Trăim un timp binecuvântat, însă cei care cad în somnul minții vor constata că au trăit netimpul timpului și vor căuta în zadar uitarea.

Memoria istoriei ne ține legați de acest pământ, de această țară, de credința strămoșilor noștri în Hristos Cel Întrupat din Fecioara Maria. Avem dreptul la memoria neamului nostru, chiar dacă în istorie au fost timpuri în care aceasta ne-a fost furată. Părinții noștri, în vremuri grele, s-au ascuns în Dumnezeu și așa noi am dăinuit ca neam peste veacuri.

Prin venirea Sa în lume, Hristos a tăiat istoria în două. Să fim de partea lui Hristos în istorie, de partea bună a istoriei. Fraților, a fost o vreme când Adevărul era ascuns de noi, iar azi noi ne ascundem de Adevăr. Însă de Dumnezeu și de tine nu poți fugi. Din istorie nu poți evada decât în veșnicie. Dar în care?! În cea a bucuriei sau în cea a osândei.

Iubiți frați și surori,

Să vedem ce ne spune Dumnezeu, prin Profetul Isaia, despre venirea în lume a Mântuitorului nostru Iisus Hristos: „Iată, te voi face Lumina popoarelor, ca să duci mântuirea Mea până la marginile pământului” (Isaia 49, 6). Fiul lui Dumnezeu n-a venit pentru un singur popor, ci pentru toate neamurile. Cât de mult a iubit Dumnezeu neamul nostru, încât Hristos Domnul a trimis în părțile noastre pe întâiul Său chemat, pe Sfântul Apostol Andrei! Iată, vedem acum împlinindu-se cuvintele lui Dumnezeu, grăite prin Profetul Isaia.

În toată lumea creștină este mare bucurie azi, de Nașterea Domnului; cu toții dăm slavă lui Dumnezeu pentru mila pe care a avut-o față de om, coroana creației Sale.

Doamne, cât de nepătrunse sunt tainele Tale, bunătatea și mila Ta!

Hristos Cuvântul S-a întrupat, luând firea noastră omenească, nu în aparență, ci aievea, nu în parte, ci în mod deplin, fără însă a pierde nimic din firea Sa dumnezeiască, nimic din slava Sa, deși născutu-S-a în ieslea peșterii din Betleem. Cuvântul S-ar fi putut îmbrăca în firea îngerească, însă din iubire S-a întrupat, luând trup omenesc, unind astfel dumnezeirea și omul. Hristos Domnul S-a coborât până la slăbiciunea noastră, a devenit întru toate asemenea nouă, afară de păcat:„Cine dintre voi Mă vădește de păcat?” (Ioan 8, 46) Hristos a cunoscut osteneala, nevoia somnului, setea, întristarea, plânsul, moartea, dar și Învierea.

Sfântul Evanghelist Ioan scrie: „Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, că oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3, 16). Dumnezeu a iubit lumea, iubirea Lui se îndreaptă și acum spre omul căzut și așteaptă ca iubirea noastră să se îndrepte spre El. Hristos S-a dat pe Sine pentru fericirea tuturor neamurilor, din toate timpurile. Și noi trebuie să ne iubim semenii, căci toți oamenii sunt subiectul iubirii lui Dumnezeu. Ce iubește Dumnezeu, nu putem să nu iubim și noi, de voim să fim în același duh de iubire cu El:„Poruncă nouă vă dau: Să vă iubiți unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, așa și voi să vă iubiți unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă aveți dragoste unii față de alții” (Ioan 13, 34-35).

Iubiți fii duhovnicești, de la iesle până la mormânt, Hristos Domnul Și-a arătat iubirea Sa față de om. Hristos n-a osândit, ci doar a iubit. Să răspundem și noi, iubiți frați și surori, tot cu iubire milei lui Dumnezeu, cea revărsată peste toți, atât la acest praznic al Nașterii lui Iisus Hristos, dar și în toată viața noastră. Azi, Hristos ne cere să luăm o fărâmiță de iubire și s-o dăruim semenilor noștri care se află în suferință și în nevoi. Hristos Domnul, la fiecare Sfântă Liturghie, ne împarte Trupul și Sângele Său, iar nouă ne cere să ne împărțim iubirea cu semenii noștri.

Să îngenunchem cu mintea și cu inima în fața peșterii din Betleem, în fața Pruncului Divin și a Preacuratei Sale Maici, rugându-i să se milostivească spre noi, dăruindu-ne iertare de păcate, sănătate, pace și să ne lumineze calea spre poarta Cerului.

Doamne, Te-au căutat din depărtări magii și Te-au aflat. Ajută-ne să aflăm și noi Calea, Adevărul și Viața.

Iubiți frați și surori, nu vă temeți să-L căutați pe Dumnezeu, căci de azi, prin Nașterea Fiului Său, El L-a trimis pe Acesta în căutarea noastră.

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, rogu-Te caută mai în adânc, să mă afli și pe mine, robul Tău, Ioan, Mitropolitul Banatului.

Spiritualitate

Sfinții Trei Ierarhi, prăznuiți de Biserica Ortodoxă. Ei sunt protectorii învățământului teologic

Publicat

pe

Biserica Ortodoxă Română îi prăznuiește, în fiecare an, în 30 ianuarie, pe Sfinţii Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, „Protectori ai învățământului teologic”, fiecare dintre ei având o contribuție importantă la evoluția teologiei creștine.

Ei au dus o luptă grea şi fără încetare pentru păzirea dreptei credințe şi au avut un rol important în formularea dogmei Sfintei Treimi. Pe lângă darul tâlcuirii Sfintelor Scripturi, au deținut și înalta treaptă a arhieriei.

Sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi are, în esență, o simbolistică a comuniunii: astfel cum în Sfânta Treime deosebirea dintre Tatăl, Fiul și Sfântul Duh nu duce la dezbinare și nici unitatea lor la depersonalizare, tot astfel nici noi, ca persoane diferite, nu suntem chemați să trăim separat unii de alții sau să ne ridicăm unii împotriva altora, ci să trăim după modelul Sfintei Treimi – în comuniune unul cu celălalt.

Biserica îi pomenește pe cei trei ierarhi atât separat – pe Sfântul Vasile la 1 ianuarie, pe Sfântul Grigorie la 25 ianuarie și pe Sfântul Ioan Gură de Aur la 27 ianuarie – arătând și deosebirile dintre aceștia, dar și împreună, pe 30 ianuarie, pentru a arăta unitatea de învățătură și pentru a releva creștinilor că nu este unul mai mare decât altul.

Cei trei Sfinți Părinți au fost luminători ai creștinătăţii, mari dascăli ai lumii, care au lăsat importante scrieri și au îmbogățit sfintele slujbe. Sfântul Vasile cel Mare și Sfântul Ioan Gură de Aur au alcătuit Liturghiile ritului bizantin (acestora alăturându-se Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, atribuită Sfântului Grigorie), dar și alte importante cuvinte de învățătură, iar Sfântul Grigorie de Nazianz – Teologul este autorul mai multor lucrări însemnate, mai ales cele cinci cuvântări teologice, în care lămurește taina adâncă a Sfintei Treimi.

Istoricii arată că, în vechime, apăruseră neînțelegeri între creștini pe tema – cine este mai mare ca teolog dintre cei trei ierarhi. Unii îl cinsteau mai mult pe Vasile cel Mare, pe motiv că este înalt la cuvânt, alții îl înălțau pe Ioan Gură de Aur, zicând că este mai omenească învățătura lui și că îi îndreaptă pe toți, și-i îndeamnă spre pocăință prin dulceața graiului său, iar alții înclinau spre dumnezeiescul Grigorie, care i-ar fi întrecut pe toți, prin înălțimea, frumusețea și cuviința cuvântărilor și scrierilor sale.

După o vreme, cei trei sfinți au început să i se arate, unul câte unul, episcopului Evhaitelor, Sfântului Ioan Mauropous, iar în anul 1084, într-o vedenie, acestuia i-au apărut cei trei sfinți împreună, spunându-i:

„După cum vezi, noi la Dumnezeu una suntem și nici o vrajbă nu este între noi. Fiecare din noi, la timpul său, îndemnați de Duhul Sfânt, am scris învățături pentru mântuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul Sfânt, așa am învățat. Nu este între noi unul întâi și altul al doilea. De chemi pe unul, vin și ceilalți doi. Drept aceea, sculându-te, poruncește, celor ce se învrăjbesc, să nu se mai certe pentru noi. Că nevoința noastră, cât am fost în viață și după moarte, a fost să împăcăm pe oameni și să aducem în lume pace și unire. Împreunează-ne, dar, făcându-ne praznic la câte trei într-o singură zi, și înştiințează cu aceasta pe creștini, ca noi în fața lui Dumnezeu, una suntem”.

În urma acestei vedenii, Sfântul Ioan a ales ziua de 30 ianuarie pentru prăznuirea comună a celor Trei Ierarhi.

În anul 1936, prin hotărârea luată la Atena, la primul Congres al Profesorilor de Teologie, Sfinții Trei Ierarhi au devenit patronii spirituali ai instituțiilor de învățământ teologic ortodox din întreaga lume.

Citeste mai mult

Spiritualitate

Ziua Sfântului Ioan Botezătorul încheie sărbătorile de iarnă

Publicat

pe

Creştinii îl consideră pe Sfântul Ioan Botezătorul cel mai mare dintre sfinţi, după Fecioara Maria. În calendarul ortodox, el are trei zile de pomenire: 24 iunie – naşterea sa (sărbătoarea numită Drăgaica sau Sânzienele), 7 ianuarie – ziua Sfântului Ioan ca botezător al Domnului şi 29 august – tăierea capului Sfântului Ioan.

Sfântul Ioan mai este numit şi Înaintemergătorul, pentru că este cel care a anunţat venirea lui Hristos. Părinţii lui sunt preotul Zaharia şi Elisabeta, care erau rude cu părinţii Fecioarei Maria, Ioachim şi Ana. Arhanghelul Gavriil i-a vestit lui Zaharia că soţia sa va naşte un fiu la bătrâneţe şi se va chema Ioan. Zaharia nu a crezut acest lucru şi a rămas mut până când Elisabeta a născut.

Potrivit învăţăturilor religioase, Ioan a avut menirea de a pregăti poporul pentru primirea lui Iisus Hristos.

Tradiţia spune că, în dimineaţa zilei de Sfântul Ion, oamenii trebuie să se stropească cu agheasmă, pentru a fi feriţi de boli în timpul anului. De asemenea, conform tradiţiei populare, după Sfântul Ion „se botează gerul”, adică temperaturile încep să crească.

De Sfântul Ioan, există obiceiul numit „Udatul Ionilor”. În Bucovina, de exemplu, în trecut, se punea un brad împodobit la porţile tuturor celor care purtau numele de Ion, iar aceştia dădeau o petrecere.

În Transilvania, cei care purtau acest nume erau purtaţi prin sat până la râu, unde erau botezaţi.

Peste 2 milioane de români îşi serbează onomastica, luni, când este prăznuit Sfântul Ioan Botezătorul.

Cele mai răspândite nume sunt Ioan, Ion, Ionuţ, Ioana, Ionela şi Oana, alături de derivatele lor Nelu, Ivan, Jana, Ionuţa, Nela, Onuţa, Ionelia şi Jan.

Citeste mai mult

Spiritualitate

Boboteaza – ziua în care toată firea lumească să sfințește

Publicat

pe

Biserica Ortodoxă prăznuieşte în fiecare an, pe 6 ianuarie, Botezul Domnului nostru Iisus Hristos (Boboteaza sau Dumnezeiasca Arătare), zi specială în care firea apelor este sfinţită.

În 5 ianuarie, este Ajunul Botezului Domnului, o zi de post cu ajunare, ca pregătire pentru „împărtăşirea din lumina şi sfinţenia Duhului Sfânt”, zi în care vor fi oficiate mai multe slujbe speciale.

În ziua Botezului Domnului, luni, 6 ianuarie, va fi săvârşită Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și Sfinţirea cea mare a apei.

Agheasma Mare se consumă înainte de a lua anafura, deci pe nemâncate, de la Bobotează, timp de 9 zile, cât ţine praznicul Botezului Domnului

Boboteaza aduce credincioșilor binecuvântarea lui Dumnezeu prin Agheasma Mare, care în aceste zile este luată cu evlavie pentru gustare și binecuvântarea caselor, spre tămăduirea și sfințirea întregii făpturi.

Despre raţiunile pentru care Hristos-Domnul S-a botezat în Iordan de către Ioan Botezătorul ne vorbeşte deosebit de sugestiv Sfântul Ioan Gură de Aur: „Pentru aceasta S-a botezat Hristos, ca să arate că împlineşte toată Legea. Acestea sunt pricinile Botezului Domnului. De aceea şi Duhul Sfânt S-a pogorât în chip de porumbel, căci acolo unde-i împăcarea cu Dumnezeu, acolo-i şi porumbelul. La corabia lui Noe a venit o porumbiţă cu o ramură de măslin, semn al iubirii de oameni a lui Dumnezeu şi al scăpării de potop; aici, la Botez, vine Duhul, în chip de porumbel, nu în trup de porumbel – trebuie ştiut bine lucrul acesta – ca să vestească lumii mila lui Dumnezeu, dar în acelaşi timp să arate că un om duhovnicesc trebuie să fie fără viclenie, fără răutate şi curat (…). Corabia aceea a lui Noe, după ce s-a terminat potopul, a rămas pe pământ; Corabia aceasta, după ce ne-a adus pacea cu Dumnezeu, a fost răpită în cer şi Trupul acela neîntinat şi neprihănit este acum la dreapta Tatălui. Toate acestea le-a lucrat Hristos-Domnul ca să avem parte de bunătăţile cele veşnice”1 (Cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur la praznicul Botezului Domnului). (sursa: basilica.ro)
Iată ce tradiții și superstiții se practică în popor în această zi sfântă!

Tradiții și superstiții

În tradiţia românească există numeroase practici legate de Bobotează, multe preluate în creştinism din tradiţii anterioare, menite să sporească fertilitatea, să purifice şi să ţină departe forţele răului.

În această zi se recomandă să mănânci neapărat piftie, grâu fiert şi să bei vin roşu, întrucât în ajunul Bobotezei trebuie pregătită o masă asemănătoare celei din Ajunul Crăciunului.

Fetele care vor să îşi vadă ursitul de Bobotează trebuie să îşi lege pe degetul inelar un fir roşu de mătase şi să îşi pună sub pernă busuioc, pentru a-l visa peste noapte.

Pentru a fi ferit de rele tot anul, ideal este să nu te cerţi cu cei dragi în această zi şi să nu dai nimic cu împrumut.

Vrei să afli cât vei trăi? Ei bine, în Ajun de Bobotează se spune că trebuie să iei atâţia cărbuni aprinşi câţi membri are familia şi să îi denumeşti pe fiecare în parte. Se crede că va avea viaţă lungă cel al cărui cărbune se stinge ultimul.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite