Spiritualitate
Mănăstirea Timișeni, loc al vindecării și Învierii
Publicat
acum 9 anipe
de
timispress
Un drum la Mănăstirea Timișeni, localitatea Șag, din apropierea Timișoarei, este ca o rezonare vindecătoare la un strigăt de dincolo de înțeles. Aici, din nevăzut, te cheamă pe nume clopotele și slujbele din vechea capelă a sfântului locaș, dispărută demult, transformată de comuniști în anii ’50 în coteț de păsări. Chemări clare, vii, cutremurătoare, auzite și în anii aceia de persecutorii care s-au spăimântat și au fugit. De atunci, așezământul este doar vindecare și Înviere. Continuă vindecare și Înviere.
De ceva vreme, Mănăstirea Timișeni, cu hramul „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, din Arhiepiscopia Timișoarei, nu mai este doar loc de pelerinaj, ci, mai degrabă, izvor de vindecări. Omul acestui prezent alterat și șubrezit spiritual se caută pe sine în rătăcirea zilei, fără să se mai găsească. Se tot întreabă cine este, de ce suferă și nu se mai recunoaște. Când totul în jur se năruie și interiorul lui se prăbușește, înțelege cât îi este de bolnav sufletul. Și atunci aleargă la Mănăstirea Timișeni, căci în inimă aude strigarea lui pe nume. Și trebuie, neapărat, să pornească la drum.
Răspuns la întrebări
O ctitorie a Mitropolitului Vasile Lăzărescu, din 1944, ridicată într-un fost canton silvic din pădurea din apropierea comunei Șag, trecută prin infernul comunist, aduce în prezent răspunsul așteptat la dramaticele noastre întrebări. La vremea începutului, nimic și nimeni nu prevestea dezastrul. Odată cu Decretul 410/ 1959, ctitoria a fost desființată, maicile răzlețite, iar mica biserică din canton, transformată în coteț de păsări. Dar, nu peste multă vreme, cei ce o osândiseră la pieire au fugit înspăimântați, căci, seară de seară, clopote nevăzute sunau și slujbe se auzeau în ea.
Prin stăruința vrednicului de pomenire Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, mănăstirea a fost reorganizată, i s-a ridicat o nouă biserică între 1968 şi 1972, iar maicile au început să se întoarcă acasă. De atunci, continuă neîncetat slujirea lui Dumnezeu. Un sfânt locaș mai mare a fost ridicat după Revoluție, iar drumul celor ce caută mănăstirea s-a preschimbat în cale spre vindecare sufletească și întărire duhovnicească.
Într-un început de săptămână, încălzit de o mult prea grăbită primăvară, ne-am auzit și noi strigați pe nume și am purces la drum spre acest loc al vindecărilor.
Să dacem ca binele să fie deasupra
Maica stareță Casiana Șimon, intrată în monahism în 1982, stareță aici din 2001, păstorește o obște de 40 de maici, multe în vârstă. Pentru cuvioșia sa, mănăstirea este „o instituție cu rânduială”. Rânduială în biserică, în ascultări, la bucătărie, la trapeză, la atelierul de croitorie.
„Așezământul nostru este cel mai mare din Arhiepiscopia Timișoarei. La început, a funcționat ca metoc al Mănăstirii Partoș. Cu timpul, a devenit mănăstire, când aici s-au stabilit mai multe maici. În 1959, surorile au fost alungate de comuniști, iar în vechea capelă, preluată de ocolul silvic, au fost găzduiți muncitori și crescute păsări. Dar Dumnezeu nu a îngăduit mult timp starea aceasta. În fiecare seară, în canton se auzeau slujbele și sunetul clopotelor. Nemaiputând să locuiască acolo, veneticii au părăsit locul”, ne mărturisește maica stareță.
Am purtat apoi cu cuvioșia sa o lungă discuție despre astăzi, despre vocația slujirii aproapelui, despre semeni și, mai ales, despre rolul mănăstirii în educația tinerilor, despre așezarea în firescul vieții a familiei, atât de încercată în aceste vremuri.
„A avea vocație pentru mănăstire înseamnă chemare lăuntrică de la Dumnezeu. Simți din tine însuți nevoia de a-I sluji Lui. De aceea, trebuie să avem grijă ca această chemare să nu slăbească. Fiind singura mănăstire aproape de oraș, atât în sărbători, cât și în zilele de lucru, suntem cercetați de foarte mulți credincioși. Ei vin să se închine, să se roage, să se liniștească. Vin și foarte mulți tineri. În fiecare duminică, se împărtășesc aici uneori chiar și 100 de copii! În mănăstire se descoperă modele de viață, de smerenie. Mănăstirea aduce în viața omului o sporire duhovnicească. Avem credincioși care vin la noi, constant, de 30 de ani. În viață este bine să fii încercat, chiar și cu boală, pentru că astfel te apropii și mai mult de Dumnezeu. Omului de astăzi îi lipsește însă credința adevărată. Din nefericire, el se lasă atras de valul acesta lumesc. În viață, trebuie să avem echilibru. Să nu neglijăm partea spirituală. Să nu ne biruiască răul. Să facem în așa fel ca binele să fie deasupra”, ne spune maica stareță Casiana.
Speranță pentru fiecare
Înțelegem de la stareță că printre cei ce pornesc pe această cale sunt și credincioși care în stăruința lor pentru Dumnezeu pot întrece chiar maicile. „Descoperim însă și probleme mari de familie, unde alcoolismul, violența, abandonul distrug viețile. Sunt familii care se luptă din toate puterile să se țină în bună rânduială, și chiar reușesc lucrul acesta. Ne bucurăm mult când vedem că tinerii păstrează legătura cu Biserica, participă la slujbe, se spovedesc, iau cuvântul în conferințele ținute aici sau merg în pelerinaje.
Contează foarte mult ca ei să primească sprijin moral din partea noastră. Lumea prezentului este foarte coruptă. De aceea, orice efort de îndreptare, de nerespingere a lui Dumnezeu este important. Există speranță pentru fiecare în parte. Dacă faci câțiva pași spre El și-I ceri ajutor, te ajută. Simți cu timpul lucrul acesta, dacă ești interesat de progresul duhovnicesc. De aceea, purtăm dialog și cu tineri, și cu persoanele mature și-i îndemnăm să ducă viață morală, să se apropie de Dumnezeu.
Și de vin aici numai ca turiști, tot mai rămân cu ceva din această întâlnire cu Dumnezeu. Multe din familiile ajunse în impas, după slujbe și rugăciuni, ne mărturisesc că au reușit să rămână nedestrămate, nerătăcite. Compromiterea familiei este cel mai grav lucru care se întâmplă acum. Cred că niciodată nu a fost în așa mare pericol familia. Am întâlnit aici un caz, când soții s-au cununat după 70 de ani de viață lipsită de binecuvântarea lui Dumnezeu! Dar e bine că lucrul acesta s-a rezolvat, chiar dacă atât de târziu”, ne mai mărturisește maica stareță.
Ascultând-o și participând la slujbe, am înțeles și noi că, neîncetat, aici sună clopotele nevăzute ale capelei celei dintâi și poate îngerii slujesc și acum în ea Sfânta Liturghie. De aceea, drumul spre Mănăstirea Timișeni pentru cei ce-L caută pe Dumnezeu este continuă vindecare. Continuă vindecare și Înviere.
sursa: ziarullumina.ro
Poate te-ar interesa si:
-
Începe modernizarea DJ 593 între localitățile Șag și Sânmihaiu Român
-
Drumul care leagă localitățile Șag și Sânmihaiu Român, modernizat, Când vor începe lucrările
-
Se modernizează drumul Șag – Sânmihaiu Român
-
Hala unui producător de frigidere din Șag, distrusă de un incendiu
-
Festivalul coral „Bucuria Învierii“, ediția a III-a, la Șag
-
Județul Timiș, în scenariul roșu. Patru localități, propuse pentru carantinare
Spiritualitate
Credincioșii ortodocși îl prăznuiesc pe Sfântul Gheorghe
Publicat
acum o zipe
22 aprilie 2025de
timispress
Ziua de 23 aprilie, în calendarul ortodox, este marcată ca ziua Sfântului Gheorghe, o sărbătoare foarte importantă pentru creștin-ortodocși.
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305). S-a născut ca fiu al unor părinţi creştini, Gherontie Stratilatul şi Polihronia, care aveau să-şi sfârşească viaţa muceniceşte.
El a fost crescut, din fragedă vârstă, în dreapta credinţă. Tatăl său era originar din Capadocia şi slujise în oaste în Armenia. Rămas fără tată, Sfântul şi mama sa au plecat în Palestina, în cetatea Lida, locul de naştere al mamei sale, pentru că aveau rude şi multe averi acolo.
Ajuns la vârsta potrivită, fiind frumos la chip şi viteaz în luptă, prin osteneală, pricepere şi destoinicie, tânărul Gheorghe s-a făcut preţuit şi, îmbrăţişând viaţa de ostaş, a cucerit,, în scurtă vreme cele mai mari cinstiri, până şi demnitatea de duce, fiind în garda împăratului.
În anul 303 însă, împăratul Diocleţian, din îndemnul ginerelui său Maximian Galeriu, a început prigonirea creştinilor.
Cunoscând aceasta, Sfântul Gheorghe s-a înfăţişat îndată de bunăvoie înaintea împăratului Diocleţian şi, înaintea întregii curţi împărăteşti, a mărturisit deschis că este creştin şi că înţelege să slujească în oastea împăratului numai ca ucenic al lui Hristos. Uimit de această mărturisire, Diocleţian a dat poruncă să fie dus în temniţă şi pus la chinuri, ca să se lepede de credinţă.
Şi a fost Sfântul Gheorghe trecut prin toate chinurile muceniciei: loviri cu suliţa, bătăi la tălpi, lespezi de piatră pe piept, chinul la roată, groapă cu var, încălţăminte plină de cuie care îl înţepau în tălpi, băutură otrăvită, bătaie cu vine de bou şi altele. Toate acestea şi altele asemenea, Sfântul Gheorghe le-a îndurat cu bărbăţie, stând tare în credinţă, întărit şi păzit de harul lui Dumnezeu.
Văzând chinurile prin care trecea Sfântul Gheorghe şi că rămâne viu şi nevătămat, mulţi dintre cei de faţă s-au lepădat de idoli şi au venit la credinţa în Hristos, slăvind cu un glas pe Dumnezeul creştinilor. Mai mult, în vremea ţinerii lui în temniţă, Sfântul Gheorghe, atingându-se de un mort, l-a înviat. Însăşi împărăteasa Alexandra, soţia lui Diocleţian, văzând acestea, a crezut în Hristos şi şi-a mărturisit credinţa ei.
În cele din urmă, împăratul a încercat să-l înduplece, ademenindu-l cu cinstiri lumeşti, ranguri şi averi, dar Sfântul a ales să rămână pentru totdeauna cu Hristos. În faţa acestei mărturisiri, văzând că toate încercările lui sunt zadarnice, Diocleţian a dat poruncă să li se taie capetele, atât Mucenicului, cât şi împărătesei Alexandra şi celorlalţi ostaşi care crezuseră în Hristos.
Împărăteasa, însă, slăbind cu trupul, şi-a dat duhul în pace, înainte de mucenicie, iar Sfântul Gheorghe, fiind dus la locul hotărât, şi-a ridicat glasul şi s-a rugat cu căldură, mulţumind lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite. Astfel, rugându-se, cu bucurie şi-a plecat capul sub sabie şi a fost tăiat, în ziua de 23 aprilie 303, păzind până la capăt credinţa fără prihană şi luând cununa cea neveştejită din mâna lui Hristos, Domnul său.
Dintre toţi Sfinţii sărbătoriţi în lumea creştină, puţini au ajuns la faima de care s-a bucurat şi se bucură Sfântul Gheorghe, în poporul nostru. În satele şi oraşele ţării noastre, foarte multe biserici sunt ridicate în cinstea lui. Mulţi oameni, bărbaţi şi femei, îi poartă numele. De asemenea şi mai multe localităţi din ţară. Al treilea braţ al Dunării, în Deltă, se cheamă, Braţul Sfântul Gheorghe.
Se ştie, apoi, că din vechime ocrotitorul oştirii române este Sfântul Gheorghe. De asemenea, steagul Moldovei, trimis de Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt la Mănăstirea Zografu, din Muntele Athos, are chipul Sfântului Gheorghe doborând balaurul. Acest chip al Sfântului, doborând balaurul, a fost la noi ca un răsunet şi ca o chemare a poporului la lupta împotriva cotropitorilor.
Tradiții, superstiții, obiceiuri
Ca în mai toate sărbătorile creștine și în această zi sunt păstrate, mai ales la sate, o serie de tradiții, superstiții și obiceiuri.
Ca semn de sărbătoare, în ziua Sfântului Gheorghe, creștinii pun la porțile caselor crenguțe de fag, brazde cu iarbă verde sau smocuri de iarbă în stâlpii de susținere ai porților.
Se spune, din bătrâni, că Sfântul Gheorghe, când vine, își leagă calul de un stâlp al porții și paște iarba.
Animalele, pentru a fi ferite de farmece, vrăjitorii și boli, sunt protejate cu crenguțe de leuștean puse la intrarea în grajduri.
Obiceiul de a pune crenguțe de fag și iarbă verde la porți are o dublă semnificație.
Pe de o parte, simbolizează venirea primăverii, verdele reprezentând renașterea naturii și trezirea la viață a vegetației. Pe de altă parte, crenguțelor cu muguri le sunt asociate puteri nebănuite de ocrotire a pășunilor și fânețelor împotriva duhurilor rele.
Chiar și cei ai casei, pentru a fi protejați de junghiuri rele și boli necruțătoare, trec prin fumul și flăcările unui foc aprins, iar vitele și casele se afumă, la rândul lor cu tămâie.
În tradiția populară, de Sfântul Gheorghe ard comorile pământului, ele putând fi văzute, iar cei care le caută nu trebuie să sufle niciun cuvânt pentru a le putea descoperi și ca nu cumva duhul comorii să-i amuțească.
Totodată, în noaptea de Sfântul Gheorghe, fetele nemăritate pot vedea chipul ursitulului oglindit într-un vas cu apă de izvor din care nu s-a băut, dacă stau goale între lumânări aprinse, așezate în formă de cruce.
O supersiție legată de Sfântul Gheorghe spune că de ziua Sfântului Gheorghe nu e bine să dormi, pentru că vei lua somnul mieilor și vei fi adormit tot anul.
Tot în ziua Sfântului Gheorghe, o altă superstiție spune că dacă te duci pe malul apei, stai culcat pe burtă și se întâmplă să vezi un pește, ai noroc tot anul.
Încă o superstiție spune că dacă în dimineața zilei de Sfântul Gheorghe, alergi înainte de a răsări soarele, o să fii sprinten și sănătos tot anul.
Ziua Sfântului Gheorghe nu aduce doar superstiții, ci și tradiții vechi, populare.
Se spune că Sfântul Gheorghe este protectorul ciobanilor și i se acordă astfel o atenție sporită prin ritualuri speciale. Un astfel de ritual cere ca, în seara de ajun a Sfântului Gheorghe, ușile și ferestrele de la grajduri să fie unse cu usturoi, iar vitele să se afume cu tămâie. În fața ușilor se pune peste noapte o greblă cu dinții în sus pentru a alunga strigoii și duhurile rele.
De Sfântul Gheorghe se dau de pomană lapte, brânză și caș.
Spiritualitate
IPS Ioan, în Pastorala de Paști: „Să nu-L lăsăm pe Hristos singur și nici pe frații noștri în adâncă uitare“
Publicat
acum 6 zilepe
18 aprilie 2025de
timispress
† IOAN, Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului
Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, părintească binecuvântare.
„Eu sunt Învierea și Viața. Cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi.” (Ioan 11, 25)
Hristos a înviat!
Iubiți fii duhovnicești,
Astăzi, dis de dimineață, am avut cu toții bucuria întâlnirii cu Iisus Hristos Cel Înviat, Biruitorul morții. Păcat și moarte, iată două cuvinte sub povara cărora trăia omul până la Învierea lui Hristos. Prin păcat și moarte omul pierduse Raiul, Casa Tatălui Ceresc.
Hristos spune despre Sine: „Eu sunt Învierea și Viața” (Ioan 11, 25), adică El este dătător de viață. Prin Învierea Sa, Hristos a trezit lumea din moartea păcatului la viața cu Dumnezeu. Despre această trecere din moarte la viață citim și în Epistola Întâi a Sfântului Apostol Ioan: „Noi știm că am trecut din moarte la viață, pentru că iubim pe frați; cine nu iubește pe fratele său rămâne în moarte”(I Ioan 3, 14).
Iată, una din condițiile ridicării noastre din moarte este iubirea de semeni. Ne atingem semenii cu mintea și îi mângâiem prin cuvânt și, dacă nu putem să le oferim o bucată de pâine, măcar să le oferim o pâine frământată din cuvinte. Semenii sunt cutia de rezonanță a cântului nostru de iubire.
Fraților, grăim mereu despre moartea prin care a trecut Hristos, dar, despre moartea noastră, grăim tot mai puțin. Hristos a biruit moartea și prin Învierea Lui a devenit începătură a învierii celor adormiți sau a Învierii celei de obște, de la sfârșitul veacurilor (cf. I Corinteni 15, 20). Tot Sfântul Apostol Pavel ne spune: „El este Începutul, Întâiul născut din morți ca să fie El cel dintâi întru toate” (Coloseni 1, 18).
Și noi, ajutați de Evanghelia lui Hristos și de harul Sfintelor Taine, putem să trecem de la moarte la viață, după cum ne învață Însuși Mântuitorul nostru: „Cel ce ascultă cuvântul Meu și crede în Cel ce M-a trimis pe Mine are viață veșnică și la judecată nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viață” (Ioan 5, 24). Sfântul Evanghelist Ioan ne spune că cel care nu iubește pe fratele său, rămâne în moarte (cf. I Ioan 3, 14). Hristos a înviat și pentru mine și pentru tine și cred că a venit ceasul să ne cercetăm fiecare pe noi înșine și să vedem dacă suntem încă în moarte.
Să nu ne pierdem, fraților, arvuna Învierii lui Hristos. Iubirea a omorât moartea, din iubire pentru noi S-a răstignit Hristos și S-a adus Jertfă pentru păcatele noastre. Nu cu sabia a omorât Hristos moartea, ci cu nemărginita Lui iubire față de om, cununa creației Sale. Omul este capodopera creației lui Dumnezeu. Ce autor nu-și iubește opera și nu încearcă să o salveze?! Dumnezeu nu i-a îngăduit lui Satan să-l necinstească pe om, cununa creației Sale.
Iubiții mei,
Oare putem compara suferința lui Hristos pe Cruce cu porunca iubirii față de semeni dată nouă?! Și eu și tu avem nevoie de iubirea semenilor noștri, dar avem și datoria de a-l iubi pe fratele nostru: „Să vă iubiți unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, așa și voi să vă iubiți unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii față dea alții” (Ioan 13, 34-35). O lume fără iubire este moartă. Un om care nu iubește este mort.
Să ne trezim, frații mei, din moartea păcatului, că pentru viața noastră veșnică S-a răstignit Fiul lui Dumnezeu. Prin Învierea Sa, Hristos ne-a redat dreptul la veșnicie, care ne fusese furat de Satan, prin căderea noastră în păcat.
Iubiților, Hristos a venit în lume să-i iubească pe frații mai mici ai Săi: „Întrucât ați făcut unuia dintre acești frați ai Mei prea mici, Mie Mi-ați făcut” (Matei 25, 40). Și tu ești iubit de Hristos, împarte-ți iubirea cu fratele tău și vei fi viu.
Frați creștini,
Mântuitorul i-a pregătit pe ucenicii Săi pentru cele ce se vor întâmpla cu El la Ierusalim. După Schimbarea la Față, Iisus Hristos le-a zis: „Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor și-L vor omorî, dar a treia zi va învia. Și ei s-au întristat foarte” (Matei 17, 22-23). Mărturisește Evanghelistul că, după cele rostite, ei s-au întristat foarte. Logic și omenesc este să te întristezi când auzi asemenea cuvinte. Și nu vedeau în această întristare o rază de speranță și de bucurie când Hristos le spune totuși că va învia a treia zi. Ucenicii s-au oprit cu gândul doar la ce era omenesc, la ce experiaseră și văzuseră în lume: oameni răstigniți de autoritățile romane pe toate drumurile și la toate răspântiile de drumuri.
Apostolii se opresc în cugetarea lor omenească la întristare, adică sunt alături de Hristos în suferința Lui. Dar nu dau niciun semn că s-ar bucura de Învierea Sa. Și de aceea îi vedem triști după Răstignire și îngropare și stau cu ușile încuiate. Iată că nu erau pregătiți să înțeleagă taina Învierii, care li se descoperise lor. Ba mai mult, Toma vrea să-și pună mâna în coasta însângerată a Domnului: „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede” (Ioan 20, 25).
Iubiților, taina Învierii este de nepus în cuvinte, ea este taina cea de dincolo de cuvinte. Taina rămâne o mare nerostire.
Învierea nu este un accident metafizic.
Învierea este prima întâlnire cu veșnicia.
Învierea lui Hristos a deschis poarta veșniciei de ieri. Fără Patima lui Hristos cea mântuitoare, și azi am fi rămas închiși în casa morții.
Hristos a trecut prin mormânt și l-a eliberat pe om din casa morții, cea care voia să-i fure omului veșnicia de lângă Dumnezeu, Creatorul Său. Cine crede în Învierea lui Hristos, acela crede și în învierea sa, el nu-și vede sfârșitul acestei vieți într-un mormânt, ci va rămâne în veșnicie, lângă Tatăl Cel Ceresc.
Să ascultăm azi, la acest Praznic Dumnezeiesc, liniștea pe care a lăsat-o Hristos în mormântul Său.
Liniștea este graiul lui Dumnezeu.
Liniștea este un limbaj cosmic, este și graiul stelelor.
Liniștea este cântul care se revarsă cu bucurie divină în tot universul.
Iubiți frați și surori în Domnul,
Au fost și sunt printre noi oameni care au oprit timpul prin bunul simț, ca lumea să nu se prăbușească în necinste. Dar sunt și oameni care au ochi, dar nu au și inimă. Trăim azi o prelungită iarnă de iubire.
Ceea ce vedem în jurul nostru nu este tot, ci există un dincolo de tot. Omul simte nevoia de a ajunge dincolo, căci acolo își ancorează mintea, acolo are nădejdea liniștii și a păcii eterne. Abia dincolo omul se va simți liber, întors acasă.
Ah!, zice omul la sfârșitul vieții sale. Acum mă doare mintea că n-am căutat lumina, acum văd că nu umbra morții este veșnicia.
Vederea lui Dumnezeu este un dar pe care îl experiem încă din această viață. Pe cine căutăm noi azi?! Pe Hristos Cel Înviat. Pentru unii, El este dincolo de infinit și negăsibil, totuși Dumnezeu este Adevărul și este în noi și în semenii noștri.
Învierea a fost un fapt istoric, marcat în timp. Credința în Înviere comprimă timpul și veșnicia și face un prezent veșnic, adică Iisus Hristos a rămas cu noi, nu ne-a lăsat singuri în lume: „Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Matei 28, 20). Mântuitorul transcende timpul și aduce veșnicia lângă noi.
Hristos trăiește într-o lume fără timp, în care dorește să ne ducă și pe noi, și vrea să ne treacă din timp în veșnicie. Acolo, în veșnicie, timpul va fi o amintire de neuitat pentru omul născut pe pământ și legănat de timp.
Învierea lui Hristos alungă din inimile noastre acea speranță pasivă și ne trece într-o speranță dinamică a vieții. Puterea întunericului a fost biruită de lumina Învierii lui Hristos. Întunericul este refuzul omului de a-L recunoaște pe Dumnezeu Creator al cerului și al pământului.
Fraților, pe Hristos Îl dureau rănile piroanelor, pe mine mă doare iubirea Lui, că eu nu m-am lepădat încă de păcate. În zilele din urmă ne vor plânge stelele cu lacrimi de sânge, ne vor plânge sfinții îngeri. Ne plânge și azi Maica Domnului că nu-L ascultăm pe Fiul său. Maica Domnului a plâns lângă Cruce, va plânge și pentru mine și pentru tine, dacă nu vom împlini cuvântul Evangheliei. Până când o vom face pe Maica Domnului să plângă?! Azi, sfinții îngeri cântă și dau slavă lui Dumnezeu în cer, iar Maica Domnului plânge pentru mine și pentru tine. În tot cerul doar Maica Domnului singură plânge.
Iubiților, Rănitul leagă azi rănile păcatelor mele și ale păcatelor tale. Răstignirea reprezintă o dulce îmbrățișare a lumii de către Hristos. Ostașii L-au dezbrăcat de haine înainte de Răstignire, adică L-au dezbrăcat de timp, iar El S-a îmbrăcat în veșnicie. Timpul ne-a rămas nouă să ne poarte pe aripile sale până la porțile veșniciei.
Românul atinge porțile veșniciei atunci când sărută crucea de la mormântul maicii sale. Întâlnirea dintre timp și veșnicie se face la crucea de la mormânt, mormântul făcându-se punte între timp și veșnicie. Se aude și azi în cimitir suspinul femeii care se duce la mormintele celor dragi să tămâieze, zicând: „Mănânce-te amaru, pământule, căci greu lacăt te-ai făcut!”
Frații mei, priviți la icoana Răstignirii, vedeți cum pictorul dă valoare estetică suferinței. Hristos, singur pe Cruce. Și azi, Hristos e mereu singur, iar noi suntem mereu plecați.
Iubiți frați și surori în Domnul,
Ne bucurăm când un medic bun ne vindecă de o durere trupească, dar azi, cum să nu ne bucurăm că Iisus Hristos ne-a vindecat de moarte?! Hristos a răsturnat piatra de pe taina morții pentru mine și pentru tine. El va răsturna și piatra de pe mormintele noastre, nimeni nu va mai rămâne în robia morții.
Slavă Ție, Doamne, pentru biruința pe care ai purtat-o asupra morții!
De azi suntem trecuți din timp în veșnicie. Să nu dăm veșnicia pe o lacrimă de timp.
Vă îndemn, la acest Sfânt Praznic al Învierii Domnului, la frăție și comuniune responsabilă față de frații noștri care sunt în suferință trupească și sufletească. Frângeți din bucata de pâine și dați și celui flămând. Frângeți un cuvânt de mângâiere pentru cel întristat. Să nu-L lăsăm pe Hristos singur și nici pe frații noștri în adâncă uitare.
Bucurați-vă și bucurați-i azi pe cei întristați și singuri!
Păziți-vă bucuria Învierii, cu ea să pășiți spre cer, unde să-L întâlniți pe Dătătorul bucuriei veșnice!
Hristos a înviat!
Al vostru, al tuturor, de tot binele voitor, † Ioan, Mitropolitul Banatului
Spiritualitate
Vinerea Mare. Punerea în mormânt a Mântuitorului
Publicat
acum 6 zilepe
17 aprilie 2025de
timispress
Vinerea Mare sau Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă, Vinerea Patimilor, este o zi de mare doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a murit Mântuitorul lumii, Iisus Hristos, informează crestinortodox.ro.
În această zi se face pomenire de sfintele, mântuitoarele şi înfricoşătoarele Patimi ale Mântuitorului. Este ultima vineri din Postul Paştilor şi, potrivit tradiţiei, este zi de post negru, adică nu se bea decât apă toată ziua. Conform tradiţiei, în Vinerea Mare nu este bine să mănânci urzici şi nu e bine să fie folosit oţetul, pentru că pe cruce Iisus a fost bătut cu urzici, iar buzele Mântuitorului au fost udate cu oţet, notează crestinortodox.ro.
Vinerea Mare este zi aliturgică, adică nu se săvârşeşte niciuna dintre cele trei Sfinte Liturghii. Ceremonia principală din această zi este scoaterea Sfântului Epitaf din altar şi aşezarea lui pe o masă în mijlocul bisericii. Din străbuni se ştie că prin scoaterea Sfântului Epitaf retrăim coborârea de pe Cruce a lui Hristos şi pregătirea Trupului Său pentru înmormântare.
Din strămoşi se spune că pe cei ce trec de trei ori pe sub Sfantul Aer nu-i doare capul, mijlocul şi salele în cursul anului, iar dacă îşi şterg ochii cu marginea epitafului nu vor suferi de dureri de ochi.
În acestă zi de vineri, seara, se cântă Prohodul şi se înconjoară biserica cu Sfântul Epitaf, care simbolizează trupul Mântuitorului. După procesiunea din jurul bisericii, Sfântul Epitaf este aşezat pe Sfânta Masă din altar, unde rămâne pănă la Înălţare. Punerea pe Sfânta Masă reprezintă punerea Domnului în mormânt, potrivit crestinortodox.ro.
La terminarea slujbei se seară din Vinerea Mare, femeile obişnuiesc să meargă la morminte, unde aprind lumânări şi-şi jelesc morţii. La sfârşitul slujbei, preotul împarte uneori florile aduse, care erau considerate a fi bune de leac. În trecut, lumea pleca acasa cu lumânările aprinse pe drum, ca să afle şi morţii de venirea zilelor mari. Aceştia ocoleau casa de trei ori şi, atunci când intrau, se închinau, făceau câte o cruce cu lumânarea aprinsă în cei patru pereţi sau doar la grinda de la intrare şi păstrau lumânarea pentru vremuri negre.
Din moşi strămoşi se crede că dacă plouă în Vinerea Mare anul va fi mănos, iar daca nu plouă, nu va rodi. Unii consideră că, daca se scufundă în apă rece de trei ori în această zi, vor fi sănătoşi tot anul.
Unii obişnuiesc să afume casa cu tămâie în Vinerea Mare, înconjurând-o de trei ori, în zorii acestei zile, pentru ca gângăniile şi dihaniile să nu se apropie de casă şi de pomi scrie crestinortodox.ro.
Iată ce nu ai voie să faci în acestă zi sfântă:
În Vinerea Mare trebuie să se evite lucrările agricole, în special mersul pe câmp, semănatul sau alte activităţi asemănătoare. Această zi mai poartă şi numele de Vinerea Seacă şi asta pentru că tot ceea ce se seamănă nu rodeşte.
În acestă zi nu se sacrifică păsări sau animale, aşa că dacă doriţi să sacrificaţi un animal sau păsări pentru a avea produse din carne de Paşte, este bine să faceţi acest lucru din timp.
În Vinerea Mare este interzis spălatul. De asemenea, în această zi nu se coase şi nu se face curăţenie.
În această zi nu se merge la frizer. Cei mai superstiţioşi evită să se tundă în Vinerea Mare, deoarece se spune că le va muri cineva din familie. Cu toate acestea, există anumite zone, cum e cazul Moldovei, unde oamenii cred că vor fi feriţi de anumite afecţiuni şi boli dacă merg la frizer.


O nouă ediție a Festivalului Fanfarelor, la Timișoara

Roberta Metsola, președinta Parlamentului European, va primi Premiul Timișoara pentru Valori Europene

Credincioșii ortodocși îl prăznuiesc pe Sfântul Gheorghe

Meciurile Federației Internaționale de Padel, pentru prima dată în România și în estul Europei, la Dumbrăvița

Papa Francisc a murit în a doua zi de Paști. În martie a împlinit 12 ani de pontificat

Programări online pentru obținerea actelor de identitate, la Timișoara

Radare fixe și camere de detecție a trecerii la semafor, operative la Timișoara, din martie

Timişorenii pot afla la telefon ce impozit au de plătit

Nuntă mare în Banat. Stana Stepănescu s-a măritat cu Bojidar Ciobotin

Vindecări și minuni la Mănăstirea Sfântul Nectarie – un loc binecuvântat din Banat
Articole recente
- O nouă ediție a Festivalului Fanfarelor, la Timișoara 23 aprilie 2025
- Roberta Metsola, președinta Parlamentului European, va primi Premiul Timișoara pentru Valori Europene 23 aprilie 2025
- Credincioșii ortodocși îl prăznuiesc pe Sfântul Gheorghe 22 aprilie 2025
- Meciurile Federației Internaționale de Padel, pentru prima dată în România și în estul Europei, la Dumbrăvița 22 aprilie 2025
- Papa Francisc a murit în a doua zi de Paști. În martie a împlinit 12 ani de pontificat 21 aprilie 2025
Cele mai citite
-
Localeacum 2 ani
Programări online pentru obținerea actelor de identitate, la Timișoara
-
Localeacum 3 luni
Radare fixe și camere de detecție a trecerii la semafor, operative la Timișoara, din martie
-
Actualitateacum 9 ani
Timişorenii pot afla la telefon ce impozit au de plătit
-
Evenimenteacum 6 ani
Nuntă mare în Banat. Stana Stepănescu s-a măritat cu Bojidar Ciobotin
-
Spiritualitateacum 9 ani
Vindecări și minuni la Mănăstirea Sfântul Nectarie – un loc binecuvântat din Banat
-
Sănătateacum 3 ani
Cabinetul de terapie cu plăcuțe de cupru, brevetată de regretatul Ioan Ometa, se redeschide. Terapeutul Jurcă continuă serviciile de excelență ale reputatului doctor
-
Actualitateacum 7 ani
Începe Curățenia generală de primăvară, la Timișoara
-
Socialacum 7 ani
Ruga în Banat. Tradițiile cele mai frumoase din țară