Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Spiritualitate

Pastorală la Învierea Domnului 2016

Publicat

acum 9 ani

pe

IOAN, Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului 
 Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, părintească binecuvântare. „Îndrăzniți. Eu am biruit lumea“  (Ioan 16, 33)
 
Hristos a înviat!
Iubiţii mei fii duhovnicești,

Binecuvântat să fie Dumnezeu, Care ne-a ajutat ca, după un urcuș pe scara postului, să ne bucurăm de acest mare praznic al Luminii. Dangătele de clopot și răsunetul de toacă ne-au chemat în bisericile și mănăstirile noastre, de unde să primim lumina Învierii lui Hristos. Niciodată nu a fost pe pământ o asemenea revărsare de lumină ca la acest praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. La Înviere, Hristos Domnul a lăsat pace și lumină în inimile Sfinților Săi Apostoli și a Preacuratei Sale Maici.

Lumina Învierii este mai presus de lumina soarelui, iar dacă lumina soarelui se va sfârși, lumina Învierii va rămâne veșnic. Această lumină rămâne mărturie în veșnicie că Cel Ce a spus despre Sine: „Eu sunt Lumina lumii“ (Ioan 8, 12) a biruit întunericul în care zăcea omul în urma căderii în păcat. Păcatul a coborât lumea în întuneric și a stins lumina din univers. Hristos a venit în lume ca să alunge păcatul din inima omului și să facă loc luminii Învierii. Astfel, omul poate să se bucure în veșnicie de darul Învierii lui Hristos.

Lumina Învierii lui Hristos nu o putem înțelege prin studiul ei sub aspect fotonic ca lumina soarelui, pentru că lumina soarelui este mai palidă decât umbra luminii Învierii Mântuitorului. Hristos este Soarele fără asfințit. Lumina Învierii este bucurie în Duhul Sfânt. Această lumină omul nu o poate vedea decât cu ochii săi duhovnicești. Așa cum la lumina soarelui cresc florile câmpului, tot așa la lumina Învierii, prin Duhul Sfânt, cresc sufletele oamenilor.
 Lumina Învierii este dătătoare de viață, dar nu orice fel de viață, ci viață veșnică. Mintea omului este ogorul unde Hristos seamănă această lumină. De aici avem în graiul nostru românesc și expresia: „om luminat“. Hristos dorește să fim fii ai Luminii celei de Sus.

Martorii luminii Învierii nu mai sunt astăzi printre noi, însă la orice praznic al Învierii Domnului avem parte de bucuria luminii Învierii Sale. Azi a înveșmântat Dumnezeu creația Sa în lumină, așa cum a fost ea la început. Toți cei care s-au ostenit cu postul, cu rugăciunea și cu milostenia azi sunt îmbrăcați în lumina Învierii lui Hristos. Această lumină va fi hrana veșniciei noastre. Lumina Învierii nu mai are înserare, ea are doar răsărit. Ferice de omul care va avea parte de răsăritul luminii lui Hristos.
Câtă seninătate și bucurie se așază pe fața unui osândit la moarte atunci când i se spune: „ai fost iertat“, dar câtă bucurie trebuie să fie în sufletul omului când, la Învierea lui Hristos, primește vestea că a fost salvat din moartea cea veșnică. Această bucurie o vedem azi pe fețele celor care cred în Înviere. Răstignitul a trecut prin casa morții și a sfărâmat-o, ca niciunul dintre pământeni să nu mai rămână acolo, în întunericul neiubirii și al suferinței. De azi omul nu se mai îndreaptă spre moarte, ci se îndreaptă spre marea responsabilitate ce vine din nemoarte.
 
Iubiți frați și surori în Domnul,

Oare ne-am răstignit noi în acest post patimile pe Golgota inimii noastre, am îngropat noi omul cel vechi (cf. Rom. 6, 4) cu Hristos, pentru ca împreună cu El să învieze întru făptură nouă (cf. II Cor. 5, 17)? Hristos ne cheamă azi la înnoirea vieții. Sfântul Apostol Pavel le spune romanilor: „După cum Hristos a înviat din morți (…), așa să umblăm și noi întru înnoirea vieții“ (Rom. 6, 4). Astfel, făptura cea nouă trăiește întru dragoste, pace, îndelungă-răbdare, bunătate, facere de bine, credință, blândețe (cf. Gal. 5, 22-23).

Iubite mame creștine, aprindeți din fragedă pruncie candela credinței în inimile pruncilor pe care vi i-a dat Dumnezeu, aprindeți lumina în sufletul lor, așa cum s-a aprins acum, în această tainică noapte, lumânare de la lumânare. Sărbătoarea Învierii o trăim în comuniune sfântă unii cu alții, căci unii altora ne suntem mădulare (cf. Rom. 12, 5). Eu pot fi brațul tău atunci când ești la necaz. Să iertăm celor care ne-au greșit și să ne îmbrăcăm azi în veșmântul de lumină al iubirii care nu cade niciodată (cf. I Cor. 13, 8). 

„Îndrăzniți, Eu am biruit lumea“ (Ioan 16, 33) le-a spus Hristos Apostolilor și ucenicilor Săi, iar nouă, celor de azi, ne spune: „Îndrăzniți, iubiți-i pe semenii voștri“!
 
Iubiți credincioși,

Mormântul luminii s-a făcut cărare spre Cer pentru Hristos Domnul. Și al nostru mormânt va fi cărare spre Învierea cea de obște pe care ne-a dăruit-o Hristos Domnul prin Învierea Sa. Stelele cerului se veștejesc, însă lumina Învierii lui Hristos nu apune niciodată. Lumina ne așteptă să intrăm în bucuria ei la capătul cărării ce trece prin mormânt. Prin Învierea Domnului nostru Iisus Hristos a încetat a se mai auzi în univers glasul morții. De la acest praznic al Învierii omul este chemat să trăiască în simfonia luminii. Omul nu este o taină pentru Dumnezeu. El dorește ca omul să trăiască în simfonia luminii Sale și să evadeze din periferia vieții celei fără de Hristos. Fericit e omul care în viața lui a strâns un potir de lacrimi. Acesta este darul cel mai de preț pe care îl poate oferi omul lui Hristos în ziua cea mare a venirii Sale când va judeca viii și morții. Omul își spală sufletul în lacrimile pocăinței, căci lacrima este sângele iubirii. Lacrimile iubirii se prefac în stele pe bolta cerului.
 
Iubiții mei fii duhovnicești,

În Duminica dinaintea începerii Postului Mare, Biserica ne aduce aminte de izgonirea lui Adam din Rai, iar azi, pe lângă Învierea Domnului, ne mai aducem aminte și de întoarcerea lui Adam în Rai. Iată că şi în acest post Hristos l-a căutat pe Adam, dar și pe noi, ca să ne ridice din umbra morții și să ne așeze în lumina Învierii. Prin Învierea Sa, Fiul lui Dumnezeu ne-a smuls din brațele timpului și ne-a așezat pe aripile veșniciei. Hristos a fost o Persoană reală, a fost împuns cu sulița, iar din trupul Lui a curs sânge. Candela care s-a aprins la Învierea lui Hristos nu se va stinge niciodată, pentru că în ea a pus Hristos nu untdelemn, ci Sângele Său. Candela Sângelui luminează veșnicia.

Iubirea nu ne deschide perspectiva unor amintiri din viitor, ci a unui astăzi veșnic. Astăzi Hristos ne-a dăruit, prin Patima și Moartea Sa, dreptul la înviere. Până azi eram sortiți să ajungem în casa morții, iar de astăzi Hristos îi oferă omului dreptul la înviere, dreptul la veșnicie. Este cel mai mare dar pe care-l poate da Hristos omului, însă impune și o mare responsabilitate: a răspunde în veșnicie de tot ce ai făcut pe acest pământ. Azi se pune pe umerii omului bolta veșniciei. Viața o primim în dar, iar veșnicia, prin Jertfa lui Hristos. Hristos a luat pe umerii Săi Crucea ca tu să porți pe umerii tăi veșnicia. Povara sau bucuria ei. Dumnezeu l-a creat pe om și i-a dăruit vocația veșniciei, vocația fericirii, vocația iubirii, dar și libertatea de a alege. Tu, frate creștine, ce ai ales?!

Sfânta Evanghelie ne spune că mormântul era gol când au ajuns femeile mironosițe. Giulgiurile zăceau singure în mormânt (cf. Luca 24, 12). Și totuși Hristos S-a înălțat la Cer înveșmântat nu într-o cămașă țesută din fir de in, ci țesută din păcatele noastre. S-a îmbrăcat în păcatele noastre luându-le asupra Sa, iar El ne-a îmbrăcat pe noi cu Sine. Ne-am îmbrăcat cu Hristos Care devine veșmântul veșniciei noastre. Mare este taina Învierii: moartea naște viață!

Dacă până la Hristos mormântul era ușa casei morții, de acum el devine ușa Raiului. Moartea este doar o lacrimă pe obrazul istoriei. Hristos a experiat viața omului în integralitatea ei, de la suferință și până la moarte. Bătălia dintre moarte și viață nu a avut martori. Maria Magdalena nu zice că a văzut Învierea, ci zice că a văzut pe Domnul Care a biruit moartea (cf. Ioan 20, 18). Aceea era prima noapte care a fost mai luminoasă decât cea mai strălucită zi. Acum se naște ziua a opta, cea care va avea doar răsărit.

Istoria este martorul vieții, spuneau cei din vechime. Noi mai putem spune că istoria a fost martoră și a vieții și a Înălțării la Cer a Înviatului Hristos. Azi, chiar dacă privim mormântul gol, istoria ne spune al cui a fost acest mormânt și când a trecut Hristos „dincolo“, în metaistorie. Hristos Domnul zice: „Eu sunt ușa. De va intra cineva prin Mine se va mântui; și va intra și va ieși și pășune va afla“ (Ioan. 10, 7). Faptele reținute de istorie au fost reale, însă realitatea nu are timp, ea transcende timpul și trece în veșnicie. Dându-ne Hristos darul Învierii și al veșniciei, ne face să ne întărim credința că omul are rădăcini în Cer. Cei care au avut rupere de gândire au încercat boicotarea istoriei și n-au ascultat tăcerea lui Dumnezeu, adică mormântul gol al lui Hristos. Din simfonia vieții pământești a lui Hristos rămăsese doar cortina, giulgiul zăcând (cf. Ioan 20, 5). Iar dincolo de această cortină începe ultimul act, veșnicia. Astăzi ne naștem întru Înviere și primim accesul la cultura de „dincolo“. Prin Revelație, noi aparținem unei culturi cerești. Sunt oameni care refuză să aparțină unei astfel de culturi; ei intră în categoria celor care refuză de „a fi“. Noi, cei ce credem în Înviere, aparținem culturii și civilizației lui Hristos.
 
Iubiţii mei fii duhovnicești,

Prin Jertfa Sa pe Cruce, Hristos Domnul ne-a redat bucuria vieții și darul de a dobândi viața veșnică. Iertați-vă, iubiți-vă, mângâiați-vă și ajutați-vă, pentru a ajunge fii iubiți ai lui Dumnezeu.
 Praznicul Învierii Domnului să aducă lumină și pace în inimile noastre și în țara noastră. Vă îndemn părintește să zicem împreună cu Sfântul Antim Ivireanul: „Voi întoarce cuvântul meu către tine, Țară creștină, și dimpreună cu tine mă voi bucura“ (Cazania la Sfinții Apostoli Petru și Pavel).
Praznicul praznicelor și sărbătoarea sărbătorilor să vă înmulțească bucuria vieții.
 Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Duhului Sfânt să fie cu voi cu toți!
 
Hristos a înviat!
Al vostru, al tuturor, de tot binele voitor, Ioan al Banatului

0
Știri asemănătoare
Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spiritualitate

Ziua Sfântului Ioan Botezătorul încheie sărbătorile de iarnă

Publicat

acum 2 săptămâni

pe

6 ianuarie 2025

de

Creştinii îl consideră pe Sfântul Ioan Botezătorul cel mai mare dintre sfinţi, după Fecioara Maria. În calendarul ortodox, el are trei zile de pomenire: 24 iunie – naşterea sa (sărbătoarea numită Drăgaica sau Sânzienele), 7 ianuarie – ziua Sfântului Ioan ca botezător al Domnului şi 29 august – tăierea capului Sfântului Ioan.

Sfântul Ioan mai este numit şi Înaintemergătorul, pentru că este cel care a anunţat venirea lui Hristos. Părinţii lui sunt preotul Zaharia şi Elisabeta, care erau rude cu părinţii Fecioarei Maria, Ioachim şi Ana. Arhanghelul Gavriil i-a vestit lui Zaharia că soţia sa va naşte un fiu la bătrâneţe şi se va chema Ioan. Zaharia nu a crezut acest lucru şi a rămas mut până când Elisabeta a născut.

Potrivit învăţăturilor religioase, Ioan a avut menirea de a pregăti poporul pentru primirea lui Iisus Hristos.

Tradiţia spune că, în dimineaţa zilei de Sfântul Ion, oamenii trebuie să se stropească cu agheasmă, pentru a fi feriţi de boli în timpul anului. De asemenea, conform tradiţiei populare, după Sfântul Ion „se botează gerul”, adică temperaturile încep să crească.

De Sfântul Ioan, există obiceiul numit „Udatul Ionilor”. În Bucovina, de exemplu, în trecut, se punea un brad împodobit la porţile tuturor celor care purtau numele de Ion, iar aceştia dădeau o petrecere.

În Transilvania, cei care purtau acest nume erau purtaţi prin sat până la râu, unde erau botezaţi.

Peste 2 milioane de români îşi serbează onomastica, luni, când este prăznuit Sfântul Ioan Botezătorul.

Cele mai răspândite nume sunt Ioan, Ion, Ionuţ, Ioana, Ionela şi Oana, alături de derivatele lor Nelu, Ivan, Jana, Ionuţa, Nela, Onuţa, Ionelia şi Jan.

0
Citeste mai mult

Spiritualitate

Boboteaza – ziua în care toată firea lumească să sfințește

Publicat

acum 2 săptămâni

pe

5 ianuarie 2025

de

Biserica Ortodoxă prăznuieşte în fiecare an, pe 6 ianuarie, Botezul Domnului nostru Iisus Hristos (Boboteaza sau Dumnezeiasca Arătare), zi specială în care firea apelor este sfinţită.

În 5 ianuarie, este Ajunul Botezului Domnului, o zi de post cu ajunare, ca pregătire pentru „împărtăşirea din lumina şi sfinţenia Duhului Sfânt”, zi în care vor fi oficiate mai multe slujbe speciale.

În ziua Botezului Domnului, luni, 6 ianuarie, va fi săvârşită Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și Sfinţirea cea mare a apei.

Agheasma Mare se consumă înainte de a lua anafura, deci pe nemâncate, de la Bobotează, timp de 9 zile, cât ţine praznicul Botezului Domnului

Boboteaza aduce credincioșilor binecuvântarea lui Dumnezeu prin Agheasma Mare, care în aceste zile este luată cu evlavie pentru gustare și binecuvântarea caselor, spre tămăduirea și sfințirea întregii făpturi.

Despre raţiunile pentru care Hristos-Domnul S-a botezat în Iordan de către Ioan Botezătorul ne vorbeşte deosebit de sugestiv Sfântul Ioan Gură de Aur: „Pentru aceasta S-a botezat Hristos, ca să arate că împlineşte toată Legea. Acestea sunt pricinile Botezului Domnului. De aceea şi Duhul Sfânt S-a pogorât în chip de porumbel, căci acolo unde-i împăcarea cu Dumnezeu, acolo-i şi porumbelul. La corabia lui Noe a venit o porumbiţă cu o ramură de măslin, semn al iubirii de oameni a lui Dumnezeu şi al scăpării de potop; aici, la Botez, vine Duhul, în chip de porumbel, nu în trup de porumbel – trebuie ştiut bine lucrul acesta – ca să vestească lumii mila lui Dumnezeu, dar în acelaşi timp să arate că un om duhovnicesc trebuie să fie fără viclenie, fără răutate şi curat (…). Corabia aceea a lui Noe, după ce s-a terminat potopul, a rămas pe pământ; Corabia aceasta, după ce ne-a adus pacea cu Dumnezeu, a fost răpită în cer şi Trupul acela neîntinat şi neprihănit este acum la dreapta Tatălui. Toate acestea le-a lucrat Hristos-Domnul ca să avem parte de bunătăţile cele veşnice”1 (Cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur la praznicul Botezului Domnului). (sursa: basilica.ro)
Iată ce tradiții și superstiții se practică în popor în această zi sfântă!

Tradiții și superstiții

În tradiţia românească există numeroase practici legate de Bobotează, multe preluate în creştinism din tradiţii anterioare, menite să sporească fertilitatea, să purifice şi să ţină departe forţele răului.

În această zi se recomandă să mănânci neapărat piftie, grâu fiert şi să bei vin roşu, întrucât în ajunul Bobotezei trebuie pregătită o masă asemănătoare celei din Ajunul Crăciunului.

Fetele care vor să îşi vadă ursitul de Bobotează trebuie să îşi lege pe degetul inelar un fir roşu de mătase şi să îşi pună sub pernă busuioc, pentru a-l visa peste noapte.

Pentru a fi ferit de rele tot anul, ideal este să nu te cerţi cu cei dragi în această zi şi să nu dai nimic cu împrumut.

Vrei să afli cât vei trăi? Ei bine, în Ajun de Bobotează se spune că trebuie să iei atâţia cărbuni aprinşi câţi membri are familia şi să îi denumeşti pe fiecare în parte. Se crede că va avea viaţă lungă cel al cărui cărbune se stinge ultimul.

0
Citeste mai mult

Spiritualitate

Sfântul Vasile, prăznuit în prima zi din an

Publicat

acum 3 săptămâni

pe

31 decembrie 2024

de

Sfântul Vasile, unul dintre sfinţii care au făcut minunile cele mai mari, considerat păzitor de duhuri rele, este serbat în prima zi din noul an, când, potrivit tradiţiei, dacă ninge, anul va fi unul îmbelşugat, iar dacă este senin şi geros, oamenii vor fi sănătoşi.

Sfântul Vasile a studiat la Cezarea, la Constantinopol și Atena, remarcându-se încă de tânăr prin profunde cunoștințe în filosofie, astronomie, geometrie, medicină și retorică. La Atena a legat o strânsă prietenie cu Grigore de Nazianz, care a fost întotdeauna impresionat de inteligența și spiritul său profund. Sf. Vasile a devenit apoi un strălucit profesor în NeoCezarea.

Sfântul Vasile. Sub influența sorei sale Macrina, Vasile se apropie mai mult de biserică, iar episcopul Cezareii, Dianius, care îl aprecia deosebit de mult, îl încurajează să accepte o slujbă bisericească. În căutarea căilor spre perfecțiune, Vasile vizitează multe mănăstiri din Egipt, Siria, Palestina și Mesopotamia. La întoarcerea în Pont, el înființează o mănăstire pe malul Iris-ului. Scrierile sale din acea perioadă pun bazele vieții monahale sistematice și de aceea Sf. Vasile este considerat părintele monahismului oriental.

Sfântul Vasile. O mare atenție a acordat Sf. Vasile păturii sărace și a celor oprimați, inițiind nenumărate acte de caritate. Începând din anul 373, o serie de evenimente întristează viața sa, începând cu moartea fratelui său Grigore și ruptura cu Grigore Nazianzus. La acestea se adaugă situația generală din Imperiul Roman și atacurile goților. Sf. Vasile moare în anul 379, iar la înmormântarea sa participă un imens număr de creștini, evrei, păgâni, localnici și străini, ca dovadă a marii sale popularități.

Sfântul Vasile. Scrierile sale au o mare importanță teologică și au fost traduse pe tot globul. Sf. Vasile a scris câteva cărți împotriva lui Eunomius și a arianismului în general, în care apără teza Trinității. În „De Spiritu Sancto”, Sf. Vasile tratează chestiunea Sfântului Duh și combate anumite mișcări din Macedonia care negau existența Duhului Sfânt. El a scris de asemenea un mare număr de lucrări exegetice despre Psalmi, Isaia și Iov, 24 de predici și a ținut multe discursuri. Alte importante scrieri ale sale sunt: Regulile Monahale, Moralele, Despre Judecata lui Dumnezeu, Despre Religie și 366 de epistole, multe cu caracter dogmatic iar altele apologetice.

Sfântul Vasile. Scrierile sale au pus bazele vieţii monahale sistematice, Sfântul Vasile fiind considerat părintele monahismului oriental. Între scrierile sale de mare importanţă teologică, la loc de cinste este „Liturghia Sfântului Vasile cel Mare”.

Sfântul Vasile este unul dintre sfinţii care au făcut minunile cele mai mari. El este primul ierarh care a întemeiat, pe lânga biserici, aziluri şi spitale pentru săraci, leprozerie şi un aşezământ pentru recuperarea prostituatelor. A murit în ziua de 1 ianuarie a anului 379, când încă nu împlinise 50 de ani, intrând în istoria creştină cu numele de Sfântul Vasile cel Mare.

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Vasile

Sfântul Vasile. Pe 1 ianuarie, fetele nemăritate împletesc crenguţe de măr, pe care atârnă busuioc, o batistă, o pară argintată, un şir de mărgele şi un inel. Apoi ascund aceste crenguţe afară.

Sfantul Vasile. În tradiţia populară, se spune că, dacă a doua zi, găsesc aceste împletituri acoperite cu brumă, se vor mărita cu un om bogat. În caz contrar, se vor căsători cu un om sărac, potrivit b365.ro.

Tot de Sfântul Vasile, fetele nemăritate se duc în grajd sau în cocină, lovesc vaca sau porcul cu piciorul şi spun „anul acesta” sau „anul viitor”. Dacă porcul guiţă, ori vaca se mişcă de la prima strigare, fata se va mărita în următoarele luni. În cazul în care se mişcă la vreuna din următoarele strigări, domnişoara se va căsători peste unul sau peste doi ani.

Prima persoană care trebuie să-ţi intre în casă în ziua de Sfântul Vasile trebuie să fie un bărbat. Bătrânii spun că anul îţi va fi bogat sau sărac, în funcţie de situaţia materială a acestui musafir.

În ziua de Sfântul Vasile e bine să verşi vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia de chibrituri sau să dai de pomană unui om sărac, ca să ai noroc tot anul. Acelaşi lucru e valabil şi dacă îţi ţiuie urechea stângă.

Dacă, în ziua de Sfântul Vasile, după ce te speli pe faţă, te ştergi cu un prosop în care pui un ban de aur sau de argint, vei fi curat şi sănătos în tot anul.

Totodată , dacă dormi de Sfântul Vasile rişti să fii leneş tot anul.

Sfântul Vasile, perceput de unii drept primul petrecăreţ, numele lui fiind considerat de alţii drept numele de botez al lui Iisus Hristos, este apărătorul creştinilor, „păzitor de duhurile rele”, astfel că prima zi a anului a ajuns să fie considerată un moment propice pentru desfăşurarea practicilor magice.

0
Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite