Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Spiritualitate

Postul Adormirii Maicii Domnului. Îndemnul IPS Ioan, mitropolitul Banatului

Publicat

pe

Postul Adorimirii Maicii Domnului este al treilea post din toate cele patru de peste an care are în fiecare an o dată fixă. Începe pe data de 1 august și durează două săptămâni.

Postul Adormirii Maicii Domnului îi pregătește pe creștinii ortodocși pentru cele două mari sărbători din luna august: Schimbarea la Față și Adormirea Maicii Domnului.

Primele două săptămâni din luna august le parcurgem prin rugăciune şi post în aşteptarea celei mai mari sărbători închinate Sfintei Fecioare Maria din cursul anului bisericesc, şi anume Adormirea Maicii Domnului, în ziua de 15 august. Dacă vom cerceta cu atenţie calendarul creştin ortodox, vom constata că cele mai multe sărbători, după cele închinate Mântuitorului nostru Iisus Hristos, sunt dedicate Maicii Domnului.

Dintotdeauna, Biserica a cinstit-o pe Fecioara Maria, iar acest lucru reiese din textul Sfintei Evanghelii. Încă din perioada apostolică, figura Maicii Domnului a deținut un loc deosebit, fiind ­deasupra sfinților. Sfântul Ioan Damaschin, mare părinte și dogmatist al Bisericii, spune: „Pe Sfânta Fecioară o slăvim, ceea ce este Maica lui Dumnezeu. Căci Dumnezeu adevărat din aceasta S-a născut și cu adevărat Născătoare de Dumnezeu este aceea din care Dumnezeu S-a întrupat”.

Noi o cinstim pe Maica Domnului pentru că Însuşi Dumnezeu a învrednicit-o de cinstea cea mai mare, de a naşte pe Fiul Său, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, şi a vestit lucrul acesta prin profeţi (Facere 3, 15; Isaia 7, 14; Ieremia 23, 5-6; Iezechiel 44, 1-3).

Cum postim

Creştinul trebuie să postească nu numai cu trupul, ci şi cu sufletul. Adică nu numai mâncând de post, ci şi înfrânându-se totodată de la patimi, păcate şi ispite. Timpul pentru post îl hotărăşte Bise­rica. Postul este mijloc potrivit pentru înfrânarea poftelor rele, pentru biruirea ispitelor şi păca­telor, precum şi pentru stăruirea în rugăciunea curată. Folosul postului este desăvârşirea în virtute.

Cinstiți părinți, Iubiți credincioși și credincioase, Din mila Lui Dumnezeu și prin purtarea Sa de grijă începem postul Adormirii Maicii Domnului (1-15 august).

Un răstimp de frumusețe liturgică în care suntem chemați să adâncim taina vieții Maicii Domnului și să folosim timpul călătoriei noastre pământești pentru a spori în credință și fapte bune. Dacă privim cu luare aminte la modul în care icoanele Maicii Preacurate sunt așezate în Bisericile noastre, ca într-un paralelism iconic, vom descoperi negrăita pedagogie dumnezeiască. Întâi, pictarea Maicii Domnului cu Pruncul în brațe pe iconostasul Bisericii o vădește pe Fecioara Maria ca prima purtătoare de Dumnezeu, arătându-ne că aceasta este vocația oricărui fiu al Bisericii, anume aceea de a-L purta pe Dumnezeu în sufletul său și de a-și transforma inima într-un altar pe care să coboare Fiul Lui Dumnezeu. Icoana reprezentativă pentru perioada aceasta a postului o înfățișează pe Maica Domnului în momentul trecerii sale în veșnicie. De această dată se petrece o inversare, o restituire dumnezeiască: Fiul Lui Dumnezeu, Hristos Domnul, o poartă în veșnicie pe cea care s-a făcut Eva cea nouă a neamului omenesc și Biserică vie a Celui necuprins, reconfirmându-ne chemarea de a deveni purtători de Dumnezeu, pentru ca în ziua marii treceri să fim și noi purtați de Cel veșnic în lumina iubirii Sale nesfârșite.

În aceste două săptămâni de post, îndemnăm părintește pe toți frații și surorile noastre din cinul monahal, pe preoții și credincioșii eparhiei noastre, să ne apropiem mai mult de Dumnezeu, sub călăuza celei ce este Maică a Luminii și să înălțăm rugăciuni stăruitoare pentru vremuri pașnice, pentru înmulțirea dragostei dintre oameni, pentru ploaie la bună vreme și pentru ca Domnul Dumnezeu să reverse asupra noastră toate darurile Sale cele bogate.

Pentru aceasta, îndatorăm pe slujitorii sfintelor altare ca, în fiecare seară din acest post, să oficieze Acatistul și Paraclisul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (alternativ), fiindcă prin aceste rugăciuni de mângâiere, Biserica poartă în gândul ei sfânt toată făptura, însumând astfel bucuriile, durerile și necazurile tuturor.

Să folosim aceste zile binecuvântate pentru a-i ajuta pe cei aflați în nevoi, pe străini și pe orfani, pe văduve și pe credincioșii vârstnici, singuri și bolnavi. De asemenea, să nu uităm, iubiți frați și surori în Domnul, că postul nu se rezumă doar la înfrânarea de la mâncare, ci postul este și renunțare la patimi și, mai ales, postul are rostul de a cultiva noblețea sufletului, transformând omul într-o ființă dăruitoare de sine, iubitoare de Dumnezeu și de aproapele.

În Postul Adormirii Maicii Domnului sărbătorim, de asemenea, Schimbarea la Față a Domnului, la 6 august, praznic care ne îndeamnă la necontenită înnoire lăuntrică, la trăirea vieții pământești în lumina cea neînserată a Preasfintei și de viață Făcătoarei Treimi.

Cele două mari sărbători ale acestei perioade de post ne cheamă să ne rugăm împreună la hramul mănăstirilor Săraca (6 august) și Fârdea (15 august).

Rog pe bunul Dumnezeu să aveți parte de un post cu mult spor duhovnicesc!

† Ioan Arhiepiscop și Mitropolit

Rugăciune către Maica Domnului

„O, Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare, ceea ce eşti mai presus decât heruvimii şi mai cinstită decât serafimii, Fecioară de Dumnezeu aleasă, bucuria tuturor celor necăjiţi; dă-ne mângâiere şi nouă, celor ce suntem în necazuri, că, afară de tine, altă scăpare şi ajutor nu avem. Tu singură eşti mijlocitoarea bucuriei noastre, şi ca Maica lui Dumnezeu şi Maica milostivirii, stând înaintea Prestolului Preasfintei Treimi, poţi să ne ajuţi nouă. Că nimeni din cei ce se roagă ţie cu credinţă nu este ruşinat. Auzi-ne şi acum, în ziua necazului nostru, pe noi cei ce cădem înaintea icoanei tale şi cu lacrimi ne rugăm ţie. Alungă de la noi toate necazurile şi nevoile ce vin asupra noastră, întru această vremelnică viaţă şi prin atotputernica ta mijlocire, nu ne lipsi pe noi nici de veşnica şi nesfârşita bucurie, întru Împărăţia Fiului tău şi Dumnezeului nostru. Amin.”

Spiritualitate

Înălțarea Domnului. Cinstirea eroilor, sărbătoarea bisericească națională

Publicat

pe

Înălţarea Domnului Iisus Hristos este prăznuită la 40 de zile după Înviere, în Joia din săptămâna a 6-a după Paşti. Această sărbătoare este cunoscută în popor şi sub denumirea de Ispas.

În această zi creştinii se salută cu „Hristos S-a înălţat!“ şi „Adevărat S-a înălţat!“.

Timp de 40 de zile de la dumnezeiasca Sa Înviere din morţi, Hristos-Domnul S-a arătat ucenicilor Săi şi prin multe semne doveditoare i-a încredinţat că El este Mântuitorul Hristos înviat. La sfârşitul acestei perioade, S-a arătat pentru ultima oară ucenicilor Săi, le-a făgăduit trimiterea Duhului Sfânt şi, mergând în afara Ierusalimului, S-a înălţat sub privirile lor la cer, binecuvântându-i.

Atunci, doi îngeri s-au arătat zicând: „Bărbaţi galileeni, de ce staţi privind la cer? Acest Iisus care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer”.

Înălţarea Domnului este şi sărbătoare naţională bisericească, zi în care sunt pomeniţi eroii neamului.

Astfel, la sărbătoarea Înălțării Domnului şi Ziua Eroilor din ziua de joi, 25 mai 2023, după Sfânta Liturghie, vor fi oficiate slujbe de pomenire a eroilor neamului românesc în toate catedralele, bisericile, mănăstirile, cimitirele, troiţele şi monumentele închinate acestora din ţară şi străinătate.

Apoi, la ora 12.00, clopotele bisericilor ortodoxe vor fi trase în semn de recunoştinţă faţă de eroii care s-au jertfit pentru neam, credinţă şi ţară.

Pomenirea eroilor neamului românesc la praznicul Înălţării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920. Această decizie a fost consfinţită prin alte două hotărâri sinodale din anii 1999 şi 2001 prin care această zi a fost proclamată ca sărbătoare națională bisericească.

Prin legea 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, sărbătoarea Înălţării Mântuitorului Iisus Hristos, a fost proclamată Ziua Eroilor, ca sărbătoare naţională a poporului român.

Citeste mai mult

Spiritualitate

Sfinții împărați Constantin și Elena, prăznuiți de credincioșii ortodocși

Publicat

pe

La 21 mai, credincioșii ortodocși și catolici laolaltă îi celebrează pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa, Elena, “cei întocmai cu apostolii”. Sfinții Constantin și Elena şi-au dedicat vieţile credinţei creştine și sunt ocrortitorii familiei.

Cine s-ar fi gândit că rodul iubirii dintre un general roman și o frumoasă hangiță va ajunge, într-o bună zi, împărat și, peste veacuri, alături de mama sa, sfânt prăznuit cu mare fast în lumea creștină?! Este vorba despre Constantin cel Mare, care a ajuns împărat la Imperiului Roman, la numai 21 de ani.

Semnul crucii aduce biruință

Potrivit istoricilor bisericeşti, victoria armatei lui Constantin cel Mare împotriva oştilor mult mai numeroase ale lui Maxentiu, în anul 312, s-a datorat unui vis al împăratului, în care i s-a înfăţişat însuşi Iisus Hristos. Iisus i-a arătat semnul crucii luminos pe cer, spunându-i că dacă va pune crucea pe steaguri, prin acest semn va învinge. Minunea a avut loc şi Constantin a devenit adept al creştinismului. Cu aceeaşi credinţă puternică, mama sa, Elena, a mers la Ierusalim, în căutarea locurilor sfinte din Evanghelii. Ea a descoperit Sfântul Mormânt şi lemnul Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Iisus. Acolo, Elena a zidit biserica Sfântului Mormânt, bisericile din Betleem, din Nazaret şi alte sfinte locaşuri. Tot ea a contribuit la mutarea capitalei imperiului, în vechiul Bizanţ, numit apoi Constantinopol, făcând ca oraşul să strălucească mai puternic decât Roma antică, în semn de preţuire şi ca rod al credinţei în Dumnezeu.

Sfinții Constantin și Elena au eliberat credința

Constantin a rămas în istorie drept împăratul care a dat libertate creştinismului, transformându-l în religie permisă de lege, în anul 313, prin Edictul de la Milano. Sub conducerea lui au fost adoptate măsuri favorabile Bisericii, după o lungă perioadă de interdicţii şi persecuţii. Preoţii au primit subvenţii si au fost scutiţi de anumite obligaţii. Spiritul creştin şi-a pus amprenta şi asupra legilor, renunţându-se la pedepsele prea aspre, îmbunătăţindu-se viaţa în închisori, simplificându-se eliberarea sclavilor prin declararea libertăţii lor de către episcopi şi preoţi în biserici, protejându-i pe sărmani, orfani şi văduve. Împăratul Constantin e cel care a decretat duminica zi de odihnă, sărbătoare săptămânală, în care până şi soldaţii mergeau la biserică. Şi tot el a luptat pentru unitatea credinţei, fiind autorul unei mari părţi a Crezului rostit astăzi de toţi creştinii. Constantin cel Mare a murit la zi mare, în Duminica Rusaliilor, fiind înmormântat într-una dintre ctitoriile sale religioase.

Ce se face de Constantin și Elena?

Este important de știut ce se face de Constantin și Elena. Se crede că, în ziua de 21 mai, când Biserica îi sărbătorește pe Sfinții Constantin și Elena, păsările își învață puii să zboare, sub stricta supraveghere a lui Constantin Graur sau Costandinul puilor. Dacă ziua e respectată cum se cuvine, zburătoarele dăunătoare nu vor ataca lanurile şi viile. Celor ce muncesc le ard bucatele pe câmp şi au parte de pagube mari. Este ultima zi de semănat porumb, ovăz și mei. Tot cu mare cinste şi fără muncă trebuie celebrat şi Ioan Fierbe-Piatra, pe 25 mai. Altminteri, se zice că urmează cumpene grele în viaţă, vijelii dezlănţuite şi grindină, multă durere şi boli.

 Sursa: Libertatea pentrufemei.ro

Citeste mai mult

Spiritualitate

Săptămâna Luminată se încheie cu Duminica Tomii sau Paștile Mic

Publicat

pe

Duminica Tomii este o zi de pomenire a morților. În prezent, de Paștele Blajinilor, fiecare familie merge la cimitir, aducând colivă, ouă roșii, cozonac, pască. Ele sunt sfințite de preot și împărțite femeilor, copiilor sau oamenilor sărmani prezenți la această pomenire.

În tradiția poporului român se vorbește despre Paștele Blajinilor, care în unele zone etnografice era serbat în Duminica Tomii, iar în altele a doua zi, lunea. În trecut, de Paștele Blajinilor, românii se adunau prin poieni și dumbrăvi, se așezau pe iarbă și se bucurau mâncând ouă roșii, pască, miel fript și bând vin sau rachiu fiert, îndulcit cu miere. Nimeni nu lucra de Paștele Blajinilor.

Ziua era ținută prin nelucrare pentru ca pământul să rodească. În timp, Paștele Blajinilor a fost asimilat cultului funerar românesc. În prezent, prin „blajini” sunt desemnați morții din familia fiecăruia. În trecutul nu foarte îndepărtat, în Moldova, femeile mai în vârstă strângeau ouăle vopsite la Paști, le duceau în grădină și le dădeau de-a dura pe iarbă. Le culegeau copiii ca pomană pentru sufletele celor trecuți la Domnul.

Strămoșii noștri credeau și ei în existența unor oameni de odinioară care nu s-au remarcat prin puterile lor fizice, ci prin virtuțile creștine. Acestea i-au făcut vestiți peste mări și țări.

Numele lor variază: li se spune blajini în Moldova, rohmani în Bucovina, răgmani în Maramureș. Cele mai multe informații despre ei le găsim în culegerile vechi de folclor întreprinse de Elena Niculiță Voronca și Simion Florea Marian, care era și preot. Informațiile sunt disparate – situație tipică pentru viziunea despre lume a omului arhaic. Legendele nu au coerența unei teorii, din simplul motiv că țăranul român își explica lumea prin povești, nu prin enunțuri abstracte și reci. Legendele, de multe ori, se contraziceau sau se completau ca piesele unui joc de puzzle.

De aceea, despre originea blajinilor întâlnim mai multe versiuni. Ce erau ei în mentalitatea autohtonă, arhaică? Un popor creștin – „un neam tare bun de oameni”, „nu fac stricăciune nimănuia” -, care viețuia într-un tărâm îndepărtat: unii credeau că trăiesc sub pământ, alții în ostroavele mărilor sau chiar în pustietate. Neavând case, viețuiau la umbra pomilor. Principala trăsătură a lor era evlavia față de Dumnezeu: postesc mult și se roagă continuu. Sunt buni la inimă, blajini. Ducând o viață sfântă, când mor, merg neabătut spre rai.

Mai ales în Bucovina și Moldova, românii credeau că, neavând calendar, blajinii nu știu în ce dată cade Paștele − cea mai importantă sărbătoare a lor. Româncele îi ajutau și se considera că este o mare greșeală să faci altminteri: strângeau într-o sită sau covățică cojile de la ouăle pe care le foloseau pentru pregătirea pascăi și a diverselor prăjituri și copturi, iar în sâmbăta de dinaintea Învierii Domnului le aruncau pe o apă curgătoare.

Credeau cu tărie că, purtate de râuri, cojile vor ajunge în Apa Sâmbetei – des întâlnită în basmele românești -, care le va duce în tărâmul blajinilor. Văzându-le, aceștia se bucurau cu negrăită bucurie și începeau și ei să prăznuiască Învierea Domnului. În unele legende românești, româncele gospodine nu doar îi înștiințau pe blajini de venirea Paștelui, ci îi și hrăneau: din cojile ajunse în țara lor se fac la loc, prin minune, ouă întregi din care mănâncă nu mai puțin de doisprezece blajini deodată.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite