Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Spiritualitate

S-a lansat volumul „Biserică și presă în Banat”

Publicat

pe

Preotul timișean Valentin Bugariu a lansat zilele acestea volumul „Biserică și presă în Banat”, un studiu dedicat pastorației prin intermediul revistelor și publicațiilor bisericești. Cu acest prilej, redăm fragmente din prefața lucrării semnată de profesorul Ioan Traia, președintele Asociaţiei Publiciştilor Presei Ruraledin Banat.

Lucrarea „Biserică și presă în Banat”, scrisă de pr. dr. Valentin Bugariu, un membru activ şi competent al Asociaţiei Publiciştilor Presei Rurale din Banat, a fost prezentată ca lucrare ştiinţifică pentru obţinerea gradului profesional I în preoţie, sub îndrumarea ştiinţifică a părintelui lector universitar dr. Vasile Itineanţ, titularul disciplinei de liturgică şi pastorală de la Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie, Departamentul Studii Româneşti, din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara. Studiul relevă contribuţiile teoretice cu valoare pastorală ce ilustrează efortul de conturare al fenomenului misionar prin cuvântul scris şi se constituie într-un obiectiv major, acela de a penetra şi reînnoi orice cultură, inclusiv cea religioasă. Ortodoxia îşi orientează misiunea, cu predilecţie, înspre creştinii care s-au depărtat de la tradiţia Bisericii, astfel încât vocaţia misionară a Ortodoxiei este una ecumenică.

Volumul „Biserică şi presă în Banat” îşi propune să înfăţişeze problemele de pastoraţie misionară prin presă, concentrându-se asupra spaţiului religios bănăţean, luând în discuţie doar publicaţiile editate pe întinsul Eparhiei Timişoarei, deci în Banatul de câmpie, exceptând cele tipărite de Episcopia Caransebeşului şi de parohiile româneşti din diaspora istorică a Banatului Sârbesc. Consider că este printre primele încercări în acest domeniu, oarecum nou, şi mă refer în special la publicaţiile parohiale şi rurale, fiind în acelaşi timp o meritorie şi bine documentată realizare.

Structurat în cele şapte capitole, cu un capitol consacrat bibliografiei, demersul de faţă porneşte de la premisa că toate producţiile presei „au la bază puterea cuvântului, autoritatea scriiturii în faţa cuvântului predicat de la amvon sau prin alt mijloc de pastoraţie clasică”. Ca suport istoric al celor afirmate, vrednicul părinte s-a oprit la publicaţiile bănăţene care oglindesc modul cum fenomenul religios a fost văzut în timp, de la articolul religios, literatura religioasă, prezentare de carte ş.a. Într-un subcapitol, autorul face o expunere judicioasă a istoriei presei din Banat, insistând cu precădere asupra presei religioase.

Exceptând presa „ştiin¬ţific-teologică”, prin presa religioasă de la parohie se înţelege presă de popularizare, cel mai indicat mijloc de învăţătură morală, pastorală redactată în parohiile mari, fruntaşe, ori într-un centru, pentru mai multe parohii – în număr de exemplare cât mai restrâns: presa religioasă parohială şi de la sate contribuie în măsură foarte mare şi cu un efect admirabil la îndrumarea şi la povățuirea sufletească a credincioşilor, cărora nu le putem vorbi de pe amvon.

Presa religioasă este educatoarea enoriaşilor. Ea nu se adresează în primul rând celor mai culți, ci publicului mare. Acesta aşteaptă în primul rând ştiri care-l privesc direct şi care să fie comentate în mod obiectiv. Prin presa religioasă de la parohie se realizează o comunicare cu alte persoane prin care pot fi difuzate informaţii, idei şi atitudini. A comunica nu înseamnă însă doar a emite cuvinte, ci înseamnă, în acelaşi timp, a gândi şi a cunoaşte.

În concluzie, autorul încifrează în analiza sa un mesaj, dacă nu explicit, măcar ghicit, acela că presa religioasă trebuie să devină o presă vie, formatoare de conştiinţe, care să facă într-adevăr apostolate, într-o lume aşa-zis secularizată. Publicaţiile bisericeşti trebuie să fie aproape de sufletul credincioşilor şi permanent atente la provocările existenţiale ale omului contemporan, la mutaţiile pe care societatea le realizează la nivelul conştiinţei religioase a persoanelor. Ele trebuie să fie deschise opiniilor şi atitudinilor preoţilor, dar şi credincioşilor în conturarea unui dialog aflat pe coordonatele Biserică-lume.

sursa: ziarullumina.ro

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spiritualitate

Schimbarea la Față a Domnului, sărbătoarea care marchează despărțirea de vară

Publicat

pe

Creştinii ortodocşi şi catolici sărbătoresc în fiecare an, în 6 august, Schimbarea la Faţă a Domnului, ce aminteşte de o minune a lui Iisus, sărbătoare numită în popor Pobreajenul şi considerată a marca despărţirea de vară.

Sărbătoarea se referă la momentul schimbării minunate la faţă a lui Iisus, în Muntele Taborului, în faţa ucenicilor săi Petru, Ioan şi Iacov, cu care a urcat pe munte ca să se roage.

Aceasta a fost prima minune a Mântuitorului asupra Sa, prin care Şi-a arătat slava dumnezeiască înaintea apostolilor: „Şi după şase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte. Şi S-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina” (Matei 17, 1-2).

Pe lângă semnificaţia religioasă, Schimbarea la Faţă a fost asimilată în popor ca zi ce marchează desparţirea de vară, altfel spus, schimbarea veşmintelor naturii, dar şi ale oamenilor, cu cele ale noului anotimp care se pregăteşte să sosească. De-acum, frunzele încep a se îngălbeni, apele a se răci, iar păsările migratoare încep a-şi pregăti plecarea. În această zi nu se lucrează, iar credincioşii duc la biserică fructe din noua recoltă, care se binecuvântează şi apoi se împart. Tot acum se adună şi plante de leac. Până în 6 august, agricultorii trebuie să fi terminat cositul şi pregătitul fânului, pentru că iarba îmbătrâneşte.

Tot în popor se mai spune că de Schimbarea la Faţă nu este bine să te cerţi cu nimeni şi nici să te certe cineva, că aşa vei fi tot anul, până la următoarea Schimbare la Faţă. De asemenea, se spune că fetele nu trebuie să se pieptene deoarece nu le mai creşte părul, iar călătoriile trebuie evitate pentru că se spune că vă veţi rătăci.

Dacă vor posti azi, femeile însărcinate vor avea parte de o naştere uşoară şi de copii sănătoşi.

Din aceasta zi se interzice scăldatul, dar şi culcatul afară.

Pentru că este în timpul postului de Sfânta Maria, Schimbarea la Faţă se prăznuieşte prin dezlegare la peşte.

Citeste mai mult

Spiritualitate

Postul Adormirii Maicii Domnului. Ce rugăciuni se citesc zilnic

Publicat

pe

Postul Adormirii Maicii Domnului sau Postul Sfintei Mării, cum este cunoscut în popor, începe vinere, 1 august și durează două săptămâni.

Anul acesta, postul se va încheia tot într-o zi de vineri, ceea ce înseamnă că se prelungește cu o zi, conform Liturgicii Generale.

„Postul se prelungește și în ziua sărbătorii însăși, dacă aceasta cade miercurea sau vinerea, făcându-se dezlegare la untdelemn, pește și vin”, precizează pr. prof. Ene Braniște.

Această perioadă dintre a fost instituită de Biserică pentru a o cinsti pe Născătoarea de Dumnezeu și virtuțile ei. Timp de două săptămâni Biserica recomandă citirea zilnică a paraclisului Maicii Domnului și a altor rugăciuni închinate Fecioarei Maria.

Acest post este considerat mai ușor din punct de vedere alimentar decât Postul Mare, dar mai aspru decât postul Crăciunului și al Sfinților Apostoli.

Sfaturi pentru post

Conform Tipicului cel Mare și Învățăturii pentru posturi din Ceaslovul Mare, în Postul Adormirii Maicii Domnului se ajunează lunea, miercurea și vinerea, până la Ceasul IX (aproximativ ora 15:00), când se consumă mâncare uscată.

Marțea și joia se consumă legume fierte, fără untdelemn, iar sâmbăta și duminica este dezlegare la untdelemn și vin.

De sărbătoarea Schimbării la Față se poate mânca pește.

Încă din primele secole, Postul Adormirii Maicii Domnului nu se ținea peste tot în același timp și în același mod. Creștinii din Antiohia posteau doar o singură zi, la praznicul Schimbării la Față a Domnului.

În partea Constantinopolului se postea doar patru zile. Doar creștinii din Ierusalim posteau opt zile. Această situație a condus la stabilirea unor reglementări generale vizavi de acest post.

Astfel, în anul 1166, la Constantinopol a avut loc întrunirea unui sinod prezidat de Patriarhul Luca Chrisoberg, unde s-a hotărât ca „postul să înceapă în ziua de 1 august și să se termine în dimineața zilei de 15 august, când începem sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului”.

Citeste mai mult

Spiritualitate

Sfântul Ilie, prăznuit de credincioșii ortodocși. Ce tradiții se respectă

Publicat

pe

Biserica Ortodoxă îl sărbăto­reşte vineri, 20 iulie, pe Sfântul și slăvitul Proroc Ilie Tesviteanul. El este unul dintre cei mai im­portanţi proroci ai Vechiului Testament şi se bucură de o săr­bă­toare cu cruce roşie în calendarul Bisericii noastre.

El s-a născut în Tesba Galaadului (de unde numele de Tesviteanul) şi a trăit în veacul al IX-lea î.Hr, în timpul regilor din dinastia Omri a regatului Israel: Ahab (871-852 î.Hr.) şi Ohozia (852- 851 î.Hr.) şi a fost înălţat la cer de Domnul în timpul regelui Ioram.

Sfântul Ilie era o persoană cu o înflăcărare cu adevărat divină. Puterea şi semnificaţia tulbură­toare a faptelor sale vin din perfecta lor adaptare la cerinţele Domnului. De aceea, el este model pentru noi toţi în ceea ce priveşte împlinirea voii divine şi în păs­trarea nealterată a adevăratei credinţe.

Din cartea IV Regi, capitolul 2, aflăm că Sfântul Proroc Ilie, după ce a lăsat ca urmaș pe Elisei, a fost luat de un car de foc și înălțat la cer, fără a trece prin moarte. Despre ridicarea la cer a profetului, Sfântul Ioan Gură de Aur susține că a fost îmbrăcat de Dumnezeu în haină îngerească, iar Sfântul Maxim Mărturisitorul afirmă: „Dumnezeu a arătat din vechime măririle minunilor și semnelor și S-a folosit de modul înnoirii, mutând spre alt chip de viață decât cel în trupul supus stricăciunii pe fericiții Ilie și Enoh, nu prin prefacerea firii, ci prin schimbarea conducerii și îndru­mării ei”.

Cinstea deosebită de care se bucură Sfântul Ilie înaintea lui Dumnezeu se vede în prezența sa pe Muntele Tabor alături de Moise, atunci când Mântuitorul S-a schimbat la Față înaintea ucenicilor Lui. Moise și Ilie au fost de față lângă Domnul în slavă, primul ca primitorul și dătătorul Legii, al doilea drept cel mai neînfricat luptător în apărarea credin­ţei într-un singur Dumnezeu. Prezenţa sa la Schimbarea la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos ne arată importanţa exemplului său de mărturisire a dreptei cre­dinţe, iar viaţa lui este mai ales un model anahoretic pe care îl oferă lumii monahale creştine.

Poporul dreptcredincios îl cinsteşte în mod deosebit şi îl consideră mare făcător de minuni, de aceea peste 120.000 de români îi poartă numele. Sfântul Proroc Ilie este ocrotitorul Forţelor Aeriene Române. Multe biserici din oraşele şi satele ţării noastre îl au ca ocrotitor.

Ziua în care se consumă mere

Potrivit tradiţiei, în dimineaţa zilei de Sfântul Ilie, se culegeau plante de leac, în special busuioc, se puneau la uscat în podurile caselor, sub streşini sau în cămări. Şi tot de Sfântul Ilie, erau adunate plantele întrebuinţate la vrăji şi farmece.

Femeile duceau în această zi busuioc la biserică, pentru a fi sfinţit după care, întoarse acasă, îl puneau pe foc, iar cenuşa rezultată o foloseau în scopuri terapeutice, atunci când copiii lor făceau bube în gură.

Tot tradiţia spune că nu era voie să se consume mere pâna la 20 iulie şi nici nu era voie ca aceste fructe să se bată unul de altul, pentru a nu cădea grindina, obiceiul acesta fiind păstrat şi astăzi. Tot în 20 iulie, merele, considerate fructele Sfântului Ilie, sunt duse la biserică pentru a fi sfinţite, crezându-se că numai în acest mod ele vor deveni mere de aur pe lumea cealaltă.

Tot de Sfântul Ilie, românii îşi aminteau şi de sufletele morţilor, în special de cele ale copiilor. Femeile chemau copii străini sub un măr, pe care îl scuturau ca să dea de pomană merele căzute. Astfel, se considera că morţii se veselesc.

Bisericile sunt pline, în această zi, cu bucate pentru pomenirea morţilor (Moşii de Sfântul Ilie), iar la casele gospodarilor se organizează praznice mari.

Se credea şi se mai crede şi astăzi că, dacă tună de Sfântul Ilie, toate alunele vor seca, iar fructele din livezi vor avea viermi.

Oamenii mai spun că, după ziua Sfântului Ilie, vor începe ploile mari de vară.

În această perioadă, la sate, apicultorii recoltează mierea de albine, activitate numită şi retezatul stupilor. Recoltarea mierii se face, şi acum, în multe locuri, potrivit datinei, numai de către bărbaţi curaţi trupeşte şi sufleteşte, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, ajutaţi de către un copil, femeile neavând voie să intre în stupină. După recoltarea mierii, cei din casă, împreună cu rudele şi vecinii invitaţi la acest moment festiv, gustau din mierea nouă şi se cinsteau cu ţuică îndulcită cu miere.

Ziua Sfântului Ilie marchează şi miezul verii pastorale, când le era permis ciobanilor să coboare în sate, pentru prima dată după urcarea oilor la stână. Cu această ocazie, ciobanii tineri sau chiar cei maturi aduceau în dar iubitelor sau soţiilor furci de lemn pentru tors, lucrate cu multă migală.

Ca divinitate solară şi meteorologică, Sfântul Ilie provoacă tunete, trăsnete, ploi torenţiale şi incendii, leagă şi dezleagă ploile şi hotărăşte unde şi când să bată grindina.
Sărbătoarea proorocului Ilie Tesviteanul este şi ziua Aviaţiei Române, acest sfânt fiind considerat, începând din 1913, ocrotitorul şi patronul aviatorilor.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite