Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Spiritualitate

Mănăstirea Timișeni, loc al vindecării și Învierii

Publicat

pe

Un drum la Mănăstirea Timișeni, localitatea Șag, din apropierea Timișoarei, este ca o rezonare vindecătoare la un strigăt de dincolo de înțeles. Aici, din nevăzut, te cheamă pe nume clopotele și slujbele din vechea capelă a sfântului locaș, dispărută demult, transformată de comuniști în anii ’50 în coteț de păsări. Chemări clare, vii, cutremurătoare, auzite și în anii aceia de persecutorii care s-au spăimântat și au fugit. De atunci, așezământul este doar vindecare și Înviere. Continuă vindecare și Înviere.

De ceva vreme, Mănăstirea Timișeni, cu hramul „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, din Arhiepiscopia Timișoarei, nu mai este doar loc de pelerinaj, ci, mai degrabă, izvor de vindecări. Omul acestui prezent alterat și șubrezit spiritual se caută pe sine în rătăcirea zilei, fără să se mai găsească. Se tot întreabă cine este, de ce suferă și nu se mai recunoaște. Când totul în jur se năruie și interiorul lui se prăbușește, înțelege cât îi este de bolnav sufletul. Și atunci aleargă la Mănăstirea Timișeni, căci în inimă aude strigarea lui pe nume. Și trebuie, neapărat, să pornească la drum.

Răspuns la întrebări

O ctitorie a Mitropolitului Vasile Lăzărescu, din 1944, ridicată într-un fost canton silvic din pădurea din apropierea comunei Șag, trecută prin infernul comunist, aduce în prezent răspunsul așteptat la dramaticele noastre întrebări. La vremea începutului, nimic și nimeni nu prevestea dezastrul. Odată cu Decretul 410/ 1959, ctitoria a fost desființată, maicile răzlețite, iar mica biserică din canton, transformată în coteț de păsări. Dar, nu peste multă vreme, cei ce o osândiseră la pieire au fugit înspăimântați, căci, seară de seară, clopote nevăzute sunau și slujbe se auzeau în ea.

Prin stăruința vrednicului de pomenire Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, mănăstirea a fost reorganizată, i s-a ridicat o nouă biserică între 1968 şi 1972, iar maicile au început să se întoarcă acasă. De atunci, continuă neîncetat slujirea lui Dumnezeu. Un sfânt locaș mai mare a fost ridicat după Revoluție, iar drumul celor ce caută mănăstirea s-a preschimbat în cale spre vindecare sufletească și întărire duhovnicească.

Într-un început de săptămână, încălzit de o mult prea grăbită primăvară, ne-am auzit și noi strigați pe nume și am purces la drum spre acest loc al vindecărilor.

Să dacem ca binele să fie deasupra

Maica stareță Casiana Șimon, intrată în monahism în 1982, stareță aici din 2001, păstorește o obște de 40 de maici, multe în vârstă. Pentru cuvioșia sa, mănăstirea este „o instituție cu rânduială”. Rânduială în biserică, în ascultări, la bucătărie, la trapeză, la atelierul de croitorie.

„Așezământul nostru este cel mai mare din Arhiepiscopia Timișoarei. La început, a funcționat ca metoc al Mănăstirii Partoș. Cu timpul, a devenit mănăstire, când aici s-au stabilit mai multe maici. În 1959, surorile au fost alungate de comuniști, iar în vechea capelă, preluată de ocolul silvic, au fost găzduiți muncitori și crescute păsări. Dar Dumnezeu nu a îngăduit mult timp starea aceasta. În fiecare seară, în canton se auzeau slujbele și sunetul clopotelor. Nemaiputând să locuiască acolo, veneticii au părăsit locul”, ne mărturisește maica stareță.

Am purtat apoi cu cuvioșia sa o lungă discuție despre astăzi, despre vocația slujirii aproapelui, despre semeni și, mai ales, despre rolul mănăstirii în educația tinerilor, despre așezarea în firescul vieții a familiei, atât de încercată în aceste vremuri.

„A avea vocație pentru mănăstire înseamnă chemare lăuntrică de la Dumnezeu. Simți din tine însuți nevoia de a-I sluji Lui. De aceea, trebuie să avem grijă ca această chemare să nu slăbească. Fiind singura mănăstire aproape de oraș, atât în sărbători, cât și în zilele de lucru, suntem cercetați de foarte mulți credincioși. Ei vin să se închine, să se roage, să se liniștească. Vin și foarte mulți tineri. În fiecare duminică, se împărtășesc aici uneori chiar și 100 de copii! În mănăstire se descoperă modele de viață, de smerenie. Mănăstirea aduce în viața omului o sporire duhovnicească. Avem credincioși care vin la noi, constant, de 30 de ani. În viață este bine să fii încercat, chiar și cu boală, pentru că astfel te apropii și mai mult de Dumnezeu. Omului de astăzi îi lipsește însă credința adevărată. Din nefericire, el se lasă atras de valul acesta lumesc. În viață, trebuie să avem echilibru. Să nu neglijăm partea spirituală. Să nu ne biruiască răul. Să facem în așa fel ca binele să fie deasupra”, ne spune maica stareță Casiana.

Speranță pentru fiecare

Înțelegem de la stareță că printre cei ce pornesc pe această cale sunt și credincioși care în stăruința lor pentru Dumnezeu pot întrece chiar maicile. „Descoperim însă și probleme mari de familie, unde alcoolismul, violența, abandonul distrug viețile. Sunt familii care se luptă din toate puterile să se țină în bună rânduială, și chiar reușesc lucrul acesta. Ne bucurăm mult când vedem că tinerii păstrează legătura cu Biserica, participă la slujbe, se spovedesc, iau cuvântul în conferințele ținute aici sau merg în pelerinaje.

Contează foarte mult ca ei să primească sprijin moral din partea noastră. Lumea prezentului este foarte coruptă. De aceea, orice efort de îndreptare, de nerespingere a lui Dumnezeu este important. Există speranță pentru fiecare în parte. Dacă faci câțiva pași spre El și-I ceri ajutor, te ajută. Simți cu timpul lucrul acesta, dacă ești interesat de progresul duhovnicesc. De aceea, purtăm dialog și cu tineri, și cu persoanele mature și-i îndemnăm să ducă viață morală, să se apropie de Dumnezeu.

Și de vin aici numai ca turiști, tot mai rămân cu ceva din această întâlnire cu Dumnezeu. Multe din familiile ajunse în impas, după slujbe și rugăciuni, ne mărturisesc că au reușit să rămână nedestrămate, nerătăcite. Compromiterea familiei este cel mai grav lucru care se întâmplă acum. Cred că niciodată nu a fost în așa mare pericol familia. Am întâlnit aici un caz, când soții s-au cununat după 70 de ani de viață lipsită de binecuvântarea lui Dumnezeu! Dar e bine că lucrul acesta s-a rezolvat, chiar dacă atât de târziu”, ne mai mărturisește maica stareță.

Ascultând-o și participând la slujbe, am înțeles și noi că, neîncetat, aici sună clopotele nevăzute ale capelei celei dintâi și poate îngerii slujesc și acum în ea Sfânta Liturghie. De aceea, drumul spre Mănăstirea Timișeni pentru cei ce-L caută pe Dumnezeu este continuă vindecare. Continuă vindecare și Înviere.

sursa: ziarullumina.ro

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spiritualitate

S-a pus piatra de temelie pentru biserica Schitului „Izvorul Tămăduirii“ de la Frumușeni. Cum se pot face donații

Publicat

pe

La slăvitul praznic al Intrării în Biserică a Maicii Domnului, 21 noiembrie 2024, ierarhii Aradului, înconjurați de un sobor de aproximativ 150 de preoți și diaconi și a peste o mie de credincioși au săvârșit Slujba punerii pietrei de temelie pentru biserica Schitului ,,Izvorul Tămăduirii” din localitatea arădeană Frumușeni, județul Arad, în apropiere de situl arheologic ,,Mănăstirea Bizere”.

După săvârșirea slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a rostit un cuvânt în cadrul căruia a evidențiat importanța înființării unei noi mănăstiri integrată în tradiția existentă în Eparhia Aradului, prin Mănăstirea Hodoș-Bodrog. În cuvântul Înaltpreasfinției sale, a subliniat următoarele: „Noua mănăstire se va construi în apropierea unui sit arheologic, care atestă prezența românilor ortodocși în acest teritoriu. Așadar, valențele noului așezământ monastic vor fi și de ordin cultural și național, nu doar de ordin religios”. Totodată, Înaltpreasfinția Sa l-a felicitat și l-a încurajat pe părintele protosinghel Iustin Popovici, care și-a asumat nobila și dificila sarcină de ridicare, înfrumusețare și integrare a noului așezământ monahal, pus sub ocrotirea Maicii Domnului.

Părintele Protos. dr. Iustin Popovici, consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului, dar și egumen al acestei noi vetre monahale, care este subordonată direct Centrului Eparhial, a rostit un cuvânt emoționant, prin care a prezentat contextul luării unei astfel de decizii, mulțumindu-le ierarhilor pentru misiunea încredințată. De asemenea, a prezentat întregii audiențe planul amplu al acestui edificiu spiritual, care se dorește a deveni un centru monahal cu multiple funcționalități, cum ar fi: liturgice, prin construirea unei biserici, cu hramul „Izvorul Tămăduirii”, a unui paraclis, cu hramul „Sfântul Preot Mărturisitor Ilarion Felea”, a unui altar de vară și a unui turn clopotniță; culturale, prin edificarea unui centru cultural, în care să fie incluse o sală destinată copiilor, pentru o grădiniță duminicală, un muzeu etnografic, în cadrul căruia să fie expuse obiecte de patrimoniu folcloric local, o bibliotecă și o sală de conferințe, în care să se organizeze întâlniri lunare, în parteneriat cu specialiști din diverse domenii; social-filantropice, prin construirea unui Așezământ pentru vârstnici (un mic sat al celor care doresc a-și trăi ultimele clipe ale vieții în proximitatea unei mănăstiri). De asemenea, se va avea în vedere construirea unui corp de chilii pentru monahi, dar și a unui arhondaric, pentru cazarea pelerinilor.

În finalul cuvântului, după ce a adus mulțumiri tuturor celor care au luat parte la acest eveniment istoric pentru eparhie și emoționant pentru viața personală, le-a amintit celor prezenți că „ cele opt vetre monahale care există deja în eparhia noastră sunt roade ale înaintașilor noștri. Sunt expresii vii ale credinței lor lucrătoare. Acum e rândul generației noastre de a ne pecetlui timpul petrecut pe pământ și în felul acesta, de a fi pus inima în consolidarea acestui edificiu spiritual care, peste ani, în timp, să vorbească despre credința și valorile noastre. Să ne ajute Dumnezeu ca, privind spre mâine, să reușim să le dăruim celor mai mici decât noi, o vatră în memoria căreia să ne așezăm și noi ca și ctitori”.

La final, cei prezenți au avut bucuria de a se închina capului Sfântului Iustin Martirul și Filosoful, care va ocroti acest așezământ monahal.

Schitul ,,Izvorul Tămăduirii” se va construi în apropierea sitului arheologic de importanță națională, „Mănăstirea Bizere”, unde a existat, în jurul secolului IX, un lăcaș de cult bizantin, care a devenit în secolul XII mănăstire catolică benedictină ce a avut în jurul ei un complex arhitectural impozant.

Așezământul, aflat în stadiul de proiect, pune la dispoziție un cont bancar pentru donații:

Beneficiar: Arhiepiscopia Aradului

IBAN: RO40 RNCB 0016 0054 4098 0042 BCR, Sucursala Arad

Schitul „Izvorul Tămăduirii“ va fi construit în localitatea Frumușeni din județul Arad

Citeste mai mult

Spiritualitate

Creştinii prăznuiesc Intrarea Maicii Domnului în Biserică

Publicat

pe

Sărbătoarea creştină este cunoscută în popor sub denumirea de Vovidenia sau Ovedenia. Este prima mare sărbătoare din postul Crăciunului. Cei care ţin post au voie să mănâce peşte în această zi.

În calendarele populare, Vovidenia este, în primul rând, ziua în care începe iarna. Denumirea populară de Vovidenie provine din limba slavonă şi înseamnă „ceea ce se face văzută”, însă conform altor surse, ea se poate corela cu cuvântul „vedenie” – sărbătoare asociată – generic – luminii.

Ioachim şi Ana nu aveau copii, asa că L-au rugat pe Dumnezeu să îi facă părinţi. Ei au făgăduit că dacă vor avea un copil îl vor duce la templu şi îl vor închina Lui. Un înger le-a vestit că vor avea o fată, pe care o vor numi Maria. Sfinţii Ioachim şi Ana nu au uitat de promisiunea făcută lui Dumnezeu şi la trei ani de la naşterea Maicii Domnului, au dus-o pe fiica lor la templu.

Când a ajuns în fața treptelor Templului din Ierusalim, micuța Maria le-a urcat singură, ca o persoană matură care cunoștea drumul pe care trebuia să meargă.

A fost întâmpinată de marele preot Zaharia, tătăl Sfântului Ioan Botezătorul, care a dus-o în cea mai sfântă încăpere din acest loc, în Sfânta Sfintelor, camera sfântă, în care nicio femeie și nici un preot n-au avut voie să pășească, ci doar arhiereul, o dată pe an. Camera sfântă era loc de rugăciune pentru Maria, iar celelalte fecioare care, de asemenea, erau aduse pentru închinare în Biserica Domnului până la împlinirea vârstei de 15 ani, primeau loc de rugăciune, conform mărturiei Sfântului Chiril al Alexandriei şi a lui Grigorie de Nissa, între biserică şi altar.

Tradiții

În unele locuri, astăzi, copiii pun crengi de măr în vase cu apă şi le folosesc în noaptea de Anul Nou drept sorcove.

În credinţa populară se spune că dacă nuieluşa Sfântului Nicolae, care trebuie să fie din măr, înfloreşte până la sărbătoarea Naşterii Domnului, înseamnă că Sfântul l-a iertat pe cel pedepsit cu ea.

Credința populară spune că de Intrarea Maicii Domnului în Biserică, ca și de Crăciun, cerurile se deschid, iar oamenii pot înțelege graiul animalelor. Este momentul în care credincioșii se roagă pentru împlinirea celei mai mari dorințe din viața lor. La țară, fetele care vor să-și afle ursitul, merg la fântâna din sat cu o lumânare albă. La cântatul cocoşului, fiecare fată aprinde lumânarea aşezată pe marginea fântânii şi priveşte în fântână. Pe luciul apei, fata care împlineşte ritualul are șansa să vadă chipul ursitului ei.

Tot în această zi se fac previziuni meteorologice, astfel că dacă în noaptea de Vovidenie este senin, anul viitor va fi secetos, iar dacă ninge, va fi o iarnă bogată în zăpadă.

Citeste mai mult

Spiritualitate

Postul Crăciunului. Să sporim rugăciunea și faptele bune

Publicat

pe

Postul Crăciunului începe, în fiecare an, pe data de 15 noiembrie. Anul acesta lăsatul secului cade într-o zi de joi, iar ultima zi de post este marți, 24 decembrie. Postul Crăciunului este unul dintre cele mai importante din an. Cunoscut și ca Postul Nașterii Domnului Iisus Hristos, durează 40 de zile.

Pe 14 noiembrie este lăsatul secului pentru Postul Crăciunului, ultima zi în care se mai poate mânca de dulce. Pe vremuri, în această zi de lăsatul secului se făceau mari petreceri în familii, se serveau fripturi, ciorbe cu carne, prăjituri și vin. În postul Nașterii Domnului (14 noiembrie – 24 decembrie), dar și în perioada de la Crăciun până la Bobotează (25 decembrie – 6 ianuarie) nu se fac nunți.

În Postul Crăciunului 2024 sunt 14 zile de dezlegare la pește, iar Biserica a rânduit ca în fiecare sâmbătă și duminică, cuprinse între 21 noiembrie și 20 decembrie să fie zilele cu dezlegare la pește. Pe data de 21 noiembrie este sărbătorită Intrarea Maicii Domnului în Biserică, iar pe data de 20 decembrie sărbătorim pomenirea Sfântului Ignatie Teoforul.

Cum să postim

Durata de 40 de zile a Postului Crăciunului a fost stabilită la Sinodul din Constantinopol din anul 1166 ținut sub președinția Patriarhului Luca Hrisoverghi. Decizia s-a luat din dorința de a se uniformiza cultul Bisericii. Nu toți creștinii posteau la fel de aspru și pe aceeași durată de timp. Unii se nevoiau cu post aspru câte șase săptămâni, pe când alții alegeau un post ușor pe o durată de șapte zile. În timpul postului creștinii se abțin cu desăvârșire de la consumul de alimente de origine animală. Începând cu praznicul Vovideniei (Intrarea în biserică a Maicii Domnului), 21 noiembrie, dezlegări la pește vor mai fi în sâmbetele și duminicile de până la Crăciun, precum și la prăznuirea Sfântului Apostol Andrei- cel întâi chemat și a Sfântului Ierarh Nicolae. Dacă una dintre prăznuirile celor doi sfinți va pica miercurea sau vinerea, nu va mai fi dezlegare la pește, ci doar dezlegare la untdelemn și vin.

Prin durata lui de 40 de zile, ne amintim de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aștepta să primească cuvintele lui Dumnezeu scrise pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii. Astfel, creștinii postind 40 de zile, se învrednicesc să primească pe Cuvântul lui Dumnezeu întrupat și născut din Fecioara Maria. Postul Crăciunului aminteşte de postul îndelungat al patriarhilor şi drepţilor din Vechiul Testament, în aşteptarea venirii lui Mesia, Izbăvitorul. După unii tâlcuitori ai cultului ortodox, prin durata lui de 40 de zile, acest post aduce aminte şi de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aştepta să primească cuvintele lui Dumnezeu, în Decalogul scris pe lespezi de piatră.

Cu toate că este un post de lungă durată, Postul Crăciunului este mai ușor decât Postul Paștelui, deoarece creștinii au parte de mai multe zile cu dezlegare la pește, ulei și vin. În timpul Postului, se consumă doar mâncăruri de post. Creștinii nu au voie să consume carne, ouă și brânză, iar în zilele de luni, miercuri și vineri, mâncarea trebuie să fie consumată fără ulei și nu se bea vin. Cu toate acestea, dacă în zilele de luni, miercuri sau vineri există o sărbătoare cu cruce neagră, atunci creștinii au voie să consume vin și untdelemn. Dacă sărbătoarea este trecută în calendar cu cruce roșie, atunci au dezlegare și la pește.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite