Din țară
Sărbători Pascale în liniște. Ce ne recomandă polițiștii
Publicat
acum 7 anipe
de
timispress
În apropierea Sfintelor Sărbători Pascale, prilej de bucurie și emoție, fiecare dintre noi îşi programează cumpărături, deplasări de la domiciliu, minivacanţe, vizite la prieteni sau rude.
Pentru ca această perioadă să fie liniştită, Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române ne recomandă să avem în vedere un minimum de măsuri de autoprotecţie.
Dacă vă aflați la cumpărături, manifestaţi prudenţă în magazinele aglomerate, supravegheaţi-vă geanta şi nu o plasaţi în coşul de cumpărături de unde poate fi sustrasă cu uşurinţă, atrage atenția Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. Potrivit acestuia: nu luaţi cu dumneavoastră sume mari de bani, ci doar necesarul pentru achiziţiile planificate în acea zi; când este posibil, folosiţi cardul pentru cumpărături; păstraţi banii în geantă, borsetă sau într-un buzunar inaccesibil şi nu în sacoşa de cumpărături sau în buzunarul de la spatele pantalonilor; când sunteţi împins în aglomeraţie, verificaţi-vă imediat buzunarul cu bani sau geanta, pentru a fi siguri că nu sunteţi victima unui hoţ; nu scoateţi toţi banii, ci numai suma necesară plăţii contravalorii bunurilor cumpărate; obiectele tentante (telefoane mobile, laptopuri, genţi, bagaje), lăsate la vedere în maşină, pot reprezenta adevărate „cadouri” pentru hoţi; nu lăsaţi niciodată în autoturism actele maşinii, bani sau alte documente importante.
Dacă plecați de la domiciliu de Paşte, pentru ca revenirea să vă fie lipsită de surprize neplăcute, nu neglijaţi următoarele aspecte: spuneţi numai persoanelor de încredere când plecaţi de acasă pentru mai multe zile; rugaţi un vecin de încredere să ţină sub observaţie casa şi să anunţe imediat poliţia dacă observă o persoană suspectă care staţionează fără motiv în faţa uşii sau care încearcă să pătrundă în locuinţă; închideţi şi asiguraţi la plecare toate uşile şi geamurile casei, uşa de la balcon, geamul de aerisire de la baie; pregătirile de deplasare să fie făcute cât mai discret; atunci când părăsiţi locuinţa, o lumină aprinsă sau un aparat de radio în funcţiune pot deruta eventualii musafiri nepoftiţi; obiectele de valoare sau banii lichizi vor fi întotdeauna în atenţia infractorilor, prin urmare, acestea nu trebuie lăsate în locuinţă; nu comunicaţi pe reţelele de socializare intenţia de a pleca de acasă pentru mai mult timp.
Dacă sună la ușă persoane necunoscute, fiţi vigilenţi. Prin modul de a se comporta şi de a se îmbrăca, infractorii creează aparenţa că sunt angajaţi ai unor firme (persoane care livrează colete, angajaţi ai unor furnizori de servicii, persoane care colectează bunuri/valori în scopuri caritabile etc.). Solicitaţi ca acestea să se identifice cu legitimaţie de serviciu şi cu cartea de identitate.
În plus, manifestaţi atenţie la cei care, sub pretextul apropierii sărbătorilor, pretind că strâng fonduri pentru diferite categorii sociale defavorizate şi încearcă să vă intre în casă sub pretextul de a folosi telefonul, toaleta sau pentru a le oferi ceva; dacă sunteţi singur în casă, este de preferat să nu primiţi necunoscuţi; atunci când este neapărat nevoie ca un străin să intre în locuinţa dumneavoastră, chemaţi un vecin sau o rudă să vă însoţească; dacă sunteţi abordaţi de diferite persoane care vă solicită, nejustificat, sume de bani ori bunuri ca plată pentru presupuse servicii (deratizare, colectarea gunoiului menajer), vă recomandăm să nu daţi curs unor cereri de acest gen.
În noaptea de Înviere, evitaţi persoanele turbulente sau în stare de ebrietate, străzile cu baruri şi terase unde se consumă alcool şi în care sunt adunate persoane gălăgioase; nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi şi nu le permiteţi să consume alcool; evitaţi afişarea cu bijuterii ori sume mari de bani şi nu faceţi referiri la bunurile de valoare pe care le aveţi asupra dumneavoastră; alegeţi drumurile intens circulate, luminate şi evitaţi zonele în construcţie, parcurile pustii şi străzile lăturalnice; deplasaţi-vă în grup şi nu răspundeţi la provocările altor persoane; nu acceptaţi compania persoanelor necunoscute.
Pentru orice infracţiune la care sunteţi victimă sau martor, apelaţi numărul unic de urgenţă 112! Reţineţi cât mai multe detalii despre autor: înfăţişare, particularităţi, direcţia în care a fugit, numărul de la autoturismul folosit de acesta, complici etc pentru a putea comunica toate amănuntele poliţiei.
(Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române)
Poate te-ar interesa si:

Magistrala Verde pe Calea Șagului din Timișora. Cea mai aglomerară arteră din oraș, modernizată cu bani europeni

Școala înaintea spectacolului: decizia curajoasă a primarului Gabriel Drăgan pentru viitorul comunei Peciu Nou

Săptămâna Luminată se încheie cu Duminica Tomii sau Paștile Mic

SAPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce trebuie să faci pentru sporul casei

Hristos A Înviat! Sfintele Paști – una dintre cele mai mari sărbători ale anului

IPS Ioan, în Pastorala de Paști: „Fraților, nu-L țineți pe Hristos sub piatra uitării voastre. Nu-L îngropați în uitare!“
Din țară
Programul Rabla 2026. Condițiile și valoarea tichetului, ca anul trecut
Publicat
acum 2 zilepe
8 iulie 2026de
timispress
Programul Rabla 2026 pentru persoane fizice va fi lansat la 20 iulie într-un format similar celui aplicat în sesiunea din 2025 dedicată persoanelor fizice.
Bugetul total alocat pentru acest program este de 300 de milioane de lei.
Ministerul Mediului va păstra formatul programului Rabla de anul trecut, cu aceleași condiții de eligibilitate și aceleași valori ale tichetelor.
Astfel, valoarea ecotichetelor este: 18.500 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen; 15.000 lei pentru un autovehicul nou plug-in hibrid sau pentru o motocicletă electrică; 12.000 lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid; 10.000 lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie termică, inclusiv GPL/GNC, sau pentru o motocicletă.
Ministerul Mediului a mai precizat că a renunțat la criteriile privind originea vehiculelor eligibile, care ar fi întârziat cu câteva luni ordinul de demarare a programului.
Introducerea noilor criterii privind originea geografică a autovehiculelor eligibile, care excludeau, practic, vehiculele non-UE din program, va fi amânată, iar programul va putea fi lansat fără întârzieri suplimentare pentru persoanele fizice care vor să achiziţioneze un autovehicul nou.
Decizia vine după ce reprezentanţii Comisiei Europene, în clarificările solicitate de minister cu privire la noile criterii, au răspuns că introducerea unor limitări suplimentare privind originea autovehiculelor eligibile ar presupune parcurgerea unor proceduri suplimentare la nivel european, care ar întârzia lansarea programului cu cel puţin 3 luni.

Agenția Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică în toate județele din vestul țării.
Interval de valabilitate: 7 iulie, ora 23.00 – 8 iulie, ora 12.00
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și vijelii
Zone afectate: Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și jumătatea de nord a Moldovei
În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și jumătatea de nord a Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze de 50…70 km/h), descărcări electrice și averse (pe arii restrânse 15…25 l/mp).
Din țară
DECIZIE. Proba de marți de la Bacalaureat va fi reprogramată pentru miercuri, din cauza caniculei
Publicat
acum 2 săptămânipe
29 iunie 2026de
timispress
Proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului (matematică/istorie) – proba Ec) din cadrul examenului național de Bacalaureat, programată în ziua de marți, 30 iunie, va avea loc miercuri, 1 iulie.
Amânarea cu o zi față de calendarul inițial a fost aprobată prin ordin de ministru, fiind o decizie cu caracter exceptional luată ca urmare a prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru data de 30 iunie (cod roșu – caniculă). S-a avut în vedere cu prioritate protejarea sănătății elevilor, a profesorilor și a întregului personal implicat în organizarea examenului, precum și pentru asigurarea unor condiții mai bune de examinare, în contextul dat.
Pentru a limita impactul asupra desfășurării examenului și asupra planurilor absolvenților, toate celelalte date prevăzute în calendarul examenului național de Bacalaureat rămân nemodificate. Măsura adoptată are caracter punctual și vizează exclusiv proba scrisă la matematică/istorie.


PROPUNERE. Activitățile de jocuri de noroc, restrânse pe o singură stradă din Timișoara

Global Village 2026. Timișoara va deveni epicentrul diversității globale

Spectacolul TNT „Cântăreața cheală“, selecționat în Festivalul Național de Teatrul, ediția 2026

Cupa mondială la fotbal 2026. Ce echipe se vor înfrunta în sferturile de finală
Programul Rabla 2026. Condițiile și valoarea tichetului, ca anul trecut
Programări online pentru obținerea actelor de identitate, la Timișoara

Radare fixe și camere de detecție a trecerii la semafor, operative la Timișoara, din martie

Nuntă mare în Banat. Stana Stepănescu s-a măritat cu Bojidar Ciobotin

Timişorenii pot afla la telefon ce impozit au de plătit
Vindecări și minuni la Mănăstirea Sfântul Nectarie – un loc binecuvântat din Banat
Articole recente
- PROPUNERE. Activitățile de jocuri de noroc, restrânse pe o singură stradă din Timișoara 10 iulie 2026
- Global Village 2026. Timișoara va deveni epicentrul diversității globale 8 iulie 2026
- Spectacolul TNT „Cântăreața cheală“, selecționat în Festivalul Național de Teatrul, ediția 2026 8 iulie 2026
- Cupa mondială la fotbal 2026. Ce echipe se vor înfrunta în sferturile de finală 8 iulie 2026
- Programul Rabla 2026. Condițiile și valoarea tichetului, ca anul trecut 8 iulie 2026
Cele mai citite
Localeacum 3 aniProgramări online pentru obținerea actelor de identitate, la Timișoara
Localeacum 1 anRadare fixe și camere de detecție a trecerii la semafor, operative la Timișoara, din martie
Evenimenteacum 7 aniNuntă mare în Banat. Stana Stepănescu s-a măritat cu Bojidar Ciobotin
Actualitateacum 10 aniTimişorenii pot afla la telefon ce impozit au de plătit
Spiritualitateacum 10 aniVindecări și minuni la Mănăstirea Sfântul Nectarie – un loc binecuvântat din Banat
Sănătateacum 4 aniCabinetul de terapie cu plăcuțe de cupru, brevetată de regretatul Ioan Ometa, se redeschide. Terapeutul Jurcă continuă serviciile de excelență ale reputatului doctor
Actualitateacum 8 aniÎncepe Curățenia generală de primăvară, la Timișoara
Socialacum 8 aniRuga în Banat. Tradițiile cele mai frumoase din țară





