Ne găsiți și pe:

Internațional

Anul Nou în lume. Locuitorii din Kiribati și Noua Zeelandă au intrat în 2017

Publicat

pe

Locuitorii arhipelagului Kiribati din oceanul Pacific au intrat primii în noul an. Sunt aproximativ 100.000 de oameni pe cele 34 de insule vulcanice sau de corali, răspândite pe o suprafaţă de peste 800 de kilometri pătraţi.

La ora 13, anul 2017 a fost întâmpinat în Noua Zeelandă cu un impresionant foc de artificii chiar în aceste momente la Auckland, cel mai mare oraş al ţării. Artificiile au fost lansate de pe Sky Tower, cel mai înalt zgârie-nori din emisfera sudică, care măsoară nu mai puţin de 328 de metri. Mii de oameni au venit să asiste la spectacolul pirotehnic de pe ţărm, dar şi de pe iahturile şi bărcile ancorate în rada portului din Auckland.

Mai sunt câteva ore până când ne vom despărți de 2016 și vom intra într-un an nou. După cât de multe evenimente a adus 2016 – și e suficient să aruncăm o privire retrospectivă fie și numai pe titlurile știrilor – speranțele într-un an mai bun și mai liniștit sunt îndreptățite. Ca de obicei, motorul de căutare GOOGLE și-a schimbat logo-ul cu ocazia Ajunului Anului Nou. Animația pare să exprime tocmai această nerăbdare de a da pagina și de a trece la un nou capitol, în speranța că vor veni vremuri mai bune.

GOOGLE DOODLE. Anul acesta, „doodle”-ul de la Google ia forma unui joc interactiv și înfățișează o plasă cu baloane însuflețite, care privesc nerăbdătoare la un ceas aflat pe punctul de a bate miezul nopții. Baloanele colorate sar în plasa în care sunt strânse – și din care vor fi eliberate la miezul nopții – ca pentru a ruga timpul să se miște mai repede.

„La mulți ani! În această seară, în toată lumea, împărtășim nerăbdarea de a porni numărătoarea inversă la miezul nopții: 5, 4, 3, 2, 1…” – așa explică „doodle”-ul cei care l-au conceput.  (Doodle-urile sunt acele schimbări distractive, surprinzătoare și uneori spontane ale siglei Google pentru a marca zile de sărbătoare, aniversări, precum și pentru a comemora viața unor artiști, deschizători de drumuri sau a unor oameni de știință celebri).

Spectacole impresionante de lumini sunt așteptate și în Hong Kong, China sau Taiwan.

Cu o oră înaintea Hong Kongului, în 2017 intră Coreea de Sud şi Coreea de Nord. De obicei, conducerea comunistă de la Phenian întâmpină Noul An cu un fastuos foc de artificii. Intrarea în Noul An este unul dintre puţinele momente de bucurie şi poate de speranță pentru locuitorii Coreei de Nord.

Tone de artificii sunt folosite şi în Taiwan. Jerbele strălucitoare sunt lansate din celebrul turn Taipei 101 şi luminează minute în şir capitala statului asiatic.

După artificiile din Sydney, cel mai așteptat spectacol este la Dubai, care a reușit deja de doi ani să intre în Cartea Recordurilor.

 La Moscova, focul de artificii are loc în Piața Roșie. Cu o lungime de 330 de metri și 70 de metri lățime, este cea mai cunoscută din Moscova. Separă Kremlinul, sediul Președinției ruse, de zona comercială şi este locul din care pornesc marile străzi ale capitalei Rusiei. Este, de altfel, locul tradiţional în care se întâlnesc moscoviţii cu ocazia Revelionului. Şi fiindcă temperaturile sunt coborâte, oamenii se încălzesc cu ceai cald, cu tradiţionala votcă sau, după caz, dansând.

După Moscova, anul 2017 va ajunge și la Chișinău, București, Sofia, Istanbul. Când Europa de Est va fi deja de o oră în noul an, uralele de întâmpinare se vor auzi în Europa de Vest.

Germania întâmpină noul an cu măsuri drastice de securitate. Focul de artificii are loc de obicei la Poarta Brandenburg. Şi nu doar artificiile îi ţin în stradă pe cei care se adună în centrul Berlinului pentru a sărbători trecerea în noul an. Artiști şi DJ faimoşi asigură distracţia cu concerte live, proiecţii de lumini şi efecte speciale. Nu lipsesc nici tarabele cu mâncare tradiţională şi vin fiert, întinse pe doi kilometri de bulevard. Gongul de la miezul nopții dă startul unei petreceri care ţine până în zori. Locul ales pentru petrecerea dintre ani nu este întâmplător. Poarta Brandenburg, construită între anii 1788-1791, este un simbol al capitalei germane, de care sunt legate multe evenimente importante din istoria ţării.

Celebrarea lui 2017 va culmina spre dimineață cu New York -ul, unde în Time Square ritualul întâmpinării anului nou va fi ca de fiecare dată plin de culoare, muzică, veselie și fast.

La mulți ani!

 

Sursa: DIGI24.ro

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Internațional

Program de training pentru tinerii jurnaliști din România. Cine poate să aplice

Publicat

pe

Biroul de Legătură al Parlamentului European în România lansează ediţia anului 2026 a programului de training în domeniul afacerilor europene pentru tineri jurnalişti.

„European Parliament Training Programme for Young Journalists“ se va desfășura la Constanța, în perioada 26 – 28 octombrie 2026. Activitățile includ un prim modul concentrat pe cunoștințele generale despre funcționarea Uniunii Europene, precum și pe activitatea mass-media pe teme legate de UE. Cei mai buni dintre jurnaliștii care finalizează prima parte a programului vor avea oportunitatea de a parcurge un al doilea modul, ce va avea loc la Bruxelles sau Strasbourg, la sediul Parlamentului European.

Costurile de transport și cazare în Constanța sunt acoperite de organizatori.

Condiții de eligibilitate

Pentru înscrierea la primul modul de training tinerii jurnaliști trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

– să fie absolvenți ai unui program de studii universitare de licență;

– să aibă o experiență de lucru în instituții de presă care să nu depășească în total trei ani;

– să manifeste un interes pentru temele europene.

Tinerii jurnaliști interesați pot transmite dosarul de candidatură la adresa de e-mail epbucarest@europarl.europa.eu, în intervalul 15 iulie 2026 – 31 august 2026.

Dosarul de candidatură este compus din:

– O scrisoare de intenție de cel mult o pagină, redactată în limba română, care va prezenta motivația participării, interesul pentru domeniul afacerilor europene și impactul preconizat al acestui program pentru viitorul profesional al candidatului;

– Curriculum Vitae, redactat în limba română;

– Copie după legitimația de presă sau scrisoare de recomandare de la instituția de presă cu care colaborează candidatul;

– O selecție de 2 link-uri cu materiale de presă publicate (articole, reportaje scrise, audio sau video).

Evaluarea candidaturilor se va face în baza criteriilor următoare: claritatea și coerenţa materialelor, veridicitatea informațiilor, abilitățile multimedia, sensibilitatea culturală, diversitate și incluziune.

Rezultatele selecției candidaturilor vor fi anunțate la finalul lunii septembrie.

Context

„European Parliament Training Programme for Young Journalists” este un exercițiu de consolidare a capacităților jurnalistice în domeniul Uniunii Europene ale tinerilor profesioniști din mass-media. Programul are scopul de a contribui la o mai bună înțelegere atât a modului în care funcționează Uniunea Europeană și Parlamentul European, cât și a democrației parlamentare și a valorilor pe care aceasta le reprezintă.Training-ul pentru tineri jurnaliști este un program al Parlamentului European, gestionat și implementat de un consorțiu format din Hikari Group si European Media Connections.

Contact

Pentru informații suplimentare vă rugăm să ne contactați la: epbucarest@europarl.europa.eu sau la telefon +40 788 788 879.

Citeste mai mult

Internațional

Cristian Mungiu a câștigat, pentru a doua oară, trofeul „Palme d’Or“, la Cannes

Publicat

pe

Cineastul român Cristian Mungiu, a câștigat trofeul Palme d’Or la cea de-a 79-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes, cu ungmetrajul „Fjord“.

Filmul a mai cucerit patru distincții: Premiul François Chalais (François Chalais Prize), Prix de la Citoyenneté (Citizenship Award), Premiul Juriului Ecumenic (Ecumenical Jury Prize) şi Premiul FIPRESCI (International Critics’ Prize).

Filmul „Fjord“ este o dramă despre complexitatea moralității, cu acțiunea în Norvegia, unde un cuplu evanghelic foarte credincios româno-norvegian se stabilește împreună cu cei cinci copii ai săi și pare, la început, că se integrează fără probleme într-o societate care își proclamă toleranța și respectul față de minorități.

Însă totul se schimbă brusc atunci când apar suspiciuni de violență domestică împotriva copiilor. Autoritățile norvegiene încep să-i privească cu ochi critici pe cei doi soți, pun la îndoială educația lor strictă, care exclude utilizarea platformei video YouTube și a smartphone-urilor, și le critică credința religioasă.

Tensiunea crește până când se declanșează o procedură de plasament care îi vizează pe copii, inclusiv pe cel mai mic dintre frați, un nou-născut care era încă alăptat de mama sa.

Regizorul și scenaristul român Cristian Mungiu a devenit astfel cel de-al 10-lea cineast din istoria Festivalului de la Cannes care a câștigat de două ori mult râvnitul trofeu Palme d’Or – la 19 ani după victoria sa repurtată cu filmul ‘4 luni, 3 săptămâni și 2 zile’ în 2007.

Niciun cineast nu a câștigat de trei ori acest premiu.

Citeste mai mult

Internațional

Cu bicicleta la Zrenjanin. Se deschide, temporar, punctul de frontieră cu Serbia

Publicat

pe

La inițiativa Consiliului Județean Timiș, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române a aprobat și în acest an deschiderea temporară a unui punct de trecere a frontierei pietonal și naval, pe canalul Bega.

Ca urmare a interesului crescut din anii precedenți, Consiliul Județean Timiș a solicitat deschiderea punctului de frontieră în anumite perioade stabilite, pe traseul Timișoara – Zrenjanin.

Weekend-urile în care trecerea graniței va fi posibilă sunt următoarele:

  • 28–29 martie 2026, pietonal (biciclete);
  • 25–26 aprilie 2026 pietonal (biciclete);
  • 2–3 mai 2026 pietonal (biciclete);
  • 7–10 mai 2026 pietonal (biciclete);
  • 29–31 mai 2026 pietonal (biciclete) și naval/portuar pentru ambarcațiuni.

În toate aceste intervale, trecerea frontierei se va face între orele 08:00 și 20:00, în baza unui document de identitate valabil, cu respectarea reglementărilor în vigoare. În perioada 29–31 mai, traversarea va fi posibilă inclusiv pe apă.

Bicicliștii vor avea astfel posibilitatea de a parcurge traseul dintre Timișoara și Zrenjanin pe cea mai lungă pistă de biciclete din România, amenajată pe digul canalului Bega. Traseul are o lungime totală de aproximativ 70 de kilometri, dintre care 37 de kilometri pe teritoriul României.

Acest proiect contribuie la promovarea mobilității sustenabile și a cicloturismului în zona transfrontalieră, valorificând potențialul turistic al regiunii și încurajând un stil de viață activ.

În acest proiect, Consiliul Județean Timiș este partener alături de Administrația Bazinală de Apă Banat și de Primăria Zrenjanin.

Cei interesați să petreacă sfârșitul de săptămână la Zrenjanin pot găsi oportunități de cazare și locații de luat masa pe pagina de internet www.visitzrenjanin.com .

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite