Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Social

Deducerile fiscale pentru copii se acordă de la 1 ianuarie

Publicat

pe

Sumele aferente deducerilor personale au fost majorate de la 1 ianuarie, iar minorii pot fi luaţi în întreţinere de ambii părinţi. De asemenea, în categoria persoanelor în întreţinere pot intra soţia/soţul, copiii, dar şi rudele contribuabilului până la gradul al doilea inclusiv, ale căror venituri impozabile şi neimpozabile nu depăşesc 300 de lei lunar. Salariaţii au dreptul, potrivit legii, la deducere personală din venitul lunar, sumele aferente fiind majorate de la 1 ianuarie, când au intrat în vigoare prevederile noului Cod fiscal. Pe lângă majorarea sumelor aferente deducerilor, HG nr. 1/2016 privind normele de aplicare a noului Cod fiscal prevede că deducerea pentru copiii aflaţi în întreţinere se va acorda ambilor părinţi, faţă de anul trecut, când se acorda unui singur părinte. Deducerea personală se acordă pentru fiecare lună a perioadei impozabile numai pentru veniturile din salarii la locul unde se află funcţia de bază. Potrivit ordinului ministrului de finanţe publicat luni, 25 ianuarie, modul de calcul este diferit în funcţie de cuan¬tumul salariului, iar pentru angajaţii care câştigă mai mult de 3.000 de lei brut pe lună deducerile de bază nu se acordă. Astfel, deducerea personală pentru angajaţii cu salarii brute de până la 1.500 lei se calculează astfel: 300 lei pentru salariatul fără persoane în întreţinere, 400 lei pentru o persoană în întreţinere, 500 lei pentru 2 persoane în întreţinere, 600 lei pentru 3 persoane în întreţinere, 800 lei pentru 4 sau mai multe persoane în întreţinere. Pentru salariile brute cuprinse între 1.501 şi 3.000 de lei, deducerea personală sau deducerile pentru persoanele luate în întreţinere se reduc de la sumele amintite până la 0. În categoria persoanelor în întreţinere pot intra soţia/soţul, copiii sau alţi membri de familie, rudele contribuabilului sau ale soţului/soţiei acestuia până la gradul al doilea inclusiv, ale căror venituri, impozabile şi neimpozabile, nu depăşesc 300 de lei lunar, cu excepţia pensiilor de urmaş, burselor primite de persoanele care urmează orice formă de şcolarizare sau perfecţionare, premiilor şi alte drepturi obţinute de elevi şi studenţi în cadrul competiţiilor interne şi internaţionale şi premiilor obţinute de sportivii medaliaţi la campionatele mondiale, europene şi jocuri olimpice/paralimpice. Potrivit legii, minorii în vârstă de până la 18 ani împliniţi sunt consideraţi întreţinuţi. Nu sunt considerate persoane aflate în întreţinere persoanele fizice care deţin terenuri agricole şi silvice în suprafaţă de peste 10.000 de metri pătraţi în zonele colinare şi de şes, respectiv de peste 20.000 de metri pătraţi în zonele montane. Potrivit portalului noutatifiscale.ro, pentru un salariat care obţine la funcţia de bază un venit brut de 2.650 lei şi are trei copii minori în întreţinere, deducerea se va calcula astfel: 600 lei x (1 – (2.650 lei – 1.500 lei)/1.500 lei)), rezultând un câştig la salariu de 140 lei. Pentru a beneficia de această deducere, salariatul trebuie să depună la Departamentul de resurse umane de la locul de muncă o declarație pe propria răspundere prin care își exprimă opțiunea de a avea funcția de bază la acel angajator sau nu. De asemenea, prin același document, el va informa plătitorul de venituri din salarii și despre persoanele pe care le are în întreținere (cu datele de identificare ale acestora: nume, prenume, cod numeric personal). Potrivit legii, salariatul este obligat să înştiinţeze plătitorul de venituri din salarii în termen de 15 zile calendaristice de la data la care s-a produs un eveniment care generează o modificare, astfel încât angajatorul/plătitorul să reconsidere nivelul deducerii începând cu luna următoare celei în care s-a produs evenimentul.

Social

SAPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce trebuie să faci pentru sporul casei

Publicat

pe

Săptămâna Luminată care urmează imediat Duminicii Pastelui păstrează în credinţa populară o serie de obiceiuri. Conform tradiţiei creștine în aceste zile credincioşii sunt supuşi la numeroase restriciţii.

LUNEA LUMINATĂ. Prin Învierea Domnului Iisus Hristos din morţi, cei din popor cred că Raiul se deschide tuturor sufletelor reţinute în prinsoarea iadului începând de la Adam şi până la venirea Mântuitorului şi rămâne deschis de la Înviere până la Duminica Tomei.

Lunea din Săptămâna Luminată poartă numele de Lunea Albă. Fiind prima zi după Duminica Pastelui, este considerată ziua în care se deschid porţile Raiului şi ale iertării, astfel că orice persoană care moare în acestă zi nu mai trece prin Judecata de Apoi. Tradiţia spune că trebuie să stropeşti casa cu agheazma şi să dai de băut la rude. Conform revistei Superstiţiilor, în unele zone se merge cu obiceiul “udatului” şi al umblatului cu pasc apentru vestirea Învierii.

Marţea din Săptămâna Luminată se mai numeşte şi Marţea Albă şi este impusă drept zi nelucrătoare. Nu se spală, nu se calcă, nu se face curat. Femeile din multe zone rurale dau de pomană în această zi pasca rămasă de la Paşte şi vin roşu.

Miercurea din Săptămâna Luminată poarta numele de Sfânta Mercurie. Bărbaţii se duc să muncească la câmp, însă femeile au interdicţie. Conform tradiţiei, nu e bine a munci de „nunta şoarecilor”. Asta ar însemna să aduci rozătoarele în casă şi să te lipseşti restul anului de bucate pe masă.

Joia din Săptămâna Luminată mai e numită şi Joia Verde, o zi în care se cinstesc holdele, grădinile şi grânele. Cine munceşte în această zi aduce asupra casei nenorocul, seceta şi dăunătorii în livezi. „Joia Rea”, cum mai este denumită această zi, cere un ritual al morţilor. 44 de găleţi cu apă sunt cărate de o persoană, 2 lumânări se aprind la toate cele 4 capete, iar apa astfel „sfinţită” se varsă apoi în fântâna din curte.

Vinerea din Săptămâna Luminată poartă numele de Vinerea Scumpă sau Fântăniţa. Este sărbătoarea Izvorului Tămăduirii. Vinerea Scumpă este în contrast direct cu Vinerea Neagră sau Vinerea Mare, de dinaintea Paştelui. Legendele spun ca Maica Domnului a construit o fântână care avea apă doar in Vinerea Scumpă, căci acea apă era dătătoare de viaţă.

Sursa: RTV.net

Citeste mai mult

Social

Familiile nevoiașe din cartierul Dacia au primit o masă caldă de Florii cu ajutorul studenților ortodocși

Publicat

pe

Campania departamentului filantropic „Zâmbet pentru inimă” din cadrul A.S.C.O.R. Timișoara, intitulată „Împreună de Paști”, s-a încheiat cu participarea copiilor înscriși în program și a organizatorilor la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie din Duminica Floriilor, săvârșită la biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul Dacia al orașului.

„Mulțumită donațiilor primite de la oameni cu suflet mare, mai multe familii din medii defavorizate din județul Timiș au primit alimente pentru masa festivă de Paști. Copiii și părinții acestor familii au avut parte și de Taina Sfintei Spovedanii și a Sfintei Împărtășanii, în cadrul Liturghiei, sub îndrumarea preoților slujitori din parohie”, a spus părintele Zaharia Pereș.

La finalul evenimentului, familiile au servit o masă caldă alături de organizatori și voluntarii asociației, iar în parcul alăturat s-au desfășurat activități recreative.

Asociația Studenților Creștin Ortodocși, filiala Timișoara, le-a mulțumit tuturor donatorilor și celor implicați în organizarea campaniei, aducând mulțumiri speciale părintelui protopop Zaharia Pereș, care a supravegheat îndeaproape buna desfășurare a acțiunii caritabile.

Citeste mai mult

Social

„Cea mai frumoasă poveste din junglă” – 300 de elevi din Timișoara, față în față cu Alexandru Stermin

Publicat

pe

Asociația „Inițiativă în Educație”, în parteneriat cu Editura Humanitas Junior și cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, a organizat în data de 20 martie 2026, la sediul Consiliului Județean Timiș, activitatea educațională „Cea mai frumoasă poveste din junglă. De vorbă cu scriitorul Alexandru Stermin”.

Evenimentul, dedicat elevilor din învățământul primar, a reunit peste 300 de copii, oferindu-le oportunitatea de a intra în dialog direct cu autorul și de a descoperi, dintr-o perspectivă autentică, fascinația pentru natură, explorare și cunoaștere.

Invitatul special, Alexandru Stermin, este biolog, explorator și autor cunoscut pentru modul său captivant de a aduce mai aproape de cititori lumea animalelor și a ecosistemelor îndepărtate. Prin cărțile sale, el reușește să îmbine aventura cu informația științifică, transformând lectura într-o experiență de descoperire și reflecție asupra relației dintre om și natură.

Un punct central al întâlnirii l-a reprezentat prezentarea noii sale cărți, „Cea mai frumoasă poveste din junglă”, apărută în 2025 la Editura Humanitas Junior. Volumul, ilustrat de Oana Gîrneț, spune o poveste plină de aventuri și învățăminte despre oameni trăitori în armonie cu natura și despre curajul a patru copii care pornesc într-o călătorie plină de peripeții pentru a-și salva comunitatea. Pe parcursul narațiunii, cititorii sunt invitați să reflecteze asupra legăturii dintre om și mediu, învățând cât de importantă este grija pentru natură. Cartea este potrivită pentru copiii de peste 8 ani și combină elemente de ficțiune ilustrată cu teme educative despre biodiversitate și responsabilitate față de natură.

„Ne bucurăm că volumul ,,Cea mai frumoasă poveste din junglă” a ajuns și la juniorii timișoreni. Întâlnirea cu autorul a fost mai mult decât un simplu dialog, a fost o invitație la descoperire, la visare și la o conexiune mai profundă cu frumusețea mediului înconjurător. Credem că astfel de experiențe aprind în copii nu doar dragostea pentru lectură, ci și respectul sincer pentru natură.

De asemenea, colaborarea cu Asociația Inițiativă în educație reprezintă un exemplu de bune practici și implicare în educația tinerelor generații.” Otilia Solomon, PR Coordonator Humanitas Junior

Întâlnirea a reprezentat o premieră pentru elevii participanți, care au avut ocazia să asculte o prezentare susținută de autor, să descopere povești din expedițiile sale și să adreseze întrebări, într-un dialog deschis și interactiv. Activitatea a creat un cadru autentic de învățare, în care lectura s-a îmbinat cu experiența directă și cu explorarea lumii dincolo de paginile cărților.

Evenimentul a avut ca scop stimularea interesului pentru lectură și dezvoltarea curiozității față de diversitatea culturală și științifică, prin întâlnirea directă cu un autor contemporan.

„Dialogul direct cu Alexandru Stermin a fost o oportunitate valoroasă de a conecta lectura cu realitatea, cu știința și cu dorința de a descoperi. Ne-am dorit să oferim copiilor nu doar o întâlnire cu un scriitor, ci o experiență care să le deschidă curiozitatea față de lume. Entuziasmul copiilor ne arată că astfel de întâlniri au un impact real și pot transforma lectura într-o aventură personală. Suntem recunoscători și de sprijinul oferit de Gaz Vest, reușind să le oferim copiilor din mediul rural această carte cadou” Andrada Mazilu, coordonator proiecte Asociația inEDU

Asociația Inițiativă în Educație contribuie la îmbunătățirea mediului educațional și cultural din județul Timiș prin crearea de contexte de învățare pentru elevi, profesori și părinți.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite