Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Social

Începe depunerea solicitărilor pentru tichetele sociale electronice pentru copii

Publicat

pe

Începând cu data 23 noiembrie 2020, Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara demarează acțiunea de primire a solicitărilor pentru acordarea tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional, în conformitate cu O.U.G. nr. 133/2020 privind unele măsuri pentru sprijinirea categoriilor de elevi cei mai defavorizaţi care beneficiază de sprijin educaţional pe bază de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional acordate din fonduri externe nerambursabile, precum şi unele măsuri de distribuire a acestora.

Potrivit acestui act normativ, copiii cei mai dezavantajați din învățământul de stat preșcolar ( grădiniță), primar și gimnazial, fără sprijin material, cu venituri la nivelul veniturilor sociale minime acordate familiei acestora, beneficiază în anul școlar 2020-2021, de sprijin financiar acordat sub formă de tichet social pe suport electronic în cuantum de 500 de lei/an școlar.

Aceste tichete sociale emise pe suport electronic  vor putea fi utilizate pentru achiziționarea de materiale școlare necesare frecventării școlii, constând în: articole pe papetărie, caiete, stilouri, articole pentru pictură, ghiozdane și alte articole necesare în școli și grădinițe, precum și articole de vestimentație necesare frecventării școlii și grădiniței.

Destinatar final al acestui sprijin educațional este copilul, titularul tichetului social pe suport electronic pentru sprijin educațional fiind reprezentantul familiei, respectiv reprezentantul legal  al copilului.

Condițiile de eligibilitate pe care trebuie să le îndeplinească solicitanții sunt următoarele:

  • să aibă domiciliul/reședința pe raza municipiului Timișoara;
  • venitul lunar net pe membru de familie realizat în luna iulie a acestui an este de până la 1.115 lei (pentru elevii din ciclul primar și gimnazial), respectiv venitul lunar net pe membru de familie realizat în luna octombrie 284 lei (preșcolari)
  • să facă dovada înscrierii copilului la grădiniţă sau școală.

Pentru anul şcolar 2020-2021 cererile se depun de către reprezentantul familiei sau de către reprezentantul legal al copilului, în perioada 23.11.2020-04.12.2020, în intervalul orar 800-1600, la adresa:

  • B-dul Regele Carol I, nr. 10, sediul Serviciului de Beneficii Sociale

însoţite de următoarele actele doveditoare:

  • acte de identitate ale părinților  /repezentantului legal (în original și copie);
  • documente din care rezultă calitatea de reprezentant legal, în original și copie, după caz (hotărâre judecătorească de încredințare, încuviințare a adopției ; dispoziția conducătorului Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului/ hotărârea instanței de judecată pentru măsura plasamentului, hotărârea judecătorească  de instituire a tutelei/ dispoziția autorității tutelare, potrivit legii );
  • certificatele de naștere ale copiilor ( original și copie);
  • dovada înscrierii la grădiniță/ școală în original și copie ( după caz);

Cererea poate fi transmisă și electronic la următoarea adresa de e-mail a instituției: s.beneficiisociale@gmail.com și poate fi descărcată de pe site-ul Primăriei Municipului Timișoara, urmand ca dosarul cu actele doveditoare sa fie depus la sediul Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, Bulevardul Regele Carol I, nr. 10, Timișoara, Timiș.

Precizăm că, pentru beneficiarii de venit minim garantat conform Legii nr. 416/2001 cu modificările și completările ulterioare precum și pentru beneficiarii prevederilor Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ce se regăsesc în evidențele Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional se acordă pe baza listelor  întocmite în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (5) O.U.G. nr. 133/2020, aceste persoane având obligația să depună doar dovada înscrierii copilului/copiilor la grădiniță/școală pentru anul 2020/2021.

Prima evaluare a cererilor depuse, însoțite de actele doveditoare se va realiza în perioada 04.12.2020-09.12.2020, urmând ca Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara să înainteze lista destinatarilor finali către Instituția Prefectului Județului Timiș până la data de 14.12.2020.

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara are obligația de a actualiza lunar lista destinatarilor finali și de a o înainta Instituției Prefectului Județului Timiș, ca atare, sunt acceptate și solicitările depuse peste acest termen, aceste persoane urmând a se regăsi pe lista destinatarilor finali din luna următoare depunerii cererii.

Mențiunăm că suma de bani de pe tichetul social, aferentă unui an școlar va putea fi folosită timp de un an de zile de la data emiterii, numai pe baza actului de identitate al titularului, aceste tichete putând fi utilizate numai în anumite magazine din raza localității de domiciliu a fiecărui titular de tichet. Lista cu aceste magazine va fi primită de către fiecare persoană, odată cu distribuirea tichetului.

Informații suplimentare se pot solicita și telefonic la numerele 0256-220583.

Social

Program de formare care încurajează cadrele didactice să organizeze activități de învățare în spații muzeale

Publicat

pe

Dascălii din Timișoara au avut ocazia de a participa la un program de formare inovator, descoperind cum pot facilita contexte de învățare în muzee.

În perioada 14 – 19 martie 2024 a avut loc programul de formare „Muzeul-spațiu de învățare” realizat de Asociația „Inițiativă în Educație” și dedicat cadrelor didactice din învățământul preuniversitar. Acesta a cuprins 16 ore de formare teoretică, dar și activități practice, jocuri în echipă, tururi ghidate și exerciții de reflecție.

Programul le-a permis cursanților să cunoască tipologia programelor de educație muzeală și etapele elaborării unui proiect educativ în muzeu, valențele educative ale patrimoniului, modalitățile teoretice și practice de interpretare a patrimoniului pentru public și comunitate, dar și metode și concepte utilizate în educația muzeală.

Activitatea de formare s-a desfășurat pe parcursul a 5 zile, timp în care profesorii au intrat în contact cu diferiți facilitatori și invitați. Dintre aceștia amintim: Sergiu Dema și Cristina Dema, muzeografi ai muzeului Stefan Jäger din Jimbolia, Alina Cristescu și Bogdan Rață, co-fondatori Kunsthalle Bega, Darius Sala și Zoran Marcov, muzeografi ai Muzeului Național al Banatului, Adriana Herman, formator Centrul pentru Formarea Continuă în Limba Germană Sibiu ș.a

În cadrul programului de formare a fost realizată și o cartografiere a muzeelor din Timișoara, iar profesorii au descoperit oferta educațională a acestora. De asemenea, cadrele didactice participante au avut ocazia de a exersa medierea culturală în cadrul expoziției „Crâmpeie identitare: farmecul vieții șvăbești”, organizate în proiect.

„Ne-am dorit foarte mult implementarea acestui proiect, deoarece credem cu tărie că educația muzeală poate fi o parte activă în formarea elevilor și că este extrem de necesară în demersurile culturale. Inițiativa noastră urmărește dezvoltarea unor parteneriate strategice între școli și instituții culturale, contribuind astfel la creșterea calității educației și la formarea unei comunități educaționale active și angajate în dezvoltarea culturală a orașului și a regiunii. Sperăm că profesorii participanți au găsit doza de inspirație necesară și materiale suficiente care să-i susțină în realizarea a mai multor activități și proiecte în muzee. Suntem recunoscători tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui program și le mulțumim muzeelor care au fost deschise colaborării. Apreciem în mod deosebit continuarea parteneriatului cu Muzeul Național al Banatului și suntem recunoscători pentru turul oferit de Muzeul de Artă din Timișoara”, a declarat Andrada Mazilu, coordonatorul proiectului.

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte în cadrul proiectului „FORMA inEDU”. Proiectul urmărește valorificarea resurselor culturale și integrarea artei în mediul școlar prin crearea de contexte educaționale care formează și consolidează competențele pedagogice și interculturale ale cadrelor didactice și dezvoltă parteneriate și rețele culturale la nivel local și regional în perioada februarie – iunie 2024 în Timișoara.

Proiectul face parte din Programul Cultural Național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Power Station+ | Școli creative, derulat de Centrul de Proiecte Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul de la Ministerul Culturii. Programul are scopul de a crea contexte educaționale care să promoveze învățarea interdisciplinară și să formeze cadre didactice ca mediatori culturali și transmițători ai culturii.

Despre Asociația Inițiativă în Educație:

Asociația Inițiativă în Educație susține si contribuie la îmbunătățirea mediului educațional și cultural prin crearea de contexte de învățare și dezvoltare pentru elevi, profesori și părinți din județul Timiș.

Citeste mai mult

Social

Conferință în cadrul proiectului „Public Art”

Publicat

pe

Asociația Sfera Timișoarei anunță cu bucurie Conferința „Public Art“, vineri, 22 martie 2024, de la ora 13:00, la Liceul Tehnologic „Petre Mitroi” din comuna Biled, județul Timiș.

Conferința încheie cu succes proiectul educațional „Public Art“ derulat în perioada aprilie 2023 – martie 2024 de Asociația Sfera Timișoarei în parteneriat cu Primăria Comunei Biled.

În cadrul evenimentului vom celebra împreună rezultatele proiectului implementat în peste 10 localități din județul Timiș. Vă invităm să participați, să vă lăsați inspirați de bunele practici dezvoltate, să interacționați cu alte cadre didactice din școlile bănățene și să descoperiți impactul pe care l-a avut acest proiect în viața a sute de copii din județul nostru.

„Public Art“ este un proiect de educație prin cultură implementat în județul Timiș prin 3 componente cu un impact major în mediul rural:

Școala Public Art

Public Art pentru profesori

Caravana Public Art

În cadrul componentei „Școala Public Art“, elevii au avut ocazia de a-și dezvolta creativitatea, diferite abilități și competențe personale. Activitățile incluse în această componentă au contribuit la dezvoltarea socio-emoțională a elevilor și au avut impact extraordinar asupra dezvoltării caracterului copiilor. Elevii au descoperit importanța perseverenței, și-au cultivat răbdarea, și-au dezvoltat simțul estetic și au învățat să lucreze împreună.

Activitatea de formare Dezvoltarea competențelor cheie prin artă, știință și lectură s-a derulat în 4 localități din județul Timiș, oferind sprijin și pregătire celor aproape 60 de cadre didactice în actul de predare. Ne-am propus ca prin aceste programe de formare să creștem motivația pentru învățare în rândul elevilor și să sprijinim instituțiile să prevină abandonul școlar prin crearea unor experiențe educaționale pozitive.

Caravana „Public Art“ este un concept  prin care arta a ajuns în viața copiilor, trecând pragul localității într-o caravană. În cadrul caravanei au avut loc diferite activități precum: întâlniri cu artiști contemporani, artiști, muzicieni, ilustratori și scriitori, ateliere de teatru, dans și muzică, activități dedicate cunoașterii și promovării patrimoniului, activități de promovare a culturii scrise și altele.

Detalii conferință:

Dată: vineri, 22 martie 2024;

Ora: 13:00;

Locație: Liceul Tehnologic „Petre Mitroi” din comuna Biled, județul Timiș

Vă invităm să ne fiți alături la evenimentul de încheiere a proiectului „Public Art“ unde vom povesti experiența noastră alături de cadrele didactice care au facilitat activitățile educaționale și vom anunța în continuare planurile noastre de a continua activitățile educaționale și culturale pentru copiii din mediul rural.

Proiectul cultural „Public Art“ este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Apel PNRR/2022/C11/I5 – 1 și implementat de Asociația Sfera Timișoarei în perioada aprilie 2023 – iunie 2024.

Proiectul „Public Art“ creează contexte educaționale artistice, culturale şi creative pentru comunitățile rurale şi urbane mici cu un deficit în acest domeniu.

Proiectul contribuie la reducerea abandonului şcolar prin implicarea elevilor în activităţi non-formale și dezvoltarea competenţelor cheie în rândul beneficiarilor.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția finanțatorului.

Finanțatorul nu este responsabil de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Coordonatori proiect: Oana Grimacovschi, Andrada Mazilu și Mirela Olariu.
Responsabil comunicare: Elena Ilie.

Parteneri în cadrul proiectului: Primăria Comunei Biled, Administrația Fondului Cultural Național, In-tuition.ro, Asociația Inițiativă în Educație, Școala Gimnazială „Maria Brindea”, Liceul Tehnologic „Petre Mitroi” Biled, Asociația Colț de Banat, Liceul Teoretic Gătaia.

Mai multe detalii puteţi găsi pe site-ul https://www.sferatm.org/  și pe pagina de Facebook a asociației https://www.facebook.com/sferatimisoarei.asociatia  

Persoană de contact:

Responsabil comunicare: Elena Ilie

Telefon: 0731184841

E-mail: comunicare.sfera@gmail.com

Despre Sfera Timișoarei:

Asociația Sfera Timișoarei își propune să dezvolte spiritul civic al cetățenilor de toate varstele prin implicarea lor în cadrul programelor și evenimentelor sociale, culturale și educaționale.  De asemenea, urmărim conștientizarea și participarea lor activă în viața comunității prin voluntariat, schimb de experiență, donarea și reciclarea bunurilor.

Mirela Olariu, Președinte Asociația Sfera Timișoarei și Oana Grimacovschi, coordonator proiect.

Citeste mai mult

Social

Dragobete – sărbătoarea românească a iubirii

Publicat

pe

Dragobetele, sărbătoarea tinereţii, a veseliei şi a iubirii, are loc în fiecare an în 24 februarie.

În funcţie de regiune, obiceiul Dragobetelui poate avea şi alte denumiri precum „Cap de primăvară”, „Logodnicul sau Însoţitul Păsărilor”, „Dragostitele”, „Ziua Îndrăgostiţilor”, „Sânt Ion de primăvară” sau „Granguru”.

Conform unor legende populare, Dragobetele era considerat fiul babei Dochia, un tânăr chipeş care obişnuia să seducă toate femeile ce îi ieşeau în cale. Totuşi, în prezent, Dragobetele reprezintă pentru români simbolul autohton al dragostei, fiind identificat cu zeul dragostei din mitologia romană, Cupidon, şi cu zeul iubirii în mitologia greacă, Eros.

Dragobetele a fost marcat, de-a lungul timpului, de numeroase tradiţii şi superstiţii, de la jurământul fraţilor de sânge, „zăpada zânelor” strânsă de tinerele necăsătorite pentru proprietăţile ei magice, sărutul obligatoriu în fiecare cuplu care doreşte să îşi menţină iubirea, până la interzicerea plânsului, care ar atrage necazuri în următoarele luni.

Tradiţii

În această zi bărbaţii trebuie să fie în relaţii cordiale cu toate femeile. În caz contrar, aceştia ar fi avut parte de o primăvară plină de ghinion şi un an greu.

Pentru că iubirea dintr-un cuplu să rămână vie de-a lungul anului, tinerii trebuie să se sărute în ziua de Dragobete.

Tot în această zi, ţesutul, cusutul şi toate treburile grele de pe lângă gospodărie sunt interzise. Totuşi, este permisă curăţenia, deoarece se consideră că aceasta este aducătoare de prospeţime şi de spor.

În ziua de Dragobete plânsul le este interzis tinerilor şi tinerelor. În caz contrar, aceştia vor avea parte de necazuri şi supărări în lunile următoare.

În unele regiuni din ţară, ajunul de Dragobete este tratat la fel ca noaptea de Bobotează, când tinerele care doresc să îşi afle ursitul îşi pun sub pernă busuioc sfinţit.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite