Ne găsiți și pe:

Actualitate

Timişoara şi Clujul devin primele oraşe din România care deschid drumul transportului privat „verde“

Publicat

pe

O companie din Timişoara tocmai a achiziţionat patru vehicule electrice BMW i3 pe care le va utiliza pentru servicul său de închiriere limuzine cu şofer. Totodată, noua investiţie va marca şi o extinderea a serviciilor, precum şi o premieră în domeniul transportului de lux din România, scrie capital.ro.

 

Cu mai puţin de o lună în urmă, Capital anunţa că o companie din Cluj va lansa în acest an la Bucureşti un serviciu de car-sharing dedicat firmelor în care va utiliza şi maşini electrice BMW i3. Ei bine, acum, o altă firmă din vestul ţării – de la Timişoara de această dată – a confirmat achiziţionarea unei flote de vehicule electrice de acelaşi tip şi extinderea către Capitală.

 

MLS SRL, companie înregistrată în judeţul Timiş care oferă servicii de închiriere şi leasing de autoturisme a anunţat că tocmai a intrat în posesia primelor două modele BMW i3 dintr-o flotă de patru unităţi comandată dealerului Banat Car Timişoara, parte a grupului Automobile Bavaria. Până la finalul anului în flotă ar putea exista chiar zece astfel de maşini. MLS are trei divizii, CityCar – servicii de rent-a-car, CityCab Airport Shuttle – transport de persoane în regim taxi, şi CityLimo – transport de persoane de tip „chauffeur & limousine“, cea din urmă având deja activiţăţi şi la Bucureşti. Odată cu achiziţia de vehicule electrice, CityLimo, lansează şi o nouă aplicaţie pentru comenzi on-line, dar şi un program de instalare a unei reţele private de staţii de încărcare.

 

„Maşina electrică este o alegere perfectă pentru cei care vor să se deplaseze în oraş, deoarece economisesc resurse financiare şi, totodată, sunt şi prietenoşi cu mediul înconjurător. Totul a pornit din dorinţa de a duce Timişoara în rândul oraşelor din vestul Europei. Şi pentru că am vrut o aliniere completă la standardele europene,  am dezvoltat şi o aplicaţie online, astfel încât doritorii să poată închiria maşini electrice rapid şi eficient“, a declarat Silviu Miloş, managerul CityLimo.

 

Ce înseamnă „chauffeur & limousine“

 

Serviciile oferite de CityLimo se referă la transport privat de persoane în regim de închiriere auto cu şofer. Orice persoană care îşi doreşte să fie transferată de acasă la aeroport, sau oriunde în interiorul oraşului sau chiar interurban poate apela la aceste servicii prin care se pun la dispoziţie nu doar maşina ci şi un şofer profesionist.

 

Conform lui Silviu Miloş, maşinile sunt dotate cu echipamente la cele mai înalte standarde, având inclusiv wifi, iar şoferii sunt profesionişti atestaţi în conducere defensivă, vorbitori de limbi straine, buni cunoscători ai oraşului şi ai traficului existent. Parcul auto al CityLimo este compus, pe lângă noile modele BMW i3, dintre care două au intrat deja în flotă, iar alte două vor fi incluse în câteva zile, din modele Mercedes-Benz şi BMW cu motoare convenţionale. „În parcul auto utilizat pentru transferuri am investit aproximativ 500.000 de euro. Vorbim de vehicule cu propulsoare conventionale şi electrice achizitionate în leasing cu avansuri de minimum 25% pe perioade de maximum patru ani“, menţionează oficialii companiei care adaugă că alţi 50.000 ce euro au fost cheltuiţi pentru dezvoltarea site-ului „care integrează un sistem de management al comenzilor,clienţilor şi partenerilor, precum si al soferilor, dar şi al autoturismelor folosite“.

 

Reţea de încărcare cu 16 staţii „fast-charge“

 

Pe lângă investiţia în maşini şi site, compania MLS are în plan achi­zi­ţionarea şi montarea a 16 staţii fast-charge care vor fi instalate în Timişoara, Deva, Severin, Petrosani, Sibiu,  Vâlcea, Piteşti, Ploieşti, Cluj şi Bucureşti. „Finanţarea provine din surse proprii obţinute în 12 ani de muncă în care am crescut continuu businessul, am reinvestit tot ce am câştigat, am fost în permanentă interacţiune cu clienţii nostri şi am urmărit satisfacerea în totalitate a cerinţelor pieţei. În plus am obţinut ecotichetul de 20.000 de lei/maşină electrică accesând programul «Rabla Plus» şi intenţionăm să depunem documentele pentru a obţine finanţare şi pentru staţiile de încărcare,prin programul «Infrastructura de alimentare verde» care demarează începând cu 15 septembrie 2016“, a declarat pentru Capital, managerul CityLimo, Silviu Miloş.

 

Oficialul consideră că recuperarea investiţiilor va fi făcută „la fel cum am făcut-o şi pe cea pentru maşinile cu motoare convenţionale, din activitatea curentă, iar staţiile de încărcare montate de noi  vor putea fi accesate şi de alţi utlizatori de automobile electrice, contra cost“.

Graţie investiţiilor în maşini şi infrastructură electrică, Timişoara şi Clujul devin primele oraşe din România care deschid drumul transportului privat „verde“. În plus, primul oraş din Europa care a folosit iluminatul electric, Timişoara, vine acum cu o nouă premieră, de această dată naţională, utilizarea automobilelor electrice pentru servicii dedicate persoanelor care au mare grijă de propriul statut. De altfel chiar oficialii CityLimo susţin că utilizarea serviciilor de trasfer „chauffeur & limousine“, denotă, în primul rând, „un mod de exprimare a unicităţii tale ca individ şi identitatea mărcii tale ca produs valoros şi necesar în faţa partenerilor tăi“.

 

Sursa: capital.ro

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Locale

Continuă modernizarea Pasajului Solventul. Trafic închis pentru mașini, pietoni și bicicliști

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara reia lucrările la Pasajul Solventul, parte a nodului strategic de infrastructură din zona de Vest care va asigura noi conexiuni între Nordul și Sudul orașului. Pentru integrarea liniilor de tramvai de pe Calea Bogdăneștilor, de la Solventul și de pe Strada Gării, vor dema lucrări de reamenajare a buclei de la ieșirea din pasaj și de montare a unor aparate speciale de cale. Aceste echipamente automate vor permite schimbarea direcției tramvaielor și conectarea noilor trasee.

„Pasajul Solventul a schimbat deja modul în care se circulă. Mii de șoferi au câștigat timp timp alegând această rută între Ronaț, Blașcovici și Iosefin. Reluăm acum lucrările cu etapa care va integra noile linii de tramvai și conexiunea cu strada Gării, astfel încât acest nod de infrastructură să funcționeze la întreaga sa capacitate”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.

Investiția municipalității include șase aparate de cale: două pentru bucla Calea Bogdăneștilor; unul la intrarea în Pasajul Solventul, unul la ieșirea din pasaj, două pe strada Gării. În paralel, constructorul va executa lucrări de montare a liniei de tramvai și de reamenajare a buclei de pe Calea Bogdăneștilor.

Pentru execuția lucrărilor, din 27 iulie până la 31 decembrie, Pasajul Solventul va fi închis pentru mașini, pietoni și bicicliști. Tramvaiele de pe linia 5 vor fi înlocuite temporar cu autobuze începând cu data de 5 august.

De la deschiderea traficului, cu restricții, aproape 829.000 de autoturisme au traversat pasajul dinspre Calea Bogdăneștilor, iar aproximativ 543.000 dinspre zona Gării.

Investiția pe Strada Gării, cu o nouă linie de tramvai de peste 1,3 km și cale dublă, stații noi cu peroane, carosabil modernizat, trotuare noi și piste de biciclete, este programată să demareze, de asemenea, în acest an. Proiectul include și modernizarea rețelelor edilitare de apă, canalizare, gaze și telecomunicații, precum și instalarea unui sistem de supraveghere video integrat în managementul traficului.

Pasajul Solventul are o valoare de 132 de milioane de lei, din care 89 de milioane de lei de la bugetul local și 43 de milioane prin programul Anghel Saligny. Face legătura între Calea Bogdăneștilor și Strada Gării și are șosea cu două benzi pe sens, linie dublă de tramvai, trotuare și piste de biciclete. Investiția a inclus și o operațiune deosebit de complexă – împingerea pe sub linii de cale ferată a unui cheson de 3.500 mc de beton și 420 de tone de fier, fără oprirea trenurilor. Structura, cu o lungime de aproximativ 70 de metri și o lățime de 28 de metri, a fost împinsă dinspre strada Gării pe o distanță de circa 70 de metri, într-un timp record pentru o astfel de operațiune, desfășurată în sezonul rece: 3 luni.

Citeste mai mult

Locale

PROPUNERE. Activitățile de jocuri de noroc, restrânse pe o singură stradă din Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara propune limitarea activităților de jocuri de noroc la o singură zonă din oraș, la ieșire spre Șag, pe strada Sulina, printr-un regulament care stabilește condițiile de autorizare și funcționare. Astfel, activitatea va putea fi desfășurată într-o zonă preponderent industrială, unde nu sunt locuințe și nici școli.

Regulamentul prevede și o excepție pentru activitățile de tip loto tradițional organizate de Loteria Română, care vor putea funcționa în continuare și în afara acestui perimetru, în spațiile proprii. În aceste locații nu vor fi permise însă alte tipuri de jocuri de noroc sau aparate de joc.

De asemenea, prin acest regulament Primăria Timișoara introduce o taxă anuală de autorizare, calculată în funcție de suprafața spațiului în care operatorii economici își desfășoară activitatea. Valoarea propusă pentru anul 2026 este de 1500 lei/ mp. Autorizația de funcționare pentru activitățile de jocuri de noroc va fi emisă pentru o perioadă de un an, pentru fiecare punct de lucru în parte, prin hotărâre a Consiliului Local.

Regulamentul prevede și sancțiuni pentru nerespectarea condițiilor de funcționare, printre care desfășurarea activității fără autorizație, în afara zonei aprobate sau permiterea accesului minorilor. În cazul abaterilor repetate, se poate dispune suspendarea activității și chiar retragerea autorizației.

Proiectul de hotărâre privind aprobarea regulamentului poate fi consultat la următorul link: https://www.primariatm.ro/proiecte-hcl/0e34bcd4-1e7d-4a2a-8b49-3f37e7038f1b

Citeste mai mult

Locale

Global Village 2026. Timișoara va deveni epicentrul diversității globale

Publicat

pe

Pe 25 și 26 iulie, începând cu ora 18:00, Timișoara va deveni epicentrul diversității globale prin găzduirea evenimentului Global Village.

Astfel, AIESEC Timișoara va găzdui cei mai mulți internaționali de până acum, oferindu-le oportunități de stagii internaționale, experiențe de voluntariat și proiecte educaționale cu impact local și global.

Totodată, AIESEC dorește să reunească voluntarii din toate colțurile lumii pentru a crea cel mai mare eveniment multicultural din Timișoara.

Evenimentul este dedicat în special tinerilor care își doresc o experiență autentică de expunere transculturală. Participanții vor avea ocazia unică de a interacționa direct cu reprezentanți și ambasadori culturali din țări precum Turcia, China, Egipt și Tunisia și multe altele.

„Global Village este mai mult decât un simplu festival; este locul unde diferențele noastre devin punți de legătură și ne demonstrează că suntem mai puternici împreună. Ne dorim ca prin acest eveniment să oferim comunității din Timișoara o fereastră către lume și să inspirăm tinerii să devină cetățeni globali activi”, a declarat Brianna Ghenade, directorul de evenimente al AIESEC Timișoara

Global Village este principala inițiativă multiculturală susținută de către AIESEC prin care își propune să aducă nu doar un simplu eveniment cultural, dar o oportunitate de a crește înțelegerea interculturală între participanți și comunitatea locală.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite