Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Psihologie

DEZVOLTARE PERSONALĂ. Culorile din spatele stării noastre de spirit

Publicat

pe

Te simți neliniștit într-o cameră galbenă? Culoarea albastră te face să te simți calm și relaxat? Culoarea este un instrument puternic de comunicare și poate fi utilizată pentru a semnala acțiunea, influența starea de spirit și chiar influențarea reacțiilor fiziologice. Anumite culori au fost asociate cu tensiunea arterială crescută, metabolismul crescut și oboseala ochilor. Cum funcționează exact culoarea? Cum afectează culorile dispoziția și comportamentul?


Psihologia culorilor este definită ca efectul radiației electromagnetice a luminii asupra stării și comportamentului uman – o reacție psihofizică universală, care nu este atât de puternic influențată de cultură, vârstă și sex precum se crede în general.

În opinia cunoscutului psiholog român Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), este important să înțelegem că există o mare diferență între psihologia culorii și simbolistica culorii. Din punct de vedere istoric, ceea ce este adesea descris ca psihologie a culorii este de fapt simbolismul culorii – asocierile conștiente pe care suntem condiționați să le facem.

“Răspunsurile culturale la culoare provin dintr-o varietate de cauze: de exemplu, verde este culoarea sacră în tot Islamul, fiind culoarea hainei Profetului; în Irlanda este considerată o culoare norocoasă, poate pentru că atunci când lumea din jurul nostru conține mult verde, aceasta indică prezența apei și, prin urmare, puțin pericol de foamete. În Anglia culoarea verde este văzută ca o culoare care aduce ghinion, posibil din cauza asocierii sale cu degradarea și boala. Există multe exemple de simbolism al culorilor: movul este asociat cu regalitatea pentru simplul motiv că, până relativ recent în istoria noastră, era o vopsea extrem de scumpă și numai regalitatea și-o putea permite. Roșul este culoarea sângelui și a fost adeseori asociată cu războiul. Aceste asocieri coincid adesea cu psihologia culorii (de fapt roșu poate declanșa agresivitate), dar nu sunt în niciun caz același lucru”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

În 1666, omul de știință englez Sir Isaac Newton a descoperit că atunci când lumina albă pură trece printr-o prismă, aceasta se separă în toate culorile vizibile. Newton a mai descoperit că fiecare culoare este alcătuită dintr-o singură lungime de undă și nu mai poate fi separată în alte culori.

Alte experimente au demonstrat că lumina poate fi combinată pentru a forma alte culori.
De exemplu, lumina roșie amestecată cu lumina galbenă creează o culoare portocalie. Unele culori se anulează reciproc atunci când sunt amestecate și duc la o lumină albă.

Efectele psihologice ale culorii
De ce culoarea este o forță atât de puternică în viața noastră? Ce efecte poate avea asupra corpului și minții noastre? În timp ce percepțiile de culoare sunt oarecum subiective, există unele efecte de culoare care au sens universal.

“Culorile din zona roșie a spectrului de culori sunt cunoscute sub numele de culori calde și includ roșu, portocaliu și galben. Aceste culori calde evocă emoții, de la sentimente de căldură și confort la sentimente de furie și ostilitate. Culorile din partea albastră a spectrului sunt cunoscute sub numele de culori reci și includ albastru, violet și verde. Aceste culori sunt adesea descrise ca fiind calme, dar pot aminti și sentimentele de tristețe sau indiferență. Există patru culori psihologice primare – roșu, albastru, galben și verde. Ele se raportează respectiv la corp, la minte, la emoții și la echilibrul esențial dintre aceste trei”, declară psihologul Laura Maria Cojocaru

Proprietățile psihologice ale celor unsprezece culori de bază sunt următoarele:

  1. ROȘU. Fizic. Pozitiv: curaj fizic, forță, căldură, energie, supraviețuire de bază, „luptă sau fugă”, stimulare, masculinitate, entuziasm. Negativ: sfidare, agresivitate, impact vizual, încordare. “Fiind cea mai lungă lungime de undă, roșul este o culoare puternică. Deși nu este cel mai vizibil din punct de vedere tehnic, are proprietatea de a părea a fi mai aproape decât este și, prin urmare, ne atrage atenția mai întâi. De aici și eficiența sa în semafoarele din întreaga lume. Efectul său este fizic; ne stimulează și crește rata pulsului, dând impresia că timpul trece mai repede decât în realitate. Se leagă de principiul masculin și poate activa instinctul de „luptă sau fugă”. Roșul este puternic și foarte simplu. Roșu pur este cea mai simplă culoare, fără subtilitate. Este stimulant și plin de viață, foarte prietenos. În același timp, poate fi perceput ca fiind solicitant și agresiv”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.
  2. ALBASTRU. Intelectual. Pozitiv: Inteligență, comunicare, încredere, eficiență, seninătate, datorie, logică, răceală, reflecție, calm. Negativ: răceală, distanță, lipsă de emoție, neprietenie. “Albastrul este culoarea minții și este în esență liniștitor; ne impactează mental, mai degrabă decât reacția fizică pe care o avem la roșu. Un albastru puternic va stimula gândirea clară, în timp ce tonurile de albastru mai deschise vor calma mintea, vor ajuta la concentrare și în consecință, vor acționa ca un calmant mental. Albastrul este culoarea comunicării clare. Obiectele albastre nu par a fi la fel de aproape de noi ca cele roșii. Mai multe studii au dovedit că albastrul este culoarea preferată a lumii. Cu toate acestea, poate fi de asemenea perceput ca fiind rece, lipsit de emoții și neprietenos”, este de părere specialistul.
  3. GALBEN. Emoţional. Pozitiv: Optimism, încredere, stimă de sine, extraversiune, forță emoțională, prietenie, creativitate. Negativ: iraționalitate, frică, fragilitate emoțională, depresie, anxietate, sinucidere. “Lungimea de undă galbenă este relativ lungă și, în esență, stimulează. În acest caz stimulul este emoțional, prin urmare galbenul este cea mai puternică culoare din punct de vedere psihologic. Galbenul potrivit ne va ridica spiritul și stima de sine, fiind culoarea încrederii și optimismului. Prea mult galben, sau tonul greșit în raport cu celelalte tonuri dintr-o schemă de culori, poate provoca scăderea stimei de sine, dând naștere fricii și anxietății”, afirmă psihologul Laura Maria Cojocaru.
  4. VERDE. Echilibru. Pozitiv: armonie, echilibru, împrospătare, dragoste universală, odihnă, restaurare, reasigurare, conștientizare a mediului, echilibru, pace, amabilitate. Negativ: plictiseală, stagnare, enervare. „Verdele este odihnitor pentru ochi și nu necesită nici o ajustare. Fiind în centrul spectrului, este culoarea echilibrului – un concept mai important decât își dau seama mulți oameni. Când lumea din jurul nostru conține mult verde, acest lucru indică prezența apei și puțin pericol de foamete, așa că suntem liniștiți de verde, la un nivel primitiv. În mod negativ, poate indica stagnare și, utilizată incorect, va fi percepută ca fiind o culoare prea blândă”, declară specialistul.
  5. VIOLET. Spiritual. Pozitiv: conștientizare spirituală, izolare, viziune, lux, autenticitate, adevăr, calitate. Negativ: Introversiune, decadență, suprimare, inferioritate. „Cea mai scurtă lungime de undă este violet. Este nevoie de conștientizare la un nivel superior de gândire, chiar și în spectrul valorilor spirituale. Este extrem de introvertit și încurajează contemplarea profundă sau meditația. Are asocieri cu regalitatea și comunică de obicei cea mai bună calitate posibilă. Fiind ultima lungime de undă vizibilă înaintea razei ultraviolete, are asocieri cu timpul și spațiul și cosmosul. Utilizarea excesivă a violetului poate aduce prea multă introspecție, iar tonul greșit al acestuia comunică ceva ieftin și urât, mai rapid decât orice altă culoare”, explică Laura Maria Cojocaru.
  6. PORTOCALIU. Pozitiv: confort fizic, mâncare, căldură, securitate, senzualitate, pasiune, abundență, distracție. Negativ: privare, frustrare, frivolitate, imaturitate. “Deoarece este o combinație de roșu și galben, portocaliul este stimulant, iar reacția la acesta este o combinație între fizic și emoțional. Ne concentrează mintea pe probleme de confort fizic – mâncare, căldură, adăpost etc. – și senzualitate. Este o culoare „distractivă”. În mod negativ, s-ar putea concentra pe exact opusul – privarea. Acest lucru este mai probabil atunci când portocaliul cald este utilizat cu negru. La fel, prea mult portocaliu sugerează frivolitate și lipsa unor valori intelectuale serioase”, afirmă specialistul.
  7. ROZ. Pozitiv: Liniște fizică, hrană, căldură, feminitate, dragoste, sexualitate, supraviețuire a speciei. Negativ: inhibiție, claustrofobie emoțională, emasculare, slăbiciune fizică. “Fiind o nuanță de roșu, rozul ne afectează și fizic, dar calmează, mai degrabă decât stimulează. (Interesant este că roșul este singura culoare care are un nume complet separat pentru nuanțele sale. Nuanțele de albastru, verde, galben etc. fiind pur și simplu numite albastru deschis, verde deschis, etc.) Rozul este o culoare puternică din punct de vedere psihologic. Reprezintă principiul feminin și supraviețuirea speciei, este hrănitor și liniștitor fizic. Prea mult roz este drenant fizic și poate fi oarecum emasculant”, spune Laura Maria Cojocaru.
  8. GRI. Pozitiv: neutralitate psihologică. Negativ: Lipsă de încredere, umezeală, depresie, hibernare, lipsă de energie. „Griul pur este singura culoare care nu are proprietăți psihologice directe. Cu toate acestea, este destul de supresiv. O absență virtuală a culorilor este deprimantă și atunci când lumea devine gri, suntem condiționați instinctiv să ne retragem și să ne odihnim. Cu excepția cazului în care tonul precis este corect, griul are un efect de amortizare asupra altor culori folosite cu acesta. Folosirea intensă a griului indică de obicei lipsa de încredere și teama de expunere”, este de părere psihologul.
  9. NEGRU. Pozitiv: sofisticare, strălucire, mister, securitate, siguranță emoțională, eficiență, substanță. Negativ: opresiune, răceală, amenințare, greutate. “Negrul nu este o culoare primară, secundară sau terțiară. De fapt, negrul nu este pe paleta de culori, deoarece nu este considerat o culoare. Este esența tuturor culorilor. Sau mai bine zis, absorbția tuturor culorilor. Negrul absoarbe toată lumina din spectrul de culori. Potrivit psihologiei culorii, emoția legată de culoare depinde în mare măsură de preferințele noastre personale și de experiențele anterioare cu acea culoare anume. Culoarea neagră nu este diferită. Implicațiile psihologice ale acestora sunt considerabile. Creează bariere de protecție, deoarece absoarbe toată energia care vine spre tine și învelește personalitatea. Negrul este în esență o absență a luminii, deoarece nu se reflectă lungimi de undă și, prin urmare, poate fi amenințător, mulți oameni se temându-se de întuneric. În mod pozitiv, comunică o claritate absolută, fără nuanțe fine. Comunică rafinament și excelență fără compromisuri și funcționează deosebit de bine cu albul. Negrul creează o percepție a greutății și a seriozității. Este un mit că hainele negre slăbesc. Adevărul din spatele mitului este că negrul este cea mai recesivă culoare, o chestiune de a nu atrage atenția asupra ta, mai degrabă decât de a te face să arăți mai subțire”, afirmă psihologul.
  10. ALB. Pozitiv: igienă, sterilitate, claritate, puritate, curățenie, simplitate, rafinament, eficiență. Negativ: Sterilitate, răceală, bariere, neprietenie, elitism. “Așa cum negrul este absorbție totală, tot așa albul este reflexie totală. De fapt, reflectă întreaga forță a spectrului în ochii noștri. Astfel, creează și bariere, dar diferit de negru. Comunică: „Nu mă atinge!” Albul este puritate și, ca și negrul, fără compromisuri; este curat, igienic și steril. Conceptul de sterilitate poate fi, de asemenea, negativ. Vizual, albul oferă o percepție sporită a spațiului. Efectul negativ al albului asupra culorilor calde este acela de a le face să arate și să se simtă crude”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.
  11. MARO. Pozitiv: seriozitate, căldură, natură, pământesc, fiabilitate, sprijin. Negativ: lipsă de umor, greutate, lipsă de rafinament. “Maro este format de obicei din roșu și galben, cu un procent mare de negru. În consecință, are aceeași seriozitate ca și negrul, dar este mai cald și mai moale. Are elemente ale proprietăților roșii și galbene. Culoarea maro este asociată cu pământul și lumea naturală. Este o culoare solidă, fiabilă și majoritatea oamenilor o consideră liniștită, mai favorabilă decât negrul popular, care este supresiv, mai degrabă decât suportiv”, conchide psihologul Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI) și președinte și fondator al Asociației ”Generația Iubire” este Psihoterapeut şi Trainer în Programare Neuro-Lingvistică.

Imagine de Artturi Mäntysaari de la Pixabay

Psihologie

DEZVOLTARE PERSONALĂ. Ce este frica de abandon și cum scăpăm de ea

Publicat

pe

Teama de abandon este, fără îndoială, una dintre cele mai frecvente și mai dăunătoare forme de anxietate și una dintre cele mai puternice manifestări de autosabotare și suferință emoțională.

Persoanele cu frică de abandon au tendința de a afișa comportamente și modele de gândire care le afectează profund relațiile personale. În consecință, teama de abandon poate fi devastatoare.

În cazul în care suferi de această afecţiune psihologică este aproape imposibil să menţii relaţii sănătoase pe durate lungi de timp. Aceasta se poate asemăna cu o frică paralizantă, care îţi va sabota involuntar relaţiile interumane.

Despre teama de abandon, hipnoterapeutul Eugen Popa, președintele Asociației Române de Hipnoză, afirmă “ Traumele legate de abandon includ, de multe ori, răni vechi, adesea experimentate în copilărie, când părinții au fost indisponibili din punct de vedere emoțional sau, în cazuri extreme, când s-a resimțit pierderea unui părinte. Sentimentul de nesiguranță și anxietatea, care pot acompania această teamă, duc adesea la consumul de substanțe și la comportamente abuzive, sabotând, astfel, intimitatea și siguranța pe care ți le dorești în relații.”

Cele 4 semne cheie care îți arată suferi de teamă de abandon:

Frică intensă: Ai putea observa o frică copleșitoare de a fi lăsat singur, chiar și pentru o perioadă scurtă. Aceasta este adesea însoțită de anxietate și suferință.

Dificultăți în relații: S-ar putea să ai dificultăți în a avea încredere în ceilalți, temându-te că te vor părăsi. Acest lucru poate duce la dificultăți în a forma și menține relații.

Imagine negativă de sine: Ai putea crede că nu ești demn de iubire sau atenție, ceea ce duce la sentimente de dispreț față de tine însuți.

Instabilitate emoțională: Schimbări de dispoziție sau reacții emoționale bruște și intense pot fi o apariție frecventă.

Milioane de oameni se luptă cu teama de abandon în relația de cuplu. Poate este cea mai evidentă manifestare a acestei traume.

Când vine vorba de relații, poți recunoaște teama de abandon dacă ai mai multe dintre următoarele comportamente:

Te atașezi rapid – chiar și în cazul partenerilor indisponibili emoțional sau relațiilor dificile

Lipsă de angajament deplin și puține relații pe termen lung

Rămâi în relații, oricât de nesănătoase ar fi

Te străduiești să pari greu de mulțumit și cucerit

Ai dificultăți în a experimenta intimitatea emoțională

Ești adesea gelos și nesigur pe orice apare în viața partenerului tău

Ai tendința să te gândești prea mult la lucruri pentru a afla semnificații ascunse

Ești hipersensibil la critici

Te obsedează orice greșeală pe care o faci în relație

Ești obsedat de ceea ce gândește partenerul despre tine

Îți vezi partenerul ca singura sursă de fericire și împlinire

Teama de abandon este o experiență foarte reală și foarte dureroasă, însă dacă înveți să practici autocompasiunea, poți reuși în timp cu răbdare și înțelegere, să depășești momentele în care se declanșează. Îmbunătățirea imaginii de sine și iertarea sunt de asemenea elemente favorabile construirii stimei de sine și eliminării fricii de abandon.

Acest proces  implică trei elemente principale:

Autocompasiune: în momentele dificile, fii mai blând și mai înțelegător cu tine, și mai puțin judecător și aspru evaluator. Știu, acest lucru pare simplu în teorie, dar este mult mai dificil în practică. Reține însă că, cu cât ai o atitudine mai caldă și de acceptare față de tine însuți și de luptele tale interioare, cu atât te vei simți mai puternic în fața circumstanțelor dificile

Conștientizare: A fi conștient înseamnă să nu te identifici excesiv cu gândurile și sentimentele tale. Când experimentezi teama de abandon, tendința este să ai o mulțime de gânduri răutăcioase față de tine însuți, perpetuând și dând putere acestei temeri. Imaginează-ți cum ar fi dacă ai putea recunoaște aceste gânduri și sentimente fără a le lăsa să te copleșească. Ai putea să ai o atitudine mai blândă față de tine și să lași aceste gânduri să treacă ca niște nori pe cer în loc să plutești printre ele?

Acceptare: Cu cât fiecare dintre noi poate accepta mai mult că suntem simpli oameni și, la fel ca toți oamenii, vom avea lupte de dus în viața asta, cu atât mai multă compasiune de sine și mai multă forță putem cultiva. Dacă îți poți aminti în mod constant că nu ești singurul și că suferința e parte din realitatea vieții, cu atât poți face față mai ușor stărilor și sentimentelor de frică de abandon.

„Este nevoie de curaj pentru ca cineva să fie dispus să vadă ce îi face rău și să facă față sentimentelor primare de abandon pe care le-a avut în copilărie, când nu avea control asupra situației sale. Cu toate acestea, dacă ești capabil să faci față acestor sentimente, te poți elibera esențial de multe dintre lanțurile trecutului tău și de teama de abandon. Poți deveni un adult sigur pe tine, care este capabil să creeze noi povești și noi relații în care se simte în siguranță, se simte văzut, liniștit, iubit și acceptat.” ne asigură Eugen Popa.

Eugen Popa este unul dintre cei mai cunoscuţi şi bine pregătiţi traineri din România şi preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză. De-a lungul carierei s-a specializat atât în metode de terapie și dezvoltare personală Occidentale (Hipnoză, NLP, Mindset, Habits, Psihologie Pozitivă) cât și Orientale (Meditație, Yoga, Spiritualitate), fiind astăzi un trainer holistic în toată puterea cuvântului. Studiile sale l-au purtat pe trei continente, în Europa, Asia și Statele Unite, iar până în prezent a susţinut conferinţe, traininguri şi workshop-uri în Thailanda, Statele Unite ale Americii, Brazilia, Turcia, Grecia, Anglia, Germania etc., la care au participat mii de oameni.

Citeste mai mult

Psihologie

DEZVOLTARE PERSONALĂ. Cum abordăm manipularea emoțională ca să nu ne afecteze viața de zi cu zi

Publicat

pe

Mulți dintre noi avem în viața noastră persoane care par mereu să se simtă nedreptățite, lipsite de putere și care dau vina de fiecare dată pe cineva pentru ceea ce trăiesc. Acestea cred, în general, că viața li se întâmplă în afara controlului personal. Poate că ești chiar tu unul dintre aceștia, poate lucrezi cu cineva așa sau poate că ești căsătorit cu unul.

Mentalitatea de victimă este o modalitate de a privi viața, o orientare automată către sentimente de nedreptățire. Această mentalitate îi face pe oameni să se simtă lipsiți de putere în fața circumstanțelor și să se asigure că, orice s-ar întâmpla, niciodată nu este vina lor (inclusiv trăsăturile de personalitate pe care nu au capacitatea de a le schimba în ei înșiși).

Angela Nuțu, psihoterapeut și coach: „Mentalitatea de victimă este convingerea că, în orice situație dată, ești victima. Este percepția și concluzia pe care o tragi în cazul în care te plasezi ca victimă și pe alții ca făptuitori. În cei 20 ani de coaching, am învățat că două lucruri nu îi plac niciunui om: 1) să fie numit „victimă” și 2) să interacționeze cu o „victimă”. Să clarificăm: există o diferență între a fi cu adevărat o victimă a traumei sau a unui eveniment tragic în viață, și a trăi cu o mentalitate de victimă (o atitudine sau dispoziție care determină modul în care o persoană vede, răspunde și interpretează situațiile). Am întâlnit mulți oameni care au trecut prin traume și care depun efortul necesar pentru a duce o viață productivă după acestea.”

Semnele unei mentalități de victimă includ adesea următoarele:

Dai vina pe alții pentru problemele și dificultățile tale

Ai o perspectivă negativă asupra vieții, anticipând și așteptând rezultate negative

Ești întotdeauna în căutarea validării, atenției și simpatiei celor din jurul tău

Fugi de responsabilități și îi lași pe ceilalți să decidă

Eviți să îți asumi răspunderea pentru acțiunile și alegerile tale

Ai constant sentimente de neputință, lipsă de putere și de control

Te autocompatimești

Ai o rezistență mare la schimbare

O mare parte din modul în care gândești și acționezi ca adult este rezultatul credințelor pe care le-ai creat despre tine și despre lume în timpul copilăriei. Persoanele cu o mentalitate de victimă în relații pot să fi avut modul de gândire al victimei modelat pentru ei de către îngrijitorii lor; mai ales dacă au avut un părinte anxios sau cu diverse dependențe.

Copiii crescuți de părinți cu probleme emoționale sau dependențe sunt adesea victime ale abuzului și/sau neglijării, ceea ce îi face să simtă că lumea nu este un loc sigur. Chiar dacă în cele din urmă cresc și pot avea grijă de ei înșiși ca adulți, ei rămân totuși cu acel sentiment de nesiguranță, mai ales atunci când sunt într-o relație. Uneori, acești indivizi cresc pentru a deveni codependenți în relații.

Desigur, dacă îți dai seama că ești prins într-o mentalitate de victimă, există câteva lucruri cu care poți începe chiar acum pentru a face schimbări pozitive în viața ta:

Recunoaște gândurile și comportamentele negative: În primul rând, începe prin a fi conștient de gândurile și comportamentele tale negative. Este important să recunoști și să înțelegi aceste modele de gândire pentru a începe să le schimbi.

Asumă-ți responsabilitatea: În loc să dai vina pe alții sau pe circumstanțe externe, începe să-ți asumi responsabilitatea pentru propria viață.

Încurajează schimbarea: Este important să ai curajul să faci schimbări pozitive în viața ta pentru a putea să începi să ieși din rolul de victimă.

Caută suport: Nu ezita să ceri ajutor și suport din partea prietenilor, familiei sau unui profesionist în domeniul sănătății mintale. Terapia cognitiv-comportamentală poate fi utilă în schimbarea gândirii și comportamentelor asociate cu mentalitatea de victimă.

Setează obiective și acționează: Stabilește obiective realiste și începe să faci mici pași către atingerea lor. Este important să dezvolți o mentalitate de creștere și să fii dispus să îți asumi riscuri și să înveți din eșecuri.

Fii atent la limbaj: Înlocuiește cuvintele negative cu afirmații pozitive și încurajatoare. Fii atent la modul în care vorbești cu tine însuți și începe cu transformarea dialogului intern.

“Depășirea unei mentalități de victimă necesită o combinație de conștientizare de sine, introspecție și angajament față de creșterea personală. Prin recunoașterea și contestarea modelelor negative de gândire, asumarea responsabilității pentru acțiunile proprii, căutarea suportului din partea celor din jurul tău și dezvoltarea unei mentalități mai puternice, este posibil să te îndepărtezi treptat de mentalitatea de victimă și să adopți o abordare mai proactivă și mai puternică față de viață. Este un proces care necesită timp, efort și autoreflecție, dar cu dedicare și suportul potrivit, poți face progrese semnificative în depășirea mentalității de victimă și în traiul unei vieți mai împlinite.” concluzionează Angela Nuțu.

Angela Nuțu este Psihoterapeut și unul dintre cei mai cunoscuţi şi bine pregătiţi traineri din România, Vicepreşedinte al Asociaţiei Române de Hipnoză. Are experiență de peste 10 ani în domeniul comunicării și al instruirii adulților și de peste 15 ani în domeniul antreprenoriatului și al afacerilor. Membru Fondator al Asociației Române de Coaching, Formator acreditat ANC, Trainer acreditat NLP și  Psihoterapeut.

Citeste mai mult

Psihologie

PSIHOLOGIE. Cum ne afectează Sindromul Impostorului

Publicat

pe

Într-o lume în care standardele și așteptările sunt mereu în creștere, mulți dintre noi ne confruntăm cu un fenomen psihologic insidios cunoscut sub numele de sindromul impostorului.

Această afecțiune îi face pe cei care o experimentează să se simtă ca și cum nu ar fi vrednici de succesele sau realizările lor, chiar și atunci când acestea sunt evidente pentru toți ceilalți.

Sindromul impostorului este experiența psihologică în care te simți ca un fals sau un impostor, în ciuda oricărui succes autentic pe care l-ai realizat. Poate apărea în contextul muncii, relațiilor, prieteniilor dar și în orice alt context al vieții.

Despre cum recunoști acest tipar psihologic, hipnoterapeutul Eugen Popa, președintele Asociației Române de Hipnoză, afirmă: „Imaginează-ți că ai obținut un loc într-o echipă de proiect sau ai primit o promovare la locul de muncă. În loc să te simți mândru și împlinit, te cuprinde o senzație de disconfort și neliniște. Chiar dacă ceilalți îți spun că meriți pe deplin aceste reușite, tu te simți ca și cum ai fi un impostor care a reușit să se strecoare printre ceilalți. „Am avut noroc. Nu am făcut mare lucru.” Îți sună cunoscut? Pe scurt, acest sindrom se manifestă prin acel sentiment pe care îl ai atunci când simți că nu aparții unui loc sau unei situații, atunci când simți că parcă „nu meriți” sau că nu ți se cuvine ceva, teama de a nu fii „descoperit”, teama că ceilalți vor „afla”, „ce ești tu cu adevărat”, „adevărata” ta față”.

Sindromul impostorului este un fenomen psihologic care a fost descris pentru prima dată în anii 1970 de către psihologi Pauline Clance și Suzanne Imes, care au observat că mulți oameni de succes se simt, în secret, nesiguri în privința capacităților lor.

Studiile ulterioare au confirmat că sindromul impostorului este o problemă reală, care afectează o gamă largă de persoane, indiferent de statutul socio-economic sau realizările profesionale. Este adesea asociat cu perfecționismul și autodisciplina excesivă și poate avea un impact negativ asupra stimei de sine și bunăstării mentale.

Cum recunoști Sindromul Impostorului?

Autocritica excesivă: Persoanele care suferă de sindromul impostorului sunt adesea prea dure cu ele însele, punându-și mereu la îndoială abilitățile și realizările lor. Chiar dacă obțin rezultate bune, se vor concentra asupra defectelor și eșecurilor lor.

Perfecționismul exagerat: Cei afectați de acest sindrom se străduiesc întotdeauna să atingă standardele cele mai înalte și să nu facă niciodată greșeli.

Frica de eșec: Persoanele cu sindromul impostorului se tem constant că vor fi descoperite ca impostori și că vor eșua în cele din urmă. Această frică îi poate împiedica să-și asume noi provocări și să-și îndeplinească potențialul.

Compararea constantă: O persoană afectată de sindromul impostorului se compară mereu cu ceilalți și se simte mereu inferioară. Chiar și atunci când este apreciată sau recunoscută pentru realizările sale, va găsi întotdeauna pe cineva care pare să fie mai talentat sau mai capabil.

Disocierea succesului: Când au succes, persoanele afectate de sindromul impostorului îl atribuie adesea norocului sau circumstanțelor externe, refuzând să recunoască propriile lor eforturi și talente.

Teamă de a se promova: Ezită să-și promoveze propriile realizări sau să se afirme în fața altora, de teama că vor fi percepuți ca fiind aroganți sau că vor fi dezvăluiți ca impostori.

Stres și anxietate: Sindromul impostorului poate duce la niveluri ridicate de stres și anxietate, pe măsură ce persoanele se luptă să facă față presiunii de a se menține la nivelul așteptărilor lor exagerate.

„Sindromul impostorului nu are o încadrare clinică, ci este un tipar psihologic, care însă poate avea un impact semnificativ asupra stimei de sine și bunăstării mentale. Este important să recunoaștem și să conștientizăm aceste simptome pentru a putea să ne gestionăm mai bine sentimentele și să ne depășim fricile și îndoielile. Prin acceptarea și îmbrățișarea propriei noastre valori și realizări, putem învinge sindromul impostorului și să ne trăim viața cu încredere și autenticitate” recomandă Eugen Popa.

Eugen Popa este unul dintre cei mai cunoscuţi şi bine pregătiţi traineri din România şi preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză. De-a lungul carierei s-a specializat atât în metode de terapie și dezvoltare personală Occidentale (Hipnoză, NLP, Mindset, Habits, Psihologie Pozitivă) cât și Orientale (Meditație, Yoga, Spiritualitate), fiind astăzi un trainer holistic în toată puterea cuvântului. Studiile sale l-au purtat pe trei continente, în Europa, Asia și Statele Unite, iar până în prezent a susţinut conferinţe, traininguri şi workshop-uri în Thailanda, Statele Unite ale Americii, Brazilia, Turcia, Grecia, Anglia, Germania etc., la care au participat mii de oameni.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite