Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Sănătate

Cancerul poate fi prevenit cu o alimentaţie potrivită şi sport

Publicat

pe

Stilul de viaţă are un rol foarte important, în afară de componenta genetică, pentru a putea menţine organismul într-o bună stare de funcţionare, subliniază nutriţionistul Lygia Alexandrescu.

Potrivit acesteia, lupta anticancer este un subiect care, din păcate, este din ce în ce mai actual şi trebuie să înceapă practic de la vârste foarte fragede, iar dieta anticancerigenă poate fi una din armele care trebuie folosite.

„Când spunem stil de viaţă ne gândim evident şi la ceea ce mâncăm şi la câtă mişcare facem şi la câte ore de somn pe noapte avem şi la felul în care ştim să abordăm stresul şi la cât de pozitiv privim lucrurile. Din punct de vedere alimentar, există câteva ingrediente care nu trebuie să lipsească din dieta unei persoane care doreşte să-şi păstreze cât mai mult sănătatea”, a spus nutriţionistul.

Lygia Alexandrescu a arătat că fibrele alimentare sunt esenţiale pentru sănătatea colonului şi, în acelaşi timp, ajută la scăderea nivelului colesterolului şi stabilizează valoarea glicemiei. Ele se găsesc în fructele proaspete, în tărâţe şi în legumele cu frunze verzi, iar un aport zilnic de 30-40 g ar fi suficient.

„Evitarea zahărului rafinat şi a produselor zaharoase (prăjituri, bomboane, pâine albă) – marea problemă a consumului crescut de zahăr este că se înlocuiesc alimentele încărcate cu nutrienţi, adică este aleasă o bomboană (care nu conţine nici minerale, nici vitamine, nici fibre), în loc să fie ales un măr. Toate produsele zaharoase delicioase de altfel şi mai ales aspectuoase sunt un amestec nefericit de grăsimi, zahăr şi aditivi alimentari şi de aceea trebuie evitate cât de mult posibil. Este bine ştiut faptul că un consum excesiv al acestor zaharuri conduce mai întâi la hipoglicemie, apoi la diabet şi la complicaţiile asociate, boli cardiovasculare, colesterol crescut, hiperactivitate, depresie, obezitate”, a explicat nutriţionistul.

Avocado este un fruct oleaginos cu mare densitate nutritive, care consumat în forme cât mai naturale poate ajuta la scăderea colesterolului nociv LDL şi se pare că ar putea scădea incidenţa unor tipuri de cancere.

Potrivit nutriţionistului, consumul de avocado aduce un mare aport de fitoestrogeni care ajută la diminuarea simptomelor asociate cu menopauza şi oferă protecţie împotriva osteoporozei.

„Ceaiul verde este o băutură delicioasă şi la îndemâna oricui, plin de antioxidanţi naturali şi pe care asiaticii îl consumă din abundenţă pentru scăderea colesterolului şi reducerea incidenţei infarctului cardiac. Spre deosebire de ceaiul negru, care în procesul de fabricaţie mai întâi este fermentat, ceaiul verde este doar înăbuşit în vapori de apă ceea ce ajută la păstrarea antioxidanţilor în compoziţia sa”, a susţinut Alexandrescu.

Antioxidanţii naturali nu trebuie să lipsească din alimentaţie pentru că ei sunt cei care se luptă cu radicalii liberi, cauza principală a îmbătrânirii şi apariţiei cancerelor. Sursele de antioxidanţi sunt numeroase : fructele proaspete, legumele proaspete, ceaiul verde, seminţele de susan, etc.

Lygia Alexandrescu a spus că uleiul de măsline şi usturoiul sunt două ingrediente care fac mâncarea mai delicioasă şi mai sănătoasă.

„Uleiul de măsline are în compoziţia lui grăsimi mononesaturate care ajută la scăderea incidenţei bolii cardiace şi a cancerului, în special folosit crud în salate şi adăugat în mâncare după ce aceasta a fost preparată. Usturoiul conţine peste 100 de compuşi chimici cu proprietăţi terapeutice, fiind un ingredient gustos, dar şi un medicament folosit de secole. Astfel el ajută la scăderea colesterolului, normalizarea presiunii arteriale şi din cele mai vechi timpuri a fost considerat un antibiotic natural”, a mai explicat nutriţionistul.

Apa, a adăugat Alexandrescu, este componenta primordială a organismului uman şi de aceea nu trebuie uitată. „Hidratarea zilnică trebuie să fie completă şi acest lucru se poate asigura consumând minim 30 ml/kg corp/zi”, a spus ea.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sănătate

ILIMED KINETICA – Clinica de excelență în recuperare și prevenție medicală

Publicat

pe

Într-o lume tot mai dinamică și solicitantă, sănătatea devine un pilon esențial pentru o viață activă și echilibrată. În acest context, clinica ILIMED KINETICA se evidențiază drept un exemplu de excelență în domeniul recuperării și prevenției medicale, oferind servicii de kinetoterapie și fizioterapie la cele mai înalte standarde.

Profesionalism și dedicare – cheia succesului

Situată într-un spațiu modern, dotată cu echipamente de ultimă generație, ILIMED KINETICA își întâmpină pacienții cu o echipă de specialiști dedicați, pregătiți să ofere soluții personalizate pentru afecțiuni profesionale, ortopedice, reumatice și sportive. Personalul medical, condus de domnul doctor Ilia Iosif și doamna doctor Camelia Ilia, impresionează prin profesionalism, empatie și abordarea orientată către nevoile fiecărui pacient.

Gama extinsă de servicii medicale

La ILIMED KINETICA, pacienții beneficiază de o paletă variată de proceduri terapeutice, adaptate specificului fiecărei afecțiuni.

Printre cele mai solicitate servicii se numără:

Ecografia musculoscheletală – diagnostic precis și rapid al afecțiunilor musculare și articulare.

Infiltrații eco-ghidate – tratamente minim invazive pentru reducerea inflamației și durerii.

Terapia PRP (plasma îmbogățită cu trombocite) – soluții moderne de regenerare tisulară.

Mezoterapie – tratamente inovative pentru reducerea disconfortului și îmbunătățirea mobilității.

Fizioterapie avansată – incluzând unde de șoc, TECAR și alte tehnologii de top.

Elongații vertebrale computerizate – ideale pentru tratamentul afecțiunilor coloanei vertebrale.

Kinetoterapie personalizată – programe de recuperare adaptate fiecărui pacient.

Accesibilitate și corectitudine

Un aspect care diferențiază ILIMED KINETICA este raportul excelent între calitatea serviciilor și costuri. Deși oferă tratamente la standarde europene, clinica practică tarife accesibile, fapt ce o face atractivă atât pentru pacienții locali, cât și pentru cei din alte regiuni.

Experiențe pozitive și recunoștință

Recenziile pacienților subliniază nu doar calitatea actului medical, ci și atmosfera prietenoasă și suportivă din cadrul clinicii. „Așa ar trebui să arate toate serviciile medicale din România”, declară un pacient mulțumit, remarcând și amabilitatea personalului. Mulțumirile se îndreaptă adesea către cei doi medici fondatori, care demonstrează zi de zi că empatia și profesionalismul pot coexista armonios.

ILIMED KINETICA – un model de urmat

Prin serviciile sale integrate și abordarea holistică a sănătății, ILIMED KINETICA ridică standardele în domeniul recuperării medicale. Este mai mult decât o clinică – este un partener de încredere pentru toți cei care își doresc să-și recapete mobilitatea, confortul și bucuria de a trăi fără durere.

Programul clinicii, situată pe Calea Ariadna nr.40, în Timişoara, este de luni până vineri între orele 8:00 si 20:00. Pentru programări puteți suna la 0774669836

Adresați-vă specialiștilor ILIMED KINETICA și descoperiți ce înseamnă cu adevărat excelența medicală!

Citeste mai mult

Sănătate

Distrofia unghială. Cauze și tratament

Publicat

pe

Distrofia unghială poate fi o sursă de frustrare și disconfort pentru mulți oameni.

La Podo Clinique, înțelegem impactul pe care această afecțiune îl poate avea asupra stimei de sine și a calității vieții. De aceea, oferim soluții eficiente și personalizate pentru a trata această problemă.

Procedura noastră pentru distrofia unghială este concepută pentru a restabili aspectul și sănătatea unghiilor afectate. Înainte de tratament, unghiile pot prezenta aspectul de subțiere, îngălbenire sau chiar deformare. După aplicarea procedurii noastre specializate, unghiile revin la un aspect sănătos și natural.

Utilizăm tehnici avansate și produse de înaltă calitate pentru a trata distrofia unghială în mod eficient și vă asigurăm că veți primi cele mai bune îngrijiri și rezultate.

Echipa noastră de specialiști vă stă la dispoziție pentru a vă oferi cele mai bune soluții pentru sănătatea picioarelor dumneavoastră!

Pășește cu încredere și contactează-ne pentru o consultație!

Programări la +𝟒𝟎 𝟕𝟒𝟎 𝟎𝟕𝟎 𝟎𝟓𝟐

 𝐰𝐰𝐰.𝐩𝐨𝐝𝐨𝐜𝐥𝐢𝐧𝐢𝐪𝐮𝐞.𝐫𝐨

Citeste mai mult

Sănătate

Biofeedback Remote: Evaluare și Prevenție pentru Un Corp în Echilibru

Publicat

pe

Biofeedback-ul remote reprezintă o metodă inovativă de evaluare și terapie energetică, ce pornește de la nivelul profund subconștient – lucrând cu traumele, echilibrând emoțiile, CHACKRELE, AURA, și ajutând la restabilirea sănătății inclusiv la nivel FIZIC- celular. În fapt, majoritatea patologiilor încep la aceste nivele energetice, perturbând apoi sistemele, organele și celulele corpului. Doar în acest stadiu, FIZIC,  poate fi stabilit un diagnostic medical de către un specialist.

Ce oferă o ședință de biofeedback?

Fiecare ședință durează 2 ore și include atât evaluarea energetică, cât și terapia.

Terapia se bazează pe rezultatele evaluării, fiind personalizată pentru fiecare individ, abordându-l holistic și unic.

Prevenția este cheia succesului – evaluările efectuate la fiecare 3 luni permit corectarea dezechilibrelor înainte ca acestea să se manifeste în plan fizic.

Beneficiile prevenției:

Identifică RISCURILE la nivel energetic, înainte de apariția bolii.

Menține un echilibru EMOTIONAL și FIZIC, prevenind dezechilibre majore.

Recomandare: O ședință de biofeedback remote la fiecare 3 luni pentru a monitoriza sănătatea și a preveni apariția riscurilor.

Rezervă acum o ședință pentru prevenție și echilibru complet:

Evaluare energetică și terapie cu aparatul SCIO – o ședință

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite