Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Sănătate

Studiu: Persoanele supraponderale au o memorie mai slabă

Publicat

pe

Un nou studiu britanic sugerează faptul că, pe termen lung, persoanele supraponderale au o memorie mai slabă decât cele cu greutate normală. Astfel, la necazurile provocate de kilogramele în plus – diabet, hipertensiune arterială, boli cardiace – se adaugă şi efectele asupra memoriei episodice.

Cercetarea, publicată în revista ştiinţifică The Quarterly Journal of Experimental Psychology, avertizează astfel persoanele supraponderale în privinţa unor tulburări cognitive.

În vederea realizării studiului, oamenii de ştiinţă au recrutat 50 de voluntari cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, cu un indice de masă corporală (IMC) între 18 şi 51. Dintre participanţi, 26 aveau o greutate normală (IMC sub 25), ceilalţi 24 fiind supraponderali şi chiar obezi (IMC peste 25). Cercetătorii au testat memoria participanţilor prin intermediul unui joc de căutare de comori pe calculator. Fiecare trebuia să ascundă obiecte, pe care să le găsească după câteva zile. Rezultatul a fost că persoanelor cu un IMC mai ridicat le-a fost mai greu să le descopere, relatează metronews.fr.

Când IMC-ul este sub 18, persoana este considerată slabă, dacă este cuprins între 18,5 şi 24,9, greutatea este apreciată ca normală, iar între 25 şi 29,9 este vorba de persoane supraponderale. Dincolo de 30 intervine obezitatea.

Cercetări anterioare sugeraseră deja o legătură între kilogramele în plus şi dificultăţile de învăţare. Rezultatele noului studiu confirmă faptul că greutatea excesivă are efect asupra hipocampului, regiunea cervicală stimulată în efortul de memorare. „Această probabilitate este deosebit de îngrijorătoare deoarece se ştie că memoria episodică influenţează comportamentul alimentar şi reglarea poftei de mâncare”, arată dr Lucy Cheke, coautoare a studiului. Prin urmare, memoria ar putea întreţine obezitatea şi comportamentele alimentare asociate acesteia.

O memorie episodică cu deficienţe împinge persoanele supraponderale sau obeze într-un cerc vicios, făcându-le să mănânce mai mult. „Dacă au probleme în a-şi aminti ultima masă, aceste persoane îşi vor regla mai greu aportul alimentar la mesele următoare”, a declarat dr Lucy Cheke pe site-ul BBC.

AGERPRES

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sănătate

ILIMED KINETICA – Clinica de excelență în recuperare și prevenție medicală

Publicat

pe

Într-o lume tot mai dinamică și solicitantă, sănătatea devine un pilon esențial pentru o viață activă și echilibrată. În acest context, clinica ILIMED KINETICA se evidențiază drept un exemplu de excelență în domeniul recuperării și prevenției medicale, oferind servicii de kinetoterapie și fizioterapie la cele mai înalte standarde.

Profesionalism și dedicare – cheia succesului

Situată într-un spațiu modern, dotată cu echipamente de ultimă generație, ILIMED KINETICA își întâmpină pacienții cu o echipă de specialiști dedicați, pregătiți să ofere soluții personalizate pentru afecțiuni profesionale, ortopedice, reumatice și sportive. Personalul medical, condus de domnul doctor Ilia Iosif și doamna doctor Camelia Ilia, impresionează prin profesionalism, empatie și abordarea orientată către nevoile fiecărui pacient.

Gama extinsă de servicii medicale

La ILIMED KINETICA, pacienții beneficiază de o paletă variată de proceduri terapeutice, adaptate specificului fiecărei afecțiuni.

Printre cele mai solicitate servicii se numără:

Ecografia musculoscheletală – diagnostic precis și rapid al afecțiunilor musculare și articulare.

Infiltrații eco-ghidate – tratamente minim invazive pentru reducerea inflamației și durerii.

Terapia PRP (plasma îmbogățită cu trombocite) – soluții moderne de regenerare tisulară.

Mezoterapie – tratamente inovative pentru reducerea disconfortului și îmbunătățirea mobilității.

Fizioterapie avansată – incluzând unde de șoc, TECAR și alte tehnologii de top.

Elongații vertebrale computerizate – ideale pentru tratamentul afecțiunilor coloanei vertebrale.

Kinetoterapie personalizată – programe de recuperare adaptate fiecărui pacient.

Accesibilitate și corectitudine

Un aspect care diferențiază ILIMED KINETICA este raportul excelent între calitatea serviciilor și costuri. Deși oferă tratamente la standarde europene, clinica practică tarife accesibile, fapt ce o face atractivă atât pentru pacienții locali, cât și pentru cei din alte regiuni.

Experiențe pozitive și recunoștință

Recenziile pacienților subliniază nu doar calitatea actului medical, ci și atmosfera prietenoasă și suportivă din cadrul clinicii. „Așa ar trebui să arate toate serviciile medicale din România”, declară un pacient mulțumit, remarcând și amabilitatea personalului. Mulțumirile se îndreaptă adesea către cei doi medici fondatori, care demonstrează zi de zi că empatia și profesionalismul pot coexista armonios.

ILIMED KINETICA – un model de urmat

Prin serviciile sale integrate și abordarea holistică a sănătății, ILIMED KINETICA ridică standardele în domeniul recuperării medicale. Este mai mult decât o clinică – este un partener de încredere pentru toți cei care își doresc să-și recapete mobilitatea, confortul și bucuria de a trăi fără durere.

Programul clinicii, situată pe Calea Ariadna nr.40, în Timişoara, este de luni până vineri între orele 8:00 si 20:00. Pentru programări puteți suna la 0774669836

Adresați-vă specialiștilor ILIMED KINETICA și descoperiți ce înseamnă cu adevărat excelența medicală!

Citeste mai mult

Sănătate

Distrofia unghială. Cauze și tratament

Publicat

pe

Distrofia unghială poate fi o sursă de frustrare și disconfort pentru mulți oameni.

La Podo Clinique, înțelegem impactul pe care această afecțiune îl poate avea asupra stimei de sine și a calității vieții. De aceea, oferim soluții eficiente și personalizate pentru a trata această problemă.

Procedura noastră pentru distrofia unghială este concepută pentru a restabili aspectul și sănătatea unghiilor afectate. Înainte de tratament, unghiile pot prezenta aspectul de subțiere, îngălbenire sau chiar deformare. După aplicarea procedurii noastre specializate, unghiile revin la un aspect sănătos și natural.

Utilizăm tehnici avansate și produse de înaltă calitate pentru a trata distrofia unghială în mod eficient și vă asigurăm că veți primi cele mai bune îngrijiri și rezultate.

Echipa noastră de specialiști vă stă la dispoziție pentru a vă oferi cele mai bune soluții pentru sănătatea picioarelor dumneavoastră!

Pășește cu încredere și contactează-ne pentru o consultație!

Programări la +𝟒𝟎 𝟕𝟒𝟎 𝟎𝟕𝟎 𝟎𝟓𝟐

 𝐰𝐰𝐰.𝐩𝐨𝐝𝐨𝐜𝐥𝐢𝐧𝐢𝐪𝐮𝐞.𝐫𝐨

Citeste mai mult

Sănătate

Biofeedback Remote: Evaluare și Prevenție pentru Un Corp în Echilibru

Publicat

pe

Biofeedback-ul remote reprezintă o metodă inovativă de evaluare și terapie energetică, ce pornește de la nivelul profund subconștient – lucrând cu traumele, echilibrând emoțiile, CHACKRELE, AURA, și ajutând la restabilirea sănătății inclusiv la nivel FIZIC- celular. În fapt, majoritatea patologiilor încep la aceste nivele energetice, perturbând apoi sistemele, organele și celulele corpului. Doar în acest stadiu, FIZIC,  poate fi stabilit un diagnostic medical de către un specialist.

Ce oferă o ședință de biofeedback?

Fiecare ședință durează 2 ore și include atât evaluarea energetică, cât și terapia.

Terapia se bazează pe rezultatele evaluării, fiind personalizată pentru fiecare individ, abordându-l holistic și unic.

Prevenția este cheia succesului – evaluările efectuate la fiecare 3 luni permit corectarea dezechilibrelor înainte ca acestea să se manifeste în plan fizic.

Beneficiile prevenției:

Identifică RISCURILE la nivel energetic, înainte de apariția bolii.

Menține un echilibru EMOTIONAL și FIZIC, prevenind dezechilibre majore.

Recomandare: O ședință de biofeedback remote la fiecare 3 luni pentru a monitoriza sănătatea și a preveni apariția riscurilor.

Rezervă acum o ședință pentru prevenție și echilibru complet:

Evaluare energetică și terapie cu aparatul SCIO – o ședință

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite