Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Sport

„Regalul gimnasticii“, în aprilie, la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiul Timișoara va fi Partener oficial al Federației Române de Gimnastică (FRG) în organizarea și susținerea evenimentului sportiv „Regalul Gimnasticii“, între 4 și 9 aprilie 2024, la Sala Olimpia.

Alina Goreac, Diana Bulimar, Daniel Potra, Daniel Ilie Popescu şi Amalia Ghigoarta, membră a actualului Lot Olimpic, sunt câteva dintre numele care au reprezentat nu doar România, ci și Timișoara pe podiumurile gimnasticii artistice în lume. Acum, orașul Timișoara are șansa de a fi gazda unor evenimente de importanța majoră pentru România sportivă a acestui an, și anume Campionatul International de Gimnastica Artistică Feminina „Rising Star,“ Campionatul National de Juniori și Selectia Echipei Nationale de Seniori.

Sala Olimpia, prin Primăria Municipiului Timișoara, a fost aleasă ca gazdă pentru acest eveniment tocmai prin prisma numelor și medaliaților pe care i-a lansat până acum, acest eveniment fiind, de altfel, o bază de selecție a înaltei performanțe pe care ne bazăm la viitoarele Jocuri Olimpice.

Menționăm că, prin protocolul de colaborare cu Federația Română de Gimnastică, Primăria Municipiului Timișoara va pune la dispoziție Sala Sporturilor „Constantin Jude”, asigurând și plata serviciilor și utilităților pe perioada evenimentului. Proiectul de hotărâre privind aprobarea protocolului va fi supus votului consilierilor locali în următoarea ședință de plen.

Prin asemenea evenimente, susținem sportul de masă ca bază de selecție pentru marea performanță, oferind, totodată, recunoaștere campioanelor noastre, pentru munca lor extraordinară și modelul de viață pe care îl oferă.

Cele 5 zile de eveniment sportiv vor fi transmise live de către TVR și vor beneficia de streaming live la nivel internațional.

Fotbal

Semifinalele Champions League

Publicat

pe

Săptămâna aceasta s-au decis semifinalele din Champions League.

PSG a reușit o remontada la Barcelona și s-a calificat în semifinală, unde o va întâlni pe Borusia Dortmund, care a revenit și ea în meciul cu Atletico Madrid.

În a doua semifinală se vor întâlni Bayern Munchen, care a reușit sa treacă de Arsenal Londra și Real Madrid, care a trecut la loviturile de departajare de Manchester City, câștigătoarea din sezonul trecut.

Meciurile tur vor avea loc în 30 aprilie și 1 mai, iar returul în 7 și 8 mai.

Mircea Petroman

Citeste mai mult

Fotbal

„Poli“, remiză cu Buziașul, pe Electrica

Publicat

pe

Sâmbătă, pe terenul de pe Electrica, echipa alb-violetă a remizat, 2 la 2, cu echipa Phoenix Buziaș.

Împinși de la spate de frumoasa galerie, timișorenii nu au reușit să treacă de cei de la Buziaș si s-au îndepărtat la nouă puncte de Bihor, care a învins prin scor de neprezentare la Peciu Nou.

Este cea de-a treia dispută între cele două echipe în sezonul acesta și timișorenii nu au reușit să-i învingă pe cei de la Buziaș.

Politehnica Timişoara: Murariu – Haloş (83, Adamcsik), Bocşan (cpt.), R. Ciurel, Pamfile – Olariu, Pamfile, M. Oprea (78, I. L. Rotariu) – Curescu, D. Popa (70, Istratie), V. Prună (78, V. Prună). Antrenor: Paul Codrea.

Phoenix Buziaş: Flont a – Sturzu, Nicolescu (cpt.), Bîrlovean, Angheli – Românu, Pefoura (85, Velcan), Ferţu, Bobocea (46, Mitre) – Savu (45, Chistrugă), Grancea. Antrenor: Cosmin Petruescu.

Mircea Petroman

Citeste mai mult

Fotbal

Poli Timișoara a remizat la Bihor

Publicat

pe

Derby-ul de tradiție din vestul țării între Bihor Oradea și Politehnica Timișoara s-a jucat, sâmbătă, la Oradea.

Partida este pentru play-off-ul ligii a treia.

Meciul a fost unul echilibrat până în minutul 17 când juniorul Vlaicu a „încasat“ cartonașul roșu.

În inferioritate numerică, violeții au reușit până la final să nu primească gol, chiar dacă gazdele de la Oradea au avut o sumedenie de ocazii și scorul final a fost 0 la 0.

De amintit că tot la egalitate s-au încheiat și celelalte două partide din sezonul regulat.

La timișoreni a debutat și Bărbuț, care a venit doar de câteva zile la echipă.

Politehnica: Murariu – Haloş, Bocşan (c), Vlaicu, R. Ciurel – Pureca, Olariu (90+3, I. L. Rotariu) – Bărbuţ (30, Istratie), Pamfile, Curescu (75, Marincu) – D. Popa. Rezerve: Miklos – Roșu, D. Ciurel, Adamcsik, Oprea, Sfichi. Antrenor: Paul Codrea.

FC Bihor: Pînzariu – C. Jurj, Preklet, Băican, Ioviţa (56, Gagyi) – R. Farcaş (c; 75, B. Vasile), Gunie (46, Gîdea) – Vînău, Moga (56, Ciocan), Chitaş (64, Tincău) – S. Jurj. Antrenor: Florin Farcaş.

Mircea Petroman

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite