Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Spiritualitate

IPS Ioan, în Pastorala de Paști:  „Să nu-L lăsăm pe Hristos singur și nici pe frații noștri în adâncă uitare“

Publicat

pe

† IOAN, Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, părintească binecuvântare.

„Eu sunt Învierea și Viața. Cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi.” (Ioan 11, 25)

Hristos a înviat!

Iubiți fii duhovnicești,

Astăzi, dis de dimineață, am avut cu toții bucuria întâlnirii cu Iisus Hristos Cel Înviat, Biruitorul morții. Păcat și moarte, iată două cuvinte sub povara cărora trăia omul până la Învierea lui Hristos. Prin păcat și moarte omul pierduse Raiul, Casa Tatălui Ceresc.

Hristos spune despre Sine: „Eu sunt Învierea și Viața” (Ioan 11, 25), adică El este dătător de viață. Prin Învierea Sa, Hristos a trezit lumea din moartea păcatului la viața cu Dumnezeu. Despre această trecere din moarte la viață citim și în Epistola Întâi a Sfântului Apostol Ioan: „Noi știm că am trecut din moarte la viață, pentru că iubim pe frați; cine nu iubește pe fratele său rămâne în moarte”(I Ioan 3, 14).

Iată, una din condițiile ridicării noastre din moarte este iubirea de semeni. Ne atingem semenii cu mintea și îi mângâiem prin cuvânt și, dacă nu putem să le oferim o bucată de pâine, măcar să le oferim o pâine frământată din cuvinte. Semenii sunt cutia de rezonanță a cântului nostru de iubire.

Fraților, grăim mereu despre moartea prin care a trecut Hristos, dar, despre moartea noastră, grăim tot mai puțin. Hristos a biruit moartea și prin Învierea Lui a devenit începătură a învierii celor adormiți sau a Învierii celei de obște, de la sfârșitul veacurilor (cf. I Corinteni 15, 20). Tot Sfântul Apostol Pavel ne spune: „El este Începutul, Întâiul născut din morți ca să fie El cel dintâi întru toate” (Coloseni 1, 18).

Și noi, ajutați de Evanghelia lui Hristos și de harul Sfintelor Taine, putem să trecem de la moarte la viață, după cum ne învață Însuși Mântuitorul nostru: „Cel ce ascultă cuvântul Meu și crede în Cel ce M-a trimis pe Mine are viață veșnică și la judecată nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viață” (Ioan 5, 24). Sfântul Evanghelist Ioan ne spune că cel care nu iubește pe fratele său, rămâne în moarte (cf. I Ioan 3, 14). Hristos a înviat și pentru mine și pentru tine și cred că a venit ceasul să ne cercetăm fiecare pe noi înșine și să vedem dacă suntem încă în moarte.

Să nu ne pierdem, fraților, arvuna Învierii lui Hristos. Iubirea a omorât moartea, din iubire pentru noi S-a răstignit Hristos și S-a adus Jertfă pentru păcatele noastre. Nu cu sabia a omorât Hristos moartea, ci cu nemărginita Lui iubire față de om, cununa creației Sale. Omul este capodopera creației lui Dumnezeu. Ce autor nu-și iubește opera și nu încearcă să o salveze?! Dumnezeu nu i-a îngăduit lui Satan să-l necinstească pe om, cununa creației Sale.

Iubiții mei,

Oare putem compara suferința lui Hristos pe Cruce cu porunca iubirii față de semeni dată nouă?! Și eu și tu avem nevoie de iubirea semenilor noștri, dar avem și datoria de a-l iubi pe fratele nostru: „Să vă iubiți unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, așa și voi să vă iubiți unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii față dea alții” (Ioan 13, 34-35). O lume fără iubire este moartă. Un om care nu iubește este mort.

Să ne trezim, frații mei, din moartea păcatului, că pentru viața noastră veșnică S-a răstignit Fiul lui Dumnezeu. Prin Învierea Sa, Hristos ne-a redat dreptul la veșnicie, care ne fusese furat de Satan, prin căderea noastră în păcat.

Iubiților, Hristos a venit în lume să-i iubească pe frații mai mici ai Săi: „Întrucât ați făcut unuia dintre acești frați ai Mei prea mici, Mie Mi-ați făcut” (Matei 25, 40). Și tu ești iubit de Hristos, împarte-ți iubirea cu fratele tău și vei fi viu.

Frați creștini,

Mântuitorul i-a pregătit pe ucenicii Săi pentru cele ce se vor întâmpla cu El la Ierusalim. După Schimbarea la Față, Iisus Hristos le-a zis: „Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor și-L vor omorî, dar a treia zi va învia. Și ei s-au întristat foarte” (Matei 17, 22-23). Mărturisește Evanghelistul că, după cele rostite, ei s-au întristat foarte. Logic și omenesc este să te întristezi când auzi asemenea cuvinte. Și nu vedeau în această întristare o rază de speranță și de bucurie când Hristos le spune totuși că va învia a treia zi. Ucenicii s-au oprit cu gândul doar la ce era omenesc, la ce experiaseră și văzuseră în lume: oameni răstigniți de autoritățile romane pe toate drumurile și la toate răspântiile de drumuri.

Apostolii se opresc în cugetarea lor omenească la întristare, adică sunt alături de Hristos în suferința Lui. Dar nu dau niciun semn că s-ar bucura de Învierea Sa. Și de aceea îi vedem triști după Răstignire și îngropare și stau cu ușile încuiate. Iată că nu erau pregătiți să înțeleagă taina Învierii, care li se descoperise lor. Ba mai mult, Toma vrea să-și pună mâna în coasta însângerată a Domnului: „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede” (Ioan 20, 25).

Iubiților, taina Învierii este de nepus în cuvinte, ea este taina cea de dincolo de cuvinte. Taina rămâne o mare nerostire.

Învierea nu este un accident metafizic.

Învierea este prima întâlnire cu veșnicia.

Învierea lui Hristos a deschis poarta veșniciei de ieri. Fără Patima lui Hristos cea mântuitoare, și azi am fi rămas închiși în casa morții.

Hristos a trecut prin mormânt și l-a eliberat pe om din casa morții, cea care voia să-i fure omului veșnicia de lângă Dumnezeu, Creatorul Său. Cine crede în Învierea lui Hristos, acela crede și în învierea sa, el nu-și vede sfârșitul acestei vieți într-un mormânt, ci va rămâne în veșnicie, lângă Tatăl Cel Ceresc.

Să ascultăm azi, la acest Praznic Dumnezeiesc, liniștea pe care a lăsat-o Hristos în mormântul Său.

Liniștea este graiul lui Dumnezeu.

Liniștea este un limbaj cosmic, este și graiul stelelor.

Liniștea este cântul care se revarsă cu bucurie divină în tot universul.

Iubiți frați și surori în Domnul,

Au fost și sunt printre noi oameni care au oprit timpul prin bunul simț, ca lumea să nu se prăbușească în necinste. Dar sunt și oameni care au ochi, dar nu au și inimă. Trăim azi o prelungită iarnă de iubire.

Ceea ce vedem în jurul nostru nu este tot, ci există un dincolo de tot. Omul simte nevoia de a ajunge dincolo, căci acolo își ancorează mintea, acolo are nădejdea liniștii și a păcii eterne. Abia dincolo omul se va simți liber, întors acasă.

Ah!, zice omul la sfârșitul vieții sale. Acum mă doare mintea că n-am căutat lumina, acum văd că nu umbra morții este veșnicia.

Vederea lui Dumnezeu este un dar pe care îl experiem încă din această viață. Pe cine căutăm noi azi?! Pe Hristos Cel Înviat. Pentru unii, El este dincolo de infinit și negăsibil, totuși Dumnezeu este Adevărul și este în noi și în semenii noștri.

Învierea a fost un fapt istoric, marcat în timp. Credința în Înviere comprimă timpul și veșnicia și face un prezent veșnic, adică Iisus Hristos a rămas cu noi, nu ne-a lăsat singuri în lume: „Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Matei 28, 20). Mântuitorul transcende timpul și aduce veșnicia lângă noi.

Hristos trăiește într-o lume fără timp, în care dorește să ne ducă și pe noi, și vrea să ne treacă din timp în veșnicie. Acolo, în veșnicie, timpul va fi o amintire de neuitat pentru omul născut pe pământ și legănat de timp.

Învierea lui Hristos alungă din inimile noastre acea speranță pasivă și ne trece într-o speranță dinamică a vieții. Puterea întunericului a fost biruită de lumina Învierii lui Hristos. Întunericul este refuzul omului de a-L recunoaște pe Dumnezeu Creator al cerului și al pământului.

Fraților, pe Hristos Îl dureau rănile piroanelor, pe mine mă doare iubirea Lui, că eu nu m-am lepădat încă de păcate. În zilele din urmă ne vor plânge stelele cu lacrimi de sânge, ne vor plânge sfinții îngeri. Ne plânge și azi Maica Domnului că nu-L ascultăm pe Fiul său. Maica Domnului a plâns lângă Cruce, va plânge și pentru mine și pentru tine, dacă nu vom împlini cuvântul Evangheliei. Până când o vom face pe Maica Domnului să plângă?! Azi, sfinții îngeri cântă și dau slavă lui Dumnezeu în cer, iar Maica Domnului plânge pentru mine și pentru tine. În tot cerul doar Maica Domnului singură plânge.

Iubiților, Rănitul leagă azi rănile păcatelor mele și ale păcatelor tale. Răstignirea reprezintă o dulce îmbrățișare a lumii de către Hristos. Ostașii L-au dezbrăcat de haine înainte de Răstignire, adică L-au dezbrăcat de timp, iar El S-a îmbrăcat în veșnicie. Timpul ne-a rămas nouă să ne poarte pe aripile sale până la porțile veșniciei.

Românul atinge porțile veșniciei atunci când sărută crucea de la mormântul maicii sale. Întâlnirea dintre timp și veșnicie se face la crucea de la mormânt, mormântul făcându-se punte între timp și veșnicie. Se aude și azi în cimitir suspinul femeii care se duce la mormintele celor dragi să tămâieze, zicând: „Mănânce-te amaru, pământule, căci greu lacăt te-ai făcut!”

Frații mei, priviți la icoana Răstignirii, vedeți cum pictorul dă valoare estetică suferinței. Hristos, singur pe Cruce. Și azi, Hristos e mereu singur, iar noi suntem mereu plecați.

Iubiți frați și surori în Domnul,

Ne bucurăm când un medic bun ne vindecă de o durere trupească, dar azi, cum să nu ne bucurăm că Iisus Hristos ne-a vindecat de moarte?! Hristos a răsturnat piatra de pe taina morții pentru mine și pentru tine. El va răsturna și piatra de pe mormintele noastre, nimeni nu va mai rămâne în robia morții.

Slavă Ție, Doamne, pentru biruința pe care ai purtat-o asupra morții!

De azi suntem trecuți din timp în veșnicie. Să nu dăm veșnicia pe o lacrimă de timp.

Vă îndemn, la acest Sfânt Praznic al Învierii Domnului, la frăție și comuniune responsabilă față de frații noștri care sunt în suferință trupească și sufletească. Frângeți din bucata de pâine și dați și celui flămând. Frângeți un cuvânt de mângâiere pentru cel întristat. Să nu-L lăsăm pe Hristos singur și nici pe frații noștri în adâncă uitare.

Bucurați-vă și bucurați-i azi pe cei întristați și singuri!

Păziți-vă bucuria Învierii, cu ea să pășiți spre cer, unde să-L întâlniți pe Dătătorul bucuriei veșnice!

Hristos a înviat!

Al vostru, al tuturor, de tot binele voitor, † Ioan, Mitropolitul Banatului

Spiritualitate

Postul Paștilor. Mai multă rugăciune, milostenie și fapte bune

Publicat

pe

Postul Paștilor începe în 23 februarie 2026 și ține până în 11 aprilie 2026, perioadă în care, Pilda lui Iisus ne spune că, trebuie să ne curățăm de păcate, să ne îndreptăm greșelile și mai ales să îi iertăm pe cei din jur.

Cu o zi înainte de lăsarea secului de carne, în duminica iertării, sufletul nostru trebuie să intre în post mai ușor și mai curat. Postul Paștelui, cunoscut și sub numele de Postul Mare, este cel mai lung și mai riguros post din calendarul liturgic al Bisericii Ortodoxe.

Postul Paștelui este o perioadă de pregătire spirituală, în care credincioșii sunt chemați să se concentreze asupra rugăciunii, postului, pocăinței și împărtășirii, în pregătirea pentru celebrarea Învierii lui Hristos, moment central al credinței creștine.

Înainte de Paște, creștinii țin Postul Mare, perioadă care face referire la postul de 40 de zile și 40 de nopți, pe care Mântuitorul Iisus Hristos l-a ținut înainte de a începe Propovăduirea Evangheliei.

Postul de 40 de zile aduce aminte și de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aștepta să primească cuvintele lui Dumnezeu, Decalogul, scris pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii.

Prin post, credincioșii ortodocși aduc aminte de sacrificiile lui Hristos din timpul postului și al Patimilor, pentru a ajunge la o înțelegere mai profundă a semnificației Învierii Sale.

Postul Paștelui este o perioadă importantă în viața spirituală a credincioșilor, în care aceștia sunt chemați să se pregătească cu seriozitate și devotament pentru celebrarea Învierii lui Hristos, prin post, rugăciune, pocăință și fapte bune. Este un timp de reflecție, transformare și creștere spirituală, în care credincioșii caută să își apropie viețile de învățăturile și exemplul lui Hristos. Postul Paștelui presupune abținerea de la anumite alimente, precum carne, lactate și ouă, într-un efort de a renunța la plăcerile materiale și de a se concentra asupra lucrurilor spirituale.

Această abținere este acompaniată de o preocupare pentru milostenie și ajutorarea celor nevoiași. Prin practicarea postului și a rugăciunii, credincioșii caută să-și înnoiască credințele spirituale, să se apropie mai mult de Dumnezeu și să crească în virtuți creștine precum iubirea, smerenia și milostenia. În postul Paștelui se fac şi rugăciuni pentru ocrotirea şi binele casei şi pentru sănătatea trupească şi sufletească a celor care locuiesc în ea. După perioada de post, creștinii merg la biserică, unde se spovedesc și se împărtășesc.

Pe toată perioada Postului Paștelui nu se fac nunți și botezuri. În afara zilelor de post de peste an, nu se fac nunţi în zilele Praznicelor împărăteşti şi nici în ajunul acestora, în săptămâna lăsatului sec de carne, în Săptămâna Luminată.

Rugăciuni importante

Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul este considerată o rugăciune puternică și este specifică pentru postul Paștelui. „Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi-l da mie. Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei dăruiește-l mie, robului Tău. Așa Doamne, Împărate, dăruiește-mi că să-mi văd greșelile mele și să nu osândesc pe fratele meu. Că binecuvântat ești Tu în vecii vecilor. Amin”.

Pe lângă rugăciunea specifică Postului Paștelui, este bine să rostim și rugăciunea care se spune în toate zilele de post din an: „Dumnezeul nostru, nădejdea tutu­­ror marginilor pământului și a celor ce sunt pe mare departe, Cel ce mai înainte ai întocmit, prin Legea Ta cea Veche și Nouă, aceste zile de post, la care ne-ai învrednicit să ajungem acum, pe Tine Te lăudăm și Ție ne rugăm: întărește-ne cu puterea Ta, ca să ne nevoim întru ele cu sârgu­ință, spre mărirea numelui Tău celui sfânt și spre iertarea păca­telor noas­tre, spre omorârea patimilor și biru­­ință asupra păcatului; ca împreună cu Tine răstignindu-ne și îngro­pân­du-ne, să ne ridicăm din faptele cele moarte și să petrecem cu bună­ plă­cere înaintea Ta întru toate zilele vieții noastre. Că Ție se cuvine a ne milui și a ne mântui pe noi, Hris­toase, Dum­­­ne­­zeule, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte, și Preasfântului și bu­nului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin”.

Citeste mai mult

Spiritualitate

Săptămâna albă. Cum ne pregătim pentru postul Paștilor

Publicat

pe

Săptămâna albă sau a brânzei aminteşte de timpul petrecut de primii oameni, Adam şi Eva,  în Rai. După ce în Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi ne-am gândit la sfârşitul lumii, acum prin această săptămână ne întoarcem la începutul creaţiei şi la bucuria Raiului în care trăiau primii oameni înainte de cădere.

Această săptămână începe cu Vecernia de duminică şi ţine până în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, când se face lăsat de sec înaintea Postului Mare, fiind numită şi a Lăsatului sec de brânză.

În această săptămână nu se consumă carne şi se face dezlegare la ouă, lapte, brânză şi peşte, inclusiv în zilele de miercuri şi vineri.

Această săptămână este o călătorie duhovnicească menită să ne pregătească pentru intrarea în Postul Mare, drum al pocăinţei care culminează cu bucuria Învierii Domnului.

Sensul acestei săptămâni este unul profund pedagogic: pe de o parte, de a ne pregăti duhovniceşte pentru post, prin intermediul slujbelor care se săvârşesc, iar pe de altă parte, de a ne deprinde cu practica postirii, prin abţinerea de la carne.

Sâmbăta săptămânii albe este numită a asceţilor pentru că se face pomenirea tuturor sfinţilor care au strălucit în nevoinţă.

În acest sens, Sinaxarul din Triod ne face următoarele precizări: „Cu sărbătorile de până acum, purtătorii de Dumnezeu Părinţi ne-au condus cu cumpătare şi ne-au pregătit să intrăm în marea luptă a postului. […] Iată că au mai pus înaintea noastră şi pe toţi bărbaţii şi femeile care, prin multe nevoinţe şi osteneli, au trăit cu cuvioşie. Aceasta, pentru ca, prin pomenirea lor şi a luptelor lor, să ne facă să intrăm cu mai mult curaj în marea luptă a postului”.

sursa: ziarullumina.ro

Citeste mai mult

Spiritualitate

Întâmpinarea Domnului în Biserica Ortodoxă. Ursul anunță dacă vine primăvara

Publicat

pe

La 40 de zile de la mântuitoarea Naştere a Domnului Iisus Hristos, Biserica Ortodoxă cinsteşte aducerea Dumnezeiescului Prunc la templul din Ierusalim, de către Preasfânta Sa Maică şi de către Dreptul Iosif.

La 40 de zile de la Naşterea Domnului, Dreptul Simeon, mişcat fiind de Duhul Sfânt, a venit şi el la templu, unde i s-a împlinit înainte de moarte dorinţa de a-L vedea cu ochii săi pe Mesia.

Iar în Pruncul Cel adus la templu el a văzut mântuirea pe care Dumnezeu a dăruit-o lumii, prin Hristos, Cel plin de lumina harului, mai presus decât toată puterea Legii vechi.

Bucuros de descoperirea Duhului Sfânt, bătrânul Simeon a venit în întâmpinarea Pruncului Iisus şi, luându-L în braţe, plin de recunoştinţă, a cântat minunata sa cântare de preamărire: „Acum liberează pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace; că au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel” (Luca 2, 29-32).

Pentru bătrânul Simeon, Hristos-Domnul este Lumina tuturor popoarelor, slava vechiului Israel, dar mai ales a noului Israel, poporul creştinilor. Astăzi, prin glasul bătrânului Simeon, se întâlnesc în templu, Legea veche a slovei cu Legea nouă a Duhului Sfânt.

Mântuitorul împlineşte porunca Legii vechi, în numele nostru al tuturor, ca să ne facă pe toţi liberi faţă de ea, dar ne cheamă totodată să primim Legea cea nouă a harului.

În vreme ce credincioșii respectă Întâmpinarea Domnului, în popor se ține Streneia sau Ziua Ursului. Acum e cumpăna între anotimpul rece și cel cald și se fac predicții calendaristice. Strămoșii puneau schimbarea vremii pe seama felului în care se comportă ursul, zis și Ăl Mare ori Martin. Pentru că erau convinși că în această zi pot căpăta ei înșiși puterea ursului, oamenii se ungeau cu grăsime de urs pe 2 februarie și practicau acest ritual în special asupra copiilor.

Cei ce sufereau de sperieturi erau afumați cu fire din blana de urs. Pentru a prezice cum va fi vremea, trebuia urmărit bârlogul ursului. Dacă afară e soare, ursul iese și, văzându-și umbra se sperie și intră la loc. Asta înseamnă că iarna se prelungește. Dacă e înnorat, ursul nu-și vede umbra și, astfel, rămâne afară, vestind apropierea primăverii. Dacă e vreme frumoasă în ziua de Stretenie, tot așa va fi până la Sfântul Gheorghe.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite