Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Spiritualitate

Pastorala de Paști a IPS Ioan. „Doamne, binecuvântează-i pe toți cei care cred în Învierea Răstignitului din Nazaret“

Publicat

pe

Hristos a înviat!

 Iubiţi fraţi și surori în Domnul,

„Cu șase zile înainte de Paști, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, pe care îl înviase din morți” (Ioan 12, 1), așa ne mărturisește Sfântul Evanghelist Ioan. Dar ne mai prezintă acesta un fapt important prin care se va dovedi marea iubire a lui Hristos față de toate neamurile, căci El n-a venit doar pentru poporul ales, ci pentru mântuirea întregii Sale creații.

          Astfel, după cum ne relatează Sfântul Evanghelist Ioan, la Intrarea lui Iisus în Ierusalim erau de față și niște elini din cei care se suiseră să se închine la sărbătoare.

Și spune Sfântul Ioan: „Și erau niște elini, din cei ce suiseră să se închine la sărbătoare. Deci aceștia au venit la Filip, cel ce era din Betsaida Galileii, și l-au rugat zicând: Doamne, voim să vedem pe Iisus. Filip a venit și i-a spus lui Andrei; și Andrei și Filip au venit și I-au spus lui Iisus. Iar Iisus le-a răspuns, zicând: A venit ceasul ca să fie preaslăvit Fiul Omului” (Ioan 12, 20-23). Au înțeles oare Sfinții Apostoli aceste cuvinte în acel moment?!

Înainte de Patima Sa cea mântuitoare, îi primește și pe acei străini de neamul Său, îi aduce și pe ei să se împărtășească din lumina Învierii Sale. Acești elini anonimi se vor întoarce în țara lor împărtășiți din lumina Învierii lui Hristos. Iată, omul se împărtășește mai întâi din lumină și apoi din Trupul și din Sângele lui Hristos.

Credința în Înviere este curajul de a evada în lumină.

Credința este curajul de a păși spre infinit și de a atinge Neatinsul.

Este mai comod să rămâi în întuneric, unde nu se văd păcatele: „Că oricine face rele urăște Lumina și nu vine la Lumină, pentru ca faptele lui să nu se vădească. Dar cel care lucrează adevărul vine la Lumină, ca să se arate faptele lui, că în Dumnezeu sunt săvârșite” (Ioan 3, 20-21).

Însă, iubite frate, tu să fii icoana ta, să fii icoana învierii tale, căci Hristos a sădit și în tine arvuna învierii tale.

Țăranul român, de mii de ani, seamănă sub glie bobul de grâu care, mai întâi moare, dar apoi răsare și vine la viață pentru a înspica și a aduce rod însutit. Aceasta era credința strămoșilor noștri: doar murind, bobul de grâu va răsări. Dacă Dumnezeu poartă de grijă unui bob de grâu care, aruncat sub brazdă, răsare, oare nu este mai de preț omul, cununa creației Sale?! Iubite frate, vei rămâne pe veșnicie în mormânt?! Nu, căci Hristos va revărsa și peste tine acea picătură din roua vieții și vei învia și tu.

Priviți cimitirul satului care seamănă cu un lan de cruci. Semănăm oameni și răsar cruci, adică Înviere. Priviți, iubiților, și vedeți că au înspicat crucile părinților, semn că Învierea este mai aproape ca oricând.

Binecuvântează, Doamne, lanurile înspicate de cruci ale neamului nostru românesc!

Iubiți credincioși,

          Învierea lui Lazăr din Betania a fost unul din semnele preaslăvirii Fiului Omului, adică a Domnului nostru Iisus Hristos. Această minune a învierii lui Lazăr va umple cupa mâniei iudeilor și vor hotărî să-L omoare pe Iisus: „Iar Caiafa (…) le-a zis (…): Ne este mai de folos să moară un om pentru popor decât să piară tot neamul (….). Deci, în ziua aceea, s-au hotărât să-L ucidă” (Ioan 11, 49-53). Voiau să șteargă de pe fața pământului urmele dumnezeirii lui Iisus Nazarineanul. Dar și pe Lazăr voiau să-l omoare: „Și s-au sfătuit arhiereii ca și pe Lazăr să-l omoare. Căci din cauza lui mulți dintre iudei mergeau și credeau în Iisus” (Ioan 12, 10-11).

Cărturarii și fariseii vedeau o realitate pe care nu o înțelegeau.

Poporul începuse să părăsească Templul, se apropia de Hristos și Îl urma pe El. Fariseii au rămas împietriți în legea literei și nu înțelegeau legea iubirii. Începuse o nouă pagină în istoria mântuirii neamului omenesc, pagină scrisă cu Sângele lui Iisus Hristos. El n-a scris pe piatră, ci în inimile oamenilor și scrie și astăzi în inimile celor care își deschid inima, după cum spune și Sfântul Apostol Pavel: „Arătându-vă că sunteți scrisoare a lui Hristos, slujită de noi, scrisă nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu, nu pe table de piatră, ci pe tablele de carne ale inimii” (II Corinteni 3, 3).

          Iubiților, Hristos n-a venit să biruiască lumea prin războaie și ucidere, ci El a biruit lumea prin moartea Sa. Hristos n-a omorât pe nimeni, ci S-a lăsat omorât El. Și astfel a biruit moartea, ca ea să nu mai aibă putere asupra omului.

Viața noastră se aseamănă cu a unui grăunte semănat sub brazdă. Hristos, Bobul de grâu dumnezeiesc, a fost semănat în pământ și a treia zi a înviat. El a rostit în fața ucenicilor Săi cuvintele referitoare la bobul de grâu care cade sub brazdă, iar, dacă nu moare, rămâne singur: „Adevărat, adevărat zic vouă că, dacă grăuntele de grâu, când cade în pământ, nu va muri, rămâne singur; iar dacă va muri, aduce multă roadă” (Ioan 12, 24). Hristos ne arată că Își asumă moartea prin care va trece și prin care ne va trece și pe noi la Viață. Înviatul din Nazaret va aduce în lume o nesfârșită roadă prin moartea și Învierea Sa. Hristos va face să rodească viață din moarte. Moartea mea și a ta vor rodi viață. Dar ce fel de viață?! După faptele noastre. Spune o vorbă din popor: „Ce semeni, aceea răsare”.

Sfântul Apostol Pavel le scria Colosenilor: „Drept aceea, omorâți mădularele voastre cele pământești: desfrânarea, necurăția, patima, pofta cea rea și lăcomia, care este închinare la idoli” (Coloseni 3, 5). Iată ce nu trebuie să semănăm, ci să fim asemenea bobului de grâu curat.

Grăuntele din textul Evangheliei este Hristos. Boabele din spicul de grâu sunt toți cei botezați în numele Sfintei Treimi.

Noi, creștinii, suntem un rod al morții și al Învierii lui Hristos. Suntem născuți de sus (cf. Ioan 3, 3) și astfel, prin Hristos, am fost și noi înfiați Domnului.

Drept-măritori creștini,

Suferința este de mare trebuință pentru mântuire. Omul nu suferă doar atunci când este chinuit, bătut de cineva. Se pare că omul suferă cel mai mult atunci când se leapădă de patimile sale. O, ce suferință să te lași de mânie, de ură, de judecarea semenului! Cât de greu se luptă omul să scape de asemenea păcate! Suferă din toată ființa sa.  

Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a venit în lume nu să Se curețe pe Sine de păcate, căci: „Cine din voi Mă vădește de păcat?” (Ioan 8, 46). El este Cel neîntinat, Care a venit să ne curețe pe noi de păcate și să ne sfințească pentru ca noi să răsărim în veșnicie. Fiul lui Dumnezeu n-a venit pentru drepți, ci a venit să-l ridice pe cel căzut, să-l învieze pe cel mort: „N-am venit să chem pe cei drepți, ci pe cei păcătoși la pocăință” (Marcu 2, 17).

Iubirea lui Hristos este nemărginită. Hristos ne-a iubit și în piroane, pe Crucea de pe Golgota. Sângele care curgea din rănile trupului Său era semnul iubirii Lui nemărginite față de oameni. Noi I-am dat piroane, El ne-a dat sângele iubirii Sale. Noi I-am dat moarte, El ne-a dat viață. Aceasta este taina iubirii pe care ne-a lăsat-o și nouă s-o împlinim față de semenii noștri aici, pe pământ: în loc de piatră, pâine, în loc de ură, iubire. Hristos a murit pe Cruce iubind, nu blestemând, nu urând. Să ne aducem aminte de momentul din Grădina Ghetsimani, atunci când Iuda Iscarioteanul Îl trădează pe Iisus.

         Și iată ce scrie Sfântul Evanghelist Matei: „Iar vânzătorul (…), apropiindu-se de Iisus, a zis: Bucură-Te, Învățătorule! Și L-a sărutat. Iar Iisus i-a zis:Prietene, pentru ce ai venit? Atunci ei, apropiindu-se, au pus mâinile pe Iisus și L-au prins” (Matei 26, 48-50).

         Hristos, cât a trăit pe pământ, nu a avut dușmani, ci doar prieteni. El nu a dușmănit pe nimeni, ci doar a iubit. Hristos n-a urât pe nimeni. Ceea ce urăște Hristos în lumea aceasta este păcatul.          Pe cel păcătos Hristos îl iubește, dar nu-i iubește păcatele, ci îi urăște păcatele sale. Hristos l-ar fi iertat și pe Iuda dacă ar fi venit la Cruce, să-I ceară iertare, dar a căzut în sine și în deznădejde: „Atunci Iuda, cel ce L-a vândut, văzând că a fost osândit, s-a căit (…) și aruncând arginții în templu, a plecat și, ducându-se, s-a spânzurat” (Matei 27, 3- 5). Căderea în sine duce la izolarea omului, la depărtarea de Dumnezeu. Mlădița, odată tăiată, se usucă. Este mai ușor să te ridici dacă ai căzut pe drumul crucii, decât atunci când omul cade în sine.

         De pe drumul crucii te ajută Hristos să te ridici, din căderea în sine tu trebuie să te ridici, așa cum a făcut și fiul risipitor: „Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu și-i voi spune: Tată, am greșit la cer și înainte ta” (Luca 15, 18). Sfântul Apostol Pavel le scria Corintenilor următoarele cuvinte despre Hristos: „Și a murit pentru toți, ca cei ce viază să nu mai vieze loruși, ci Aceluia care pentru ei a murit și a înviat” (II Corinteni 5, 15).

         Câți dintre noi am putea răspunde la întrebarea: Pentru cine trăiești? Oare am răspunde direct și ferm: Pentru Hristos?! O singură trăire este cea adevărată, cea în Hristos, iar celelalte sunt amăgiri ale vieții pământești.

          Iubirea lui Dumnezeu nu este egoistă. El vrea ca iubirea noastră față de El să nu fie străină de iubirea față de semenii noștri. Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, prin harul Duhului Sfânt, ne spune: „În aceasta este dragostea, nu fiindcă noi am iubit pe Dumnezeu, ci fiindcă El ne-a iubit pe noi și a trimis pe Fiul Său jertfă de ispășire pentru păcatele noastre. Iubiților, dacă Dumnezeu astfel ne-a iubit pe noi, și noi datori suntem să ne iubim unul pe altul” (I Ioan 4, 10-11).

Iubiții mei fii duhovnicești,

Iată ce este pentru noi, creștinii, acest Praznic al Învierii Domnului: iubire și lumină. Femeile mironosițe sunt martorele marelui adevăr și anume acela că Iubirea nu moare. Ele sunt martorele Învierii Iubirii.

Astăzi, în Ziua Învierii, Hristos semnează în numele tău contractul veșniciei. Noi I-am deschis lui Hristos un mormânt, El ne-a deschis nouă, azi, porțile veșniciei.

Însă și azi gândurile omului mai sângerează, căci gândurile sunt adevărata față a omului.

          Hristos S-a pierdut pe Sine pentru a mă afla pe mine. Și totuși vedem cum, în fiecare zi, se ofilesc frunzele timpului nostru și înțelegem tot mai greu gramatica libertății noastre. Trăim de parcă pe acest pământ nu ar mai fi fost nimeni înainte de noi și după noi nu ar mai fi nimeni.

          Iubiților, noi I-am oferit lui Iisus o cunună de spini, pentru că aceștia crescuseră în inima noastră, însă El a făcut din ei lumină, din Sângele Său a făcut viață, din piroane a făcut ancoră, din Cruce, Altar, iar din Trupul Său, hrană vieții veșnice.

          Drept-măritori creștini, în satul românesc au existat trei academii: Familia, Școala și Biserica. Aici am învățat și eu, căci m-am născut în veșnicul ieri, trăiesc veșnicul azi și mă îndrept spre veșnicul mâine.

          Fraților, un fiu al satului, Horea din Albac, a oprit roata istoriei cu pieptul său, zicând: „Ale satului, nu ale împăratului! ”

          Să zicem și noi ca Horea și să apărăm „veșnicia cea născută în sat” și cultivată în cele trei sfinte academii ale satului: Familia, Școala, Biserica.

          Doamne, rogu-Te, nu lăsa ca noi, românii, să fim desțărați!

Iubiți credincioși,

Soarele grăiește cu noi prin lumina sa, iar Dumnezeu grăiește cu noi prin lumina Învierii Fiului Său.

Bucurați-vă în lumina Învierii lui Hristos, Cel ce este și învierea noastră!

Azi au biruit lumina și iubirea. Să ne împărtășim azi din lumina și iubirea lui Hristos Cel Înviat.

          Doamne, binecuvântează-i pe toți cei care cred în Învierea Răstignitului din Nazaret!

Hristos a înviat!

Al vostru, al tuturor,

de tot binele voitor,

† Ioan

al Banatului

 

Spiritualitate

S-a pus piatra de temelie pentru biserica Schitului „Izvorul Tămăduirii“ de la Frumușeni. Cum se pot face donații

Publicat

pe

La slăvitul praznic al Intrării în Biserică a Maicii Domnului, 21 noiembrie 2024, ierarhii Aradului, înconjurați de un sobor de aproximativ 150 de preoți și diaconi și a peste o mie de credincioși au săvârșit Slujba punerii pietrei de temelie pentru biserica Schitului ,,Izvorul Tămăduirii” din localitatea arădeană Frumușeni, județul Arad, în apropiere de situl arheologic ,,Mănăstirea Bizere”.

După săvârșirea slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a rostit un cuvânt în cadrul căruia a evidențiat importanța înființării unei noi mănăstiri integrată în tradiția existentă în Eparhia Aradului, prin Mănăstirea Hodoș-Bodrog. În cuvântul Înaltpreasfinției sale, a subliniat următoarele: „Noua mănăstire se va construi în apropierea unui sit arheologic, care atestă prezența românilor ortodocși în acest teritoriu. Așadar, valențele noului așezământ monastic vor fi și de ordin cultural și național, nu doar de ordin religios”. Totodată, Înaltpreasfinția Sa l-a felicitat și l-a încurajat pe părintele protosinghel Iustin Popovici, care și-a asumat nobila și dificila sarcină de ridicare, înfrumusețare și integrare a noului așezământ monahal, pus sub ocrotirea Maicii Domnului.

Părintele Protos. dr. Iustin Popovici, consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului, dar și egumen al acestei noi vetre monahale, care este subordonată direct Centrului Eparhial, a rostit un cuvânt emoționant, prin care a prezentat contextul luării unei astfel de decizii, mulțumindu-le ierarhilor pentru misiunea încredințată. De asemenea, a prezentat întregii audiențe planul amplu al acestui edificiu spiritual, care se dorește a deveni un centru monahal cu multiple funcționalități, cum ar fi: liturgice, prin construirea unei biserici, cu hramul „Izvorul Tămăduirii”, a unui paraclis, cu hramul „Sfântul Preot Mărturisitor Ilarion Felea”, a unui altar de vară și a unui turn clopotniță; culturale, prin edificarea unui centru cultural, în care să fie incluse o sală destinată copiilor, pentru o grădiniță duminicală, un muzeu etnografic, în cadrul căruia să fie expuse obiecte de patrimoniu folcloric local, o bibliotecă și o sală de conferințe, în care să se organizeze întâlniri lunare, în parteneriat cu specialiști din diverse domenii; social-filantropice, prin construirea unui Așezământ pentru vârstnici (un mic sat al celor care doresc a-și trăi ultimele clipe ale vieții în proximitatea unei mănăstiri). De asemenea, se va avea în vedere construirea unui corp de chilii pentru monahi, dar și a unui arhondaric, pentru cazarea pelerinilor.

În finalul cuvântului, după ce a adus mulțumiri tuturor celor care au luat parte la acest eveniment istoric pentru eparhie și emoționant pentru viața personală, le-a amintit celor prezenți că „ cele opt vetre monahale care există deja în eparhia noastră sunt roade ale înaintașilor noștri. Sunt expresii vii ale credinței lor lucrătoare. Acum e rândul generației noastre de a ne pecetlui timpul petrecut pe pământ și în felul acesta, de a fi pus inima în consolidarea acestui edificiu spiritual care, peste ani, în timp, să vorbească despre credința și valorile noastre. Să ne ajute Dumnezeu ca, privind spre mâine, să reușim să le dăruim celor mai mici decât noi, o vatră în memoria căreia să ne așezăm și noi ca și ctitori”.

La final, cei prezenți au avut bucuria de a se închina capului Sfântului Iustin Martirul și Filosoful, care va ocroti acest așezământ monahal.

Schitul ,,Izvorul Tămăduirii” se va construi în apropierea sitului arheologic de importanță națională, „Mănăstirea Bizere”, unde a existat, în jurul secolului IX, un lăcaș de cult bizantin, care a devenit în secolul XII mănăstire catolică benedictină ce a avut în jurul ei un complex arhitectural impozant.

Așezământul, aflat în stadiul de proiect, pune la dispoziție un cont bancar pentru donații:

Beneficiar: Arhiepiscopia Aradului

IBAN: RO40 RNCB 0016 0054 4098 0042 BCR, Sucursala Arad

Schitul „Izvorul Tămăduirii“ va fi construit în localitatea Frumușeni din județul Arad

Citeste mai mult

Spiritualitate

Creştinii prăznuiesc Intrarea Maicii Domnului în Biserică

Publicat

pe

Sărbătoarea creştină este cunoscută în popor sub denumirea de Vovidenia sau Ovedenia. Este prima mare sărbătoare din postul Crăciunului. Cei care ţin post au voie să mănâce peşte în această zi.

În calendarele populare, Vovidenia este, în primul rând, ziua în care începe iarna. Denumirea populară de Vovidenie provine din limba slavonă şi înseamnă „ceea ce se face văzută”, însă conform altor surse, ea se poate corela cu cuvântul „vedenie” – sărbătoare asociată – generic – luminii.

Ioachim şi Ana nu aveau copii, asa că L-au rugat pe Dumnezeu să îi facă părinţi. Ei au făgăduit că dacă vor avea un copil îl vor duce la templu şi îl vor închina Lui. Un înger le-a vestit că vor avea o fată, pe care o vor numi Maria. Sfinţii Ioachim şi Ana nu au uitat de promisiunea făcută lui Dumnezeu şi la trei ani de la naşterea Maicii Domnului, au dus-o pe fiica lor la templu.

Când a ajuns în fața treptelor Templului din Ierusalim, micuța Maria le-a urcat singură, ca o persoană matură care cunoștea drumul pe care trebuia să meargă.

A fost întâmpinată de marele preot Zaharia, tătăl Sfântului Ioan Botezătorul, care a dus-o în cea mai sfântă încăpere din acest loc, în Sfânta Sfintelor, camera sfântă, în care nicio femeie și nici un preot n-au avut voie să pășească, ci doar arhiereul, o dată pe an. Camera sfântă era loc de rugăciune pentru Maria, iar celelalte fecioare care, de asemenea, erau aduse pentru închinare în Biserica Domnului până la împlinirea vârstei de 15 ani, primeau loc de rugăciune, conform mărturiei Sfântului Chiril al Alexandriei şi a lui Grigorie de Nissa, între biserică şi altar.

Tradiții

În unele locuri, astăzi, copiii pun crengi de măr în vase cu apă şi le folosesc în noaptea de Anul Nou drept sorcove.

În credinţa populară se spune că dacă nuieluşa Sfântului Nicolae, care trebuie să fie din măr, înfloreşte până la sărbătoarea Naşterii Domnului, înseamnă că Sfântul l-a iertat pe cel pedepsit cu ea.

Credința populară spune că de Intrarea Maicii Domnului în Biserică, ca și de Crăciun, cerurile se deschid, iar oamenii pot înțelege graiul animalelor. Este momentul în care credincioșii se roagă pentru împlinirea celei mai mari dorințe din viața lor. La țară, fetele care vor să-și afle ursitul, merg la fântâna din sat cu o lumânare albă. La cântatul cocoşului, fiecare fată aprinde lumânarea aşezată pe marginea fântânii şi priveşte în fântână. Pe luciul apei, fata care împlineşte ritualul are șansa să vadă chipul ursitului ei.

Tot în această zi se fac previziuni meteorologice, astfel că dacă în noaptea de Vovidenie este senin, anul viitor va fi secetos, iar dacă ninge, va fi o iarnă bogată în zăpadă.

Citeste mai mult

Spiritualitate

Postul Crăciunului. Să sporim rugăciunea și faptele bune

Publicat

pe

Postul Crăciunului începe, în fiecare an, pe data de 15 noiembrie. Anul acesta lăsatul secului cade într-o zi de joi, iar ultima zi de post este marți, 24 decembrie. Postul Crăciunului este unul dintre cele mai importante din an. Cunoscut și ca Postul Nașterii Domnului Iisus Hristos, durează 40 de zile.

Pe 14 noiembrie este lăsatul secului pentru Postul Crăciunului, ultima zi în care se mai poate mânca de dulce. Pe vremuri, în această zi de lăsatul secului se făceau mari petreceri în familii, se serveau fripturi, ciorbe cu carne, prăjituri și vin. În postul Nașterii Domnului (14 noiembrie – 24 decembrie), dar și în perioada de la Crăciun până la Bobotează (25 decembrie – 6 ianuarie) nu se fac nunți.

În Postul Crăciunului 2024 sunt 14 zile de dezlegare la pește, iar Biserica a rânduit ca în fiecare sâmbătă și duminică, cuprinse între 21 noiembrie și 20 decembrie să fie zilele cu dezlegare la pește. Pe data de 21 noiembrie este sărbătorită Intrarea Maicii Domnului în Biserică, iar pe data de 20 decembrie sărbătorim pomenirea Sfântului Ignatie Teoforul.

Cum să postim

Durata de 40 de zile a Postului Crăciunului a fost stabilită la Sinodul din Constantinopol din anul 1166 ținut sub președinția Patriarhului Luca Hrisoverghi. Decizia s-a luat din dorința de a se uniformiza cultul Bisericii. Nu toți creștinii posteau la fel de aspru și pe aceeași durată de timp. Unii se nevoiau cu post aspru câte șase săptămâni, pe când alții alegeau un post ușor pe o durată de șapte zile. În timpul postului creștinii se abțin cu desăvârșire de la consumul de alimente de origine animală. Începând cu praznicul Vovideniei (Intrarea în biserică a Maicii Domnului), 21 noiembrie, dezlegări la pește vor mai fi în sâmbetele și duminicile de până la Crăciun, precum și la prăznuirea Sfântului Apostol Andrei- cel întâi chemat și a Sfântului Ierarh Nicolae. Dacă una dintre prăznuirile celor doi sfinți va pica miercurea sau vinerea, nu va mai fi dezlegare la pește, ci doar dezlegare la untdelemn și vin.

Prin durata lui de 40 de zile, ne amintim de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aștepta să primească cuvintele lui Dumnezeu scrise pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii. Astfel, creștinii postind 40 de zile, se învrednicesc să primească pe Cuvântul lui Dumnezeu întrupat și născut din Fecioara Maria. Postul Crăciunului aminteşte de postul îndelungat al patriarhilor şi drepţilor din Vechiul Testament, în aşteptarea venirii lui Mesia, Izbăvitorul. După unii tâlcuitori ai cultului ortodox, prin durata lui de 40 de zile, acest post aduce aminte şi de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aştepta să primească cuvintele lui Dumnezeu, în Decalogul scris pe lespezi de piatră.

Cu toate că este un post de lungă durată, Postul Crăciunului este mai ușor decât Postul Paștelui, deoarece creștinii au parte de mai multe zile cu dezlegare la pește, ulei și vin. În timpul Postului, se consumă doar mâncăruri de post. Creștinii nu au voie să consume carne, ouă și brânză, iar în zilele de luni, miercuri și vineri, mâncarea trebuie să fie consumată fără ulei și nu se bea vin. Cu toate acestea, dacă în zilele de luni, miercuri sau vineri există o sărbătoare cu cruce neagră, atunci creștinii au voie să consume vin și untdelemn. Dacă sărbătoarea este trecută în calendar cu cruce roșie, atunci au dezlegare și la pește.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite