Ne găsiți și pe:

Spiritualitate

Sfântul apostol Andrei – sărbătoare națională în România

Publicat

pe

Credincioşii îl prăznuiesc, sâmbătă, pe Sfântul Apostol Andrei, creştinătorul neamului românesc. Ziua de 30 noiembrie este, totodată, sărbătoare bisericească naţională.
Noaptea din ajun este asociată în popor cu obiceiuri precreştine, precum apariţia strigoilor, farmece, ghicirea ursitului şi a vremii.

Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei (nume care derivă din cuvântul grecesc Andreas, care înseamnă „viteaz” sau „bărbătesc”) apare pe 30 noiembrie în calendarele ortodox, romano-catolic, luteran şi anglican. În Scoţia, însă, el figurează în ziua de 9 mai, ca amintire a datei primirii unor relicve ale Sfântului Andrei.

Evanghelia lui Ioan spune că Andrei ar fi fost mai întâi ucenic al lui Ioan Botezătorul.

În enumerările apostolilor, Andrei este menţionat mereu între primii patru. Tradiţia Bisericii arată că, după Înălţarea lui Hristos la cer şi după Cincizecime, apostolii au tras la sorţi şi au mers în toată lumea pentru propovăduire.

Atunci, acestui Întâi chemat i-au căzut sorţii să meargă în Bitinia, Bizantia, Tracia şi Macedonia, cu ţinuturile din jurul Mării Negre, până la Dunăre şi Sciţia (adică Dobrogea noastră) şi până în Crimeea.

Ziua Sfântului Andrei marchează debutul sezonului sărbătorilor de iarnă, care vor continua cu Sfântul Nicolae, celebrat pe 6 decembrie, şi se vor încheia de Bobotează, pe 6 ianuarie.

Sfântul Apostol Andrei a fost înscris în calendarul Bisericii Ortodoxe Române cu cruce roşie încă din 1995, iar în 1997 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a proclamat Ocrotitorul României.

Acelaşi for de conducere al Bisericii a decis ca ziua de prăznuire a sfântului, 30 noiembrie, să fie proclamată sărbătoare bisericească naţională.

Noaptea Sfântului Andrei este marcată de unele obiceiuri, tradiţii, superstiţii de sorginte precreştină, vizând apariţia strigoilor, farmece şi ghicirea ursitului, dar şi protecţia oamenilor, a locuinţelor şi a animalelor.

În noaptea de Sfântul Andrei, hotarul dintre cele văzute şi cele nevăzute dispare, iar momentul este propice pentru unele practici de prospectare a viitorului.

„Andrei cap de iarnă” (aşa cum i se spune în Bucovina) permite producerea unei îmbinări între lucrurile malefice şi cele benefice, dispărând hotarul dintre ele. Astfel, în noaptea Sfântului Andrei, „umblă strigoii” să fure „mana vacilor”, „minţile oamenilor” şi „rodul livezilor”. Strigoii sunt spirite ale celor morţi, care, din diverse motive, n-au mai ajuns pe tărâmul de dincolo şi care, în această noapte, devin periculoase, distrugătoare, aducând calamităţi, boli şi nefericire.

Iată de ce, în multe locuri, gospodinele atârnă cununi de usturoi ori ung porţile, uşile şi geamurile, dar şi coteţele animalelor, cu usturoi zdrobit pentru a preveni pătrunderea duhurilor rele.

Acest usturoi va fi folosit de-a lungul anului care va veni  ca tratament pentru diverse boli, ca mijloc de protecţie faţă de duhurile malefice, precum şi ca modalitate de a atrage un posibil partener de viaţă, a ursitului (după ce, în prealabil, usturoiul a fost sfinţit la biserică şi păstrat la icoană).

Ca mijloace de protecţie faţă de strigoi se mai folosesc firimituri de pâine împrăştiate în curte – pentru ca duhurile să nu intre în casă după mâncare – şi candele aprinse lângă icoane. Animalelor din gospodărie li se pune în hrană busuioc sfinţit şi în apă agheasmă.

De asemenea, se descântă droburi de sare, care se îngroapă sub grajd, pentru a fi scoase la suprafaţă de Sfântul Gheorghe (23 aprilie), fiind folosite la hrana animalelor, tot pentru a le proteja de duhuri rele.

În noaptea Sfântului Andrei, oamenii aduc în casă crenguţe de vişin, le pun în apă şi, dacă înfloresc până la Crăciun, vor avea un an bogat. Un alt mijloc este semănarea de grâu în mici vase sau folosirea a 12 cepe (pentru cele 12 luni ale anului) lăsate în pod până la Crăciun – cele stricate sunt semn de lună ploioasă, cele încolţite sunt semn de bogăţie.

Fetele care vor să-şi afle ursitul ascund sub pernă busuioc sfinţit, astfel încât chipul bărbatului să le apară în vis, apelează la „făcutul cu ulcica”, folosind un vas nou de lut, cărbuni încinşi şi incantaţii magice, sau, la miezul nopţii, se uită într-un pahar cu apă „neîncepută”, aşezat pe cenuşă, în care lasă să cadă o verighetă sfinţită.

În unele zone, se crede că ursitul se poate vedea dacă fata se aşază goală între două oglinzi, cu o lumânare în mână.

În noaptea Sfântului Andrei se crede că lupii încep să vorbească, îşi pot mişca gâtul, devin mai sprinteni, iar oamenii care îi aud află secrete groaznice. Plata este însă una teribilă, pentru că aceşti oameni vor fi atacaţi de lupi şi se vor transforma în vârcolaci. Nici animalele nu sunt scutite de primejdie – omul nu face nimic în gospodărie, pentru ca animalele de pradă să nu-i atace vitele. Acestea pot fi însă protejate şi cu ajutorul unor cruci confecţionate din ceară de albine.

Până la Crăciun, femeile nu mai ţes şi nici nu mai torc, ca să nu stârnească mânia Maicii Domnului.

Pe de altă parte, condiţiile meteorologice din noaptea Sfântului Andrei pot prevesti cum va fi iarna, care nu va fi grea, dacă afară este senin şi cald. În schimb, un cer întunecat, cu lună plină, ninsoare sau ploaie sunt semn de iarnă cu troiene mari.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spiritualitate

Sfântul Nicolae aduce bucurie copiilor în fiecare an

Publicat

pe

Ziua de 6 decembrie este ziua Sfântului Nicolae, unul dintre cei mai populari sfinţi ai creştinătăţii, considerat ocrotitorul copiilor, în special al celor săraci, dar şi al marinarilor, al brutarilor, al fetelor nemăritate şi al celor acuzaţi pe nedrept. Cu o seară înainte, pe 5 decembrie, copiii îşi lustruiesc ghetuţele, aşteptându-l pe Moş Nicolae, care va trece pe la ei să le aducă daruri.

Vineri, 6 decembrie, Biserica îl pomeneştepe Sfântul Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, cinstit de toată creştinătatea, pentru că este sfântul iubirii. A fost un om de o foarte mare cultură teologică, o autoritate în domeniu şi un om cu un profil moral model. Din acest motiv, adesea este pus alături de apostoli.

Personalitatea sa cumulează trei elemente principale: ascetismul sirian, nobleţea romană şi inteligenţa greacă. Pentru multa sa bunătate a fost ales arhiereu, pentru dreapta credinţă a fost prins şi întemniţat împreună cu alţi creştini, primind de la Dumnezeu darul facerii de minuni.

Tradiţia Bisericii consemnează faptul că Sfântul Nicolae s-a născut într-o familie bogată, în localitatea Patara, în provincia Lichia, din partea asiatică a Turciei de astăzi.
Încă din copilărie s-a remarcat prin purtare aleasă, post şi viaţă duhovnicească intensă. A studiat la cele mai bune şcoli, iar în bisericile în care intra uimea pe toţi prin blândeţe şi nobleţe sufletească. Întrucât unchiul său era episcop la Patara, Nicolae a stat o vreme la Mănăstirea Patara, unde a devenit preot.

După moartea părinţilor săi, Nicolae a renunţat la toată averea pe care aceştia i-au lăsat-o, împărţind-o săracilor şi plecând în pelerinaj în Ţara Sfântă. Când s-a întors de la Locurile Sfinte, a mers la Mănăstirea Sionului, întemeiată de unchiul său. Apoi s-a reîntors în cetatea Mira, pentru a trăi între oameni.

După moartea arhiepiscopului Mirei Lichiei – astăzi un mic sătuc sub un alt nume, în Turcia – Sfântul Nicolae a fost ales în fruntea acestei eparhii, în urma unei minuni.

Nu se ştie cu exactitate anul în care Sfântul Nicolae a plecat la Hristos, unele surse indicând anul 340, altele 350. Se ştie doar data, respectiv cea la care astăzi îl cinstim pe Sfântul Nicolae, 6 decembrie.

În anul 1087, de frica expansiunii musulmane, moaştele sale, care rămăseseră în Mira Lichiei, au fost transferate la Bari, în Italia, unde sunt îngropate într-o criptă.

Din acest mormânt, săpat la aproximativ doi metri sub pământ, pentru că au vrut să fie protejate de eventualele invazii sau profanări, se spune că izvorăşte un lichid incolor (un fel de aghiasmă, un mir mai fluid), care se numeşte Mana sau Santa Mana.

O dată pe an, episcopul locului face o slujbă şi extrage cu o seringă această Santa Mana, pe care o amestecă cu apă, o binecuvântează şi apoi o împarte credincioşilor.

O parte din mâna dreaptă a Sfântului Nicolae se află în Biserica „Sfântul Gheorghe“ Nou din Bucureşti, aflată la Kilometrul 0.

Se spune că Sfântul Nicolae a vindecat mulţi bolnavi şi demonizaţi. El a salvat Mira Lichiei de foamete, arătându-se în vis unui negustor italian pe care l-a îndemnat să vină să-şi vândă grâul în cetatea Mirei.

Cea mai cunoscută este minunea cu acel bărbat care avea trei fete şi care fusese, probabil, bogat, dar care a ajuns într-o situaţie economică delicată. Soluţia ieşirii din această situaţie era să-şi ofere fetele spre desfrânare. Se spune că seara, ori de câte ori gândul acesta îi revenea omului respectiv, Sfântul Nicolae, episcopul locului, arunca, în taină, o pungă cu galbeni în curtea lui, astfel încât să aibă cu ce să trăiască şi să nu dea fetele spre pierzare.

De asemenea, o altă minune consemnează faptul că în vremea împăratului Constantin, trei tineri, cărora li se spune voievozi (guvernatori locali) au fost acuzaţi pe nedrept de complot împotriva împăratului. Au fost închişi şi urmau să fie decapitaţi. Dar seara, Sfântul Nicolae i-a apărut în vis împăratului, spunându-i că sunt nevinovaţi.

Înspăimântat de această viziune, împăratul i-a eliberat. Aproape în toate aceste intervenţii ale Sfântului Nicolae se vede că cei ajutaţi sunt persoane tinere şi probabil din acest motiv Sfântul Nicolae a fost tratat şi cinstit ca un mare ajutător al tinerilor.

Tradiţii şi obiceiuri

În popor se crede că de Sfântul Nicolae începe iarna, cu adevărat. În această zi, Moşul îşi scutură barba sură şi începe să ningă. Iar dacă nu ninge, înseamnă că Sfântul Nicolae a întinerit.

În fiecare an, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, copiii ştiu că trebuie să-şi lustruiască ghetuţele sau cizmuliţele deoarece Mos Nicolae va veni pe la ei să le aducă daruri.

Copiii mai neascultători primesc lângă dar şi o nuieluşă să le aducă aminte că trebuie să asculte de părinţii şi bunicii lor.

Conform tradiţiilor populare, Moş Nicolae apare pe un cal alb, făcând astfel trimitere la prima zăpadă care cade la începutul iernii, ajută pe toţi cei nevoiaşi, orfanii şi văduvele, este stăpânul apelor şi salvează corăbierii de la înec, protejează soldaţii pe timp de război.

Tot în popor se spune că, în nopţile sfinţite de sărbători, când cerurile se deschid şi pentru noi, preţ de o clipă Sfântul Nicolae poate fi văzut stând în dreapta Domnului.

În Europa, în preajma secolului al XII-lea, ziua de Sfântul Nicolae a devenit atât ziua darurilor şi a activităţilor caritabile.

Arhiepiscopul Mirei Lichiei din Asia Mica, Sfântul Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni, este numit şi Tatăl Spriritual al locuitorilor din Beit-Jala, lângă Bethleem, Palestina.

Această mică localitate (14.500 locuitori) este una şi aceeaşi cu aşezarea Galem menţionată în Vechiul Testament. Există aici o comunitate continuă de creştini de 2000 de ani. Locuitorii îl îndrăgesc atât de mult pe Mar Nicola (cum este numit aici), încât a devenit patronul creştinilor din oraş, sfântul protector al localităţii. Aproape fiecare familie creştină din Beit-Jala are un Nicola în famile.

Un alt loc unde se cinsteşte ziua sfântului prin mare pelerinaj este Bari – Italia.

Bari, oraşul situat pe ţărmul Mării Adriatice, în sud-estul peninsulei, este un important loc de pelerinaj întrucât aici se află biserica ce adăposteşte moaştele Sfântului Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni.

Catedrala Sfântul Nicolae a fost construită în secolul al XVII-lea, (construcţia a durat 110 ani) pentru a adăposti moaştele Sfântului Nicolae, furate din Mira Lichiei (localitatea Demre aflată în sudul Turciei de astăzi) de un grup de marinari din Bari.

Potrivit legendelor, sfântul, trecând prin oraş în drumul său spre Roma, a ales Bari drept loc pentru înmormântarea sa. Bari este un important centru de pelerinaj atât pentru italieni, cât şi pentru creştinii ortodocşi din estul Europei.

Citeste mai mult

Spiritualitate

Creştinii prăznuiesc Intrarea Maicii Domnului în Biserică

Publicat

pe

Sărbătoarea creştină este cunoscută în popor sub denumirea de Vovidenia sau Ovedenia. Este prima mare sărbătoare din postul Crăciunului. Cei care ţin post au voie să mănâce peşte în această zi.

Ioachim şi Ana nu aveau copii, asa că L-au rugat pe Dumnezeu să îi facă părinţi. Ei au făgăduit că dacă vor avea un copil îl vor duce la templu şi îl vor închina Lui. Un înger le-a vestit că vor avea o fată, pe care o vor numi Maria. Sfinţii Ioachim şi Ana nu au uitat de promisiunea făcută lui Dumnezeu şi la trei ani de la naşterea Maicii Domnului, au dus-o pe fiica lor la templu. Au fost întâmpinaţi de marele preot Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, care a dus-o pe Maria în cea mai sfântă încăpere din Biserica, unde a stat până la vârsta de 15 ani.

În unele locuri, astăzi, copiii pun crengi de măr în vase cu apă şi le folosesc în noaptea de Anul Nou drept sorcove.

În credinţa populară se spune că dacă nuieluşa Sfântului Nicolae, care trebuie să fie din măr, înfloreşte până la sărbătoarea Naşterii Domnului, înseamnă că Sfântul l-a iertat pe cel pedepsit cu ea.

Citeste mai mult

Spiritualitate

Începe postul Crăciunului. Să ne facem timp pentru rugăciune, reculegere și fapte bune

Publicat

pe

Anul acesta, Postul Naşterii Domnului sau al Crăciunului începe vineri, 15 noiembrie, şi ţine până marți, 24 decembrie, inclusiv. Postul a fost rânduit pentru folosul duhovnicesc al omului, spune Sfântul Ioan Gură de Aur.

În această perioadă duhovnicească suntem chemați prin postire și pocăință la întâlnirea cu Hristos Care Se naște în peștera sărăcăcioasă a Betleemului pentru a lumina peștera întunecată de păcate a sufletului nostru. Această perioadă este una de pregătire nu numai trupească, ci mai ales sufletească, pentru a pătrunde în taina Nașterii Domnului, începu­tul mântuirii noastre.

Postul Naşterii Domnului ne amintește de postul îndelungat al patriarhilor și drepților din Vechiul Testament, în așteptarea venirii lui Mesia-Izbăvitorul. După unii tâlcuitori ai cultului ortodox, prin durata lui de 40 de zile, acest post ne aduce aminte și de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aștepta să primească cuvintele lui Dumnezeu, Decalogul (cele 10 porunci), scris pe lespezile de piatră numite Tablele Legii.

Ca vechime acest post datează din secolele IV-V, iar ca formă actuală îl avem uniformizat de Sinodul local din Constantinopol din anul 1166. Pe întreaga durată a Postului Naşterii Domnului nu se consumă carne, produse lactate şi ouă. Este însă dezlegare la peşte în anumite zile. Se mănâncă untdelemn și se face dezlegare la vin în datele de 16, 22, 23, 24, 25 și 30 noiembrie, dar și pe 4, 5, 6, 7, 9, 12, 13, 17 și 20 decembrie, dacă aceste zile cad lunea, miercurea sau vinerea, deoarece în aceste zile Biserica prăznuiește Sfinții mai importanți.

Postul Crăciunului este un timp al bucuriei duhovniceşti, în care un loc aparte îl ocupă colindele noastre tradiţionale, ce ne vestesc Naşterea Domnului. La capătul acestei perioade de desă­vârşire prin post şi rugăciune ne aşteaptă bucuria Darului pe care ni-L face Dumnezeu Tatăl, Care Îl dăruieşte lumii pe Dumnezeu Fiul, Domnul nostru Iisus Hristos, Care Se naşte pentru mântuirea noastră.

Timp de 40 de zile, credincioşii respectă o serie de reguli stabilite pentru această perioadă ce amintește de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aşteaptă să primească cuvintele lui Dumnezeu scrise pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii. Creștinii primesc astfel Cuvântul lui Dumnezeu, întrupat şi născut din Fecioara Maria.

Postul Crăciunului durează şase săptămâni şi îi pregăteşte pe credincioşi pentru marea sărbătoare a Naşterii lui Iisus Hristos. Semnificaţia postului are rădăcini în Vechiul Testament. Personajele biblice apar postind în diverse ipostaze – patriarhii şi drepţii dinainte de Hristos, printre care Noe, Moise şi David petrec timp îndelungat în post şi rugăciune. Ei aşteptau venirea lui Mesia, se rugau pentru iertarea păcatelor şi ajutor divin în misiunea lor de conducere a poporului ales.

În 15 noiembrie, este Lăsatul secului. Se spune că este mai întâi de toate un îndemn la reculegere, la reînnoirea vieţii prin lăsarea păcatelor şi a preocupărilor deşarte şi prin întoarcerea spre Dumnezeu. Pe vremuri, în această zi se făceau mari petreceri în familii, se serveau fripturi, ciorbe cu carne, prăjituri și vin. Femeile își “dezinfectau” vasele de lut și lingurile de lemn cu cenușă, deoarece vreme de 40 de zile, în acele vase nu se mai gătea nimic cu carne sau lapte.

Postul reprezintă timp de rugăciune, căinţă şi mărturisire a păcatelor de înfrânare, răbdare şi mai ales de iertare. Potrivit obiceiurilor religioase, în acest post, credincioşii nu consumă carne, brânză şi ouă, iar lunea, miercurea şi vinerea se prepară mâncare fără ulei şi fără vin. În zilele de marţi şi joi se face dezlegare la untdelemn şi vin.

Începând cu prima zi a postului, nu se mai fac nunţi și nici petreceri până după Anul Nou.

În aceste zile începeau șezătorile, un obicei foarte frumos, care din păcate s-a pierdut. Fetele și femeile se întalneau seara la cineva acasă pentru a ajuta gazda la torsul lânii, sau la țesut sau pur și simplu să povestească și să cânte.

Dacă în zilele de luni, miercuri şi vineri Biserica Ortodoxă prăznuieşte vreun sfânt mare, însemnat în calendar cu cruce neagră, creştinii pot consuma untdelemn şi vin; iar dacă este hramul bisericii sau vreo sărbătoare însemnată în calendar cu cruce roşie, atunci se face dezlegarea şi la peşte.

Din punct de vedere al alimentaţiei, este un post mai uşor faţă de cel al Paştelui, fiind mai multe zile în care poate fi consumat peşte.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite