Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Social

Înot nocturn la Timișoara. Pentru cine se va organiza evenimentul

Publicat

pe

La începutul secolului XX, odată cu intensificarea circulației autovehiculelor, s-a impus necesitatea protejării persoanelor cu deficiențe de vedere care se deplasau prin aglomerația urbană.

Astfel, în 1931, contesa franceză Guilly d`Herbemont a instituit bastonul alb ca semn distinctiv al nevăzătorilor. În 1964, președintele S.U.A. a propus data de 15 octombrie ca Zi Mondială a Bastonului Alb, inițiativa fiind recunoscută de UNESCO.

Pentru a marca această zi pe plan local, la sfârșitul acestei săptămâni, în 20 octombrie, Arena Aqua Sport din Timișoara va găzdui un eveniment inedit, menit să îmbunătățească calitatea vieții persoanelor cu deficiențe de vedere.

Organizatorii – Timea Somogyi și prietenii – propun celor pasionați de înot și de fapte bune, să participe la mai multe probe de înot, singuri sau însoțiți, în cadrul unui eveniment numit ÎNOT NOCTURN care se va derula între orele 21-24.

Participanții, printre care mulți copii cu diverse nevoi speciale, vor ajuta la realizarea acestui eveniment. Ei vor avea parte de o mică excursie în lumea nevăzătorilor, în același timp însă celelalte simțuri le vor fi stimulate și încântate cu muzica live oferită de SIBLINGS QUINTET, cu o mică degustare pentru întărirea forțelor înainte de probele de înot și alte surprize.

Probele pe care le vor avea de parcurs participanții sunt inedite, ele fiind create și adaptate special pentru acest eveniment. TRENULEȚUL ÎN FAMILIE, LANȚUL MIRACULOS, ȘTAFETA “10” sunt doar câteva din aventurile care îi așteaptă pe înotători. 

Informații suplimentare pot fi obținute de la   Timea Somogyi, tel. 0743 – 344 036.    

Social

Copiii din localitatea Otelec s-au întâlnit cu iepurașul

Publicat

pe

Sărbătorile Pascale au fost celebrate de copiii din Otelec printr-o activitate educațională desfășurată în data de 30 martie 2024.

Evenimentul „Întâlnire cu iepurașul”, organizat de Asociația „Inițiativă în Educație” în parteneriat cu Primăria Otelec, a fost destinat tuturor copiilor din localitate și a cuprins mai multe ateliere pregătite pentru aceștia.

La activități au participat aproximativ 60 de copii de toate vârstele, dar și părinți curioși care le-au fost alături celor mici. Copiii au descoperit atelierul de povești în limba română și maghiară, au pictat ouă de lemn și au dat dovadă de creativitate și îndemânare la atelierul de filțuit.

„Ne bucurăm să revenim în această comunitate. Anul trecut i-am descoperit pe copilașii din Otelec și ne-am dorit să păstrăm tradiția de a veni la ei și a le pregăti ateliere educaționale. Elementul de noutate este important pentru cei mici, de aceea ne-am propus ca în acest an să le oferim experiențe noi și variate. Copiii au descoperit metode de lucru din pedagogia Waldorf. Au lucrat cu lână pentru a realiza figurine de primăvară, au filțuit semne de carte și și-au realizat propriile felicitări pascale.” a declarat Anna Maria Gal Văcărescu, coordonator al activității și voluntar al organizației „Inițiativă în Educație”.

Activitățile s-au desfășurat în parcul din sat, care a fost amenajat și colorat special pentru copii de către voluntarii asociației: Liuba Serariu, Andrada Mazilu și Anna Maria Gal Văcărescu.

„Unul dintre cele 4 ateliere pregătite la Otelec a fost realizat în cadrul proiectului „Steam la puterea inEDU II”, proiect finanțat prin fondul Științescu. Celălalte activități au fost derluate cu sprijinul primăriei.” Activitățile desfășurate în comunitățile din mediul rural au „superputerea lui împreună”. Așa ne place nouă să denumim eforturile comune pe care le depunem pentru a realiza evenimente educaționale non-formale cât mai valoroase pentru copii. Suntem recunoscători voluntarilor, partenerilor, dar și sponsorilor.” a precizat Andrada Mazilu, co-fondator „Inițiativă în Educație”.

Surprizele nu s-au încheiat pentru cei mici. Copiii au primit la finalul activităților un pachețel de Paște oferit de Primăria Otelec.

„Îmi doresc să le ofer copiilor din Otelec cât mai multe experiențe educaționale și culturale, să creăm evenimente cu tradiție în comunitatea noastră și să îi stimulez prin participarea la activități non-formale. Le mulțumesc copiilor că au dat curs invitației noastre și îi asigur că vom continua și cu alte activități similare!”, a încheiat Silvia Fechete, primar Otelec.

Persoană de contact: Andrada Mazilu

Coordonator proiect „Spațiul de cultură”

0754 21 21 44

contact@inedu.ro

Despre Asociația Inițiativă în Educație:

Asociația Inițiativă în Educație susține si contribuie la îmbunătățirea mediului educațional și cultural prin crearea de contexte de învățare și dezvoltare pentru elevi, profesori și părinți din județul Timiș.

Citeste mai mult

Social

Program de formare care încurajează cadrele didactice să organizeze activități de învățare în spații muzeale

Publicat

pe

Dascălii din Timișoara au avut ocazia de a participa la un program de formare inovator, descoperind cum pot facilita contexte de învățare în muzee.

În perioada 14 – 19 martie 2024 a avut loc programul de formare „Muzeul-spațiu de învățare” realizat de Asociația „Inițiativă în Educație” și dedicat cadrelor didactice din învățământul preuniversitar. Acesta a cuprins 16 ore de formare teoretică, dar și activități practice, jocuri în echipă, tururi ghidate și exerciții de reflecție.

Programul le-a permis cursanților să cunoască tipologia programelor de educație muzeală și etapele elaborării unui proiect educativ în muzeu, valențele educative ale patrimoniului, modalitățile teoretice și practice de interpretare a patrimoniului pentru public și comunitate, dar și metode și concepte utilizate în educația muzeală.

Activitatea de formare s-a desfășurat pe parcursul a 5 zile, timp în care profesorii au intrat în contact cu diferiți facilitatori și invitați. Dintre aceștia amintim: Sergiu Dema și Cristina Dema, muzeografi ai muzeului Stefan Jäger din Jimbolia, Alina Cristescu și Bogdan Rață, co-fondatori Kunsthalle Bega, Darius Sala și Zoran Marcov, muzeografi ai Muzeului Național al Banatului, Adriana Herman, formator Centrul pentru Formarea Continuă în Limba Germană Sibiu ș.a

În cadrul programului de formare a fost realizată și o cartografiere a muzeelor din Timișoara, iar profesorii au descoperit oferta educațională a acestora. De asemenea, cadrele didactice participante au avut ocazia de a exersa medierea culturală în cadrul expoziției „Crâmpeie identitare: farmecul vieții șvăbești”, organizate în proiect.

„Ne-am dorit foarte mult implementarea acestui proiect, deoarece credem cu tărie că educația muzeală poate fi o parte activă în formarea elevilor și că este extrem de necesară în demersurile culturale. Inițiativa noastră urmărește dezvoltarea unor parteneriate strategice între școli și instituții culturale, contribuind astfel la creșterea calității educației și la formarea unei comunități educaționale active și angajate în dezvoltarea culturală a orașului și a regiunii. Sperăm că profesorii participanți au găsit doza de inspirație necesară și materiale suficiente care să-i susțină în realizarea a mai multor activități și proiecte în muzee. Suntem recunoscători tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui program și le mulțumim muzeelor care au fost deschise colaborării. Apreciem în mod deosebit continuarea parteneriatului cu Muzeul Național al Banatului și suntem recunoscători pentru turul oferit de Muzeul de Artă din Timișoara”, a declarat Andrada Mazilu, coordonatorul proiectului.

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte în cadrul proiectului „FORMA inEDU”. Proiectul urmărește valorificarea resurselor culturale și integrarea artei în mediul școlar prin crearea de contexte educaționale care formează și consolidează competențele pedagogice și interculturale ale cadrelor didactice și dezvoltă parteneriate și rețele culturale la nivel local și regional în perioada februarie – iunie 2024 în Timișoara.

Proiectul face parte din Programul Cultural Național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Power Station+ | Școli creative, derulat de Centrul de Proiecte Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul de la Ministerul Culturii. Programul are scopul de a crea contexte educaționale care să promoveze învățarea interdisciplinară și să formeze cadre didactice ca mediatori culturali și transmițători ai culturii.

Despre Asociația Inițiativă în Educație:

Asociația Inițiativă în Educație susține si contribuie la îmbunătățirea mediului educațional și cultural prin crearea de contexte de învățare și dezvoltare pentru elevi, profesori și părinți din județul Timiș.

Citeste mai mult

Social

Conferință în cadrul proiectului „Public Art”

Publicat

pe

Asociația Sfera Timișoarei anunță cu bucurie Conferința „Public Art“, vineri, 22 martie 2024, de la ora 13:00, la Liceul Tehnologic „Petre Mitroi” din comuna Biled, județul Timiș.

Conferința încheie cu succes proiectul educațional „Public Art“ derulat în perioada aprilie 2023 – martie 2024 de Asociația Sfera Timișoarei în parteneriat cu Primăria Comunei Biled.

În cadrul evenimentului vom celebra împreună rezultatele proiectului implementat în peste 10 localități din județul Timiș. Vă invităm să participați, să vă lăsați inspirați de bunele practici dezvoltate, să interacționați cu alte cadre didactice din școlile bănățene și să descoperiți impactul pe care l-a avut acest proiect în viața a sute de copii din județul nostru.

„Public Art“ este un proiect de educație prin cultură implementat în județul Timiș prin 3 componente cu un impact major în mediul rural:

Școala Public Art

Public Art pentru profesori

Caravana Public Art

În cadrul componentei „Școala Public Art“, elevii au avut ocazia de a-și dezvolta creativitatea, diferite abilități și competențe personale. Activitățile incluse în această componentă au contribuit la dezvoltarea socio-emoțională a elevilor și au avut impact extraordinar asupra dezvoltării caracterului copiilor. Elevii au descoperit importanța perseverenței, și-au cultivat răbdarea, și-au dezvoltat simțul estetic și au învățat să lucreze împreună.

Activitatea de formare Dezvoltarea competențelor cheie prin artă, știință și lectură s-a derulat în 4 localități din județul Timiș, oferind sprijin și pregătire celor aproape 60 de cadre didactice în actul de predare. Ne-am propus ca prin aceste programe de formare să creștem motivația pentru învățare în rândul elevilor și să sprijinim instituțiile să prevină abandonul școlar prin crearea unor experiențe educaționale pozitive.

Caravana „Public Art“ este un concept  prin care arta a ajuns în viața copiilor, trecând pragul localității într-o caravană. În cadrul caravanei au avut loc diferite activități precum: întâlniri cu artiști contemporani, artiști, muzicieni, ilustratori și scriitori, ateliere de teatru, dans și muzică, activități dedicate cunoașterii și promovării patrimoniului, activități de promovare a culturii scrise și altele.

Detalii conferință:

Dată: vineri, 22 martie 2024;

Ora: 13:00;

Locație: Liceul Tehnologic „Petre Mitroi” din comuna Biled, județul Timiș

Vă invităm să ne fiți alături la evenimentul de încheiere a proiectului „Public Art“ unde vom povesti experiența noastră alături de cadrele didactice care au facilitat activitățile educaționale și vom anunța în continuare planurile noastre de a continua activitățile educaționale și culturale pentru copiii din mediul rural.

Proiectul cultural „Public Art“ este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Apel PNRR/2022/C11/I5 – 1 și implementat de Asociația Sfera Timișoarei în perioada aprilie 2023 – iunie 2024.

Proiectul „Public Art“ creează contexte educaționale artistice, culturale şi creative pentru comunitățile rurale şi urbane mici cu un deficit în acest domeniu.

Proiectul contribuie la reducerea abandonului şcolar prin implicarea elevilor în activităţi non-formale și dezvoltarea competenţelor cheie în rândul beneficiarilor.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția finanțatorului.

Finanțatorul nu este responsabil de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Coordonatori proiect: Oana Grimacovschi, Andrada Mazilu și Mirela Olariu.
Responsabil comunicare: Elena Ilie.

Parteneri în cadrul proiectului: Primăria Comunei Biled, Administrația Fondului Cultural Național, In-tuition.ro, Asociația Inițiativă în Educație, Școala Gimnazială „Maria Brindea”, Liceul Tehnologic „Petre Mitroi” Biled, Asociația Colț de Banat, Liceul Teoretic Gătaia.

Mai multe detalii puteţi găsi pe site-ul https://www.sferatm.org/  și pe pagina de Facebook a asociației https://www.facebook.com/sferatimisoarei.asociatia  

Persoană de contact:

Responsabil comunicare: Elena Ilie

Telefon: 0731184841

E-mail: comunicare.sfera@gmail.com

Despre Sfera Timișoarei:

Asociația Sfera Timișoarei își propune să dezvolte spiritul civic al cetățenilor de toate varstele prin implicarea lor în cadrul programelor și evenimentelor sociale, culturale și educaționale.  De asemenea, urmărim conștientizarea și participarea lor activă în viața comunității prin voluntariat, schimb de experiență, donarea și reciclarea bunurilor.

Mirela Olariu, Președinte Asociația Sfera Timișoarei și Oana Grimacovschi, coordonator proiect.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite