Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Spiritualitate

IPS Ioan, în Pastorala de Paști: „Doamne, șterge lacrima de pe obrazul iubitei noastre surori Basarabia!“

Publicat

pe

† IOAN, Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, părintească binecuvântare.

„Eu sunt Învierea și Viața.” (In. 11, 25)

Hristos a înviat!

Iubiţi fraţi și surori în Domnul,

          Prin slujbele săvârșite în bisericile noastre în perioada Postului Mare, L-am însoțit și noi pe Hristos, alături de Maica Domnului și de Apostolii Săi, la Judecată, pe Drumul Crucii, pe Golgota și apoi la punerea pietrei peste Mormântul Său. Am trăit clipe de durere văzând ce a pătimit pentru noi Fiul lui Dumnezeu. I-am văzut pe Apostoli cuprinși de frică, triști, neputând să înțeleagă cum oamenii au îndrăznit să răstignească Însăşi Iubirea.

Nu poate exista o faptă mai gravă în lume decât să condamni la moarte Iubirea. Oamenii nu știau însă că Iubirea nu moare niciodată. În iubirea Sa, atunci, pe Cruce, cu brațele întinse spre noi, ne-a cuprins pe toți Hristos Domnul.

          Iată cum îl poate orbi păcatul pe om: în loc să pironească păcatul, el a pironit pe Cruce Iubirea. Răstignirea a fost limita cea mai de jos a căderii omului. Căderea lui Adam a fost mult mai de înțeles decât căderea omului atunci când L-a răstignit pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Adam a mâncat și a căzut, iar fiii lui, peste veacuri, vor bate piroane în Fiul lui Dumnezeu. Când ostașii băteau piroane în mâinile și în picioarele lui Hristos, atunci ei puneau punct vieții pământești a lui Hristos. Piroanele plângeau cu lacrimi de sânge văzând cruzimea omului, răsplata omului față de Creatorul său.

Plângeau și îngerii în Cer văzând ce face omul, care era rodul iubirii lui Dumnezeu. Nici ei nu știau taina Crucii și a Răstignirii. Vor vedea însă cum Hristos Își va lua Crucea, o va înfige în inima morții și va zdrobi apoi cu ea lanțurile care ferecau porțile iadului. Iată câtă putere i-a dat Hristos Crucii când a fost răstignit pe ea. Ne-a lăsat-o și nouă ca armă împotriva diavolului.

          Drama Crucii nu are însă ca ultim act mormântul. Timpul ne duce în mormânt, însă noi îl ducem în veşnicie, căci este timpul nostru, darul vieţii noastre pământeşti.

          Azi trăim şi nu doar asistăm la ultimul act din drama Crucii şi anume Învierea.

Azi au răsărit pentru noi razele veșniciei. Până azi, lumina vieții noastre apunea într-un mormânt, de azi însă lumina vieții noastre răsare de la orizontul veșniciei, spre care ne îndreptăm după ce pășim peste pragul mormântului.

          Sunt oameni cărora le este frică de veșnicie și de aceea își ucid timpul, sperând să nu intre și ei în veșnicie. Timpul ni-l putem irosi în această viață, dar nu-l putem arde sau ucide. El curge în Sus, în veșnicie. Hristos i-a dat acest sens timpului. Dacă nu l-ar fi sfințit prin venirea Sa în lume să-l răscumpere pe om, timpul ar fi rămas cel mai trist orfan din univers.

Iubiții mei fii duhovnicești,

          Ziua Învierii transcende timpul, ea nu începe într-o noapte și nu se sfârșește tot într-o noapte.Ea răsare din Lumina Învierii lui Hristos și nu are un apus, ci ea intră în veșnicie. Pe noi ne-a binecuvântat Dumnezeu să ne naștem după acest răsărit al Zilei Învierii lui Hristos.

Noi ne-am născut în veșnicia de ieri, trăim veșnicia de azi și ne îndreptăm spre veșnicia de mâine.

Cu Ziua Învierii începe era milei și a îndurării, timpul milei și îndurării și al pocăinței pentru om. Dumnezeu ne cere ca măcar o clipă din această era a milei și a îndurării Sale să ne pocăim de păcatele noastre și să-L iubim pe El și pe semenii noștri, căci esenţa vieții în veșnicie este iubirea.

În veșnicia de mâine omul nu se mai hrănește cu pâine, ci din iubire.

Iubirea este pâinea veșniciei.

Iubiților, unii dintre noi trăiesc o viață moartă, visul lor se aseamănă cu visul unei frunze galbene de toamnă. Ei cred că destinul lor este asemenea unei frunze de toamnă. Până în această zi a Învierii se ofileau și zilele omului, așa cum se ofilesc florile câmpului, însă, din această zi, chiar dacă frunzele se ofilesc toamna, omul înflorește în toamna vieții, înflorește în veșnicie. Din această zi a Învierii noi nu vom mai fi înmormântați în pământ, ci în viața cea veșnică. Mormântul nu mai este un punct al vieții, ci o virgulă după care urmează veșnicia.

De multe ori însă, iubiți frați și surori, prin faptele noastre noi înmormântăm visele și credința semenilor noștri. Să nu fim groparii viselor și ai credinței fraților noștri. Uneori noi îi ducem pe frații noștri într-un pelerinaj pe calea durerii şi a sărăciei și apoi călătorim singuri în uitare.

Hristos S-a pierdut pe Sine să ne afle pe noi în uitarea profundă în care intrasem. Uitasem de semeni, uitasem de Dumnezeu, devenisem omul uitării.

Au existat vremuri când au fost răstignite conștiințele oamenilor, s-a încercat să se pună în lanțuri conștiința și credința neamului nostru. A fost deschis chiar un târg de conștiințe, iar unii, din nefericire, și le-au vândut, evadând din iubire în trădare.

După Învierea Domnului omul a intrat în dialog cu veșnicia, în dialog cu Însuși Răscumpărătorul său, Hristos Domnul, Om și Dumnezeu. Hristos ne-a vindecat de nefericire învățându-ne o nouă gramatică a libertății și a iubirii: Evanghelia Sa.

Trăim azi, fraților, de parcă înaintea noastră n-ar fi fost nimeni, iar după noi nu va mai fi nimeni. Ne asumăm tot mai greu libertatea trăită în lumina Învierii, în lumina primei raze a veșniciei.

La început a fost sfârșitul, însă omul a căzut din sfârșit și a așteptat un nou început: Învierea şi Răscumpărarea făcută de Hristos Domnul.

Nemurirea a fost o temă principală încă din preistoria omului. Prin credință omul are curajul să pășească spre Dumnezeu.

Credința în Înviere ne dă curajul de a păși pe cărarea Luminii.

Credința în Înviere ne dă curajul de a păși spre veșnicie.

Credința în Înviere ne dă curajul de a atinge neatinsul.

Credința în Înviere ne dă curajul de a evada în veșnicie.

Iubiți frați și surori în Domnul,

Azi prăznuim Ziua Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Este ziua în care mărturisim credința în Învierea lui Hristos și în învierea noastră. Este și ziua nașterii noastre în veșnicie. Avem fiecare o zi de naștere, când maicile noastre ne-au adus în această lume. Însă azi este ziua în care Hristos   ne-a născut pentru veșnicie.

          Rostirea cuvintelor: „Hristos a înviat!” nu este o simplă formulă de salut, ci poartă în ea o mărturisire de credință, o mărturisire a unui adevăr care a schimbat drumul omului în istorie și în veșnicie. Ferice de omul care răspunde din adâncul inimii: „Adevărat a înviat”!

Iubite frate, când ai răspuns: „Adevărat a înviat!”, mărturisești că ți-ai asumat și tu învierea ta și veșnicia ta. Învierea noastră va fi la fel pentru toți și în același timp, însă veșnicia noastră va fi după cum ne-o pregătim fiecare încă de aici, din această viață pământească. Azi, mărturisind: „Adevărat a înviat!”, ne asumăm povara sau bucuria veșniciei. Hristos spune azi despre Sine: „Eu sunt Învierea și Viața” (In. 11, 25).

Iată, azi s-a dovedit că într-adevăr El este Învierea, adică și pe noi ne va învia, iar apoi ne va da viața veșnică. Dar, înainte de a pleca din lume, Hristos ne-a lăsat o poruncă și anume pe ce cale trebuie să călătorim în această viață. El a mers pe calea Crucii, iar nouă ne spune: Voi să umblați pe calea iubirii. „Aceasta este porunca Mea: „Să vă iubiți unul pe altul, precum v-am iubit Eu” (In. 15, 12).

Viața ne-a dovedit că această cale a iubirii este grea, pentru unii este mai ușor a urî decât a iubi. Izvorul iubirii este Dumnezeu, aşadar să mergem tot mai des la acest izvor să ne umplem inima de iubire și s-o împărtășim și semenilor noștri. În lume este un singur izvor din care curge adevărata iubire, restul toate sunt izvoare otrăvite.

Nu alergați la alte izvoare, căci, bând din ele, veți muri.

Azi am venit la sfânta biserică să ne împărtășim și din izvorul Luminii, căci adevărata Lumină este cea care izvorăște din Mormântul lui Hristos. Tot ce este în lume, în afară de această Lumină, sunt palide umbre la care se adăpostesc toți cei cărora le este frică să evadeze din viață în veșnicie.

Mărturisind Învierea lui Hristos și făcându-ne părtași Învierii Lui, trebuie „să lepădăm lucrurile întunericului și să ne îmbrăcăm cu armele luminii” (Rom. 13, 12).

Iată cu ce dorește Hristos să ne îmbrăcăm azi: în Lumina Învierii Sale. Adică să păzim întreaga noastră ființă întru sfințenie, alungând gândurile rele și ducând la împlinire voia lui Dumnezeu.

Să ne deschidem inimile și să facem loc în ele și pentru cei care sunt în nevoi, să nu căutăm la fața omului, ci la chipul lui Dumnezeu care este în om.

Hristos este icoana vie care se află în inimile noastre. Să n-o întinăm, ci s-o lăsăm să strălucească, așa cum strălucesc azi toate bisericile în Lumina Învierii Sale.Mărturisirea credinței în Înviere devine lucrătoare în noi prin faptele noastre bune, căci „credința fără fapte este moartă” ( Iacov 2, 26).

Învierea Domnului dă lumină și „luminează pe tot omul” (In. 1, 9). Această lumină pătrunde în ființa noastră odată cu Botezul.

Martirii, prin viaţa lor, au ars ca nişte torţe vii şi, chiar dacă nu toţi au fost arşi, faptele lor au fost făclii de lumină în lume. Prin Înviere i se dă omului lumină și primește o nouă poruncă de la Hristos și anume să devină și el un om nou, un om lumină: „Fiți fii ai Luminii” (In. 12, 36). Prin cuvânt, prin purtare și prin faptele noastre să fim cum ne poruncește Hristos: „Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca oamenii să vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru Cel din Ceruri” (Mt. 5, 16).

Iubiti credincioși,

          Hristos a petrecut de mai multe ori Paștele cu Apostolii și cu ucenicii Săi, însă numai înainte de Patima Sa a rostit la Cina cea de Taină cuvintele: „Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu. (…) Beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor”(Mt. 26, 26-28). A lăsat atunci Apostolilor Săi, dar și nouă, Cina nemuririi, pentru că toți cei care vor gusta din această Cină vor avea și ei viață veșnică. Hristos ne spune: „Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu are viață veșnică și Eu îl voi învia în ziua  de apoi. Căci Trupul Meu este adevărată mâncare și Sângele Meu adevărată băutură.

Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu rămâne întru Mine și Eu în el” (In. 6, 54- 56).

Iată, Cina nemuririi este încununată azi de Lumina Învierii. Pâinea nemuririi noastre și Lumina Învierii lui Hristos! Să ne împărtășim cu Hristos și să trăim în Lumina Învierii Lui.

Viața și Lumina sunt cele două elemente existențiale ale acestei Zile a Învierii Domnului.

Să aveți parte, iubiților, de viață în Lumina lui Hristos!

Ce ne-a lăsat Hristos după Învierea Sa?! Pâinea Vieții, Lumină și Pace. Aceste valori sunt veșnice și noi trebuie să le experiem încă din viață noastră pământească.

Prin Înviere, Hristos ne-a arătat că viața este darul lui Dumnezeu și că ea este veșnică. Viața nu poate fi arsă, căci darul lui Dumnezeu nu poate fi cuprins de nicio flacără pământească. Lumina Învierii nu poate fi stinsă de niciun curent de gândire din lume. Toți cei care se luptă cu Lumina vor cădea în întuneric. Toți cei care vor încerca să răstignească pacea vor pieri de sabie.

Viața, Lumina și Pacea, acestea sunt daruri lăsate nouă de Hristos, pe care să le păstrăm și să le cultivăm în inimile noastre și ale semenilor noștri.

 
Drept măritori creștini,

          Anul acesta, 2018, țara întreagă sărbătorește Centenarul Marii Uniri. La 1 Decembrie 1918, prin voința tuturor românilor, s-a realizat reîntregirea țării și a neamului nostru românesc. S-a înfăptuit un stat național unitar, visul de veacuri al românilor.

Să-i cinstim acum pe marii bărbați ai neamului, făuritori de țară românească și pe feciorii români căzuți pe front. Cu sângele lor s-au trasat granițele României. Acestea sunt sfinte și nu pot fi atinse.

Dar iată că mai avem azi o Soră basarabă care nu s-a întors acasă.

Doamne, șterge lacrima de pe obrazul iubitei noastre surori Basarabia!

          Doamne, deschide-i poarta să intre iar în marea familie românească! Dorul de țară este cel mai greu dor pe care îl simte românul când este departe de țară. Mi-am pus de multe ori această întrebare: De ce acest dor este așa de greu și nu se poate stinge din inima omului cât trăiește?

Răspunsul cred că ar fi aceasta: România este o țară zidită din dor.

 
Iubiți fii duhovnicești,

Cu flacăra credinței în Înviere, luminând în inimile noastre și mărturisită prin lumânările aprinse la miezul nopții, vă îndemn să umblați în această viață călăuziți mereu de Lumina Învierii lui Hristos.

Vă îndemn de asemenea să fiți voi înșivă făclii aprinse în sfeșnicul țării și al Bisericii noastre strămoșești.

Așa cum ne spune și Înviatul din Nazaret: „Să vadă oamenii faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru Cel din Ceruri” (Mt. 5, 16).

Doamne, nu îngădui să lipsească niciodată Viața, Lumina și Pacea din Țara românilor!

          Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți!

Hristos a înviat!

Al vostru, al tuturor, de tot binele voitor, † Ioan al Banatului

Spiritualitate

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Zi de post și rugăciune

Publicat

pe

În calendarul bisericesc, în ziua de 29 august, este pomenită Tăierea capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul.

Referindu-se la această zi de cinstire a Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, părintele profesor Ene Branişte arată că istoria acestei sărbători a fost la început, probabil, o aniversare – proprie cultului local palestinian – a târnosirii unei biserici din Sebasta (Samaria), unde, după mărturiile lui Eusebiu şi Ieronim, se aflau mormintele Sfântului Ioan Botezătorul şi ale Sfinţilor Proroci Elisei şi Avdie.

Cinstirea Sfântului Ioan Botezătorul la 29 august încheie şirul sărbătorilor din cursul anului bisericesc, care începe la 1 septembrie şi se încheie la 31 august. Această cinstire a Sfântului Ioan se încadrează în tematica eshatologică a sărbătorilor din ultima lună a anului bisericesc: „Schimbarea la Faţă ” – 6 august şi „Adormirea Maicii Domnului” – 15 august.

Despre aceste sărbători din luna august Preafericitul Părinte Patriarh Daniel explică că ele definesc această ultimă lună a anului bisericesc ca „luna evenimentelor ultime (eshatologice) legate de a doua venire, cea întru slavă, a Mântuitorului Iisus Hristos, Judecătorul viilor şi al morţilor, când Maica Domnului, stând de-a dreapta Mântuitorului, mijloceşte cu rugăciunile ei milostive pentru mântuirea lumii, iar Sfântul Ioan Botezătorul, stând de-a stânga Mântuitorului, se roagă pentru cei ce s-au pocăit, dar n-au mai trăit pe pământ ca să arate faptele sau roadele pocăinţei lor, aşa cum se vede în icoana Deisis (a Judecăţii de Apoi), sau pe catapeteasma Sfântului Altar”. Din această explicație teologică înţelegem importanţa Sfântului Ioan Botezătorul pentru lumea creştină şi de ce poporul dreptmăritor îl cinsteşte cu atâta dragoste.

Ziua de 29 august este o zi de post şi pocăinţă în care Biserica ne îndeamnă să postim pentru a nu ne asemăna cu Irod Antipa care, din cauza ospăţului fără măsură, a cerut ca Salomeea să-i danseze şi căreia, drept răsplată, i-a oferit capul Sfântului Ioan Botezătorul, şi să ne asemănăm vieții de postitor desăvârşit a Sfântului Ioan.

Această zi de cinstire a Sfântului Proroc Ioan Botezătorul face parte din categoria posturilor de o zi din cursul anului bisericesc, alături de „Înălţarea Sfintei Cruci”, prăznuită la 14 septembrie, şi de ajunul Bobotezei – 5 ianuarie.

Tradiții și superstiții

La praznicul Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, se ţine post. E bine să nu se mănânce roşii, pepene roşu, alte fructe, mâncăruri sau băuturi de culoare roşie, în memoria sângelui vărsat de Sfânt. Unii mănâncă numai struguri sau chiar ţin post negru. Nu se taie nimic cu cuţitul, totul se rupe cu mâna, nu se folosesc farfurii sau alte blide.

Nu se mănâncă varză, căci se spune că lui Ioan Botezătorul i s-a tăiat capul pe varză de 7 ori şi a înviat. Trebuie evitate orice alimente de formă rotundă. În popor, sărbătoarea mai e cunoscută şi ca “Sfântul Ioan cap tăiat”, “Sântion de toamnă”, “Sfântul Ioan taie capul pe curechi”, “Crucea mică” ori “Brumariul”.

În ziua de 29 august, oamenii împart mere, pere, castraveţi. În ziua în care cade crucea mică nu este bine de semănat nicio sămânţă.

După ce se înserează, se adună mai multe la un loc, unde fac chefuri şi jocuri, însă fără bărbaţi, zicându-se că aceasta e ziua când femeia e tot aşa de mare ca şi bărbatul.

Citeste mai mult

Spiritualitate

Hramul Mănăstirii Timișeni. Liturghie arhierească și închinare la moaștele Sfântului Cuvios Calistrat de la Timișeni și Vasiova

Publicat

pe

În zilele de 28 și 29 august, Mănăstirea Timișeni, din cadrul Arhiepiscopiei Timișoarei, își va sărbători hramul închinat „Tăierii capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul”.

Evenimentul va fi marcat anul acesta și de un moment deosebit, aducerea moaștelor Sfântului Cuvios Calistrat de la Timișeni și Vasiova, precum și prezentarea Tomosului de canonizare și a icoanei sfântului.

În seara zilei de joi, 28 august, programul liturgic va debuta la ora 19.00 cu Vecernia cu Litia, urmată de slujba Privegherii de toată noaptea.

Programul liturgic va continua vineri, 29 august, la ora 9.00, prin procesiunea de aducere a moaștelor Sfântului Cuvios Calistrat.

La ora 9.30 va fi săvârșită Sfânta Liturghie arhierească, în prezența numeroșilor credincioși așteptați să participe.

Un moment de aleasă însemnătate va avea loc la ora 12.00, când va fi prezentat Tomosul de canonizare și icoana Sfântului Cuvios Calistrat.

Prin acest eveniment, obștea monahală împreună cu pelerinii se vor bucura de darul binecuvântării și de ocrotirea unui nou sfânt așezat în rândul celor cinstiți de Biserica Ortodoxă Română.

Mănăstirea Timișeni este un așezământ monahal de maici aflat în apropierea localității Șag, județul Timiș, ctitorit în anul 1944 de Mitropolitul Vasile Lăzărescu. După o perioadă de întrerupere impusă de regimul comunist, mănăstirea a fost redeschisă în 1968 prin grija Mitropolitului Nicolae Corneanu.

Actuala biserică, ridicată între anii 1968 și 1972 și pictată de artistul Victor Jurcă din Lugoj, a fost sfințită la 29 august 1972.

De‑a lungul anilor, obștea a ridicat chilii, trapeză, ateliere și spații pentru pelerini, transformând mănăstirea într‑un loc de rugăciune, reculegere și întâlnire duhovnicească pentru credincioșii din întreaga Mitropolie a Banatului.

Citeste mai mult

Spiritualitate

Adormirea Maicii Domnului sau Paștile Verii, prăznuită de credincioși

Publicat

pe

Despre Adormirea Maicii Domnului, adică moartea şi înălţarea ei cu trupul la cer, nu găsim date în Sfintele Evanghelii, ci numai în tradiţia Bisericii. Aceasta este tratata in scrierile a patru parinti orientali: Patriarhul Modest al Ierusalimului, Andrei Criteanul, Gherman al Constantinopolului si Sfantul Ioan Damaschin.

Praznicul Adormirii Maicii Domnului este marcat, în fiecare an, în 15 august şi este precedat de o perioada de doua saptamani de postire.

Sfanta Scriptura nu ne spune nimic despre mutarea Fecioarei Maria la cele vesnice. Informatiile pe care le avem legate de moartea, ingroparea si inaltarea ei la cer, vin din Sfanta Traditie.

Potrivit Traditiei, Maica Domnului a mai trait 11 ani dupa inaltarea la cer a Fiului sau. Sfantul Arhanghel Gavriil i-a vestit trecerea din lumea aceasta la viata vesnica cu trei zile inainte de adormirea sa: «Acestea zice Fiul tau „Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeste cuvantul cu bucurie, de vreme ce vii la viata cea nemuritoare”».

Dupa ce a fost instiintata de Sfantul Arhanghel Gavriil ca va trece din lumea aceasta la viata vesnica, Fecioara Maria i-a intarit pe cei apropiati prin cuvintele: „Nu faceti din mutarea mea pricina de doliu, ci umpleti-va de bucurie si mai mare. Doresc sa merg la Fiul meu, Cel ce daruieste tuturor fiinta si viata. Si cand ma voi duce la El, nu voi inceta sa ma rog si sa mijlocesc pentru voi, pentru toti crestinii si pentru lumea intreaga, ca Cel ce o judeca in milostivirea Sa, sa se milostiveasca de toti credinciosii si sa-i intareasca si sa-i duca pe calea vietii, iar pe cei necredinciosi sa-i intoarca si sa-i faca pe toti o singura turma a Bunului Pastor care si-a dat sufletul pentru oile Sale si le cunoaste si ai Sai il cunosc!”

Apoi a multumit Domnului pentru toate, iar Mantuitorul a venit la ea impreuna cu cetele ingeresti si i-a zis: „Fericita fii si sa se bucure inima ta. Pentru harul care ti-a fost dat, tot sufletul care va chema numele tau cu sfintenie nu va fi lepadat, ci va afla mangaiere si milostivire in aceasta viata si veacul viitor. Iar tu intra in salasurile cele vesnice cu pace, bucurie ca sa vezi slava mea si sa te bucuri prin harul Duhului Sfant”. Dupa aceste cuvinte, Maica Domnului si-a dat obstescul sfarsit. Si-a incredintat sufletul Fiului ei.

Sfintii Parinti ne descopera ca dupa cum trupul Maicii Domnului a ramas feciorelnic in timpul nasterii lui Hristos, se cuvenea ca trupul ei sa ramana integru, ferit de stricaciune si dupa mutarea ei la cele vesnice.

Traditia spune ca Apostolii, aflati in acel moment in diferite zone ale lumii, au fost adusi pe nori pentru a fi prezenti la inmormantarea ei. Trupul Maicii Domnului a fost dus de ingeri si de oameni la mormantul din Ghetsimani de langa Ierusalim. Dupa trei zile de la inmormantarea ei a sosit si Apostolul Toma. Acesta a cerut sa se deschida mormantul Maicii Domnului pentru a-i saruta mainile acesteia, dar intrand in mormant, l-a aflat gol. Apostolii au vazut cu acest prilej numai giulgiul, ca marturie a mutarii Nascatoarei de Dumnezeu. (sursa: crestinortodox.ro)

Superstiţii de Sfântă Maria Mare

O superstitie straveche ne arata ca pe 15 august, de Adormirea Maicii Domnului, nu este bine sa ne tundem parul sau sa il aruncam la gunoi.

De asemenea, evitati sa mergeti inapoi. Se spune ca acesta este un obicei care o intristeaza pe Maica Domnului.

In anumite zone ale tarii, de Sfânta Marie Mare, exista obiceiul ca fetele necasatorite sa culeaga flori pe care le duc ulterior la biserica pentru a fi sfintite. Odata ce slujba se termina, iau aceste flori acasa si le asaza drept ofranda la icoana Maicii Domnului. Se spune ca aceste flori sunt investite de Maica Domnului cu puteri vindecatoare, dar nu numai. Ele aduc in casa pe care o impodobesc sanatate, paza de primejdii, dar si noroc si binecuvantare.

Tot de Sfânta Marie Mare, fetele nemaritate se roaga Maicii Domnului pentru a le da un ursit bun si o soarta favorabila in dragoste si casnicie.

Nu se aprinde focul în sobă. O altă superstiţie legată de ziua Adormirii Maicii Domnului spune că nu este bine să se aprindă focul în sobă, acesta fiind un gest care atrage boala şi ghinionul.

De asemenea, este interzis scăldatul în ape curgătoare.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite