Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Din țară

Referendum în ziua alegerilor europarlamentare. Ce spune președintele

Publicat

pe

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat joi că va convoca un referendum pe probleme din justiţie în data de 26 mai, odată cu alegerile europarlamentare, motivând că „aşa nu se mai poate”.

Deciziza vine ca urmare a discuţiilor pe care şeful statului le-a avut cu societatea civilă pe această temă.

„Golăneala PSD a depăşit orice limită. Nu e nici în spiritul Constituţiei, nu serveşte nici echilibrului democratic în stat ca Guvernl să apeleze la OUG”, a spus preşedintele.

Preşedintele Kaus Iohannis a declarat joi că în momentul de faţă, odată cu anunţul privind convocarea unui refrendum pe data de 26 mai, este ilegitimă emiterea unuei ordonanţe de urgenţă în domeniu Justiţiei.

„De ce vă este frică de referendum domnilor pesedişti? În loc să ameninţaţi că faceţi secţii separate pentru alegeri şi pentru votul la referendum. Încetaţi şi întoarceţi-vă către români”, a mai spus preşedintele.

Din țară

ALEGERI PREZIDENTIALE 2024. Conform sonadajelor la ieșirea de la urne, Macel Ciolacu și Elena Lasconi se vor „duela“ în turul al doilea

Publicat

pe

Marcel Ciolacu (PSD) şi Elena Lasconi (USR), au intrat în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, după scrutinul primul tur care a avut loc în 24 noiembrie 2024, conform sondajelor la ieșireade la urne, realizat de CIRA-AVANGARDE-INSOMAR, la ora 19.00.

Sondajul a fost făcut doar pe teritoriul României şi nu cuprinde şi Diaspora.

Potrivit sondajului realizat de CIRA-AVANGARDE-INSOMAR, Marcel Ciolacu (PSD) a primit voturile a 25% din electoratul din ţară, urmat de Elena Lasconi (USR), care a obţinut un scor de 18%.

Pe locul al treilea, o mare surpriză, s-a situat independentul Călin Georgescu, care a obţinut 16% din voturi, urmat îndeaproape de George Simion (AUR), cu 15% din voturile electoratului.

Citeste mai mult

Din țară

Cântărețul Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani

Publicat

pe

Cântăreţul Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, a anunțat compozitorul şi instrumentistul Ionel Tudor, dirijor al Big Band-ului Radio.

„Ai plecat, Gabi, și ai lăsat muzica pop românească fără una dintre cele mai mari și mai personale voci! Am fost nu doar colaboratori, ci și prieteni din tinerețe! Am lansat împreună piese care au bucurat generații de ascultători („Noapte albastră”, „Te rog, domnișoară, nu pleca”, „Și va mai trece-o noapte”, „Viața e un cazino”, „Să nu ne spunem adio”, „Poate ca da, poate ca nu” etc)! Am lansat împreună cu Joey de Alvaré primul CD din România! Am făcut lucruri frumoase împreună, lucruri care nu se pot uita! Am împărțit multe momente ale vieții și carierei noastre împreună!…Te vom păstra mereu în inimile noastre! Dumnezeu să te odihnească în pace și lumină!”, a transmis în urmă cu doar câteva minute maestrul Ionel Tudor pe pagina sa de socializare.

Gabriel Cotabiță a fost solistul vocal al formației VH2 și a fost component al cunoscutului grup rock Holograf, în anii ’80.

De-a lungul carierei, Gabriel Cotabita a lansat mai multe albume, printre care „Formatii rock 5” (cu formatia Redivivus, album colectiv), „Holograf 1” (cu formatia Holograf), „Noapte albastra”, „Noi ramanem oameni”, „Prima iubire si ultima”, „In fiecare zi mi-e dor de tine” (cu Marina Florea), „Prizoner”, „Viata e un cazino”, „Greatest Hits” (cu formatia VH2), „Daca n-ai iubi” (cu formatia VH2), „Farame de tandrete”, „2” (cu formatia VH2) si „25 de ani de nopti albastre – Best of Gabriel Cotabita”.

În 8 mai 2015, Gabriel Cotabiţă a suferit un stop cardio-respirator, la o sală de sport. A purtat apoi un defibrilator automat, pentru prevenirea tulburărilor cardiace.

El a fost căsătorit de două ori şi avea trei fete.

Citeste mai mult

Din țară

ANCHETĂ. Zece persoane reținute pentru spălare de bani

Publicat

pe

Poliţiştii şi procurorii din Timiş au descins, luni, la zece persoane suspectate de spălarea banilor, care ar fi tranzacţionat prin conturile proprii sume impresionante de bani provenite din infracţiuni.

17 persoane au fost duse la audieri și a fost pus sechestru pe bunuri în valoare de peste 3,2 milioane de lei.

„Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, pun în executare 10 (zece) mandate de percheziţie domiciliară. Activităţile se desfăşoară în judeţele Timiş (1), Arad (8) şi Caraş – Severin (1), într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălarea banilor”, a anunţat, luni, IPJ Timiş.

Conform anchetatorilor, începând cu anul 2023 şi până în prezent, mai multe persoane, fără surse de venit, ar fi tranzacţionat prin conturile bancare personale sau ale unor interpuşi sume însemnate de bani provenite din infracţiuni şi desfăşurarea de activităţi corelative de spălare a banilor.

Acţiunile „vizează astfel legalizarea veniturilor obţinute ilegal, în vederea ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestora ori cu scopul de a ajuta persoana care a care a săvârşit infracţiunea din care provin fondurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei penale”.

„Până la acest moment, au fost identificate bunuri de lux (autoturisme) cât şi imobile asupra cărora a fost instituită măsura sechestrului asigurător până la concurenţa sumei de 3.237.000 de lei. În vederea documentării întregii activităţi infracţionale, percheziţiile au drept scop identificarea şi ridicarea de înscrisuri, sisteme informatice folosite în circuitul infracţional, identificarea originii unor bunuri mobile şi imobile în vederea instituirii sechestrului asigurator şi orice alte mijloace de probă privitoare la efectuarea de operaţiuni bancare ilegale, respectiv a pierderii trasabilităţii şi a albirii unor sume însemnate de bani provenite din comiterea unor fapte ilicite”, au mai transmis anchetatorii.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite