Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Internațional

Peugeot 3008 – mașina europeană a anului

Publicat

pe

Modelul 3008, 4×4 urban al constructorului francez Peugeot, a primit titlul de „Car of the Year”, maşina europeană a anului, în ajunul deschiderii pentru presă a celei de-a 87-a ediţii a Salonului auto de la Geneva care se desfăşoară în perioada 9 – 19 martie, relatează AFP.

Este o veste bună pentru PSA, care regrupează mărcile Peugeot, Citroen şi DS.

Modelul 3008 îi urmează astfel lui Astra Opel, care a câştigat acest premiu în 2016, unul dintre cele mai prestigioase ale industriei auto europene.

Peugeot 3008 devine astfel primul SUV care primeşte această distincţie, fapt ce ilustrează o evoluţie a gusturilor. Modelele 4×4 urbane şi alte tipuri de „crossover” reprezintă acum aproape 30% din piaţa europeană.

„Suntem, înainte de toate, mândri. Este într-adevăr un moment formidabil pentru noi. Obişnuiesc să spun că la Peugeot că am ajuns din iad în paradis”, a declarat directorul general al mărcii, Jean-Philippe Imparato, la primirea premiului.

„Amintiţi-vă de 2012, când grupul PSA a avut o pierdere de 5 miliarde de euro”, a spus Imparato. „În 2012, ne-am spus că nu se va mai întâmpla niciodată (…) Am decis să investim în acest produs, ne-am promis să revenim, şi iată-ne din nou aici”, a subliniat el.

Peugeot 3008, ales de un juriu format din 58 de jurnalişti de profil din Europa, a devansat modelul Alfa Romeo Giulia. S-au mai aflat în cursă pentru câştigarea premiului Citroen C3, Mercedes Classe E, Nissan Micra, Toyota C-HR şi Volvo S90/V90.

Celebra marcă a leului a fost deja premiată în 2014 pentru modelul său 308. Premiul pentru maşina anului este decernat din 1964.

AGERPRES

Internațional

Cu bicicleta până la Zrenjanin. Cum se face trecerea graniței

Publicat

pe

Pasionații de ciclism sunt invitați să petreacă un nou weekend pe cea mai lungă pistă de biciclete din România, care leagă Timișoara de Zrenjanin.

Trecerea frontierei va fi posibilă în zilele de 28 și 29 iunie, între orele 8:00 și 20:00.

Traversarea graniței se face pe baza cărții de identitate.

Următorul weekend în care va fi permisă trecerea frontierei este 5–6 iulie, la solicitarea autorităților sârbe, cu ocazia evenimentului „Pile Fest 2025”, desfășurat la Žitište.

Acest proiect este derulat în parteneriat de Consiliul Județean Timiș, Administrația Bazinală de Apă Banat și Primăria Zrenjanin, promovând mobilitatea verde și colaborarea între comunitățile de pe cele două maluri ale frontierei.

Cei care aleg să-și petreacă sfârșitul de săptămână la Zrenjanin pot găsi informații despre cazare, restaurante și obiective turistice pe site-ul oficial: www.visitzrenjanin.com.

Citeste mai mult

Internațional

De la Timișoara la Zrenjanin, cu bicileta sau cu ambarcațiuni

Publicat

pe

În perioada 23-25 mai frontiera româno-sârbă va fi din nou deschisă pentru bicicliști și ambarcațiuni.

Consiliul Județean Timiș îi așteaptă pe toți iubitorii de natură și mișcare să profite de vremea frumoasă și să pornească într-o escapadă de weekend spre Serbia, pe două roți sau pe apă, din Timișoara spre Zrenjanin!

Trecerea frontierei se face cu cartea de identitate, de vineri până duminică, între orele 08:00 și 20:00.

Pentru cei care vor să exploreze mai mult, găsiți idei de cazare și locuri de luat masa pe: www.visitzrenjanin.com.

cordul pentru traversarea granței către Serbia, la fiecare sfârșit de lună, a fost prelungit până în august.

În acest proiect, CJ Timiș este partener alături de Administrația Bazinală de Apă Banat și de Primăria Zrenjanin.

Citeste mai mult

Internațional

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a primit premiul „Timișoara pentru Valori Europene“

Publicat

pe

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a primit, joi, la Timișoara, Premiul „Timișoara pentru Valori Europene“, cea mai înaltă distincție a Municipiului Timișoara, care onorează personalități care susțin valorile europene.

Președinta PE, Roberta Metsola: “Sunt puține orașe care reprezintă spiritul european așa cum o face Timișoara, un oraș al pionieratului, al curajului, al speranței. Orașul care a început Revoluția din 1989. Un oraș care știe prețul libertății și puterea noilor începuturi.

De aceea sunt profund onorată că orașul Timișoara a premiat Parlamentul European prin această recunoaștere a valorilor europene.

Vreau să mulțumesc locuitorilor Timișoarei, și în special primarului Dominic Fritz. Mulțumesc pentru leadership-ul dumneavoastră, pentru viziune și atașament față de Europa. Mulțumesc pentru Europa de aici”.

Primarul Dominic Fritz: „Ce moment mai bun pentru a celebra valorile europene decât astăzi, la doar câteva zile după ce cetățenii români au făcut o alegere clară și răsunătoare pentru parcursul nostru european. La alegerile de duminica trecută, mesajul nostru a fost fără echivoc: de la cetățenii orașului nostru la vocile din diaspora, Europa nu este doar o alegere politică sau economică. Este identitatea noastră. Este datoria noastră.

Roberta Metsola a fost mult timp un prieten al democrației românești. A fost alături de noi în timpul protestelor din 2017-2019, când românii au ieșit în stradă pentru a apăra statul de drept. Ea a vorbit când alții au tăcut. Într-un moment în care speranța părea fragilă, ea ne-a reamintit că Europa se uită la noi.

Și într-unul dintre cele mai frustrante și nedrepte momente pentru țara noastră, ea a spus clar și public: «Spațiul Schengen nu este complet fără România». Un adevăr simplu, rostit cu curaj”.

Foto: Primăria Timișoara

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite